luni, 16 august 2010

Au batut clopotele toata dimineata?


laur1.jpg

Laurenţiu Dumitru

Am visat sau, oare, o fost adevărat?

Se făcea că în toată ţara, încă de la prima oră a dimineţii au început să bată clopotele. Toate clopotele, la toate bisericile drept-slăvitoare din ţară. Un cor nemaiauzit, uluitor, gigantic acoperea întreg plaiul mioritic, de la Rohia la Dervent, de la Golia la Nera. Ore în şir au bătut, fără încetare. Aşa ceva nu s-a mai auzit vreodată. Tot românul, de la pruncii din pătuţ, până la bătrânii ce-şi fac veacul prin bodegi, auzea clopotele bătând. Oamenii se închinau cutremuraţi, întrebând în dreapta şi-n stânga ce se întâmplă… „De ce bat clopotele fără încetare?”. La ştiri nu se spune nimic, mai mult decât ce văzuseră şi auziseră deja cu toţii: „De la prima oră a dimineţii clopotele celor peste 14.000 de biserici ortodoxe din ţară au început să bată singure!!! Chiar şi acum, la ora prânzului, ele se aud peste tot, formând un imens cor de clopote care răsună în întreaga ţară. Nu există o explicaţie pentru acest fenomen. Biroul de Presă al Patriarhiei nu a dat încă un comunicat pe acest subiect. Revenim cu amănunte, imediat ce le vom avea”.

Un jurnalist sprinten la minte îşi aminteşte că a luat oarecând interviu unui pustnic cu viaţă sfântă. Îşi ia camera video, se urcă în maşină şi goneşte spre munți, către schitul bătrânului. În 3 ore a fost la dânsul…. Se ruga în genunchi în faţa altarului din paraclis şi vărsa lacrimi fără încetare. Şi micul clopot de aici bătea fără întrerupere…

- Blagosloviţi, preacuvioase! Părinte drag, nimeni nu ştie ce se întâmplă! Am dat zeci de telefoane, toţi suntem stupefiaţi, nimeni nu are o explicaţie… Spuneti-mi, vă rog, ce se întâmplă? Trebuie să știți…

- Domnul să te binecuvânteze, fiule. Mă bucur să te revăd, parcă te-ai mai împlinit oleacă. De dimineaţă tot plâng şi, uite, Domnul s-a milostivit de mine şi a descoperit inimii mele ce se întâmplă. Dragul meu, azi, 16 august, sunt prăznuiţi Sfinţii Martiri Brâncoveni. În urmă cu aproape 300 de ani, un domnitor român şi creştin, Constantin, împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi-a vărsat sângele pentru neam şi credinţă, ucis fiind de păgânii turci. Iaca ce scrie aici, la Sinaxar: „Erau prezenţi sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanţii „creştinătăţii apusene – Franţa, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzaseră invitaţia chiar în ziua de Sf. Maria” (Nicolae Iorga), alături de numeroşi privitori. Li s-a îngăduit să-şi facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a oferit viata dacă trec la mahomedanism. Del Chiaro notează răspunsul demn al Voievodului „Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau sa mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, sa mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am aparat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau sa închid ochii, eu şi feciorii mei”. Apoi si-a încurajat fiii astfel: „Fiilor, aveţi curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!” Sultanul a dat semnalul execuţiei. Primul fu decapitat vistiernicul Ianache Văcărescu, apoi cei patru fii ai Domnului : Constantin, Ştefan, Radu si micuţul Matei (11 ani). Înmărmurit de durere, Domnul murmura: „Doamne, fie voia Ta”, după care i s-a tăiat şi lui capul…”.

- Extraordinar, murmură jurnalistul, ştergându-şi lacrimile, impresionat de tremurul vocii bătrânului…

- Înţelegi, dragul meu? Clopotele azi plâng după Domnitor şi strigă la noi, cei indiferenţi, că ne uităm sfinţii, că ne uităm înaintaşii şi nu-i cinstim după cuviinţă. De n-am fi avut Domnitori sfinţi ca Brâncoveanu, ori ca Ştefan, azi am fi învăţat Coranul pe genunchi. Acesta e adevărul, nu te îndoi de asta. Fii pe pace, clopotele se vor opri curând, dar ţărişoara aceasta nu va mai uita nicicând că pe 16 august, după praznicul Născătoarei, e ziua cinstirii Sfinţilor Mucenici Brâncoveni!

Cred că a fost doar vis. Nimeni nu a auzit clopotele bătând toată dimineaţa. Sfinţii stau cuminţi în icoane şi-n sinaxare, ce Dumnezeu,… iar oamenii… oamenii îşi văd liniştiţi de ale lor, că-i vacanță.




joi, 5 august 2010

Ioan Iacob Hozevitul, ocrotitorul romanilor din Tara Sfanta

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul s-a nascut pe 23 iulie 1913, in satul Crainiceni - Horodistea din judetul Botosani. Ramas orfan de mama la numai sase luni si de tata la varsta de zece ani, a fost crescut de unchiul sau, Alecu Iacob.

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a intrat in obstea monahala de la Manastirea Neamt, in anul 1933. A fost primit cu bucurie de staretul Nicodim Munteanu, cel care avea sa devina al doilea patriarh al Romaniei.

A fost tuns in monahism pe 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov.

Cu aprobarea lui Nicodim Munteanu pleaca in noiembrie 1936, impreuna cu alti doi calugari, in Tara Sfanta. Ajuns aici, ia hotararea de a nu se mai intoarce in tara. Alege sa traiasca vreme de doi ani intr-o pestera din pustiul Iordanului. Apoi ajunge la Manastirea "Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In aceasta manastire, alaturi de alti cinci calugari romani, a indeplinit felurite ascultari: ingrijitor al bolnavilor, paracliser, ghid, ajutor de econom si bibliotecar.

La propunerea arhimandritului Victorin Ursache, Patriarhia noastra l-a numit pe Ioan Iacob Hozevitul egumen al Schitului Romanesc de la Iordan. Pe 14 septembrie 1947, a fost hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si va conduce Schitul Romanesc pana in anul 1952.

In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe. Aceasta manastire este situata la apus de Ierihon, pe Valea paraului Cherit din Vechiul Testament, numit azi Hozeva, in preajma caruia a trait Prorocul Ilie, in timpul prigonirii de catre regele Ahab.

In vara urmatoare se retrage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea "Sfantul Gheorghe Hozevitul“. Aceasta pestera se gaseste in pustiul numit Ruva, pe malul stang al paraului, la vreo trei km de manastire. Intrarea in pestera era posibila numai cu ajutorul unei scari, caci ea se afla la o inaltime de sapte metri.

Pestera avea trei incaperi: prima, de vreo doisprezece metri patrati, cu o firida sapata in piatra, era locul unde se ruga, odihnea, medita sau scria poezii, Cuviosul Ioan Iacob. Printr-o scobitura in piatra se ajungea in a doua incapere, de sase metri patrati, in care pustnicul manca din putina hrana pe care i-o aducea din manastire ucenicul sau, schimonahul Ioanichie Paraiala. Alaturi se gasea a treia incapere, o "pestera" a mormintelor, locul unde erau asezate spre odihna vesnica, trupurile celor ce se nevoisera aici.

Cuviosul Iacob Ioan Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la numai 47 de ani. Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan a ramas in pestera Sfanta Ana.

Dezgropat dupa doua decenii, s-a constatat ca trupul sau nu putrezise si raspandea buna mireasma.

Sfintele sale moaste au fost coborate pe 15 august din pestera Sfanta Ana si aduse spre cinstire in Manastirea "Sf. Gheorghe Hozevitul“.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.

Adrian Cocosila

preluare de aici

luni, 2 august 2010

Postul Adormirii Maicii Domnului


Postul Adormirii Maicii Domnului incepe pe 31 iulie si tine pana in ziua praznicului, 15 august. Se lasa sec in seara zilei de 31 iulie, iar cand aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte ; de asemenea, postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facandu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin.

Postul Adormirii Maicii Domnului este randuit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata (Postul Nasterii Domnului, Postul Pastilor, Postul Sfintilor Apostoli si Postul Adormirii Maicii Domnului). Originea lui trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta.

La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot . Astfel, in partile Antiohiei se postea o singura zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim - opt zile. Legat de timpul postirii din an, putem afirma ca unii posteau in luna august, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata postului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze 14 sau 15 zile, pana la sarbatoarea Adormirii (15 august).

Postul Adormirii Maicii Domnului in Tipicul cel Mare

Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, pana la Ceasul IX, cand se consuma mancare uscata; martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6 august (sarbatoarea Schimbarii la fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin, dar in Pravila Mare se da dezlegare la vin si untdelemn nu numai pentru sambete si duminici, ci si pentru marti si joi. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti, zilnic (alternativ), cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.

La catolici, postul Sfintei Marii se reduce la o singura zi : ziua ajunului sarbatorii (14 august).

preluare de aici