luni, 11 iunie 2012

Hramul Parohiei - reportaj Trinitas Tv

http://trinitastv.ro





 Parohia „Cetatea Fetei” din Florești, Cluj-Napoca, şi-a sărbătorit în Duminica Tuturor Sfinţilor hramul. Credincioşii de aici l-au avut cu acest prilej în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. După oficierea Sfintei Liturghii în altarul de vară al parohiei, Înaltpreasfinţia Sa a pus piatra de temelie pentru noua biserică din zid, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, după cum ne informează TRINITAS TV. ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a evidenţiat faptul că noua biserică a parohiei va deservi nevoilor spirituale ale comunităţii aflată în plină dezvoltare. Lucrările la sfântul lăcaş au început în anul 2006, imediat după ce au fost date în folosinţă primele locuinţe sociale din acest cartier. Pentru început, a fost ridicată o biserică din lemn în stil maramureşan, fiind construit apoi şi un altar de vară. În cadrul Sfintei Liturghii, s-au împărtăşit peste 200 de copii din parohie, iar cel de-al doilea preot slujitor al Parohiei a primit distincţia de sachelar. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Diaconia al parohiei. Totodată, un grup de copii din parohie a interpretat mai multe pricesne.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu