Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale

Am ramas datori cu marcarea praznuirii unui adevarat sobor de sfinti romani marturisitori ai dreptei credinte, cu un mesaj foarte actual si util si noua astazi. Este vorba despre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie, de Sfantul Mucenic Oprea si de Sfintii preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Marturia acestor vieti sfinte este cu atat mai importanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata de noi. Dar mult mai important este ca astazi avem marturia unor romani ortodocsi care au ales mucenicia in fata unor imprejurari deosebit de vitrege si de vrajmasesti fata de Biserica Ortodoxa. In veacul al XVIII-lea, Transilvania era sub stapanire straina, aflata in cadrul Imperiului Habsburgic. Catolicismul era in plina ofensiva, incercand, prin Contra-reforma, sa recastige terenul pierdut in fata protestantismului si, prin alte strategii, sa castige in defavoarea a ceea ce era numit „ritul grecesc de rasarit”, adica a Ortodoxiei. Ca de obicei, aceasta ofensiva era pur exterioara, dusa cu armele politicii sau ale diplomatiei si/sau cu arme pur si simplu

, adica cu forta armata. Metodele silnice, bazate pe forta bruta, au fost folosite insa asupra popoarelor „proaste”, lipsite de aparare, aflate cumva dincolo de lege si de protectia oferita de aceasta – anume, popoarele ortodoxe, care erau inca de pe atunci caracterizate drept inapoiate.

Metoda folosita de catolicism in ofensiva sa in aceste teritorii lipsite de organizare politica proprie, aflate sub dominatia unor elite care aveau alte credinte si erau de alta etnie decat poporul de jos a fost numita „uniatism”. Alegand sa nu forteze o infruntare directa cu credinciosii ortodocsi, catolicii au imaginat o modalitate mai “diplomatica” de a determina lepadarea de dreapta credinta si primirea ereziilor catolice. Prin uniatie, li se promitea celor aflati sub stapanire habsburgica faptul ca isi vor pastra „ritul” lor de rasarit, adica forma slujbelor, a portului bisericesc etc., fiind adaugat „doar” o recunoastere a dogmelor catolice – rolul Papei, erezia filioque si altele. Cu alte cuvinte, forma se pastra, insa era anulata, golita de substanta, prin cedarile esentiale la nivel dogmatic si jurisdictional......continuare aici