Dintotdeauna oamenii s-au temut de războaie. Şi nu vorbim de puternicii lumii, cei care le administrează şi profită de pe urma lor de cel puţin o sută de ani încoace, ci de omul de rând de pretutindenea, pentru care, indiferent de ce parte s-ar afla, războiul înseamnă despărţire, suferinţă, moarte. Acestea sunt războaiele duse cu puterea armelor, cu soldaţi, oşti şi câmpuri de luptă.
Sfinţii Bisericii, din cele mai vechi timpuri, ne vorbesc însă despre existenţa unui altfel de război. Este vorba despre războiul nevăzut, dus de duhurile răutăţii cu omul, pentru a-l supune lor, spre a-i pierde sufletul şi chiar a-i ucide trupul. Şi despre acest război s-a scris mult, mai ales în vechime, dar oamenii au avut dintotdeauna tendinţa de a-l ignora. Din păcate, prea puţini au fost cei care s-au înarmat şi s-au apărat, conştienţi că acesta este un război adevărat, cu strategii adecvate, arme specifice, campanii, aliaţi, învingători şi învinşi.
Aceste două tipuri de războaie sunt deja clasice, deşi oficial numai pe cel dintâi îl recunosc istoricii lumii noastre. În ultimii ani însă a apărut un nou tip de război prin care trece fiecare dintre noi, lumea în ansamblul ei. Este vorba de unul care face la fel de multe victime la un loc precum celelalte două tipuri amintite anterior. Statistic vorbind, în ţările dezvoltate oamenii sunt trişti şi depresivi într-un număr aproape la fel de mare ca în perioada marilor războaie. Familiile sunt despărţite, iar milioane de femei îşi cresc copiii fără tată sau cu un tată vitreg, tot ca în timpul sau în urma celor două Războaie Mondiale. Milioane de oameni nu au de lucru şi emigrează dintr-o parte în alta a lumii ca să-şi câştige o pâine, şi asta pentru că ţara lor este complet devastată economic, de parcă ar fi trecut printr-un bombardament, precum s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani cu România. Şi, poate mai rău decât oricând altcândva în istorie, în ultimii douăzeci şi trei de ani numai în România cleştii şi chiuretele au tăiat trupurile, au smuls membrele şi sfârtecat carnea la aproape 20 de milioane de copii români, mai mulţi decât oamenii care locuiesc astăzi pe teritoriul ţării noastre. Şi victimele sunt cu mult mai multe şi mai profund atinse decât am putea noi realiza. Desigur, asta deşi magazinele, barurile, discotecile şi stadioanele sunt încă pline, iar televiziunile se bat în a transmite cât mai mult divertisment…
De fapt, noul tip de război – nevăzut şi văzut totodată – nu este chiar întru totul nou. Este mai mult o sinteză a celorlalte două, realizată printr-o colaborare foarte bună, o sinergie între cei care caută să stăpânească lumea şi duhurile întunericului. Principiul său a fost exprimat pentru prima dată în perioada Vechiului Testament, atunci când păgânii moabiţi i-au cerut ajutor vrăjitorului Valaam ca să poată birui poporul lui Israel. Acesta le-a arătat că, din pricină că Domnul Dumnezeu este cu ei, nu-l vor putea înfrânge. Însă pot face, totuşi, altceva: să-şi dea femeile lor israelitenilor, ca să desfrâneze cu ele, iar acestea să-i determine să se îndepărteze de Cel ce, ca un părinte, îi scosese din robia egiptenilor şi-i călăuzea către Ţara Făgăduinţei. Aşadar, desfrânarea cu femeile moabite şi înstrăinarea de Domnul era singura modalitate prin care puteau păgânii să învingă poporul evreu, lipsindu-l de ajutorul puternicului lui aliat, Conducătorul Oştirilor Cereşti.
„Cucerirea unui teritoriu este mai puţin importantă ca stăpânirea minţii şi sufletului omului”
În zilele noastre, fenomenul este mult mai avansat. Experienţa multimilenară îşi spune cuvântul. Femeile moabite sunt înlocuite cu pornografia. Aflăm că, în urmă cu două decenii, după încheierea cuceririi teritoriului unui popor inamic şi ocuparea televiziunilor acestora, măsura luată nu a fost alta decât transmiterea cu preponderenţă a unor programe pornografice, concomitent cu interdicţia dată celor învinşi de a ieşi din casă. Urmarea, uşor de anticipat.
Şi asta deoarece cucerirea unui teritoriu este mai puţin importantă ca stăpânirea minţii şi sufletului omului. Să fie oare acesta motivul pentru care pornografia este omniprezentă în acest moment pe Internet, televiziune şi chiar în presa scrisă, infinit mai prezentă decât oricare alt program educativ?… Punem întrebarea în contextul în care este ştiut că pornografia dă dependenţă, creşte violurile, infracţionalitatea şi scade securitatea socială.
Aşadar, odată cu dezvoltarea tehnologiilor moderne, a mijloacelor de comunicare în societatea modernă, războaiele convenţionale au virat tot mai mult către cel puţin o formă mixtă – dacă nu, după cum se întâmplă în zilele noastre, într-un război zis informaţional, religios sau cultural, economic sau social, care are în mod obligatoriu o componentă semnificativă din ceea ce se numea în trecut „războiul nevăzut” sau „duhovnicesc”.
Noul tip de război, deşi este evident, rămâne în mod paradoxal insesizabil. Bulversaţi informaţional, cu simţurile hiperexcitate din cauza stimulilor extrem de agresivi, prizonieri ai tehnicilor de disimulare mediatică, oamenii nu mai pot realiza că sunt deja victimele acestui război, care acţionează prin intermediul întregului câmp de evenimente sociale, politice, economice şi mediatice.
Aşadar, unde pătrund televiziunile şi programele deşănţate, unde se legiferează prostituţia şi se oficializează educaţional masturbarea, unde ţigările, alcoolul şi drogurile sunt cool, iar viaţa duhovnicească se consideră demodată, nu mai este nevoie de război convenţional şi arme. Oamenii, robiţi de propriile patimi, nu mai au energia să se poată împotrivi oricărui regim sau stăpâniri care vine peste ei. Cuprinşi de întunericul pe care patima îl întinde peste minte, nu-şi mai dau seama nici ce se petrece cu ei, nici ce se întâmplă în lume, nu mai au nici un ideal, nici o putere să se mai lupte, ba dimpotrivă, pot fi determinaţi chiar să se războiască între ei, până la distrugere.
Aşadar, nu mai trebuie să curgă sângele pe străzi, căci viaţa se scurge prin toate rănile făcute de cultura de consum şi pornografie. Urmaşii moabiţilor din trecut stăpânesc astăzi lumea prin aceste mijloace. Ca buni psihologi, sociologi şi antropologi, ei ştiu – din păcate mai bine decât noi – că patimile sunt o realitate, sunt boala care răpune cel mai eficient sufletul şi trupul omului. Este suficient să pui în mişcare patimile, ca să te asiguri că cei pe care vrei să-i cucereşti se vor distruge ei înşişi, fără ca tu să fi nevoit să tragi asupra lor nici măcar un glonţ.
Care mai este atunci puterea omului strivit de aceste strategii infernale de manipulare a conştiinţei şi spălare a creierului? Întrebarea aparţine acelora care n-au înţeles esenţa acestui război. Armele sau strategiile convenţionale nu mai au nici o relevanţă. Războiul fiind eminamente unul duhovnicesc, ne vine greu să credem că mai poate supravieţui cineva fără o asumare completă a mesajului Evangheliei, fără o întrebuinţare a armelor duhului şi, mai ales, fără ajutorul lui Dumnezeu. Căci războiul nostru „nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii” Efeseni 6:12, prin urmare va trebui mai mult ca niciodată astăzi să urmăm sfatul Sfântului Apostol Pavel: „Întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).
Aceste cuvinte, rostite acum 2.000 de ani, sunt practic unica soluţie a omului zilelor noastre. Dar pentru aceasta trebuie mai întâi să conştientizăm că ne aflăm în plin război. Însă e posibil ca nici măcar acest lucru să nu-l putem face, dacă nu ne rugăm să ne lumineze Dumnezeu, pentru ca să se plinească încă o dată cuvântul Evangheliei, care zice: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5).
Gheorghe Fecioru
Articol publicat în numărul 57 al Revistei Familia Ortodoxă
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu