În urmă cu circa şase ani, la 22 octombrie 2007, o mulţime de stareţi, protopopi, preoţi, călugări şi credincioşi deshumau trupul lui Ion Codrea. Deodată s-au auzit strigăte de bucurie: „Cruce! Întreg!”. Trupul a fost găsit întreg şi binemirositor. Sfintele moaşte emanau o mireasmă bineplăcută, de flori abia tăiate. Peste un an, Ioan Codrea a devenit Sfântul Iov din Uglea. Canonizarea a avut loc în ziua de 18 septembrie 2008, slujba fiind prezidată de Preafericitul VLADIMIR al Kievului şi al întregii Ucraina şi, în ciuda vremii reci şi ploioase au participat, din estimările autorităţilor, peste 30.000 de credincioşi, 12 ierarhi I.P.S. Mitropolit Onufrie de Cernăuţi şi I.P.S. Arhiepiscop Augustin de Lyvov şi o delegaţie din Maramureş, în frunte cu P. S. Justin Sigheteanul.
Racla cu sfintele moaşte a fost depusă în biserica din localitatea Uglea Mică. Şi, de atunci, mulţimea de pelerini vin să se închine acolo, strângându-se multe mărturii despre minunile săvârşite de Sfântul Iov.
Numai că, deşi moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului se află la doar 60 de kilometri de Sighet, puţini maramureşeni ştiu că au la Uglea un ocrotitor. Şi, mult mai puţini ştiu că Sfântul Iov este fiu al Maramureşului. Tocmai de aceea, GAZETA de Maramureş realizează o serie de evenimente tematice dedicate vieţii şi minunilor săvârşite de acest Sfânt. În această săptămână, GAZETA de religie şi spiritualitate ortodoxă este dedicată în întregime Sf. Iov, iar săptămâna viitoare va fi distribuită gratuit, împreună cu întreg tirajul GAZETEI de Maramureş, prin sprijinul teologului Danion Vasile, cartea „Sf. Iov din Uglea, ocrotitor al Maramureşului”- Editura Areopag 2013.
Mai mult, în perioada 17-21 noiembrie vor fi organizate patru evenimente dedicate Sf. Iov si noilor mucenici români.
Editorul şi teologul Danion Vasile, cel care s-a ocupat de traducerea şi cercetarea asupra vieţii sfântului în România povesteşte cum a fost întâlnirea cu Sfântul Iov Codrea:
„De-a lungul anilor, am mers în multe pelerinaje şi m-am închinat la moaştele multor sfinţi. Uneori buna mireasmă m-a impresionat în mod deosebit (odată, intrând pe poarta mănăstirii Cernica, am fost izbit de mireasma care ieşea din moaştele Sfântului Calinic, deşi eram la sute de metri de biserica în care se aflau). Dar cred că mireasma cea mai puternică am simţit-o în faţa raclei cu moaştele Sfântului Iov din Uglea. Şi eu, şi ceilalţi pelerini – dintre care mulţi mai fuseseră, ca şi mine, în multe pelerinaje – am fost impresionaţi. Încă de atunci mi-am dorit să îi mulţumesc sfântului pentru bucuria de a mă închina acolo, şi am vrut să tipăresc o carte despre viaţa şi minunile sale, pentru a-l face cunoscut creştinilor din România.
Cel mai tare m-a impresionat pătimirea lui în lagărele şi închisorile din Rusia. „Cât de mult a pătimit Domnul pentru noi! Şi noi trebuie să pătimim măcar puţin pentru El!”, a spus sfântul, în duhul Sfântului ierarh Luca al Crimeei, doctorul fără de arginţi (pe care l-a cunoscut în Rusia şi a cărui fotografie o ţinea cu evlavie în chilia sa).
Aşteptam cu nerăbdare să tipăresc cartea lui Grigore Raciuk, primul biograf al sfântului, Ascetul Rusiei Carpatine – Stareţul Iov Codrea, care a fost dată la tipar exact în ziua în care s-a decis canonizarea Sfântului Iov. Când am început să citesc introducerea cărţii, am rămas cu un gust amar, întrucât biograful prezenta Maramureşul de parcă ar fi fost al rutenilor şi numai al lor. Se făcea referire la studii care prezentau regiunea nici mai mult nici mai puţin decât leagănul civilizaţiei slave… Şi cu atât mai mare a fost şocul meu atunci când am citit despre familia lui Gheorghe Codrea, tatăl sfântului, următoarele: „Familia bătrânului Codrea este tipic românească şi până în zilele noastre se întâlneşte în Sighetul Marmaţiei, din sud-estul Maramureşului. Astfel, de exemplu, numele Codrea, al fecioarei Axenia Codrea, se pomeneşte într-un document din veacul al XVII-lea11 Arhimandritul Vasilie Pronin cercetează acest document în lucrarea sa excepţională închinată istoriei Eparhiei Mucacevo, în capitolul despre Sfântul Iosif Stoica din Maramureş (n.a.)., din care reiese clar că acest nume aparţinea boierilor locali, care deţineau satul Bărbeşti, aşezat nu departe de oraşul mai sus pomenit” (la pagina 19 în traducerea românească, Editura Areopag, Bucureşti, 2013).
Apartenenţa la un neam se stabileşte, la majoritatea neamurilor, după tată. Nu putem spune că Sfântul Iov era rutean, din moment ce tatăl lui era român. Chiar dacă sfântul se considera rutean, aceasta se datora faptului că revenirea de la uniatism la Ortodoxie în Maramureşul din dreapta Tisei la începutul secolului al XX-lea s-a datorat rutenilor. Încă din copilărie, Sfântul Iov l-a cunoscut pe Sfântul Alexie Kabaliuk Carpatinul, cel care mai apoi a fost închis la Sighet pentru că adusese mulţi oameni în Biserica Ortodoxă (după mulţi ani, Sfântul Alexie l-a şi călugărit pe Sfântul Iov). Sfântul Iov Codrea se considera rutean pentru că prin această apartenenţă mărturisea aceeaşi credinţă cu Sfântul Alexie Carpatinul şi cu părintele Amfilohie Kemin – cel care se ascunsese o vreme în fânăria familiei Codrea, pentru a putea face slujbe ortodoxe pe ascuns.
Aflând deci că Sfântul Iov era român după tată, râvna de a-l face cunoscut în ţara noastră a sporit. M-am mirat când m-am închinat la o părticică din sfintele sale moaşte într-o mănăstire din Moldova de peste Prut. Nu ştiam că Sfântul Iov este cinstit şi acolo. Bucuria mea a fost mare când am aflat că şi părintele Justin Pârvu, mărturisitorul care s-a luptat să fie cunoscută jertfa eroilor credinţei din secolul XX, a primit şi a păstrat în chilia sa o fotografie a Sfântului Iov.
Părintele Justin m-a binecuvântat să scriu cât mai mult despre Sfântul Iov. De fapt, campania “Din temniţe spre Sinaxare” (pornită cu sprijinul său şi cu binecuvântarea ÎPS Justinian Chira) primea o nouă direcţie. Dacă ani de zile încercasem să îi fac cunoscuţi pe sfinţii închisorilor, aveam acum în faţă un sfânt trecut prin temniţele şi lagărele comuniste (chiar dacă din Rusia), care fusese canonizat la mai puţin de treizeci de ani de la trecerea sa la Domnul. Iar faptul că la canonizare a luat parte şi un ierarh român, Prea Sfinţitul Iustin Hodea Sigheteanul, era un argument în plus că cinstirea sfântului se poate răspândi şi în ţara noastră.
Am tipărit deja două cărţi despre sfânt, şi cea scrisă de Grigore Raciuk, şi Sfântul Iov din Uglea – Viaţa, minunile şi acatistul. Cititorii pot înţelege ce multe daruri a primit de la Dumnezeu Sfântul Iov, şi cum îi poate ajuta pe cei aflaţi în tot felul de probleme şi necazuri.
Cred că acum creştinii ortodocşi din România, şi mai ales cei din Maramureşul care a rămas al românilor, se află în faţa unui examen – se pot apropia de Sfântul Iov, ca de un ocrotitor mare făcător de minuni, sau pot rămâne indiferenţi. Până la urmă, apropierea noastră de sfinţi sau indiferenţa noastră faţă de aceştia este un barometru al iubirii noastre de Hristos, Cel ce a fost viu în inimile sfinţilor Săi. Nădăjduiesc că vom şti să primim icoana Sfântului Iov pe catapeteasma sufletelor noastre. Şi cred că, dacă vom face aceasta, vom simţi în vieţile noastre ajutorul Sfântului Iov…”
„În fiecare an, în 15/28 iulie, Biserica Ortodoxă soră din Ucraina îl cinsteşte pe Cuviosul Iov de Uglea. Provine dintr-o familie credincioasă şi a avut încă 7 fraţi. Acest sfânt contemporan cu noi, a trăit peste 80 de ani şi a fost încă din copilărie mult iubitor de Dumnezeu. Acest lucru se vede din viaţa lui care ne spune că în timpul şederii ieromonahului Amfilohie Kemin în casa părinţilor lui, care săvârşea Sfânta Liturghie ascunzându-se de autorităţile austro-ungare. Încă de atunci Cuviosul Iov s-a apropiat foarte mult de cele sfinte. E un lucru minunat cum şi-a dorit să-i fie dată crucea călugărului s-o sărute. Părintele Amfilohie i-a spus că dacă va săruta crucea, trebuie să se facă călugăr şi i-a dat timp de gândire până a doua zi. A doua zi a sărutat crucea. Acest fapt a însemnat că a îmbrăţişat Crucea lui Hristos, dar şi crucea vieţii lui. După ce a intrat în mănăstire, vrând să se refugieze în Rusia ca să nu fie luat în armata ungară, a fost aruncat în închisoare şi în diferite lagăre. După eliberare s-a întors la obştea sa, unde a fost hirotonit diacon şi apoi preot. A rămas necăsătorit şi a devenit monah, un părinte mărturisitor, milostiv cu credincioşii, povăţuitor.
În 2008, când s-au făcut săpături, i s-a găsit trupul neputrezit şi cu bună mireasmă, iar acest lucru arată că Duhul Sfânt a lucrat minunat, sfinţindu-i nu numai sufletul, ci şi trupul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina l-a trecut în rândul Sfinţilor, în 18 septembrie 2008, eveniment la care a participat şi o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române. Cinstirea pe care creştinii i-au arătat-o în timpul vieţii s-a arătat şi la acest eveniment, unde au participat mii de credincioşi, printre care foarte mulţi români.
Îmbrăţişarea şi iubirea crucii lui Hristos şi asumarea crucii vieţii noastre duce la o viaţă de sfinţire, care schimbă omul din om pământesc în om ceresc. Credincioşii îl cinstesc şi iată, acum are loc un simpozion despre viaţa lui la Sighet, locul cel mai apropiat de originile lui. Viaţa şi pilda lui de sfinţire se fac acum cunoscute credincioşilor chemaţi să-l urmeze pe acest cuvios care a rămas mărturisitor a lui Hristos în orice situaţie, necruţându-şi viaţa şi libertatea.
Rugăm pe Cuviosul Iov să-i ocrotească pe cei care îl cinstesc şi se închină la sfintele sale moaşte şi să-i lumineze pe toţi credincioşii ca să devină şi ei mărturisitori ai lui Hristos şi sfinţi în cele din urmă. Amin”.
P.S. Iustin Sigheteanu, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu