duminică, 19 septembrie 2010

Manastirea Banceni

sfant lacas de inchinaciune al romanilor din Ucraina-

manastirea este asemenea unei asezamant (vasiliada) cum l-a gandit sfantul Vasile cel Mare, un loc central avandu-l orfelinatul -

Vizionati documentarul si apoi cititi comentariul de mai jos in care sunt amintite lucrările minunate (minunile) ce au loc acolo


ep1. http://www.youtube.com/watch?v=FkZwPgirvv8

ep2. http://www.youtube.com/watch?v=OJHRCZUul7s

ep3. http://www.youtube.com/watch?v=ztq8-Foit-c

ep4. http://www.youtube.com/watch?v=9icGo9yl94w

ep5. http://www.youtube.com/watch?v=_XDBCmtch0k

ep6. http://www.youtube.com/watch?v=J06plu_aauw

Dincolo de granita de nord a Romaniei la doar cativa kilometri, pe teritoriul Ucrainei, pe o colina inverzita, se afla manastirea Banceni, loc de profunda spiritualitate care ii aduna pe romanii din aceasta regiune. O biserica de mari dimensiuni strajuieste in mijlocul manastirii. Aici, dar si in celelalte biserici mai mici ale acestui asezamant monahal, se oficiaza slujba in limba romana. Petuniile care se revarsa de la cele trei etaje ale corpului de chilii si ale staretiei proaspat zugravite in culoarea turcoaz, aleile cu trandafiri de diferite culori, vasele cu flori de la intrarea trapezei, imbogatesc aceasta oaza de liniste de la marginea padurii. Si totusi, linistea aceasta este, in timpul zilei, intrerupta de zgomotul masinilor si al constructorilor. La Banceni se construieste in continuare sub obladuirea Parintelui Staret Mihail Jar, cel care, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, a ridicat acest ansamblu manastiresc, format din mai multe cladiri. In partea stanga, sub un pavilion acoperit cu tabla albastra ce te duce cu gandul la cerul senin, se afla Altarul de vara unde se oficiaza Liturghiile cand se aduna foarte multi credinciosi. Viitoarea trapeza aflata in constructie va putea primi o mie de pelerini ajunsi pe aceste meleaguri. La intrarea in manastire a fost ridicata o clopotnita uriasa care poate rivaliza cu marile clopotnite ale lavrelor din Ucraina. De fapt, este o constructie complexa care va adaposti si un camin spital pentru calugari si un mic muzeu.
Manastirea Banceni In biserica mare din Banceni, zugravita in exterior in galben, se afla moaste ale Sfintei Mari Mucenite Varvara iar paraclisul manastirii este inchinat Sfantului Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari sfinti ai Rusiei din secolul al XVIII-lea. Psaltirea se citeste neincetat, zi si noapte, in aceasta bisericuta paraclis. Aici se afla particele din Sfintele Moaste ale Sfantului Serafim si o particica din piatra pe care s-a rugat sfantul o mie de zile si de nopti. Pe peretii interiori, de jur imprejur, sunt pictate scene mari, impresionante, din viata sfantului. Tot aici, intr-o racla, se afla particele de Sfinte Moaste ale altor peste o suta de sfinti.

Despre minunile petrecute, ani de-a rândul, la Mănăstirea Bănceni (Ucraina), deja multă lume vorbeşte, în fapt de taină şi de bucurie. Aflată la doar 20 kilometri de Cernăuţi, de doar 14-15 ani, într-o pitorească aşezare românească, Mănăstirea aceasta şi-a dobândit deja renumele de lavră, în care Dumnezeu pogoară mereu, vizibil, dăruind binecuvântare. Aici, de câţiva ani, prin grija Pr. Mihail Jar (inima de foc a mănăstirii), aveau să-şi închine viaţa lui Hristos peste 100 de monahi şi peste 100 de măicuţe (aflate la altă ctitorie, în aşezarea românească a Boianului). Iar, ceea ce ţine cu totul de spaţiul minunii, undeva în apropierea Bănceniului, Părintele Mihail adăposteşte, în condiţii absolut de vis, peste 150 de copii orfani. Mulţi dintre ei, măcinaţi de boli fără leac, şi-au aflat aici izbăvirea. Trei fetiţe bolnave de SIDA, în ultimul stadiu, s-au vindecat, de curând, la rugăciunile obştii de aici către Mântuitorul, Maica Domnului a cărei icoană de la Boian plânge, şi către Sfinţii ocrotitori ai acestui sfânt locaş. Acum Părintele Mihail face demersuri susţinute pentru a aduce aici încă 50 de copii bolnavi de SIDA, spre a-i încredinţa milei şi bunătăţii lui Dumnezeu.
Din dragostea Părintelui Mihail pentru aceşti orfani, Dumnezeu face minuni cum nu mai crezi că pot fi povestite în vremurile acestea. În Joia săptămânii mari, a Patimilor, 2008, prin rugăciunile Părintelui, o fetiţă de un an şi opt luni, înecată de peste şase ore, învie. Medicii vor fi puşi în extremă dificultate: cum să anuleze certificatul de deces?! Soluţia finală, rămasă în acte, e: moarte clinică. Mitropolitul Kievului cere imediat să i se trimită toată documentaţia cazului, pentru a rămâne mărturie, pentru mai târziu, a puterii lui Dumnezeu, manifestată prin oamenii Săi.

Copil înviat din morţi
În Joia Mare, copilul de 1 an şi 8 luni al unei familii care participa la
Slujbă la Mânăstirea Bănceni din Ucraina, a fost găsit în apă, într-o
fântână arteziană din curtea Mânăstirii, după mai bine de 20 minute de
căutări.
A fost dus la cel mai apropiat centru medical, unde medicul a constatat
decesul copilului.
Dar Părintele Arhimandrit Mihail Jar, duhovnicul Mânăstirii Bănceni, care se
afla la Kiev, a transmis prin telefon ca să fie pus copilul sub aparatele de
respiraţie artificială, căci copilul nu este mort. Însă medicul nu a vrut să
facă lucrul acesta, deoarece copilul nu mai avea puls.
La 6 ore de la petrecerea accidentului Părintele a sosit la centrul medical
împreună cu o Cruce, în care sunt încorporate părticele din Sfânta Cruce şi
moaşte. Când a atins pieptul copilului cu acea Cruce, inima copilului a
început să bată, dar nu se observa nici o activitate cerebrală.
Copilul a fost dus la spitalul din Cernăuţi, unde Părintele Jar a venit cu o
părticică din moaştele Maicii Serafima. Când Părintele a atins fruntea
copilului cu acele moaşte copilul a strănutat şi a deschis ochii.
– “Copilul este conştient şi este în stare de convalescenţă …”, ne spune un
frate din Suceava, care a fost recent în Ucraina şi a văzut copilul înviat.
Slăvit să fie Domnul!

La Bănceni, în Ucraina, toate bune. Părintele Mihail Jar ne-a întâmpinat cu binecuvântări şi cu masa pusă. Prima oară în viaţă când am văzut o lavră — sau o semi-lavră, căci urmează să fie o lavră — şi un loc mănăstiresc aşa frumos aranjat. Seara, părinţii ne-au chemat la Liturghia din Paraclis, de la miezul nopţii. Jumătate în ucrainiană, jumătate în română. Un călugăr a avut o criză de epilepsie, câţiva fraţi l-au ţinut şi din criză a intrat într-un somn profund, cu sforăituri; părintele stareţ l-a mângâiat pe cap şi l-a stropit cu aghiasmă. După liturghie, o maică bătrână ne-a explicat că liturghia în româneşte se slujea de la ora 4 în biserica românească, singura în care toate slujbele se ţin în română. Biserica românească, singura din lemn, era in afara porţii. Adică pe pământ românesc, biserica românească e pusă în afara porţii mănăstirii. Când eram mai furioasă, mi-am adus aminte că credinţa şi morala nu au nimic a face. Dreptatea, în veşnicie.

Minunile Maicii Serafima
De ani de zile, Mănăstirea Bănceni nu avea apă potabilă. Sute de oameni, aici, la Mănăstire, îşi ostoiau setea de Cuvânt, de Dumnezeu, însă nu reuşeau să găsească şi apa cea pentru trup, decât adusă de la depărtări, în cisterne. Părinţii de aici au căutat, ani de-a rândul, sursă de apă, pe pământurile înconjurătoare Mănăstirii. Dar în zadar… Maica Serafima însă le-a ieşit în ajutor, aşa cum numai ea ştia să o facă. „Au săpat ai noştri o fântână, undeva în câmp, de vrem 14 metri, şi numai nu dădeau de apă, ne mărturiseşte Părintele Mihail. Şi mi-am zis eu: Nu se poate! Şi am mers cu Părintele Lavrentie în câmp şi am zis: Doamne, Dumnezeule Ceresc, Tu, Cel Care ţii în mâinile Tale toate, dacă Tu vei deschide mâna Ta, toate ni le vei da nouă, păcătoşilor, spre trebuinţă. Dar dacă vei închide Tu mâna, Doamne, toate se vor pierde. Şi noi ne vom pierde singuri… Şi am adăugat: Maică Serafima, arată-ne unde găsim apă! Şi am văzut-o pe Maică, la circa cinci metri, în aer, însă m-am temut să ridic ochii. Şi ea tot se muta, din loc în loc. Iar eu spuneam: Părinte, bate acolo un ţăruş… Bate dincolo un ţăruş… Nu i-am spus părintelui nimic din ceea ce văzusem, atunci. Şi maica avea aşa un zâmbet fericit!… Ea nu a râs în viaţa ei. A lăsat doar ochii în jos, aşa cum îi ţinea întotdeauna, şi când era în viaţă. Am săpat prima fântână, la trei metri adâncime. Am scos 40 de tone de apă pe zi! Trei metri adâncime la suprafaţă. Toate fântânile pe care le-am săpat, s-au umplut. Alături, am găsit apă la jumătate de metru! Am socotit că e mila şi darul lui Dumnezeu care au fost peste noi!”
Despre Maica Serafima şi minunile ei nu se mai miră nimeni, acum, în toată regiunea Cernăuţilor. Au fost prea multe întâmplări, binecuvântări, rânduite de Dumnezeu prin Maică. Mai mult parcă decât orice, Maica are aplecare, fineţe dumnezeiască pentru copii. Unii dintre ei – şi nu sunt puţini aceştia – sunt în viaţă, acum, datorită mijlocirilor Maicii Serafima la tronul îndurării lui Dumnezeu. „Doctorul ginecolog al regiunii, pe toată regiunea, are mare credinţă, pentru că a văzut minunile ce s-au întâmplat, ne mai spune Părintele Mihail. Murea femeia. Suna doctorul: Părinte, rugaţi-vă!… Şi femeia se făcea bine. Copilul moare! S-a născut, dar nu mişcă, nu are aer în plămâni. Rugaţi-vă!… Şi când Dumnezeu vedea că un doctor atât de mare vine la El şi Îi cere ajutorul, cum să nu îl ajute? Eram la Kiev, cu copiii, şi mă sună de la maternitate: Părinte, femeia moare! Eu am intrat în Lavră, la Sfintele moaşte, să mă rog. Şi s-au mirat toţi. Ceri la Dumnezeu şi Dumnezeu îţi dă. Auzeam în telefon: Părinte, sunt toată plină de sânge, fac operaţie. A murit în mâinile mele. Asistenta care stătea la capul femeii, aici făcea operaţie, aici vorbea la telefon: Părinte, sângele s-a scurs tot dintr-însa. Dematocritul arată patru. În astfel de cazuri, oamenii sunt morţi! Dar eu încă cred. Rugaţi-vă la Maica Serafima! M-am rugat la Maica Serafima şi, prin minune, în câteva clipe, femeia învie! Şi spunea asistenta: Părinte, vreau să spun cu gura mea la toată lumea ce s-a întâmplat, ca să ştie toţi!
Alt copil… O mamă născuse doi copii. Unul din ei murea. M-au chemat acolo. Am pus degetul Maicii Serafima pe copil, şi copilul a început să caute mâncare! Şi doctorii au spus: Minune!”

sâmbătă, 18 septembrie 2010

MĂNĂSTIREA "SFÂNTUL EVANGHELIST LUCA" DIN DOBRIC

PRELUARE:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sfantul-evanghelist-luca-dobric-120076.html

Satul Dobric, astazi parte componenta a comunei Caianu Mic, este situat in partea de nord-vest a judetului Bistrita-Nasaud, pe cursul mijlociu al vaii Dobricului, nu prea departe de confluenta acestuia cu valea Ilisua. In centrul satului, un zid masiv de piatra incadreaza un frumos parc cu arbori uriasi, in linistea caruia se inalta Manastirea “Sfantul Evanghelist Luca”. O liniste regasita insa dupa ani multi de tulburari, manastirea fiind una dintre cele mai incercate si zdruncinate manastiri ortodoxe din anii post-revolutionari, din cauza conflictelor interconfesionale din zona, avand in vedere ca locuitorii din Dobric apartin cultului penticostal in proportie de 90 la suta.

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Pentru a afla cateva date despre istoria satului Dobric si despre minunata zidire a acestui asezamant monahal infiintat la sfarsitul anului 1992, am apelat nu numai la maica stareta Veronica Cotofana ci si la dl. Dr. Dan Victor Muresan, un renumit medic chirurg din Cluj-Napoca, devenit un apropiat al manastirii de la Dobric incepand din anul 2004, ceea ce l-a determinat sa urmeze apoi, timp de patru ani, si cursurile Facultatii de Teologie din marele oras universitar.

Maica stareta Veronica, absolventa a Facultatii de Teologie din Bucuresti, ne povesteste cum a fost infiintata manastirea “Sfantul Evanghelist Luca”:

“Manastirea noastra este destul de noua, a fost infiintata la sfarsitul anului 1992, in 26 noiembrie, in urma unor discutii avute cu Asociatia Internationala de Caritate, cu sediul in Dobric. Din aceasta asociatie faceau parte mai multe culte. Apoi s-au purtat discutii si cu d-l doctor Pavel Chirila care intemeiase Asociatia Filantropica Medical-Crestina Christiana din Bucuresti. In urma acestor discutii s-a ajuns la infiintarea unui schit de maici care sa deserveasca si satul, dar, in primul rand, sa fie un fel de filie a Asociatiei Christiana de la Bucuresti. Sfantul Sinod al B.O.R a aprobat infiintarea Schitului de calugarite 'Sfantul Evanghelist Luca', asezamant recunoscut si de Secretariatul de Stat pentru Culte in 1992. Am fost aduse aici patru maici din judetul Olt, de la Manastirea Brancoveni, ctitorie a Sfantului Constantin Brancoveanu, punand aici bazele unei manastiri noi pentru nevoile satesti. Aici trebuia sa fie un fel de gradinita pentru copii, de a caror educatie ar fi trebuit sa se ocupe maicile. Era in plan aducerea unei tipografii din Germania pentru nevoile comunitatii, a unui microbuz care sa ne permita deplasarea in vederea acordarii asistentei medicale la domiciliu. Era in prag de iarna cand am sosit la Dobric si nicio incapere din aceasta cladire nu era pregatita pentru locuit, dar maicutele nu s-au dat batute si ne-am apucat sa amenajam in primul rand Paraclisul, apoi cladirea. La 20 decembrie 1992, prin purtarea de grija a credinciosilor din Caian si Dobric, alaturi de Primarie, s-a oficiat si prima slujba arhiereasca din acest Schit. Dar planurile initiale s-au risipit foarte repede deoarece in 1993, in ianuarie, a venit la conducerea eparhiei noastre IPS Bartolomeu Anania iar schitul de la Dobric s-a transformat dintr-un fel de filie a Asociatiei Christiana intr-o manastire traditionala de maici. De aici a pornit cea mai grea perioada pe care a avut-o manastirea noastra si anume conflictul dintre Asociatia Internationala de Caritate si manastire. Acest conflict a fost foarte urat, un conflict interconfesional. Oamenii din sat, in proportie de 90% penticostali, s-au luptat cu manastirea pentru a o distruge si pentru a o muta in alta parte. Ne-am judecat timp de aproape 10 ani cu cultul penticostal pentru a putea vietui si pentru a avea toate actele in regula, ajungand pana la Curtea de Apel. Apoi din 1996 ne-am judecat cu mostenitoarele acestui teren ce fusese donat manastirii, reusind sa castigam procesele in ambele cazuri, cu sprijinul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. Acestea fiind rezolvate, incepand din anul 2000 manastirea a inceput sa se dezvolte din punct de vedere material.”


Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manastirea "Sfantul Evanghelist Luca” a devenit tinta atacurilor nu numai din motive confesionale ci si materiale, din cauza faptului ca manastirea ocupa spatiile unui fost castel ridicat pe vremuri la Dobric, cladire asupra careia avea pretentii Asociatia Crestin Umanitara Internationala care-si declarase sediul in mod abuziv la aceasta adresa.


In 1993 Consiliul local a atribuit Manastirii din Dobric intreaga cladire si terenul aferent. Din acest moment s-a declansat conflictul dintre manastire si comunitatea penticostala care a incercat pe toate caile sa zadarniceasca aceasta lucrare, sa alunge maicutele si sa desfiinteze manastirea, conflictul ajungand la un nivel de agresivitate incredibil. Problemele s-au rezolvat abia dupa 9 ani de conflicte grave in care s-a facut apel la autoritatile locale, judetene si centrale.


Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Dl. Dr. Dan Victor Muresan care este si teolog a studiat amanuntit istoria acestui loc unde se afla manastirea precum si o serie de aspecte privind viata religioasa din satul Dobric, pe care le regasim si in lucrarea sa de licenta la Teologie:

“In anul 1649, principele Transilvaniei Gheorghe Rackoczi II a daruit satul Dobric capitanului Mikes Mihaly pentru serviciile importante aduse tatalui sau, Gheorghe Rackoczi I. Urmasii lui Mikes Mihaly vor stapani aici pana dupa primul razboi mondial. Familia Mikes va face faimos acest loc prin castelul ridicat aici si amenajarea terenului care-l inconjura. Castelul a fost incendiat in octombrie 1848 in cursul unei revolte taranesti, urmate de represalii din partea regimentului aflat sub comanda grofului Gaspar Kornis. La Dobric s-au comis atrocitati, zeci de oameni fiind raniti iar biserica romanilor a fost jefuita si profanata, Evanghelia si alte carti de cult fiind rupte. Satul a fost incendiat, sapte case fiind mistuite de flacari. Castelul a fost refacut in anii 1900-1902 de baronul Bornemissza. Dar o afacere nereusita a dus la pierderea domeniului de catre baron. Banca a scos domeniul la vanzare pentru a-si recupera datoria. Dupa primul razboi mondial, avocatul Milea Aurel a preluat datoria si, in cativa ani, a achitat-o din venitul unei exploatari forestiere de anvergura. In 1925, Milea a devenit proprietarul unei parti din avere, cealalta fiind data taranilor ca efect al reformei agrare din 1918-1921.


In anii 1944-1945 in castel au stat trupe rusesti, arzand o parte din averea familiei Milea iar in anul 1948 aici a fost amplasat sediul unei sectii de Gostat. Pe vremea aceea la Dobric exista si un frumos parc dendrologic. Cea mai mare parte a parcului s-a distrus dupa 1989 cand au fost construite mai multe case in interiorul lui.


In timpul perioadei comuniste cladirea castelului a adapostit sediul scolii, al bibliotecii, un dispensar, o maternitate, o brutarie si o sala de proiectii de film.


In secolul al XIX-lea satul era greco-catolic desi in 1760 dobricanii dezavuasera uniatia, revenind la ortodoxie. In secolul al XX-lea ca urmare a asezarii unor mici grupuri de unguri si evrei in Dobric, structura confesionala devine mai nuantata, greco-catolicilor adaugandu-li-se romano-catolici, calvini si iudei. Dupa primul razboi mondial incepe pe Valea Somesului o intensa propaganda neoprotestanta a misionarilor penticostali si adventisti.. In jurul anului 1930 se intemeiaza la Dobric o comunitate penticostala care se va consolida cu timpul, in parte ca o consecinta a slabei activitati pastorale a preotilor, apoi a modului in care s-a facut unificarea confesionala in 1948 si a influentei exercitate de penticostalii dobricani emigrati in S.U.A.”


Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Maica stareta Veronica spune ca existenta unei manastiri ortodoxe intr-o comunitate penticostala nu poate fi decat o minune dumnezeiasca:

"Satul are cam 390 de case din care numai 40 de case sunt de ortodocsi si nici acelea nu sunt curate deoarece unii membri ai familiilor sunt penticostali. Cultul penticostal a patruns in sat cam cu 80 de ani in urma. Spre rusinea noastra trebuie sa spunem ca unele lucruri au pornit din strana bisericii satului, a fost o cearta intre cantaretii bisericii, acestia nu s-au mai inteles si atunci unul dintre ei a trecut la Oastea Domnului si apoi la cultul penticostal. O alta cauza prielnica a formarii ca neoprotestanti a satenilor a fost aceea ca unul dintre localnici a emigrat in America si de-acolo a adus fonduri cu care i-a tentat pe localnici. Si s-a ajuns ca 90% dintre locuitori sa apartina cultului penticostal, constituind una dintre cele mai mari comunitati de acest gen din judet si poate chiar din tara. Ei reprezinta o comunitate destul de puternica, fac prozelitism zi si noapte din casa in casa, sunt destul de agresivi si intoleranti. Desi am incercat sa discutam in cadrul mai multor intalniri n-am putut sa ajungem la nicio intelegere cu ei. Noi eram o mana de calugarite, crestinii ne-au aparat, dar mare lucru nu au putut face. Numai minunile lui Dumnezeu au facut ca noi sa stam aici si sa se inchege o oaza de monahism in acest loc, pentru ca toate au fost impotriva noastra. Dar unde vrea Dumnezeu, firea se biruieste. E o minune dumnezeiasca sa existe aici o manastire ortodoxa intr-o comunitate penticostala atat de puternica cum e cea din Dobric. Aceasta manastire n-a fost dorita de catre localnici, dar noi nu suntem aici cu forta ci suntem cu voia lui Dumnezeu. Desi manastirea e simpla si modesta, se fac niste lucruri minunate aici, se vede mana lui Dumnezeu in toata aceasta lucrare. Langa gardul manastirii noastre comunitatea penticostala a inaltat o casa de adunare despre care se spune ca ar fi una dintre cele mai mari de la noi din tara. Ei au fonduri mari, dar casa nu e inca terminata. In timp ce noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am inaintat foarte mult.”


Manasstirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manasstirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Primul Paraclis al manastirii a fost sfintit in data de 10 octombrie 1993, de catre IPS Bartolomeu Anania. In anul 1995, a avut loc la Dobric primul sinod monahal la care au participat IPS Bartolomeu, PS Irineu, exarhul manastirilor din eparhie, arhimandritul Vasile Fluieras, protopopul Ioan Dambu, impreuna cu staretii, staretele si duhovnicii celor 16 manastiri din cadrul Arhiepiscopiei Clujului. In acelasi an monahia Cotofana Veronica a fost instalata ca stareta de catre IPS Bartolomeu. Tot in 1995 a fost inaugurata trapeza mare a manastirii, cu o capacitate de 100 de persoane.

Sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena din anul 1996 a adus in viata manastirii o mare bucurie. Obstea maicilor din Dobric a primit in randurile sale o noua monahie, pe maica Bartolomea iar intaistatatorul eparhiei IPS Bartolomeu a sfintit crucea de temelie a viitoarei biserici de zid a manastirii. Momentul a fost umbrit insa de furtul crucii de stejar sculptate care strajuia piatra de temelie a noii bisericii. Crucea de temelie a fost insa resfintita in anul umator.

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

In 2001, pe terenul manastirii, a fost sfintita de catre PS Vasile Somesanul o noua bisercuta de lemn in stil maramuresean. In anul 2002 au continuat lucrarile de imprejmuire a manastirii cu zid de piatra si s-a inceput renovarea paraclisului cu hramul 'Sfintii Imparati Constantin si Elena', resfintit in toamna aceluiasi an. In 2004 s-au finalizat lucrarile de imprejmuire cu zid de piatra care inconjoara 2,5 ha de teren iar in anul urmator s-a incheiat constructia clopotnitei.

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

In fiecare an, la praznicele mari, prezenta ierarhilor la manastire a adus mangaiere obstii maicutelor mult incercate si a adunat multi credinciosi la slujbe.

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Dl. Dr. Dan Victor Muresan, un veritabil cronicar al manastirii din Dobric, si-a notat in insemnarile sale un moment deosebit al anului 2003:

“La inceputul anului 2003, la Manastirea Dobric vine si slujeste preotul Grigore Prodan, preot misionar in Episcopia Giurgiului. La sfarsitul Sfintei Liturghii, parintele le-a povestit credinciosilor un vis prin care Maica Domnului i-a cerut s-o aduca la Dobric, fapt pentru care, in preajma zilei de 25 martie 2003, a cumparat o icoana foarte veche pentru manastirea din Dobric si a facut mai intai un pelerinaj cu icoana pe la manastiri de pe valea Oltului, apoi prin judetul Alba dupa care a ajuns la Dobric in ajunul Sarbatorii de Buna Vestire. S-a adunat foarte multa lume la acest praznic iar Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, donata de Parintele Grigore, o pictura naiva pe lemn foarte veche provenind din Ucraina, a fost asezata in fata iconostasului din Paraclisul 'Sfintii Imparati Constantin si Elena', in partea stanga."

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

In 2004, peste toate necazurile si incercarile prin care au trecut vietuitoarele si stareta manastirii, o boala grea si aparent incurabila venea sa zdruncine sanatatea trupeasca si sufleteasca a maicii starete Veronica. Acel an avea sa fie si anul intalnirii deloc intamplatoare dintre maica stareta Veronica si dl. Dan Victor Muresan, Doctor in Stiinte Medicale, medic primar chirurg la Institutul Oncologic din Cluj. Cu nadejdea in Dumnezeu, in Maica Domnului si in toti ocrotitorii manastirii au fost invinse si acele grele incercari, printr-o operatie reusita si o vindecare deplina. Si cum o minune naste o alta minune, medicul chirurg Dr. Dan Victor Muresan, care s-a ocupat de cazul maicii starete, nu prea atasat pana atunci de Biserica si de traditiile acesteia, devine cu timpul unul dintre apropiatii manastirii. A fost un an de cotitura si in viata renumitului chirurg, dupa cum insusi marturiseste:

"In anul 2004, printr-o intamplare nefericita, am intalnit-o ca pacienta pe maica Veronica, stareta Manastirii de la Dobric. A fost usor sa te apropii de aceasta manastire prin felul de a fi al maicilor: ospitaliere, pline de bucurii duhovnicesti, pricepute gospodine, intr-un cuvant adevarate calugarite. Si astfel, in scurt timp, am ajuns sa inteleg multe lucruri folositoare sufletului, hotarandu-ma, la indemnul si sfaturile maicii starete, sa urmez Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj Napoca, pe care am absolvit-o in anul 2009. Cum era si firesc, alegerea temei pentru licenta a depins in cea mai mare masura de locul de unde am pornit cautarile unei vieti pline de bucurii, impliniri si daruri duhovnicesti.”


Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

In anul 2005, manastirea a facut pasi importanti in desavarsirea organizatorica, au inceput lucrarile la Casa monahala si s-au finalizat lucrarile la clopotnita. Visul maicii starete a fost inca de la inceput inaltarea in centrul parcului, pe proprietatea manastirii, a unei biserici mari care sa fie pe masura locului unde se afla amplasata manastirea si care sa poarte hramul 'Adormirea Maicii Domnului'.

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Este un proiect maret, o copie a bisericii Manastirii de la Nicula. Asa ca obstea maicilor de la Dobric mai are multe de facut, dupa cum ne spune maica stareta Veronica:

"Acum problemele cu care ne confruntam sunt cele legate de construirea si dezvoltarea acestei manastiri a carei obste este destul de tanara, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al Sfintilor care ocrotesc manastirea noastra, Sfantul Evanghelist Luca, Sfintii Imparati Constantin si Elena, incetul cu incetul, manastirea se dezvolta, iar viata noastra intra in firescul randuielilor monahale. Multumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor care ne ocrotesc pentru ca manastirea se afla intr-o faza destul de inaintata de dezvoltare si asta ne bucura destul de mult. Multumim tuturor crestinilor ortodocsi care au avut incredere in noi si ne-au sprijinit deoarece fara ei n-am fi putut sa facem nimic aici.

Din punct de vedere spiritual, slujbele se fac in ciuda tuturor vitregiilor din aceasta zona. Avem slujbele de dimineata, de seara si consideram ca slujbele acestea ne-au ajutat, ne-au intarit, ne-au sprijinit pentru a locui in aceasta zona, care nu e chiar prielnica manastirii, si pentru a putea sa ducem mai departe traditia stramoseasca. Le multumim si ierarhilor si preotilor din Biserica Ortodoxa care intotdeauna au fost apropiati de noi, savarsind aici minunate Sfinte Liturghii la hramuri, de Sfintii Imparati Constantin si Elena, de Adormirea Maicii Domnului. La Adormirea Maicii Domnului incepe slujba inca din ajunul Sarbatorii, adica pe 14 august si totul e aproape ca la Nicula, cu rugaciuni de toata noaptea, cu citirea Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare la miezul noptii. In fiecare an vine tot mai multa lume la acest hram ceea ce ne bucura foarte mult.



Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

S-au facut multe cu ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu am avut atatia bani, dar Dumnezeu a facut minuni. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani. Aceasta casa a trecut prin multe transformari, daramari, jafuri. Noi am facut ce s-a putut, am reparat jumatate din ea. Si in aceasta casa am amenajat un paraclis cu hramul 'Sfintii Imparati Constantin si Elena'.


Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

Avem si o bisericuta din lemn cu hramul "Sfantul Evanghelist Luca” construita in stil maramuresean de catre mesterii din Barsana in 30 de zile. Apoi avem turnata fundatia bisericii mari de zid cu hramul 'Adormirea Maicii Domnului'. In casa in care locuim acum avem o incapere amenajata, un inceput de centru social. Primim cazuri sociale de batrane care sunt abandonate de familie, cu pensii foarte mici, iar manastirea pe cheltuiala ei le poarta de grija. Am mai inaltat o cladire noua pe care am numit-o Casa monahala unde avem o trapeza care va adaposti peste 250 de persoane. Era foarte necesar sa facem aceasta trapeza pentru ca la hramurile pe care le avem in timpul anului vine foarte multa lume. Manastirea este inconjurata de un gard de piatra. Lucrarile la acest gard au durat aproape patru ani iar la intrare avem o clopotnita in stil moldovenesc. Exista trei intrari. Vin multi oameni la noi la manastire care simt ca aici isi gasesc linistea ceea ce ne dorim si noi. Sa dea Bunul Dumnezeu sa ajungem sa terminam ceea ce ne-am propus, adica biserica mare cu hramul ''Adormirea Maicii Domnului'' si sa putem sa intram si mai bine pe drumul monahismului asa cum ne cer Sfintii Parinti.”

Manastirea a avut insa in toti acesti ani o mare durere: lipsa unui preot duhovnic si slujitor permanent, dar, din mai 2009, manastirea are, in sfarsit, preotul slujitor si duhovnic al ei, vrednicul ieromonah Iacob Rus.

Obstea are acum patru vietuitoare, doua calugarite si doua surori. Manastirea are si o gospodarie anexa cu cateva animale si pasari, are livada, gradina de zarzavaturi si teren arabil la camp prin care se asigura cele necesare traiului. Pe langa activitatea spirituala (slujbele de dimineata, de seara) si sociala, pe langa cea administrativa, maicile lucreaza si in cadrul unui atelier de icoane, unde se aplica litografii pe lemn, se impletesc cruciulite, bratari, s.a. care aduc venituri in plus din vanzari, pentru a intregi nevoile manastirii aflate inca in constructie.

Manastirea Sfantul Evanghelist Luca din Dobric

La Manastirea "Sfantul Evanghelist Luca” din Dobric vin din ce in ce mai multi credinciosi pentru a se ruga sau pentru a da o mana de ajutor. Pentru cei care vor sa sprijine manastirea sau vor sa ajunga in pelerinaj la acest frumos asezamant monahal, am obtinut cateva informatii utile din partea maicii starete Veronica:

"In primul rand m-as bucura sa fim vizitati de credinciosi. Pentru cei care vin dinspre Bucuresti exista doua trenuri care merg la Baia Mare si Sighetul Marmatiei. Cele doua trenuri trec prin orasul Beclean pe Somes. Iar de la Beclean pana la noi mai sunt 16 km. pe sosea. Ne aflam cam la jumatatea drumului dintre Dej si Beclean pe Somes. De la Dej pana la noi sunt cam 25 de km. Pe drumul principal care leaga Bistrita de Cluj, in localitatea Uriu exista un indicator spre Dobric. Din acest punct sunt 6 km de drum asfaltat pana aproape de manastire, care e situata in mijlocul satului. Pe cei care vor sa ne ajute ii asteptam sa vina sa vada cu ochii lor ceea ce este aici, minunile facute aici de Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului si toti Sfintii, sa vada cu adevarat ce inseamna o manastire ortodoxa intr-o comunitate in care 90% din populatie apartine altui cult, sa vada ce inseamna sa poti sa-ti duci viata monahala, adica sa lupti, sa te rogi si sa fii un bun calugar asa cum ne cere Biserica Ortodoxa.”


luni, 13 septembrie 2010

Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant.

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.

Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.

Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Adormirii in Domnul a Sfantului Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
- Imparatesei Plachila;
- Sfintilor Parinti care au participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic;
- Sfantului Mucenic Papa;
- Sfantului Mucenic Teoclit;
- Sfantului Valerian, pruncul;
- Sfantului Cuvios Mucenic Macarie de la Manastirea Dionisiu (Muntele Athos).

preluare de aici

acatistul sfintei cruci

luni, 6 septembrie 2010

Călugărul Rafail Noica

preluare libertatea.ro

Băiatul lui Noica este călugăr în Apuseni
Articol semnat de Andrei Balan, Andrei Comsa

Călugărul Rafail Noica, băiatul lui Constantin Noica, s-a rupt de cele lumeşti şi a ales să trăiască, acum 17 ani, pe o culme domoală a Apusenilor, la capătul unui drum prăfuit ce şerpuieşte printre casele singuratice ale moţilor din satul Lăzeşti (judeţul Alba). Sus, la lumină, se aud doar câinii ce apără teritoriul interzis al stăpânului lor, apropiat de Dumnezeu prin rugăciune, credinţă şi har.

4521-288407-fiunoica.jpgPrimele case ale cătunului Lăzeşti sunt rânduite în buza pădurii, departe de ecourile zgomotoase ale prezentului. Din coşuri ies şuviţe străvezii de fum, iar pe lemnele stivuite lângă garduri, pregătite deja pentru iarnă, dormitează animalele din tindă. Oameni nu prea sunt, doar tanti Marieta Bristraie, care iese din curte pentru că aude forfotă şi murmur de voci străine. O întrebăm de Rafail, călugărul retras în acest colţ de lume. “Oho, mai aveţi mult până la el. După ce se termină pădurea, ţineţi drumul până se înfundă, acolo o să aflaţi că e casa părintelui. Dar să ştiţi că nu primeşte pe nimeni, cine ştie câte supărări o fi strâns în viaţă?”. Urcăm îndrumaţi printre căpiţe şi prin două gospodării agăţate de cer, cu impresia clară că aici, în Lăzeşti de Alba, e casa celui mai frumos verde posibil.

Are un solar, unde cultivă legume

În mijlocul unei livezi de pruni foşnitori nevoie mare, distingem silueta încovoiată a unui ţăran muncit de vremuri. Nea Traian are încolăcit pe umăr un ditamai furtunul, pe care trebuie să-l care până la o fântână, undeva mai sus. În ciuda greutăţii, se opreşte pe cărarea ce urcă panta, bucuros că mai are cu cine schimba o vorbă. “Pe Rafail îl căutaţi, ai?”. Ne arată cu degetul, spre culme, ceva ce seamănă cu o baracă. “E solarul lui, acolo cultivă legume, roşii şi castraveţi. Altceva nu prea mănâncă. Până acum vreo două luni îi mai duceam eu dimineaţa câte o cană cu lapte proaspăt, da acuma nu mai pot, că mi-a fătat vaca”.

Parcă de nicăieri a răsărit şi badea Mihuţ, tovarăşul de ţigări gustate în tihnă, bătrâneşte, al lui nea Traian. “De când a venit pe aici, adică acum mai bine de 15 ani, părintele Rafail n-a prea intrat în vorbă cu noi. La început a ţinut câteva slujbe la el în casă, apoi, când s-a umplut curtea cu oameni, ne-a zis: «Ce, n-aveţi preot în sat? Duceţi-vă la biserică! ». L-or fi necăjit sătenii cu ceva. De atunci stă singur, acolo sus, n-a mai coborât printre oameni. Nici nu prea are nevoie, că e ajutat de o măicuţă la treburi, iar când se mai duce la vreo conferinţă la oraş, vin nişte prieteni şi-l iau cu maşina chiar de sub deal. Mergeţi până acolo, numa’ aveţi grijă la câini”. Avertizaţi, parcurgem totuşi drumul până la capăt. Câinii urlă ca-n basme, casa din piatră şi lemn se iţeşte de după gard, în poartă nu iese nimeni, normal, dar în pervazul geamului ne închipuim mustrător chipul aspru al lui Rafail şi ne ajunge.
4521-288408-casaparinte.jpg

N-a mai primit pe nimeni de ani buni

Probabil nu merităm mai mult, de fapt, cu siguranţă nu merităm, aşa că plecăm spre casă mulţumiţi. Rătăciţi în lumea adâncă a unui om adevărat, ne gândeam la o mulţime de întrebări fără rost şi am primit la schimb o tăcere, care face cât toate vorbele noastre la un loc. Pentru că după tăcerea lui Noica începe credinţa lui Rafail şi deşertăciunea noastră.

Şcolit în Anglia

4521-288409-solar.jpgBăiatul lui Constantin Noica, Rafail, s-a născut în 1942 şi a părăsit România la vârsta de 13 ani, alături de mama sa englezoaică, Wendy Muston, şi de sora sa, Alexandra. Ajuns în Marea Britanie, tânărul Răzvan, numele de botez al lui Rafail, a încearcat să se apropie de mai multe culte religioase, trecând, pe rând, la anglicani, penticostali, baptişti şi protestanţi. Întâlnirea decisivă a vieţii băiatului lui Constantin Noica a fost cea cu părintele Sofronie, povăţuitorul duhovnicesc al mănăstirii ortodoxe din Essex, cel care l-a inspirat, în 1961, când avea 19 ani, să treacă la ortodoxie.

În 1965 a devenit călugăr, cu numele de Rafail, la mânăstirea din Essex, dar în 1993 s-a întors în România, iniţial pentru o scurtă vizită. A ajuns însă în munţii Apuseni, unde a decis să rămână definitiv într-o sihăstrie îndepărtată din satul Lăzeşti.

Condamnat de comunişti la 25 de ani de muncă silnică

4521-288410-constantinnoica.jpgFilosof, eseist, publicist şi scriitor de mare anvergură, Constantin Noica s-a născut pe 12 iulie 1909, la Vităneşti, Teleorman, şi a încetat din viaţă pe 4 decembrie 1987, la Păltiniş. A terminat în 1931 Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, iar în 1938 a plecat la Paris cu bursă. Între 1949 şi 1958 a avut domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel, după care a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, plus confiscarea averii, fiind acuzat de ostilitate faţă de regim şi “relaţii ilicite cu străinii”.

A executat doar şase ani şi a fost eliberat în 1964. S-a stabilit în Bucureşti, unde s-a angajat cercetător la Centrul de Logică, în locuinţa sa desfăşurându-se seminarii pe marginea filosofiei universale. Din 1975, s-a mutat la Păltiniş, lângă Sibiu, casa filosofului devenind loc de pelerinaj şi inspiraţie pentru discipolii săi, cum ar fi Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, în curtea Schitului Păltiniş, la dorinţa sa expresă.

Constantin Noica - Scrisoare către Rafail

“Scrisoare către Rafail” a apărut acum 42 de ani, în revista “Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa, şi cuprinde mesajul emoţionant al lui Constantin Noica adresat fiului său, în momentul în care Rafail s-a călugărit.

4521-288411-noicafiu.jpg“Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi - mi se spune - care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta.

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută - şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei!”

joi, 2 septembrie 2010

1 Septembrie – Începutul Anului Bisericesc


motto[1]: “Duhul Domnului este peste Mine,

că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor,

M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită,

să propovăduiesc celor robiţi slobozire

şi celor orbi vederea, să slobozesc pe cei apăsaţi,

Şi să vestesc anul plăcut Domnului”

Lc. 4, 18-19 // Isaia 61, 1-2

.

Stih: Binecuvintează-ne nouă Indictul anului nou

Cel ce eşti prea vechi şi pentru oameni nou[2]


ÎNAINTE CUVÂNTARE[3]

«Când Soarele ochiul zidirilor, în luna aceasta vine asupra zodiei Cumpenii şi se potriveşte ziua cu noaptea, ce bucurie nu pricinueşte la toţi de obşte! Pentru căci fiind cea mai întâiu a toamnei, şi mai împodo­bită şi mai bogată de tot felul de roade, îndestulează pre toţi, şi îi face a uita ostenelele zădufului verii trecute şi îndeamnă a se apuca de ale anului viitor cu bună nădejde.

Această lună, ce este a şaptea dela MARTIE, căci odinioară anul se începea dela MARTIE, şi în astronomie încă să mai păstrează acest obiceiu. La Evrei mainainte de robia Vavilonului, se zicea Atanim. Iară după robia Vavilonului Tier; întru carea în tot anul după adunarea roadelor pământului, făcea ei praznicul corturilor, mulţumind lui Dumnezeu, şi această prăznuire o făcea pentru aducerea aminte a petrecerii în pustie în patruzeci de ani, şi pentrucă prin multe scârbe şi ostenele au intrat în pământul Făgăduinţii.

Vrednică de însemnat este şi pentru aceea că ea alcătueşte un număr de şeptime care în toată Scriptura nouă şi veche este de minune şi tai­nică armonie.

Precum în ziua a şaptea s’au odihnit Dumnezeu, la Facere. Şi iarăşi în ziua a şaptea au poruncit să ne odihnim şi altele….

Vrednică de însemnare mai era la dânşii, adecă la Evrei şi pentru aceasta, căci avea ştiinţă din Sfânta Scriptură, că întru această lună, cora­bia lui Noe după încetarea potopului, au stătut pre munţii Ararat.

Şi pentru căci marele Prooroc Moisi în zilele ei, după ce au priimit de al doilea tablele legii, pogorându-se din munte, au avut faţa atât de pro­slăvită, în cât nu au putut ei să caute spre dânsul.

Încă şi pentru căci întru dânsa s’au început cortul mărturiei în muntele Sinai. Şi pentru căci în zilele ei Arhiereul cel mare odată în an intra în Cortul cel mai din lăuntru, care se numea Sfânta Sfintelor, şi aducea jertfă mai întâiu pentru sine, apoi pentru popor, care întru această lună se aduna în Ierusalim, şi se curăţia de păcatele a tot anul, şi aducea arderea cea de tot Domnului.

Şi pentru căci întru dânsa sau sfinţit prea luminata, şi prea slăvită Bi­serica lui Solomon şi Sicriul legii s’au adus într’însa.

Asemenea şi pentru căci dela dânsa se începea numărul ce se tindea până la cincizeci de ani, dupre porunca Domnului, că numărând şapte săp­tămâni de ani, din care se adună patruzeci şi nouă, prăznuia anul al cincizecilea, care se numia la dânşii Jubilar (Iovileos).

Iară de către Romani luna aceasta s’au numit September, carea va să zică a şaptea dela Martie, dela a căriea zi dintâiu, August Chesariul au pus începerea Indictionului pentru pricina dăjdilor dela supuşi, precum arată Istoria. Iară la Greci de către Machedoneni s’au numit Gorpieos. Şi de către Atinei Memactirion, pentrucă în zilele ei făcea sărbătoarea, pre carea o numia memactiria, întru cinstea lui Dios (Jupiter sau Joe) băsmuind ei că acest dumnezeu al lor, amestecă şi turbură pământul.

Iară la noi este cinstită luna aceasta pentru sfintele Praznice care se să­vârşesc, nu întru cinstea lui Joe celui băsmuit de Elini, ci întru slava ade­văratului Dumnezeu Făcătorului tuturor, carele numai căutând spre pă­mânt îl face de se cutremură.

Precum şi Indictionul, nu pentru căci s’au legiuit de August Chesariul îl priimim, ci pentru căci Domnul nostru Iisus Hristos, în ziua aceasta (carea se prâznuia şi de Romani) au intrat în Sinagoga Evreilor, şi au cetit cuvintele Isaiei Proorocului, care s’au plinit întru dânsul, precum scrie Luca Evanghelistul. Care prăznuire a Indictionului s’au aşezat de Sfântul Sobor cel dintâiu dela Nicheea, ca o epocă de slobozenia creştinilor. După ce marele Constantin au biruit pre Maxentie tiranul, şi au luminat lumea cu buna credinţă, întru a căruia împărăţie prin Sfânta Elena maică-sa s’au aflat şi Cinstita Cruce, a căria înălţare cu bună potrivire s’au făcut în luna aceasta a zodiei cumpenii. De vreme ce şi Cinstita Cruce au fost cumpăna dreptăţii între doi tâlhari, ce au fost răstigniţi cu Hristos.

Dela acest Sfânt Sobor al Nicheei până mainainte de căderea împără­ţiei creştineşti, din veac în veac s’au pus în bună orânduială slujbele sfintei Biserici, de sfinţii făcătorii de Canoane, şi scriitorii de cântări, ale Praznicilor Stăpâneşti şi Domneşti, şi ale pomenirilor sfinţilor, ale celor ce mainainte de Lege, şi în Lege au bine plăcut lui Dumnezeu, şi ale celor ce după venirea Fiului lui Dumnezeu la noi, l’au priimit pre Dânsul, şi după înăl­ţarea Lui la Ceruri au mărturisit numele Lui înaintea tiranilor. Şi cu un cuvânt ale tuturor celor ce în multe chipuri au strălucit întru bunătăţi, a cărora slavă ce vor să aibă în veacul viitor; pre cât au fost cu putinţă firii omeneşti a suferi, o au arătat Domnul nostru celor trei ucenici cu Schimbarea Feţii în muntele Tavorului. Apoi şi în sfintele Evanghelii zi­când: “Atuncea drepţii vor străluci ca soarele, întru împărăţia Părintelui lor”. Şi iarăşi pentru slugile cele înţelepte : “Că-i va pune să şază, şi tre­când va sluji lor”. Şi către Apostoli: “Că vor şedea la masa lui întru împărăţia Lui. Şi pre douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil”. Asemenea şi grăitorul de Dumnezeu Apostol zice: “Au nu ştiţi că sfinţii vor să judece lumea?”

Iară cum că se cuvine nouă să cinstim pre sfinţi, arătat să face din cuvintele Proorocului şi împăratului David, carele zice: “Iară mie foarte îmi sunt cinstiţi prietenii tăi, Dumnezeule”, şi propoveduind stăpânirea lor asupra dracilor, a trupului, a lumii şi a stihiilor, adaoge zicând: “Foarte s’au întărit Stăpâniile lor”. Iară pentru mulţimea lor zice: “Număra-voiu pre dânşii, şi mai mult decât nisipul să vor înmulţi”. Iară cum să cuvine nouă să-i cinstim, ne învaţă sfântul Cuviosul Părintele nostru Ioan Damaschin, cel mai ales dintre sfinţii făcătorii de Canoane, zicând: “Se cuvine să cinstim pre sfinţi ca pre nişte prieteni a lui Hristos, ca pre nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu. Şi după altele multe, adaoge zicând: Câte ai fi făcut ca să afli ajutor, carele să te ducă pre tine la Împăratul cel muritor, şi pentru tine cuvânt să pue către dânsul? Dar pre apărătorii neamului omenesc, pre cei ce fac rugăciuni pentru noi către Dumnezeu, oare nu se cuvine să-i cinstim? Aşa cu adevărat, să cuvine să-i cinstim, Biserici ridicând lui Dumnezeu întru numele lor, daruri aducându-le, aducerile aminte a lor cinstindu-le, şi întru dânsele duhovniceşte veselindu-ne, ca veselia să se facă cuviincioasă celor ce ne-au chemat pre noi, ca nu vrând noi să-i cinstim împrotiva noastră să-i mâniem. Că cu cele ce Dumnezeu să cinsteşte, de acela şi robii lui se vor veseli, iară de cele ce Dumnezeu să mâhneşte, şi ostaşii lui se vor mâhni. În Psalmi şi în laude, şi în cântări duhovniceşti, şi în umilinţă şi milostenie către cei ce au trebuinţă. Noi credincioşii să cinstim pre sfinţi, prin carii mai vârtos Dumnezeu Se cinsteşte”.

Până aici sunt cuvintele Sfântului Ioan Damaschin, din care ne învăţăm că nu sfinţii au trebuinţă de cinstirea noastră, ci noi avem trebuinţă de ajutorul lor, şi cum că nu se cuvine a face pomenirile sfinţilor cu mâncări cu băuturi preste măsură, din care se naşte curvia, nici cu alăute şi cu alte organe, şi cu cântări necuvioase, şi jocuri. Ca nu în loc de a priimi vreun folos din pomenirea lor, mai mult să ne osândim, căci cinstea sfin­ţilor este urmarea vieţii lor.

Deci după Praznicile Stăpâneşti mai întâiu cinstim ale Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Mariei. (Din care al prea cinstitei naşterii ei este întru această lună, ca o începere a mântuirii noastre). Apoi ale fieşte-căruia sfânt în toate zilele preste an, cu ale cărora vitejii, isprăvi şi nevoinţe Biserica ca cu nişte stele nerătăcite aşezate, pre tăria ei cea înţelegătoare, luminat străluceşte, şi cununa de douăsprezece luni a anului, ca cu nişte flori bine mirositoare din raiul cel înţe­legător, prea frumos se împodobeşte şi Făcătorul vremilor şi al anilor, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi, dupre zisa Proorocului întru sfaturile lor, Să şi proslăveşte şi de către toată suflarea Se închină şi Se laudă.

Deci de vreme ce am pomenit la început pentru prăznuirea corturilor, această lună au fost, întru care şi ale Bisericii Sfintei Învierii lui Hristos cu cuviinţă s’au aşezat a se săvârşi. Datorie avem, ca şi noi să ne aducem aminte de înoirile duhovniceşti, şi spre mai bine să ne schimbăm din zi în zi, până ne aflăm întru această vieaţă prea scurtă. Că nu atât numai pen­tru Biserica cea zidită din pietri şi din lemne neînsufleţite, s’au orânduit a se face pomenirea înoirilor, cât mai mult pentru îndemnarea înoirii du­hovniceşti a fieşte căruia creştin, carele dupre cuvântul apostolesc este Bi­serică însufleţită a Dumnezeului celui viu, precum poate vedea fieşte cine cuprinderea slavei dela Hvalitele slujbei înoirilor la treisprezece zile, cum să cuvine a să înoi omul.

Aşa dar să ne înoim, dezbrâcându-ne, dupre cuvântul Apostolului, de omul cel vechiu, prin pocăinţă şi prin mărturisire curată, şi să ne îmbră­căm în cel nou, prin lucrarea faptelor bune, ca eşind din vieaţa aceasta îndreptaţi şi gătiţi, după ce se vor strica corturile noastre (adică trupurile ce purtăm), şi după ce iarăşi se vor ridica prin glasul trâmbiţii ceii de apoi, să ne învrednicim a priimi rodurile ostenelelor noastre; prăznuind nu odată în an, ci fără încetare, nici în corturi şi colibi stricăcioase ca Evreii, ci în lăcaşurile cele nefăcute de mână, ale celor întâi născuţi. Cu Darul şi milostivirea lui Dumnezeu celui în Treime slăvit, că numai lui se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum, şi întru nesfârşiţi veci ai vecilor, Amin.»

Hristos predicand la Nazaret in sinagoga evreilor - fresca sarbeasca de secol 14, de la Manastirea Decani


_______________________


[1] Cuvintele Mântuitorului rostite la Nazaret în sinagoga evreilor într-o zi de sâmbătă, când S-a sculat să citească şi i S-a dat cartea proorocului Isaia. După ce le-a citit proorocia (Is. 61, 1-2), a rostit în auzul lor cuvintele: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (vezi Lc. 4, 16-22). Scriptura aminteşte şi reacţia evreilor: “Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?” (Lc. 4, 22).

[2] Stihurile de dinaintea Sinaxarului primei zile a lunii Septembrie în Mineiul Lunei lui Septemvrie, ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1908, p. 25

[3] Înainte cuvântare la ediţia a II-a a Mineiului Lunei lui Septemvrie – Bucureşti, 1908, pp. 5-8. Autorul nu este menţionat. Limbajul poartă cu el mireasma arhaică a limbii româneşti de secol trecut şi este cel folosit în carte, transcris exact aşa cum apare în ediţia originală.

sursa : aici