duminică, 8 ianuarie 2012

"Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?" ( scrisoare de adio)

„ Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)... Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste ( ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!

De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…

Ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: Banul. Parcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru: de multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre… Deşi nu suntem bogaţi, nici bancheri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani… Şi când mi-i daţi o faceţi cu satisfacţia celui care şi-a împlinit deplin datoria sa, sfântă, de părinte…

Poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Când eraţi tineri v-aţi vândut sufletele Banului, aţi acceptat viaţa pe care o dă Banul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu; şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…

Când voi v-aţi vândut sufletele ne-aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi. Căci vânzându-vă aţi făcut din lume o piaţă de suflete…

Ştiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă v-a părea rău că nu m-aţi avortat…

…deşi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră: o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să poată fi trăită ca un om, nu ca o maşină. Dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, care ajungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor tăi… Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o mângâiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mângâierea involuntară pe care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă….

Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Nu mai e loc pentru Adevăr în această lume? Adevărul nu e bun decât pentru a muri?...

Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă… Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…

Am ajuns nişte prefăcuţi care abia aşteaptă pauzele ca s-o zbughească printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări, unde dansăm şi râdem şi ne sărutăm cu patima unui protest, scandalizându-i pe locatari… Şi ei, săracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teamă că o să-i caftim când vor ieşi să ducă gunoiul…. Le e frică de pumnii noştri, pentru că nu ne-au luat niciodată povara neagră din suflete… De fapt, sunt şi unii care ne înjură şi ne alungă, cu acordul tacit al bătrâneilor fricoşi de la ferestre, care parcă toată viaţa n-au învăţat nimic altceva decât să-i alunge pe alţii din sufletul lor…ca să nu pună în pericol amărâta lor de viaţă… pe care n-aş primi-o nici de pomană!

Voi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex protejat ( care vă protejează de fapt pe voi de „complicaţii”, de efectele nedorite ale vieţii moderne, civilizate!). Parcă aţi investi într-un serviciu de deratizare care vă scuteşte de noi şi de problemele noastre sufleteşti ca de şobolani şi gândaci de bucătărie… Îmi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului mai mult decât noi: căci ce v-aţi face voi, părinţii, dacă într-o zi când s-ar lua curentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc? N-aţi fi cu totul depăşiţi? Aţi mai zâmbi aşa frumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi bani ca să ieşim în oraş?...

Iată! Nici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru de ajutor… Iată, că nu credem în voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat această credinţă ? Aţi vândut-o demult pe confort, pe gresia şi faianţa din baie, pe maşina nouă din garaj şi pe toate celelalte fleacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte ori simţiţi în mine revolta… Şi ce mă doare cel mai tare: nu vreţi de la mine decât un singur lucru: să ajung la fel ca voi! Pentru asta mă plătiţi şi-mi îngăduiţi toate!

Voi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă… Nici societatea, nici şcoala, forme de senilitate consfinţite prin vot o dată la 4 ani…

Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară…Dar El…unde este?

Unde este Dumnezeu, mamă?

Unde este Dumnezeu, tată?

Nu vedeţi că înnebunim fără El?

Nu vedeţi că banii pe care ni-i daţi sunt bani de înmormântare a sufletelor noastre?

Nici profa de religie nu-L cunoaşte pe Dumnezeu… Ştie doar să mute piesele unui muzeu religios din magazie în sufletele noastre… Ne mai atârnă, în „colierul” disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie

O colegă satanistă m-a invitat să mă alătur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne accepte… Cine?!

De aceea şi ea şi „tovarăşii” ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut….Practic ea îmi cere să mă bucur de rău, de absurdul în care ne cufundăm tot mai mult… de anormalitatea relaţiei noastre…

Dar prefer să mor decât să accept asta…

………………………………………………………………………………………………

Dragii mei, scumpii mei părinţi!

Acestea ar fi trebuit să fie ultimele mele cuvinte…

Pregătisem totul, în detaliu… Când a sunat Ana şi mi-a zis să mergem la mănăstire… Am refuzat şi m-am dus să mă culc; dar stând în pat m-am gândit că dacă tot m-am hotărât să mor, ce mai contează? Dacă cineva m-ar face să mă răzgândesc, înseamnă că hotărârea mea e o iluzie, înseamnă că mi-e frică, înseamnă că nu fac decât să spun cuvinte goale, să-i mint pe toţi ca să mă dau în spectacol, şi în cel mai scârbos, acela de a cerşi atenţie cu moartea ta…

Când orice ai face şi tot nu eşti băgat cu adevărat în seamă, nu-ţi mai rămâne decât moartea: ştii că la înmormântare vor fi sentimente adevărate, că vei fi plâns şi regretat aşa cum nu ai fost niciodată, ŞTII CĂ ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITĂ ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CÂND ESTE ÎN VIAŢĂ, mila aceea esenţială care, oricât de căzut ai fi, te împinge să te agăţi de viaţă… Ştii că oamenii de lângă sicriul tău se vor fi trezit cu adevărat, că te vor privi şi-ţi vor vorbi din inimă… DIN INIMĂ…DIN INIMĂĂĂĂ!!!!!!!!.....

Asta am găsit la mănăstire, mamă şi tată: propria INIMĂ!

Mă dusesem să dărâm ultima redută a vieţii, mă dusesem să înfrunt şi ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotărâre furioasă…

Am intrat în chilia unui călugăr subţire şi palid, care privea în podea ca şi cum ar fi urmărit o furnică prin microscop… Mi-a făcut semn cu mâna să mă aşez pe un scaun, apoi s-a aşezat şi dânsul…

Au trecut câteva minute până când să-mi dau seama că tăcerea lui e mai puternică decât furia mea, şi viaţa din trupul acela numai piele şi os, înmiit mai tare decât lumea plină de disperare şi ipocrizie din care veneam… Încet-încet, fără un sunet, inima mi se dezgheţa: frigul din ea se evapora ca şi cum suflarea caldă a cuiva ar fi cuprins-o, ca şi cum un suflet ar fi intrat în mine şi mi-ar fi îmbrăţişat sufletul ca să-l încălzească…

N-am crezut că există aşa ceva, o astfel de dragoste…. Am văzut mereu numai atingerea trupurilor, îmbrăţişarea lor disperată, care nu atinge sufletul, care lasă sufletele şi mai singure şi mai pustii …şi mai reci…

EXISTĂ DRAGOSTE, MAMĂ!!!

EXISTĂ DRAGOSTE, TATĂ!!!

Suntem în noiembrie şi-n mine e primăvară! Înţelegeţi?

Sunt plină de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lăsat toate iernile vieţii mele în urmă… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zăpezii…. Văd în mine toată murdăria lumii şi am mai multă poftă de viaţă ca oricând! Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumină şi căldură, şi ştiu că El are puterea de a usca totul şi de a face să crească iarba; şi că vor ieşi flori….

Stăteam în chilia aceea, într-o tăcere tot mai caldă şi mai duioasă… Mă aşteptasem să fiu întâmpinată cu reţinere, să fiu judecată şi combătută, mustrată, luată la rost, să mi se ţină predici… Şi nimic din toate acestea… Doar un preot călugăr care tăcea… Doar metaniile din mâna lui se mişcau încet ca un ceas care măsura, nu timpul, ci mila… De la o boabă la alta, mila aceea plină de înţelegere, tot creştea… până mulţimea ei mi-a apăsat inima atât de tare încât am izbucnit în plâns… M-am aruncat la picioarele lui şi am început, plângând în hohote, să spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL….

Nu mai ştiam cine şi unde sunt, nu mai simţeam spaţiul şi timpul…. Doream cu disperare doar ca bunătatea aceea ce mi se descoperise să rămână cu mine: să stau în casa ei şi să mănânc la masa ei şi să privesc prin fereastra ei, să fiu copilul ei, care se joacă în curtea ei, care se bucură de laudele ei… Şi pentru asta trebuia să spun totul, să dau totul afară din mine, să mă eliberez de tot ce fusesem până atunci…. Să dau afară tot ce era de afară, tot întunericul şi scâşnetul dinţilor sufletului meu… Aici în dragostea aceasta ar fi trebuit să mă nasc şi să locuiesc şi să cresc… Aici ar fi trebuit să fiu dintotdeauna şi să nu cunosc altceva… Dar eu m-am născut afară, din oameni izgoniţi din Rai, care s-au învăţat să trăiască afară, în întuneric şi-n mijlocul disperării… Oameni care au colonizat ura şi durerea continuă… Oameni care locuiesc în mlaştină şi s-au învăţat cu căldura ei fetidă… Au uitat mireasma bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu…

M-AM ÎNDRĂGOSTIT, MAMĂ!

Iubesc, tată!

Nu un băiat, nu o haină, nu o muzică, nu un liceu, nu o carieră!

M-am îndrăgostit de Viaţă, de Dumnezeu şi de Om! Toate acestea m-au strâns într-o singură îmbrăţişare de nesfârşită dragoste şi duioşie când m-au cuprins de umeri şi m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adâncul mormântului în care locuia sufletul meu…

Acum, chiar dacă lumea întreagă ar pieri, cu toate lucrurile şi modele ei, FERICIREA MEA AR RĂMÂNE NEŞTIRBITĂ! Pentru că acum ea nu mai vine din afara mea spre înlăuntrul meu, ca să depindă de capriciile lumii: ci vine din lăuntrul meu şi creşte până se revarsă în jurul meu: şi nu trebuie decât un singur lucru: să rămâi credincioasă Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Răstignit. Din El curge, nespus de bogată, această iubire duioasă, mângâietoare care înţelege şi iartă şi îndreaptă, cu nespusă blândeţe, toate rătăcirile sufletului….

Atât mi-a spus călugărul acela la sfârşitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa păcatele tale şi ţi-a dat iertarea, Acesta Care ţi-a luat sufletul în braţe ca pe un prunc şi ţi l-a încălzit cu Suflarea Lui dătătoare de viaţă, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a făcut Om, răstignit pentru vina ta şi înviat pentru viaţa ta…

Ştiu că nu veţi înţelege… Oare poate cineva, fără să fi cunoscut el însuşi, din experienţă personală, cele scrise de mine?

Dar totuşi am îndrăznit să vă povestesc… totuşi, îndrăznesc să nădăjduiesc, că într-o zi, veţi înţelege…

În zori, după priveghere, la sfârşitul Liturghiei, părintele mi-a făcut semn să mă apropii şi să mă împărtăşesc… Nu vă pot spune ce s-a întâmplat atunci… Doar că ceea ce am cunoscut în Sfânta Spovedanie a fost doar un mic prolog…

Ştiu că nu puteţi înţelege… Dar vă rog, vă rog din toată inima să mă credeţi: NICIODATĂ NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATĂ NU V-AM IUBIT MAI CURAT ŞI MAI MULT!...

Aseară, când v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia să merg nu ştiam că am spus ultima minciună… Ştiam că mă duc să distrug şi ultimul argument al vieţii… Şi, iată-mă, ca o întoarsă din morţi, ca o ieşită din iad! Ca o învinsă de Viaţă! Doar pentru că Cineva a readus Dragostea pe pământ, deschizându-şi braţele înaintea noastră şi îmbrăţişându-ne aşa cum suntem cu preţul celor mai cumplite răni…

Acum, dragii mei, am pentru ce să trăiesc… Am ce să dau… Acum nu mă mai sperie nici o durere… căci Hristos le-a transformat pe toate în dureri de naştere ale Iubirii…

Aceasta trebuia să fie o scrisoare de adio… Şi este! Spun ADIO întunericului, fricii şi morţii, deznădejdii şi singurătăţii… Adio! În Numele Lui…

( după o întâmplare reală )

preluare de aici

joi, 29 decembrie 2011

PROGRAMUL BINECUVÂNTĂRII CASELOR DE BOBOTEAZĂ

Pr. Decebal Gorea

Miercuri, 28 decembrie 2011 – str. Eroilor:
168-C1, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
170-C2, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
172-C3, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
174-C4, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
176-C5, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130
178-C6, sc. 1 şi sc. 2, orele 2100-2200

Joi, 29 decembrie 2011 – str. Eroilor:
190A-C7, sc. 1, orele 1600-1700
190B-C8, sc.1, orele 1630-1730, sc.2, orele 1800-1900
190C-C9, sc. 1, orele 1830-1930
208 –orele 1900-2000, 206, orele 1930-2030
204, orele 2000-2100, 202, orele 2030-2130

Vineri, 30 decembrie 2011 – str. Eroilor:
200, orele 1600-1700, 198, orele 1630-1730
196, orele 1700-1800, 194, orele 1730-1830
192, orele 1800-1900, 282-C8, orele 1830-1930
280-C7, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
278-C6, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Luni, 2 ianuarie 2012 – str. Eroilor:
276-C5, sc. 1, orele 900-1000, sc. 2, orele 930-1030
274-C4, sc. 1, orele 1000-1100, sc. 2, orele 1030-1130
272-C3, sc. 1, orele 1100-1200, sc. 2, orele 1130-1230
270-C2, sc. 1, orele 1200-1300, sc. 2, orele 1230-1330
266-8H, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430
264-9I, sc. 1, orele 1400-1500, sc. 2, orele 1430-1530
262-10J, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630
252-7G, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
250-6F, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
Triplexuri: 342,344,346,348,350,352,354,356,358, 360,362,364,366,368,370,372,374, orele 1800-2100


Marţi, 3 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
1A, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
1B, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
15, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
13, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
11, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130
9, sc. 1, sc. 2; 7, sc. 1, orele 2000-2130

Miercuri, 4 ianuarie 2012
- str. Fagului: 24, 23 şi azil bătrâni, orele 1500-1600
-str. Salcâmului:17,15,13,11,9,7,5,3,orele 1600-1730
-str. Eroilor: 400, sc. 1 şi sc. 2, orele 1600-1730
- str. Cetatea Fetei: Ans. 6, sc. 1, orele 1630-1730,
sc. 2, orele 1700-1800, sc. 3, orele 1730-1830
Ans. 7, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930,
sc. 3, orele 1900-2000
- str. Stejarului: 1, sc. 1, sc. 2, orele 1930-2100
18, sc. 1, orele 2030-2130

Joi, 5 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
20, sc. 1, orele 1600-1700, 22, sc. 1, orele 1630-1730
24, sc. 1, orele 1700-1830, 26, sc. 1, orele 1830-1930
21, 23, 25, 27, 28, orele 1900-2100

Vineri, 6 ianuarie 2012 – str. Porii:
140 C, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800, sc. 4, orele 1730-1830
142 B, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930,
sc. 3, orele 1900-2000, sc. 4, orele 1930-2030
156, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012 – str. Porii:
140 A, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430,
sc. 3, orele 1400-1500, sc. 4, orele 1430-1530
144-C3, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630,
sc. 3, orele 1600-1700
146-C4, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800,
sc. 3, orele 1730-1830

Duminică, 8 ianuarie 2012
- str. Uruşagului: 111C, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1300-1400, duplexuri: orele 1400-1530
- Str.Porii: 148-C5, sc. 1, orele 1530-1630,
sc. 2, orele 1600-1700, sc. 3, orele 1630-1730



Pr. Marcel Agrişan

Miercuri, 28 decembrie 2011 – str. Eroilor:
180-C1, sc. 1, orele 1600-1700
180-C2, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800
180-C3, sc. 1, orele 1730-1830
186-C4, sc. 1, orele 1800-1900
188-C5, sc. 1, orele 1830-1930, sc. 2, orele 1900-2000
190-C6, sc. 1, orele 1930-2030
284-C9, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Joi, 29 decembrie 2011 – str. Eroilor:
286-C10, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
288-C11, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
290-C12, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
292-C13, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
268-C1, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Vineri, 30 decembrie 2011 – str. Eroilor:
254-14N, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
256-13M, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
258-12L, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
260-11K, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
248-5E, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Luni, 2 ianuarie 2012
- str. Eroilor:
246-4D, sc. 1, orele 900-1000, sc. 2, orele 930-1030
244-3C, sc. 1, orele 1000-1100, sc. 2, orele 1030-1130
242-2B, sc. 1, orele 1100-1200, sc. 2, orele 1130-1230
240-1A, sc. 1, orele 1200-1300, sc. 2, orele 1230-1330
- str.Teilor:
14, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430
12, sc. 1, orele 1400-1500, sc. 2, orele 1430-1530
10, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630
8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
6, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
4, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
2, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030

Marţi, 3 ianuarie 2012 – str.Teilor:
6A, orele 1500-1600
4 (casa verde, str. Teiului), orele 1530-1630
7, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
FN (bloc mijloc), sc. 1, sc. 2, orele 1700-1800
7A, sc. 1, sc. 2 şi sc. 3 orele 1730-1830
Ans. Luxembourg: 21 A, orele 1800-1900
21 B, orele 1830-1930, 21 C, orele 1900-2000

Miercuri, 4 ianuarie 2012
- str. Teilor: cele 2 case după Ans. Luxemburg, orele 1600-1700
- str. Cetatea Fetei: Ans. 5, sc. 1, orele 1700-1800,
sc. 2, orele 1730-1830, sc. 3, orele 1800-1900
Ans. 4, sc. 1, orele 1830-1930, sc. 2, orele 1900-2000,
sc. 3, orele 1930-2030

Joi, 5 ianuarie 2012
zona Hârtoape: orele 1500-1600
- str. Alexandru cel Mare: orele 1600-1630
- str. Cetatea Fetei:
Ans. 3, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800
Ans. 2, sc. 1, orele 1730-1830, sc. 2, orele 1800-1900,
sc. 3, orele 1830-1930
Ans. 1, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030

Vineri, 6 ianuarie 2012
- str. Intrarea Crisului:
Ans. 8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800, sc. 4, orele 1730-1830
- str. Stejarului:
31, sc. 1, sc. 2 şi sc.3, orele 1800-1930
42, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
48, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
Fam. Solomon, orele 1300-1400
52, sc. 1, orele 1330-1430, sc. 2, orele 1400-1500
54, sc. 1, orele 1430-1530, sc. 2, orele 1500-1600
150, orele 1530-1630
127, orele 1600-1700
125, orele 1630-1730
119-123 (Fam. Sabo), orele 1730-1800

Duminică, 8 ianuarie 2012 – str. Porii:
150-C6, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430,
sc. 3, orele 1400-1500
152-C7, sc. 1, orele 1430-1530, sc. 2, orele 1500-1600,
sc. 3, orele 1530-1630
154-C8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800

marți, 27 decembrie 2011

Acatistul Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina

Acatistul Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Când „primăvara este aproape“ sau despre agape

Articol apărut în ziarul Lumina de sâmbătă 16 ianuarie 2010.

Aud cronicari plângându-se de inutilitatea vorbirii despre filmele pe care nu le vede nimeni; aud cinefili scâncind după filmele despre care aştern rânduri pe hârtie, inaccesibile lor. Asta, într-o epocă în care semioticienii relativizează mediile de propagare a informaţiei, iar metatextul a devenit un concept uzual. Să fie atât de frustrantă lipsa contactului direct cu produsul cultural?

Şi totuşi, în virtutea darului Şeherezadei (pe care o iubesc mai mult ca pe dubitativul Hamlet) şi pentru a înfrânge tăcerea rafturilor de arhivă, voi continua, de dragul memoriei şi al legendei urbane, să povestesc.

Unul dintre filmele cele mai memorabile din Festivalul de la Cottbus 2009 şi, cu siguranţă, pelicula adresată cel mai direct spectatorului creştin, excelând totodată prin strălucirea artistică şi universalitatea mesajului, se numeşte „Primăvara este aproape“ („Skoro vesna“, Rusia, 2009). Ţin să o imortalizez măcar prin câteva paragrafe, pentru a evoca un microunivers inedit, plin de vivacitate duhovnicească din Rusia de azi, respondent ca nici un altul la problemele vremii, dar de care nu avem ştiinţă ori aflăm, din perspective alogene, doar informaţii distorsionate.

Filmul produs şi regizat de Vera Storojeva (impusă internaţional prin „Călătorie cu animale domestice“/ „Puteşestvie s domaşnimi jivotnymi“, ce a cumulat mai toate premiile importante la Cottbus în 2007 şi un premiu NIKA) are, în geneza sa, o dublă structură: documentaristică şi ficţională. Buna conlucrare a celor două este cheia succesului său.

Filmul investighează spaţiul alambicat al renaşterii spirituale din provincia rusă, spaţiul noilor aşezăminte de cult, înfiinţate ad-hoc şi animate de oameni a căror relaţie cu lumea şi cu trecutul nu este încă bine aşezată. Regia extrage de aici în mod magistral spectacolul de moravuri, sprijinite pe aşezări inegale (asumate, oscilante, fariseice) în credinţă, spectacol exploatat în cheie comic-melodramatică şi tensionat de verticala rectitudinii duhovniceşti, înţelese şi asumate treptat de eroi şi ameninţate în fiece clipă de „ispitele din afară“. Suspansul se naşte din aşteptarea opţiunii morale a personajelor, a răspunsului lor la provocări duhovniceşti pe cât de inedite, pe atât de ancorate în realul haotic al lumii noastre. Acest spectacol uman este centrat în jurul unei poveşti de iubire, răsfrânte în mai multe poveşti, pendulând subtil şi emoţionant între eros şi agape, a căror soluţionare - demonstrează regizoarea cu o virtuozitate rar întâlnită - este condusă de integrarea treptată a omului în ordinea dumnezeiască.

Filmul urmăreşte viaţa unei obşti animate de o tânără monahie (Xenia Kutepova), care a strâns în jurul său un grup de oropsiţi ai sorţii (oameni fără căpătâi, atraşi nu atât de flacăra credinţei, cât de garanţia unui acoperiş), cu ajutorul cărora construieşte o mănăstire - astfel de cazuri sunt destul de frecvente în Rusia de azi. Galeria de personaje face toţi banii: un lăptar mistic, mereu senin şi situat deasupra problemelor, ce extrage din aer răspunsul evanghelic la chestiunile dificile, însoţit de un motan vegetarian, ambii cu părul roşu ca focul; un „teolog“ cu Mineiul în braţe, din care citeşte după tipic, minat însă de vicii scandaloase; câţiva vagabonzi pe post de zidari, dornici de votcă, libertate şi salam, „că doar o viaţă are omul“. Maica Ekaterina trebuie să dea dovadă de multă fermitate şi curaj pentru a struni această adunătură ce are, uneori, de furcă şi cu miliţia. Reazemul ei de nădejde e Olga, o fată orfană, de o inocenţă dezarmantă şi o generozitate la fel, trecută pe la colegiul sanitar, căreia îi place să imite ciripitul păsărilor când nu găseşte bolnavi de îngrijit, aspirantă convinsă la haina monahală.

Liniştea obştii e perturbată de apariţia unui ins turbulent cu aspect de afacerist, Pavel, lipsit de reflexe cucernice, pe deasupra amnezic, recuperat dintr-un accident de maşină de Olga. Pavel e interesat de frumoasa şi taciturna Măicuţă (pe care o numeşte cu apelativul din lume) şi mituieşte cu bani de băut adunătura de „metocani“, dar monahia încearcă cu tot dinadinsul să îl evite. Misterul ce planează asupra ei începe să se dezghioace, dând la iveală o veche rană: moartea unui copil, tragedie ce a împins-o şi spre ruptura cu tatăl acestuia. În timp ce Pavel luptă (asiduu, dar fără succes) să-şi scoată fosta soţie din „ghearele mănăstirii“, Olga îi oblojeşte acestuia traumele cerebrale de după accident, Pavel promiţându-i fetei s-o scoată în lume şi să-i facă un rost. Inocenta idilă primeşte binecuvântarea Măicuţei, dar Olga optează în final pentru rostul ei unic la căpătâiul celor fără speranţă: şi mereu se găseşte vreunul!

Nici un fel de pedanterie sau bigotism al „recursului la canon“ în urmărirea luptei duhovniceşti a eroilor, a căror aderenţă la real este susţinută de un joc actoricesc de mare fineţe şi forţă, radiind căldură, empatie, umor - mărci definitorii ale Şcolii ruse şi, de ce nu, ale modului de a fi ortodox.