miercuri, 29 decembrie 2010

ANUNT IMPORTANT

Pentru anul 2011 contributia (taxa de cult) este tot de 80 lei.

Pr. paroh
Marcel Agrisan

marți, 28 decembrie 2010

PROGRAMUL BINECUVANTARII CASELOR DE BOBOTEAZA

PR. MARCEL AGRISAN

2 ianuarie
Eroilor:
168-C1, Sc. 1, Ap. 1-19 – orele 13,00-14,00, Sc. 2, Ap. 20-33 – orele 13,30-14,30
170-C2, Sc. 1, Ap. 1-19 – orele 14,00-15,00, Sc. 2, Ap. 20-33 – orele 14,30-15,30
172-C3, Sc. 1, Ap. 1-19 – orele 15,00-16,00, Sc. 2, Ap. 20-33 – orele 15,30-16,30
174-C4, Sc. 1, Ap. 1-19 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 20-33 – orele 16,30-17,30
176-C5, Sc. 1, Ap. 1-19 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 20-33 – orele 17,30-18,30
190A-C7, Sc. 1, Ap. 1-14 – orele 18,00-19,00
190B-C8, Sc. 1, Ap. 1-14 – orele 18,30-19,30, Sc. 2, Ap. 15-28 – orele 19,00-20,00
190C-C9, Sc. 1, Ap. 1-18 – orele 19,30-20,30

3 ianuarie
Eroilor:
208 (Pizzeria Ricci) – orele 16,00-16,30
206, Ap. 1-18 – orele 16,30-17,30
204, Ap. 1-18 – orele 17,00-18,00
202, Ap. 1-18 – orele 17,30-18,30
200, Ap. 1-18 – orele 18,00-19,00
198, Ap. 1-18 – orele 18,30-19,30
196, Ap. 1-18 – orele 19,00-20,00
194, Ap. 1-18 – orele 19,30-20,30
192, Ap. 1-18 – orele 20,00-21,00

4 ianuarie
Eroilor:
282-C8, Ap. 1-15 – orele 16,00-17,00
280-C7, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 16,30-17,30, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 17,00-18,00
278-C6, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 17,30-18,30, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 18,00-19,00
276-C5, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 18,30-19,30, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 19,00-20,00
274-C4, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 19,30-20,30, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 20,00-21,00

5 ianuarie
Eroilor:
272-C3, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 16,30-17,30
270-C2, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 17,30-18,30
266-8H, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 18,30-19,30
264-9I, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 19,00-20,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 19,30-20,30
262-10J, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 20,00-21,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 20,30-21,30

6 ianuarie
Eroilor:
252-7G, Sc. 1, Ap. 1-11 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 12-22 – orele 16,30-17,30
250-6F, Sc. 1, Ap. 1-11 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 12-22 – orele 17,30-18,30
Triplexuri: 342, 344, 346, 348, 350, 352, 354, 356, 358, 360, 362, 364, 366,
368, 370, 372, 374
– orele 18,00-21,00

7 ianuarie
Stejarului:
1A, Sc. 1, Ap. 1-18 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 19-30 – orele 16,30-17,30
1B, Sc. 1, Ap. 1-14 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 15-32 – orele 17,30-18,30
15, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 18,30-19,30
13, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 19,00-20,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 19,30-20,30
11, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 20,00-21,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 20,30-21,30
FN, Sc. 1 – orele 20,00-21,30

8 ianuarie
Fagului:
24, 23 si azilul de batrani – orele 13,00-14,00
Salcamului:
17, 15, 13, 11, 9, 7, 5, 3, 1 – orele 14,00-16,30
Cetatea Fetei:
Ans. 6, Sc. 1, Ap. 1-10 – orele 16,30-17,30, Sc. 2, Ap. 11-20 – orele 17,00-18,00,
Sc. 3, Ap. 21-30 – orele 17,30-18,30
Ans. 7, Sc. 1, Ap. 1-10 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 11-20 – orele 18,30-19,30,
Sc. 3, Ap. 21-30 – orele 19,00-20,00
Stejarului:
1, Sc. 1, Sc. 2 – orele 19,30-21,00
18, Sc. 1, Ap. 1-36 – orele 20,30-21,30

9 ianuarie
Stejarului:
20, Sc. 1, Ap. 1-36 – orele 13,00-15,00
22, Sc. 1, Ap. 1-36 – orele 14,30-16,30
24, Sc. 1, Ap. 1-28 – orele 16,00-17,30
26, Sc. 1, Ap. 1-28 – orele 17,30-19,30
21, 23, 25, 27 si Casa cu livada – orele 19,00-21,00


PR. DECEBAL GOREA

2 ianuarie
Eroilor:
180-C1, Sc. 1, Ap. 1-18 – orele 13,00-14,00
180-C2, Sc. 1, Ap. 1-14 – orele 13,30-14,30, Sc. 2, Ap. 15-28 – orele 14,00-15,00
180-C3, Sc. 1, Ap. 1-18 – orele 14,30-15,30
186-C4, Sc. 1, Ap. 1-18 – orele 15,00-16,00
188-C5, Sc. 1, Ap. 1-14 – orele 15,30-16,30, Sc. 2, Ap. 15-28 – orele 16,00-17,00
180/190-A2, Sc. 1, Ap. 1-18 – orele 16,30-17,30
284-C9, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 17,30-18,30
286-C10, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 18,30-19,30
288-C11, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 19,00-20,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 19,30-20,30
290-C12, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 20,00-21,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 20,30-21,30

3 ianuarie
Eroilor:
292-C13, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 16,30-17,30
268-C1, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 17,30-18,30
254-14N, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 18,30-19,30
256-13M, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 19,00-20,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 19,30-20,30
258-12L, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 20,00-21,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 20,30-21,30

4 ianuarie
Eroilor:
260-11K, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 16,30-17,30
248-5E, Sc. 1, Ap. 1-11 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 12-22 – orele 17,30-18,30
246-4D, Sc. 1, Ap. 1-11 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 12-22 – orele 18,30-19,30
244-3C, Sc. 1, Ap. 1-11 – orele 19,00-20,00, Sc. 2, Ap. 12-22 – orele 19,30-20,30
242-2B, Sc. 1, Ap. 1-11 – orele 20,00-21,00, Sc. 2, Ap. 12-22 – orele 20,30-21,30

5 ianuarie
Eroilor:
240-1A, Sc. 1, Ap. 1-11 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 12-22 – orele 16,30-17,30
Teilor:
14, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 17,30-18,30
12, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 13-27 – orele 18,30-19,30
10, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 19,00-20,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 19,30-20,30
8, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 20,00-21,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 20,30-21,30

6 ianuarie
Teilor:
6, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 16,00-17,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 16,30-17,30
4, Sc. 1, Ap. 1-12 – orele 17,00-18,00, Sc. 2, Ap. 13-24 – orele 17,30-18,30
2, Sc. 1, Ap. 1-15 – orele 18,00-19,00, Sc. 2, Ap. 16-30 – orele 18,30-19,30
Teiului:
4 (casa verde) – orele 18,30-19,30
Blocurile maro – orele 19,30-20,30

7 ianuarie
Blocul domnului Ghita – orele 16,00-16,30
Teilor:
21 A, B, C – orele 16,30-17,30
Cetatea Fetei:
Ans. 5, Sc. 1 – orele 17,00-18,00, Sc. 2 – orele 17,30-18,30, Sc. 3 – orele 18,30-19,30
Ans. 4, Sc. 1 – orele 19,00-20,00, Sc. 2 – orele 19,30-20,30, Sc. 3 – orele 20,00-21,00

8 ianuarie
Hartoape: – orele 13,00-14,00
Cetatea Fetei:
Ans. 3, Sc. 1 – orele 13,30-14,30, Sc. 2 – orele 14,00-15,00
Ans. 2, Sc. 1 – orele 14,30-15,30, Sc. 2 – orele 15,00-16,00, Sc. 3 – orele 15,30-16,30
Ans. 1, Sc. 1 – orele 16,00-17,00, Sc. 2 – orele 16,30-17,30
Cele 2 case de sus – orele 16,30-17,30
Intrarea Crisului:
Ans. 8, Sc. 1 – orele 17,30-18,30, Sc. 2 – orele 18,00-19,00, Sc. 3 – orele 18,30-19,30
Sc. 4 – orele 19,00-20,00

9 ianuarie
Stejarului:
FN, Sc. 1, Ap. 1-24 – orele 13,00-14,30, Sc. 2, Ap. 25-48 – orele 14,00-15,30
FN, Sc. 1, Sc. 2 – orele 15,00-16,00
52, Sc. 1, Sc. 2 – orele 16,00-17,00
150, Ap. 49-72 – orele 16,30-17,30
119-123 (familia Sabo), familia Solomon – orele 17,00-18,00
127, Ap. 25-48 – orele 18,00-19,00
125, Ap. 1-24 – orele 19,00-20,00

joi, 23 decembrie 2010

Pastorală la Nașterea Domnului 2010 a Mitropolitului Bartolomeu Anania

B A R T O L O M E U

din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,

Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,

iubitului meu cler şi popor, har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într’o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite’n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s’au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.

Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într’o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.

În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu‑Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Bethleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.

Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s’a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr’o amintire liturgică şi, eventual, printr’un ospăţ la care El nu a fost poftit. Imnografii Bizanţului ştiau mai mult decât pricepem noi din cântările lor, şi anume că Naşterea Domnului, anuală, e mai mult decât o comemorare, mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte festivă; ea e nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuşi, tot atât de real ca şi acela din Betleem, petrecut acum la măsura transfigurărilor inaugurate de Înviere. Misterul euharistic presupune mai întâi prezenţa pâinii ce se va preface în Trup; nu în zadar proscomidiarul are chipul Peşterii şi nu fără un înţeles al întrupării este purtată pâinea, încă nesfinţită, în procesiune solemnă, ca un Trup în devenire.[1]

Când Roman Melodul[2] cânta: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte[3], el credea în acel astăzi ca într‑un moment în care întruparea se repetă aidoma, pentru noi, la modul tainic dar nu mai puţin real. Imnografia Naşterii Domnului abundă în asemenea limpezimi.

Când însă vorbeam de cei vechi ai noştri, mă gândeam la vechile noastre colinde de Crăciun, una din moştenirile cele mai preţioase pentru înţelegerea noastră ca oameni ai locului şi neam de durată. Colindele de Crăciun, opere colective ale creatorilor anonimi, evocă sentimentul Naşterii Domnului în versuri de mare adâncime şi frumuseţe, al căror lirism e alimentat de certitudinea credinţei şi de participarea afectivă directă. La vremea când se năşteau colindele, Roman Melodul încă nu cânta la noi în grai românesc, şi totuşi ele îi seamănă printr’o ortodoxie care nu era a teologiei şi nici măcar a ştiinţei de carte. După ele, istorică e nu numai întruparea care s’a petrecut cândva, ci şi aceea care se petrece acum, sub ochii noştri, înnoită perpetuu de un prezent continuu. Iată numai câteva exemple:

Astăzi s‑a născut Hristos, / Mesia chip luminos...;

Nouă azi ne‑a răsărit / Mesia cel mult dorit...;

Preacurata / Naşte astăzi pe Hristos.

S‑ar putea însă ca unii grămătici ai limbii să bănuie că în aceste expresii nu e vorba de nimic altceva decât de ceea ce se cheamă, în stilistică, prezentul istoric. Ca şi cum s‑ar fi temut de o asemenea împotrivire, cei vechi ai noştri, anonimii făcători de colinde, ne‑au lăsat această bijuterie lirică, de a cărei frumuseţe eu, unul, nu mă pot sătura în veac:

Mare‑i seara de‑astă seară,

Dar nu‑i seara de‑astă seară,

Ci e seara lui Crăciun,

Lui Crăciun celui bătrân

Când s’a născut Fiul Sfânt,

Fiul Sfânt pe‑acest pământ.

Las la o parte extraordinara măiestrie a versurilor, pe care orice mare poet ar putea fi gelos, şi mă mărginesc la a pofti pe oricine să găsească ceva asemănător în tot folclorul popoarelor lumii. Colindul începe printr’o afirmare a momentului de acum, urmat îndată de o negare a lui prin invocarea momentului de atunci, dar negarea e doar aparentă, căci ea nu numai că nu anulează realitatea imediată ci, dimpotrivă, o potenţează prin reiterarea evenimentului originar. Seara aceasta de Crăciun e mare, într’adevăr, dar ea ar risca să rămână o simplă sărbătoare dacă într’însa nu s’ar întrupa acelaşi Fiu care s’a născut în Betleem. Poemul are atâta adâncime şi pe marginea lui s’ar putea scrie atât de mult, încât aş îndrăzni să cred că, chiar dacă autorul lui ar fi cunoscut imnele inspiratului Roman Melodul, le‑a întrecut. Anonimul vizionar preia dimensiunea unei sărbători anuale şi, prin numai câteva versuri, o proiectează, uriaş, în ciclul cosmic, conferindu‑i atât atributul prezentului continuu cât şi pe acela al sfinţeniei.

În urmă cu mai mulţi ani, pe când mă aflam în Detroit, în timpul unei convalescenţe, reciteam cartea lui Mircea Eliade Mitul eternei reîntoarceri (Le mythe de l’Eternel retour).[4] Fascinat, o dată mai mult, de erudiţia savantului care mă copleşea cu citate din folclorul universal, din Tibet până’n Peru şi din Scandinavia până’n inima Africii, dar dezamăgit, în acelaşi timp, de absenţa unei cât de mici incursiuni prin cultura noastră populară, i‑am scris imediat autorului (pe care‑l cunoscusem cu un an în urmă, la Paris), semnalându‑i – pentru o eventuală ediţie revăzută – începutul acestei superbe colinde româneşti care, după părerea mea, ilustrează perfect tema cărţii - convertirea timpului istoric în timp mitic, prin care omul devine contemporan cu fenomenul original.

Imnografia Naşterii Domnului pune în lumină şi faptul că întruparea a unit cerul cu pământul şi că, prin aceasta, cel din urmă a căpătat o anume transfigurare. În timp ce Fecioara îi oferă Logosului un trup, pământul îi oferă o peşteră în care El să se întrupeze. Adăpostindu‑l pe Fiul ceresc, peştera devine ea însăşi cer, aşa după cum Fecioara devine scaun de heruvimi. Este o intimitate stihială pe care numai misterul întrupării a putut‑o realiza.

Colindele noastre merg mai departe şi localizează evenimentul în spaţiul românesc. Ultimul vers al colindului citat mai sus afirmă că Fiul s‑a născut „pe‑acest pământ”. Evident, nu e vorba de pământul ca planetă, de vreme ce în univers nu mai există o alta cu acelaşi nume, ci de acest pământ, al nostru, al poporului care‑şi asumă rolul de gazdă a lui Dumnezeu. Un alt colind se rosteşte gingaş: La Vitleem colo jos

Cerul arde luminos ...

Betleemul nu mai este undeva în Palestina, ci în chiar inima ţării româneşti, e pe undeva pe‑aci, „colo jos”, mai devale, la îndemâna ochiului fizic, ce poate fi arătat cu mâna prin fereastră. El e transfigurat de un cer care îl inundă cu lumină, căci tocmai aici, în bătaia vederii noastre:

Preacurata

Naşte astăzi pe Hristos.

Maica este nefericită, plânge, căci e săracă şi nu are cu ce să‑l înfaşe pe Fiul de Împărat. Dar femeile din preajmă se implică în lacrimile ei şi sunt gata pentru un act de participare:

Nu mai plânge, Maica mea,

Scutecèle noi ţi‑om da,

Pruncul Sfânt de‑ai înfăşa.

Scena acestui Betleem românesc e populată, aşadar, nu numai cu îngeri, cu păstori şi magi, ci şi cu localnicele care aleargă să‑şi asume acest moment de superbă maternitate. Pământul devine cer, dar transfigurarea îi cuprinde şi pe locuitorii lui, părtaşi la misterul Naşterii.

Aşa stând lucrurile, cum să nu iubeşti un neam care şi‑a înnobilat sentimentul duratei prin credinţă în perpetuitatea Întrupării? Şi cum să nu iubeşti un pământ în ale cărui scutece şi‑a încălzit Dumnezeu sfintele Lui picioruşe?

În sfârşit, e cazul să ne oprim şi asupra uneia din cele mai gingaşe poezii izvorâte din lirica poetului nostru Mihai Eminescu, Colinde, colinde!, pe care, pentru marea ei frumuseţe şi prospeţime, o vom cita întreagă:

Colinde, colinde!

E vremea colindelor,

Căci ghiaţa se’ntinde

Asemeni oglindelor

Şi tremură brazii

Mişcând rămurelele.

Căci noaptea de azi‑i

Când scânteie stelele.

Se bucur’ copiii.

Copiii şi fetele

De dragul Mariei

Îşi piaptănă pletele,

De dragul Mariei

Şi‑al Mântuitorului

Luceşte pe ceruri

O stea călătorului.[5]

Orice comentariu ar arunca peste ea o umbră nemeritată.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Sărbătorile de iarnă sunt, aşa cum am văzut zugrăvit în universul colindelor noastre, o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile, bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.

Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într’un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu s’ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într’un mediu din ce în ce mai agresiv şi mai dizolvant.

Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles‑o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a‑şi sfida părinţii, libertatea mamei de a‑şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a‑şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea... Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie. Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.

Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie.

Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!


[1] Bartolomeu Anania, Cartea deschisă a Împărăţiei. O însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 38.

[2] R. J. Schork, Sacred Song From the Byzantine Pulpit: Romanos the Melodist, University Press of Florida, 1995.

[3] Condacul Naşterii Domnului, glas 8. A se vedea şi R. J. Schork, op. cit., p. 49-60.

[4] Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri. Arhetipuri şi repetare, traducere de Măria Ivănescu şi Cezar Ivanescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2008.

[5] M. Eminescu, Opere, vol. V, Editura Academiei, Bucureşti, 1989.


Declaraţia de presă a Mitropolitului Bartolomeu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă

În pragul marelui praznic al Naşterii Domnului, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu, adresează tuturor câteva îndemnuri duhovniceşti, cu accent pe importanţa instituţiei familiei.

Redăm mai jos textul declaraţiei de presă.

Cu regretul că unele probleme de sănătate nu imi vor permite să vă primesc in resedinta mea pentru traditionalul Mesaj de Crăciun, Vă trimit alăturat textul Declaratiei mele de presă, impreună cu cele mai cordiale felicitări de sfintele Sărbători si urarea de La multi ani!

In vremea Vechiului Testament, sub domnia lui Iosia, a fost descoperită in templu cartea Deuteronomului, adică Legea dată de Dumnezeu lui Moise. Iar regele, după ce a citit-o, si a dat seama cu durere de enorma distantă ce se produsese intre poruncile lui Dumnezeu si comportamentul poporului pe care el, regele, il cârmuia. Asa s’a hotărât să stârpească idolatria si relele moravuri, restaurând ordinea morală in societate.

Asa s’ar cuveni să fie si’n zilele noastre: Biblia din Parlament ar trebui să existe nu doar ca obiect in fata căruia demnitarii isi depun jurământul, ci si ca indreptar pentru legile pe care acestia le plănuiesc, le votează si le promulgă. Dacă ei ar deschide Biblia numai câteva pagini, atunci in tara noastră nu ar mai exista acte normative menite să legifereze sau să permită pornografia, prostitutia, homosexualitatea, concubinajul, practici care nu sunt altceva decât tot atâtea căi deschise spre dezintegrarea familiei si disolutia societătii. E inadmisibil să juri cu mâna pe Biblie si să faci legi impotriva Bibliei! De aceea ne vom ruga neincetat pentru ei, alesii nostri, pentru ca Dumnezeu să le lumineze mintea si să le incline inima doar spre ceea ce este drept, bun si de folos acestui popor, asa cum a făcut, pe vremuri, regele Iosia.

Până atunci ii rog fierbinte pe părinti să aibă grijă de copiii lor. Stiu că avem multe familii adevărate, cu părinti iubitori si copii cuminti. Dar tocmai de aceea vă rog si vă indemn, părintilor, să fiti veghetori, ca nu cumva copiii vostri buni să incapă pe mâna celor ce-i strică, sau să aibă la indemână ceva ce le poate intina fiinta. Nu-i lăsati doar pe seama scolii, căci intr’o scoală pot exista programe perverse sau o directoare care, in schimbul câtorva cadouri ieftine, le permite traficantilor să-si etaleze scârboasele mărfuri in văzul copiilor. Ajutati-vă odraslele să invete cu drag si să se poarte frumos! Cutremurati-vă de familiile destrămate si de copiii lor rămasi pe drumuri, bântuiti de mizerie si de vicii precoce. Oferiti le pruncilor vostri mai putin televizor si mai multă lectură: din cărtile frumoase si, pe cât se poate, pagini alese din Sfintele Scripturi. Eu cunosc un copil care a citit Biblia, in intregime, la vârsta de zece ani; nu e important ce si cât a inteles, ci faptul in sine că a citit-o si n’a uitat-o. Faceti din Fiul Mariei un prieten al copiilor vostri; si fiti siguri că Pruncul Iisus vă va surâde din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret tinându-vă de mână.


† BARTOLOMEU
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

vineri, 17 decembrie 2010

Un cadou pentru Craciun – volumul “Marturisitorii” in format .doc

cartea se poate descarca de aici

Site-ul sfintii-inchisorilor.ro vă pune la dispoziţie gratuit, volumul „Mărturisitorii – Minuni. Mărturii. Repere” (Editura Lucman, 2010) , în format .doc. Volumul conţine relatări ale unor minuni săvârşite de noii mucenici de la Aiud, precum şi materiale legate de cinstirea sfinţilor închisorilor.


"Trebuie sa va spun mai intai ca nu Biserica ii face pe sfinti. Nu noi, Sinodul Bisericii, ii facem pe sfinti. Ci pe sfinti ii face Dumnezeu si poporul. Dumnezeu – pentru ca le recunoaste sfintenia lor si poporul – pentru ca pastreaza in memoria sa faptele lor. (…) Dar va veni si vremea sutelor si miilor de preoti si credinciosi care au fost inchisi si batuti pentru credinta lor crestineasca in inchisorile comuniste…"
PS. Sebastian Pascanu, Episcopul Slatinei si Romanatilor

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Sfântul Ierarh Nicolae


"Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor." (din Tropar)

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae. Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii. Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi. Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii.

http://www.sfantulnicolae.info/

luni, 15 noiembrie 2010

Ce este postul?

preluare de aici
“Postul este infranarea de toate mancarurile, sau, la caz de boala, numai de unele, de asemenea si de bauturi si de toate cele lumesti si de toate poftele cele rele, pentru ca sa poata crestinul sa isi faca rugaciunea lui mai cu inlesnire si sa ii fie milostiv Dumnezeu. inca si pentru a ucide poftele trupului si a primi harul lui Dumnezeu…”.

Postul este o fapta de virtute, un exercitiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.

Postul este si un mijloc de desavarsire, de omorare a voii trupului, un semn vazut al ravnei si sarguintei noastre, spre asemanarea cu Dumnezeu si cu ingerii, care n-au nevoie de hrana. “Postul este lucrul lui Dumnezeu, caci Lui nu-I trebuie hrana - zice Sf. Simion al Tesalonicului. Este viata si petrecere ingereasca, pentru ca ingerii sunt fara hrana. Este omorarea trupului, ca acesta hranindu-se, ne-a facut morti; si izgonirea patimilor este postul, caci lacomia intarata patimile trupului”.

Care e rostul si folosul postului?

Postul foloseste si sufletului si trupului, pentru ca intareste trupul, usureaza si curateste sufletul. Pastreaza sanatatea trupului si da aripi sufletului. De aceea, Legea Veche il recomanda si il impune de atatea ori (Ies. 34, 28; Deut. 9, 9; 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; loil 2,15). “Nu fi nesatios intru toata desfatarea si nu te apleca la mancaruri multe. Ca in mancarurile cele multe va fi durere si nesatiul va veni pana la ingretosare. Pentru nesatiu, multi au pierit; iar cel infranat isi va inmulti viata”, zice inteleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mantuitorul insusi a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti in pustie, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). El ne invata cum sa postim (Matei 6, 16-18) si ne spune ca diavolul nu poate fi izgonit decat cu post si rugaciune (Matei 17,21; Marcu 9, 29). Posteau de asemenea Sfintii Apostoli si ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5); ei au si randuit postul pentru toti crestinii. Sfintii Parinti lauda si recomanda postul cu staruinta. Iata ce spune, de pilda, Sf. Ioan Gura de Aur: “Postul potoleste zburdaciunea trupului, infraneaza poftele cele nesaturate, curateste si inaripeaza sufletul, il inalta si il usureaza”.

De cate feluri este postul dupa asprimea lui?

Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri:

a) Ajunare desavarsita, adica atunci cand nu mancam si nu bem nimic cel putin o zi intreaga.

b) Postul aspru sau uscat (Siroragia) sau ajunarea propriu-zisa, atunci cand mancam numai spre seara mancaruri uscate (paine si apa, fructe uscate, seminte etc).

c) Postul obisnuit sau comun, rand mancam la orele obisnuite, dar numai “mancaruri de post”, adica ne infranam de la “mancarurile de dulce” (carne si peste, branza, lapte, oua, vin, grasime).

d) Postul usor (dezlegarea), cand se dezleaga la vin, peste, icre si untdelemn, cum se prevede in Tipic, la anumite sarbatori care cad in cursul posturilor de peste an.

De cate feluri este postul, dupa lungimea lui?

De doua feluri:

a) Post de o zi si

b) Post de mai multe zile.

Care sunt posturile de o zi si pentru ce au fost asezate?

Sunt posturile pe care le tinem:

a) Miercurea si vinerea din fiecare saptamana, in amintirea Patimilor Domnului: miercurea au facut sfat carturarii si arhiereii iudeilor sa prinda pe Hristos, iar vinerea L-au rastignit pe cruce601 (Canonul 15 al Sf. Petru al Alexandriei). Tot in aceasta zi, dupa Traditie, mancase Adam din pom, lucru pentru care a fost izgonit din rai.

b) Ziua inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie), in amintirea Patimilor Domnului pe cruce (dezlegare la untdelemn si vin).

c) Ziua taierii capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), zi de post si plangere pentru cel care a fost cel mai zelos propovaduitor si implinitor al postului si al pocaintei (dezlegare la untdelemn si vin).

d) Ajunul Bobotezei (5 ianuarie): post asezat si ramas din vremea rand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Botezului a doua zi. Se ajuneaza in orice zi ar cadea603 (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia aghiasma pe nemancate.

Cei ce vor sa prisoseasca in evlavie sau sa faca anumite fagaduinte sau legaminte fata de Dumnezeu, pentru felurite pricini, pot sa posteasca si in alte zile de peste saptamana decat cele oranduite de Biserica. Cea mai potrivita este ziua de luni. In nici un caz sa nu se posteasca sambata sau duminica. Postul acesta de buna voie nu are insa valoare decat atunci cand pazim si zilele de post oranduite de Biserica.

Cand nu se posteste miercurea si vinerea?

Fie pentru insemnatatea sarbatorilor mari, adica pentru a nu se sterge prin post bucuria praznicului Nasterii Domnului, al Invierii, al Rusaliilor, fie pentru prisosinta postului dinaintea acestor sarbatori mari sau pentru a nu ne asemana cu unii eretici, Biserica ingaduie sa mancam de dulce miercurea si vinerea in anumite rastimpuri din cursul anului. Aceste zile sunt numite de dezlegare (a postului) si sunt insemnate in calendare cu cuvantul harti. Iata cand nu se posteste miercurea si vinerea:

a) In Saptamana luminata (saptamana Pastilor).

b) De la Nasterea Domnului pana in ajunul Bobotezei.

c) In saptamana de dupa Rusalii (inainte de inceputul postului de San-Petru).

d) In saptamana intai a Triodului (intre Duminica Vamesului si a Fariseului si Duminica Fiului Risipitor).

e) In saptamana Branzei (inaintea lasatului sec pentru Postul Pastelui); se dezleaga numai la lapte, oua si branza.

f) Nu se posteste, de asemenea, in ziua Nasterii Domnului si cea a Bobotezei, cand aceste sarbatori cad miercuri sau vineri.

Care sunt posturile de mai multe zile din cursul anului?

a) Postul Pastelui,

b) Postul Craciunului,

c) Postul Sfanta-Mariei si

d) Postul San-Petrului.

Ce este postul Pastelui?

Postul Pastelui, Postul Mare sau Paresimile (de la cuvantul latinesc quadragessima = patruzeci) este postul dinaintea Pastelui. E asezat in cinstea Patimilor Domnului si ne aminteste de postul de patruzeci de zile al Mantuitorului in pustie, inainte de a iesi in lume pentru propovaduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). E totodata vreme de pregatire, prin post, rugaciune si pocainta, pentru apropierea cu vrednicie de Sfantul Trup si Sange, intrucat, de obicei, la Pasti se impartasesc toti credinciosii.

Tine sapte saptamani, incepand cu Duminica lasatului sec de branza (Duminica izgonirii lui Adam din rai) si se incheie in noaptea Pastelui, la inviere. E cel mai vechi, mai lung si mai de seama dintre posturile bisericesti (Pentru vechimea lui, vezi Can. 69 Apostolic; Can. 50 Laodiceea, Asezamintele Sf. Apostoli V, 13; Can. 5 al Sinodului I ecumenic. Nu se mananca nici peste, nici untdelemn si nu se bea vin. Se dezleaga la vin si untdelemn numai sambata si duminica (pentru ca in aceste zile se face Liturghie deplina), iar la peste, numai in ziua de Buna-Vestire si de Florii (pentru ca sunt praznice mari) (Tipicul cel Mare (al Sf. Sava), cap. 34, p. 42. Comp. si Scrisoarea sinodala a Patriarhului ecumenic Paisie I catre Patriarhul Nicon al Moscovei (1655), raspuns la intrebarea 20 ).

Sunt scutiti de ajunare numai copiii, lauzele, batranii si bolnavii sau cei neputinciosi, precum si cei aflati in situatii speciale. Cu deosebita evlavie trebuie sa postim prima si ultima saptamana din Postul Paresimilor.

Ce este postul Craciunului?


Postul Craciunului este postul dinaintea Nasterii Domnului. Tine 40 de zile (15 noiembrie - 25 decembrie). Lasam sec in seara de 14 noiembrie (ziua Sf. Filip); iar daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, incepem postul cu o zi mai inainte. E asezat pentru a ne pregati spre cuviincioasa intampinare a Nasterii Domnului si inchipuie noaptea in care traia omenirea dinainte de Mantuitorul, cand Patriarhii si Dreptii Legii vechi asteptau venirea Lui, cu post si rugaciune. Ne aduce aminte indeosebi de postul de 40 de zile al lui Moise in pustie, inainte de primirea Legii (les. 34, 28). Se dezleaga la peste in ziua de 21 noiembrie (Intrarea in Biserica a Maicii Domnului), fiind praznic mare. In ziua cea din urma a acestui post (Ajunul Craciunului) se ajuneaza, adica nu se mananca nimic pana la ivirea luceafarului de seara, care inchipuie steaua Magilor; apoi mancam uscat: seminte, poame, turte sau covrigi. Tot in aceasta seara, pe alocuri, slujitorii Bisericii umbla cu Icoana Nasterii, cantand troparul Craciunului si aducand astfel, in casele crestinilor, vestea cea buna a marii sarbatori din ziua urmatoare. In ziua Craciunului, in orice zi ar cadea, mancam de dulce.

Ce este Postul Sfanta-Mariei?

Postul Sfanta-Mariei Mari (sau postul lui August) este postul dinaintea Adormirii Maicii Domnului. E asezat in cinstea Maicii Domnului, amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ei la cele vesnice. Tine doua saptamani: de la 1-15 august. Lasam sec la 31 iulie seara; iar daca aceasta zi ar cadea miercuri sau vineri, lasam sec cu o zi inainte. Se dezleaga la peste in ziua Schimbarii la Fata (6 august), fiind praznic mare. Daca ziua Sfanta-Mariei (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mancam de dulce, ci se dezleaga numai la peste.

In timpul acestui post se citeste mai cu deosebire Al doilea Paraclis al Maicii Domnului, pe care il gasim in Ceaslov.

Pentru ce s-a asezat si cat tine postul San-Petrului?

Postul San-Petrului, adica al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, e asezat in cinstea acestor doi Sfinti Apostoli, a caror moarte muceniceasca se serbeaza la 29 iunie si care s-au ostenit cel mai mult pentru vestirea Evangheliei si pentru raspandirea credintei crestine. Totodata ne aduce aminte de postul cu care Sf. Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, s-au pregatit inainte de trimiterea lor la propovaduire, din porunca Duhului Sfant (Fapte 13, 2-3; Isaia 58, 3-7). Acest post are o lungime schimbatoare, intrucat inceputul lui atarna de data Rusaliilor. Se lasa sec in Duminica intai dupa Rusalii (a tuturor Sfintilor) si se posteste pana in ziua de San-Petru (29 iunie). Daca aceasta zi cade miercuri sau vineri nu mancam de dulce. E un post mai usor; se dezleaga martea si joia la vin si untdelemn, iar sambata si duminica si la.

Cum trebuie sa postim?

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari. Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei din slujbele Postului celui Mare: “Sa postim, post primit, bineplacut Domnului; postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevarat si bine primit”. Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice: “Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine… Gura trebuie sa posteasca de sudalme si de alte vorbiri rusinoase”.

marți, 9 noiembrie 2010

Cuvânt al mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sf. Mare Mucenic Mina: SĂ FIM ŞI NOI GATA DE LUPTĂ DUHOVNICEASCĂ!

“Ne aflăm într-o epocă a Satanei şi trebuie să aşteptăm multe răutăţi”.




Sf Mina

CUVÂNT AL MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA

Dacă veţi deschide Mineiele, cărţile bisericii, veţi vedea că astăzi, 11 noiembrie, este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Mina. Sfântul Mina s-a născut în Egipt, aproape de Nil, marele fluviu al Africii. S-a născut în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (sec. III-IV), într-o epocă de multe şi mari prigoane împotriva creştinilor. S-a născut într-o ţară închinătoare la idoli, unde aproape toţi erau idolatri. Idolatri erau şi părinţii săi. Dar după ce a crescut, a auzit o predică, înflăcărata predică a unui pustnic şi aceasta l-a cucerit. A crezut în Hristos, s-a pocăit pentru trecutul său idolatru, s-a botezat şi a devenit creştin.

Apoi, când a venit vremea, a fost recrutat în armata romană. În felul acesta şi-a părăsit patria şi a ajuns în Kotieo sau Kotiaio, acolo unde astăzi este Kiutahia Frigiei în Asia Mică. Acolo a trăit şi a activat mai mult. A servit în cohorta ce se chema Rutalia, adică în tagmele militare, la dispoziţiile ighemonului Arghiriskos. Ca soldat a luat parte la diferite bătălii şi s-a distins prin bărbăţia sa. Din acest motiv şi soldaţii îl au ocrotitor.

Era aşadar soldat şi astfel este şi zugrăvit în icoane. Dar nu a rămas în armată. Deşi putea să rămână şi să ajungă la demnităţi înalte din pricina aprecierii pe care o nutreau faţă de el superiorii săi, cu toate acestea, a părăsit armata. Se scârbise de viaţa idolatră pe care o trăiau toţi în jurul său şi nu mai suporta să vadă dominând rătăcirea idolilor.

S-a retras într-un munte înalt cu peşteri. Acolo s-a aşezat şi s-a nevoit cu post aspru şi cu rugăciune ca să se curăţească pe sine de patimi. Studia Scripturile, în mod deosebit Psaltirea, plângea şi suspina. În felul acesta şi-a întărit credinţa în Hristos şi s-a umplut de râvnă împotriva idolilor. Dar nu s-a mulţumit cu atât. De ce? Sufletul omenesc este o taină. Nu s-a mulţumit cu muntele. Ceva ca o scânteie, ca nişte foc, nu-l lăsa să se liniştească. Ce era acest ceva? Era acelaşi ceva care-l chinuia şi pe Sfântul Cosma Etolianul şi îl făcuse să-şi părăsească mănăstirea şi să coboare în societate pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Iubirea faţă de fraţi, aceasta îl marcase şi pe Sfântul Mina.

A coborât în lume, unde avea loc o groaznică prigoană împotriva creştinilor. Cu îndrăzneală a stat înaintea ighemonului şi a altor idolatri şi şi-a mărturisit credinţa sa în Hristos. Imediat l-au prins şi l-au supus la chinuri înfricoşătoare. L-au bătut. I-au frecat rănile cu gheme de păr aspru. L-au ars cu fierul înroşit în foc. L-au rănit peste tot trupul, târându-l fără milă deasupra brusturilor.

Astfel fiind rănit, în cele din urmă l-au decapitat. Sfintele sale moaşte le-au luat şi le-au dus în patria sa, în Egipt. Acolo, în timp ce împărăţea Marele Constantin, iar Arhiepiscop al Alexandriei era Marele Atanasie, a fost zidită prima biserică în cinstea Sfântului Mina. Şi Sfântul făcea minuni.

Biserica Sf. Mina din Irakleios

***

Sfântul Mina, iubiţii mei, are o legătură şi cu patria noastră martirică. Ce legătură? Mai întâi pentru că – după cum am spus – s-a retras într-un munte din Asia Mică, aproape de Kiutahia, unul din locurile de neuitat. Acolo, în Kiutahia, erau cinci mii de greci, cu şcoli, cu biserici, cu mitropolit. Au trăit ca sclavi 500 de ani. Apoi a venit o zi frumoasă, în iunie 1921, când patria noastră unită înainta, biruia şi elibera Epirul şi Macedonia. Atunci a înaintat şi în Asia Mică. Oştile greceşti au debarcat în Smirna şi înaintând au ajuns în Kiutahia.

Când am devenit Episcop de Florina, am cunoscut refugiaţi din Kiutahia. Când eram copii mici, de zece ani – îmi spuneau -auzeam clopotele bătând. Vine armata noastră, armata elină! – spuneau şi ieşeau toţi afară ca să-i primească. Femeile plângeau, copiii plângeau, bătrânii plângeau. Intrase armata noastră cu steagul elin. Era o zi luminoasă şi mare. Nu s-au bucurat însă nici un an şi jumătate de libertate. După un an şi jumătate a venit una dintre cele mai mari nenorociri asupra poporului nostru, o nenorocire pe care eu o consider mai cumplită decât căderea Constantinopolului. S-a spart frontul şi armata elină a fugit. Turcii au înjunghiat, au ucis… Chinuri groaznice au suferit creştinii kiutahioţi. Iată aşadar că patria noastră are o legătură cu Sfântul Mina. De aceea, multe din oraşele ei i-au ridicat biserici şi îl cinstesc. Dacă mergi în Tesalonic în ziua pomenirii lui, este hram la una dintre cele mai frumoase biserici ale lui. Îl sărbătoresc şi marea insulă Creta; în Herakleios este cea mai mare biserică a lui. Îl cinsteşte şi Florina, care are refugiaţi din Kiutahia. Şi alte ţări ortodoxe îl cinstesc pe Sfântul Mina, precum Rusia şi Bulgaria.

Dar şi un alt fapt istoric îl leagă pe Sfântul Mina de dulcea noastră patrie. În 1943, atunci când eram sclavi sub italieni şi germani, patria noastră a suferit multe. Atunci, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, acolo rommeljos, în Africa, a apărut o mare fiară, un soldat neamţ căruia îi spuneau Rommel. Acesta îi urmărea pe englezi şi se apropia să intre în Alexandria. Ar fi cuprins întreaga Africă, ar fi înaintat mai mult, dincolo de Suez. Frică şi groază i-a cuprins pe toţi. Prin urmare, printre altele, mavragoriţii de aici îi urau şi-i spuneau: “Vasta, Rommel!”. De ce? Voiau să învingă Rommel, pentru a scumpi alimentele şi ei să se îmbogăţească, ticăloşii şi atot-ticăloşii. Ce fiară este omul şi ce ispită sunt arginţii! Iar în timp ce aceştia se rugau aşa, Dumnezeu nu i-a ascultat; i-a ascultat pe ceilalţi. Şi ce s-a întâmplat? Rommel a fost învins şi a fost învins de o brigadă elină, de 6700 de elini! Aceştia, după ocupaţie, au plecat din Elada. S-au urcat în corăbii şi s-au dus în Alexandria. Când au ajuns acolo, Alexandria plângea. “Au venit elinii, ziceau, vom învinge!”... Aceştia au alcătuit o brigadă de zece mii de bărbaţi. Şi au înaintat, au înaintat până au ajuns în munţi, la cca.100 km în vestul Alexandriei. Acolo, stop! I-a oprit Rommel. Şi a avut loc o bătălie, o bătălie puternică, într-un loc căruia îi spuneau în arabă “El Alamein”. “El Alamein” înseamnă “locul lui Mina”, deoarece în acea parte este o biserică veche a Sfântului Mina. A rămas istoric acest sat litoral al Egiptului, care după cum am spus la început, este locul unde s-a născut Sfântul Mina. Acolo elinii au dat bătălia. Şi-au făcut cruce, au cântat “Apărătoare Doamnă”, s-au luptat şi l-au învins pe Rommel. Englezii au recunoscut că împreună-autor al acestei biruinţe era şi Sfântul Mina şi au zidit o biserică nouă acolo, la El Alemein, în Africa. Deoarece acolo, pentru prima dată, s-a rupt axa. În acea noapte, Sfântul Mina a ieşit din bisericuţa sa şi călare pe calul său alb, în fruntea soldaţilor şi a demnitarilor elini, a nimicit puterile întunericului şi ale păcatului.

tb_150_sf_mina[1].png

***

Iubiţii mei!

Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică, dar şi prin jertfa şi prin sângele său a întărit credinţa în Hristos, aşa şi noi, să fim gata de luptă. Ne aflăm într-o epocă în care conduce cineva mai rău decât Rommel. Ne aflăm într-o epocă a Satanei şi trebuie să aşteptăm multe răutăţi. Să devenim o altă brigadă, având ca armă atotputernică rugăciunea. Prin rugăciunile Sfântului Mina, Dumnezeu să ne miluiască! Amin.

(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotul, în Sf. Biserică a Sf. Panteleimon din Florina, vineri, 10.11.1989, în ajunul sărbătorii la Vecernie)

(traducere din elină de monahul Leontie)

preluare de aici

http://parohiacetateafetei-floresti-cluj.blogspot.com/2009/11/sfantul-mare-mucenic-mina-protectorul.html

luni, 8 noiembrie 2010

Chorus – dantuirea ingerilor



La unele manastiri athonite, in anumite momente din timpul slujbei, candelabrul principal si “chorus-ul” care-l inconjoara sunt miscate circular pentru a sugera dantuirea ingerilor in jurul Tronului Ceresc, care impreuna-slujesc cu noi lui Dumnezeu in Biserica.

foto>

http://www.orthphoto.net/photo.php?id=10411




preluare de aici


joi, 21 octombrie 2010

Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale

Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale


Am ramas datori cu marcarea praznuirii unui adevarat sobor de sfinti romani marturisitori ai dreptei credinte, cu un mesaj foarte actual si util si noua astazi. Este vorba despre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie, de Sfantul Mucenic Oprea si de Sfintii preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.
Marturia acestor vieti sfinte este cu atat mai importanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata de noi. Dar mult mai important este ca astazi avem marturia unor romani ortodocsi care au ales mucenicia in fata unor imprejurari deosebit de vitrege si de vrajmasesti fata de Biserica Ortodoxa. In veacul al XVIII-lea, Transilvania era sub stapanire straina, aflata in cadrul Imperiului Habsburgic. Catolicismul era in plina ofensiva, incercand, prin Contra-reforma, sa recastige terenul pierdut in fata protestantismului si, prin alte strategii, sa castige in defavoarea a ceea ce era numit „ritul grecesc de rasarit”, adica a Ortodoxiei. Ca de obicei, aceasta ofensiva era pur exterioara, dusa cu armele politicii sau ale diplomatiei si/sau cu arme pur si simplu, adica cu forta armata. Metodele silnice, bazate pe forta bruta, au fost folosite insa asupra popoarelor „proaste”, lipsite de aparare, aflate cumva dincolo de lege si de protectia oferita de aceasta – anume, popoarele ortodoxe, care erau inca de pe atunci caracterizate drept inapoiate.
Metoda folosita de catolicism in ofensiva sa in aceste teritorii lipsite de organizare politica proprie, aflate sub dominatia unor elite care aveau alte credinte si erau de alta etnie decat poporul de jos a fost numita „uniatism”. Alegand sa nu forteze o infruntare directa cu credinciosii ortodocsi, catolicii au imaginat o modalitate mai “diplomatica” de a determina lepadarea de dreapta credinta si primirea ereziilor catolice. Prin uniatie, li se promitea celor aflati sub stapanire habsburgica faptul ca isi vor pastra „ritul” lor de rasarit, adica forma slujbelor, a portului bisericesc etc., fiind adaugat „doar” o recunoastere a dogmelor catolice – rolul Papei, erezia filioque si altele. Cu alte cuvinte, forma se pastra, insa era anulata, golita de substanta, prin cedarile esentiale la nivel dogmatic si jurisdictional.
Aceasta metoda isi pastra avantajul ca putea da celor slabi impresia ca raul facut „nu e asa mare”, si ca, avand in vedere ca se pastrau randuielile (exterioare!) de fapt nu era decat o adaptare inteligenta la exigentele si vitregiile vremurilor. Pentru cei pentru care ortodoxia insemna numai o randuiala exterioara, un simplu obicei mostenit, desigur ca acest „aranjament” gandit de iezuiti a fost cel mai sigur mijloc de catolicizare, adica de… lepadare a dreptei credinte.
Trebuie precizat ca punctul de vedere al Romei nu a evoluat semnificativ de atunci. Conform controversatului document doctrinar recent, prin care Vaticanul afirma ca doar catolicismul este Biserica, Ortodoxia este caracterizata drept “biserica particulara”, avand, cu alte cuvinte, un fel de partasie cu Sfintele Taine, insa si o “lipsa ecleziologica” ce decurge din nerecunoasterea primatului papal. Bisericile ortodoxe sunt privite ca o organizatie ce refuza intaietatea “capului”.
Din pacate, si in acest moment se fabrica si se perpetua o istorie falsa, in care uniatismul este prezentat drept altceva decat a fost – anume o incercare silnica si ilegala de convertire la catolicism a populatiei ortodoxe. In aceasta istorie falsa, punctul de referinta este asa-zisul Conciliu de la Ferrara-Florenta, unde s-a obtinut – prin metode la fel de silnice, dar si prin cedarile laşe ale ierarhilor ortodocsi, cu exceptia sfanta si singulara a Sfantului Ierarh Marcu al Efesului - o falsa unire intre catolicism si ortodoxie. Luand drept reper “punctele florentine“, administratia catolica va construi asadar o alta strategie prin care, beneficiind de faptul ca Imperiul Habsbrugic stapanea pe largi teritorii ortodoxe, sa forteze de aceasta data nu numai cedarile de la varful ierarhic, ci o convertire in masa la catolicism. Ce nu inteleg cei care scriu aceasta istorie falsa este ca Ortodoxia nu sta intr-un ierarh si nici nu este o proprietate… particulara a cuiva. Este Biserica Domnului nostru Hristos, pusa pe temeia dreptei credinte, asupra careia nici un om nu are putere de stapanire.
De altfel, principalele etape ale realizarii greco-catolicismului s-au realizat tot prin cedari si tradari ale unor ierarhi ortodocsi. Mitropolitul Atanasie – care fusese hirotonit cu pompa in Bucuresti, in prezenta Sfantului Constantin Brancoveanu si a Patriarhului Ierusalimului, Dositei, care il si incurajase pe noul mitropolit in misiunea sa de “rezistenta” – este cel care realizeaza, practic si oficial, unirea cu Roma… tradand juramintele de credinta si atragandu-si o anatemizare din partea celor care l-au hirotonit.
Lucru deloc neinsemnat, strategia uniata se baza pe numeroase avantaje de ordin material, social si politic. Elitele, nobilimea care mai era ortodoxa, prin uniatie isi pastra privilegiile si capata in plus multe altele. Deveneau practic cetateni de prim rang ai Imperiului si se bucurau de toate privilegiile “civilizatiei”, spre deosebire de taranii romani ortodocsi, de pilda, care erau un fel de cetateni “second hand“, asupra carora legea se aplica arbitrar sau deloc, si care nu aveau nici un fel de acces la drepturile si bunurile politice sau sociale ale timpului. Ierarhia uniata era, de asemenea, recunoscuta, avea asigurate stagii de invatatura la Roma, isi putea organiza scoli. Preotii greco-catolici erau respectati si bine rasplatiti de Imperiu, pe cand cei ortodocsi erau tratati ca simpli tarani, platind aceleasi dari, ducand practic aceeasi viata de robi. Iar oamenii simpli care cedau erau scutiti de prigoana, ce nu a intarziat sa se manifeste; o prigoana dusa si la un nivel subtil si implicit cat si manifest, cum se vede din vietile Sfintilor de azi. Prigoana implicita era de fapt insasi aceasta strategie a uniatismului – popoarele ortodoxe erau amenintate cu marginalizarea aproape completa, cu pastrarea unui rol de popor de rand, care se afla mai jos de legea Imperiului si cu totul exclus de la „binele public“. In plus, era o greutate pur si simplu in a putea fi ortodox, avand in vedere putinatatea preotilor ortodocsi si a manastirilor, care si ele au cazut prada ofensivei catolice.
In fata acestor subtile (pentru nivelul acelui veac) metode duse de catolici pentru determinarea unor lepadari de masa masive, nu au lipsit marturiile de mucenicie. Fie ca ele au apartinut unor calugari care nu au putut rabda lipsurile fratilor de aceeasi credinta si si-au pus sufletul pentru aproapele lor, alegand sa mearga si sa intareasca credinta ortodoxa in tinuturile Transilvaniei (Cuviosii marturisitori Visarion si Sofronie), fie ca au apartinut unor preoti curajosi care au vrut sa faca tot ce se putea face pentru a proteja de abuzuri si silnicii turma lor (preotii marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel), fie ca au apartinut unor oameni simpli, tarani care si-au lasat familie si tarini ca sa mearga sa putrezeasca in inchisorile „luminatului, modernului si dezvoltatului” Imperiu Habsburgic (Sfantul Mucenic Oprea).
Nu putem sa nu remarcam ca, si pe acest “front” al strategiilor de determinare a apostaziei colective, “nu e nimic nou sub soare” si ca astazi se duc campanii intregi pentru ca ortodocsii sa se simta complexati, stanjeniti, rusinati de identitatea lor si, simultan, pentru a nu fi marginalizati, sunt presati sa adere la curentele ideologice trans-religioase si sa adopte masuri de “aggiornamento”, de “modernizare”, pentru a fi cat mai “in pas” cu “evolutia” (citeste “cu caderea”) lumii si a arunca la gunoi tot ceea ce este “incorect politic“. Nu in ultimul rand, se recurge si astazi la tentarea ortodocsilor cu avantaje materiale si cu sansa unor cariere academice, pentru a-i face, treptat si pe nesimtite cat mai “permeabili” ideilor si duhului apusean (catolic, protestant sau… supra-confesional). Intr-un studiu mai vechi (“Uniatismul din Transilvania, opera unei intreite silnicii“), parintele Dumitru Staniloae observa deja, in germene, aceste tendinte de astazi:
“Sub masca ecumenismului oferã burse numeroase tinerilor ortodocsi si tot felul de ajutoare si alte avantaje unor fruntasi ortodocsi, mai ales din unele Biserici mai strâmtorate financiar, deprinzîndu-i, în schimb, cu un vocabular ecumenist relativist, pentru a-i dezarma în fata fortelor de intercomuniune, în fata teoriei cã, cu toate diferentele existente, cele douã Biserici au devenit, de la ridicarea anatemelor una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renuntã cu nici un pret. Bursele în scolile de teologie catolicã se ofereau si odinioarã cu efectele pãgubitoare, pe care le cunoastem, pentru Ortodoxie, dar argumentul cã diferentele între ortodocsi si catolici sunt fãrã însemnãtate era folosit de propaganda catolicã ca mijloc de adormire a constiintelor ortodoxe si în epoca de creare a uniatismului. În privinta aceasta, catolicismul nu a schimbat în esentã nimic, dar nici în folosirea acestor metode ca momeli pentru acceptarea primatului papal de cãtre ortodocsi. Ceea ce e nou e numai metoda de a camufla mai abil aceste metode sub masca generoasã si nobilã a ecumenismului“.

***



RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI SI SFINTII MARTURISITORI VISARION, SOFRONIE SI OPREA, CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII:
Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Privegheati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

miercuri, 20 octombrie 2010

PILDA MARTURISIRILOR ARDELENI IN VREMURI DE VICLENIE IEZUITA.

preluare de aici



Articol - Pilda Mărturisitorilor Ardeleni



Sf. Paisie Velicicovski -
Ce este, dar, Uniaţia?

Unia este o aşchie desprinsă de la Sfânta Biserică a Răsăritului şi unire cu necredincioasa, ca Să nu-i zic biserică râmlenească. Unia este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unia este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unia este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mlădiţa înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unia este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinţa Pravoslavnică.

Şi ce să mai vorbim mult? Unia este ca şi râmlenii eretici. Cum dar uniaţii nu sunt râmleni, când toate dogmele Credinţei Ortodoxe le-au călcat în picioare şi pe cele râmleneşti le-au adoptat, zicând cu neruşinare, precum că Duhul Sfant purcede şi de la Fiul?

Şi papei de la Roma, adevăratului eretic ce s-a preamărit şi s-a înălţat mai mult decât toată fiinţa zidirii, si s-a asemuit pe sine cu Dumnezeu, şi care zice:

„Precum că eu nu pot nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu gândul să greşesc niciodată”,

aceluia i se închină şi, în loc de Hristos, pe el de căpetenia bisericii îl au.

(…) Cine din făpturile zidite de Dumnezeu nu a greşit? Nu a fost oare izgonit din ceruri satana pentru trufia sa? Nu a greşit oare şi cel dintâi om zidit, Adam? Unuia Dumnezeu numai nu Ii este cu putinţă să greşească. Prin aceasta şi minte papa de la Roma că nu poate să greşească, ci şi a greşit, şi întotdeauna greşeşte prin trufia sa diavolească, din care încă şi în felurite erezii a căzut. Şi precum satana din ceruri, aşa şi el de la Sfânta Biserică Ortodoxă a Răsăritului alungat a fost, şi ca un mădular putred şi duhnind de erezie, de la trupul împlinirii creştinilor ortodocşi a fost tăiat şi întru veşnică anatemă a fost soborniceşte dat de către cele patru scaune apostoliceşti ale Patriarhilor. Atunci cum de uniaţii nu sunt eretici ca şi râmlenii? Nu defăimează oare şi aceia ca şi papa, zicând precum că Duhul Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul purcede, care este cea dintâi şi cea mai de seamă, mai mult decât toate erezia ereziilor. Pentru că este cugetarea lor pentru Unul Dumnezeu în Treime rea şi nedreaptă, şi potrivnică Sfintei Scripturi, şi întru aceasta este deopotrivă cu cea pentru Arie, şi cu toţi ceilalţi eretici. (…)

Căci unul este Izvorul Dumnezeirii, Tatăl, – zice Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel – Fiul însa şi Duhul sunt de Dumnezeu născută Dumnezeire, încă şi astfel trebuie spus – vlăstare ale sădirii lui Dumnezeu, în chipul oarecăror flori şi mai presus de fire Lumină. Şi dumnezeiescul Proroc David încă zice:

„Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întării şi a Duhului gură, a Lui este toată puterea lor”.

Vezi oare că pe Domnul Il numeşte Tatăl, iară pe Cuvânt îl numeşte Fiul, precum de la El Insuşi în veac S-a născut, iară pe Duh – gura Lui, dar nu-I numeşte pe Ei cu Duhul Sfant, pentru că de la Unul Tatăl purcede. Şi altele mii de mărturii se află în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, şi mai luminat decât soarele zicând că Duhul Sfant de la Insuşi Unul Tatăl purcede şi pe Fiu Se odihneşte, precum şi dintru Botezul Domnului Se învederează!

Şi toţi sfinţii tâlcuitori ai Sfintei Scripturi, stâlpi a toată lumea şi dascăli a toată lumea, ca şi cu o singură gură zic că de la Tatăl Sfântul Duh purcede, dar nicăieri n-au scris că şi de la Fiul precum potrivnicul lui Dumnezeu, papa, a cutezat acest cuvânt a adăuga. Sfântul Ioan Damaschin încă limpede spune:

„Că Duhul, deci, al Fiului, zicem, iară de la Fiu, nu zicem”.

Vezi, oare, preaiubite, că alta este „al Fiului” şi alta este „şi de la Fiu”. Căci noi, toţi ortodocşii, mărturisim că Duhul Sfânt este Duh al Fiului pentru Una fiinţă, ci nu „de la Fiu”, nicidecum, nu numai că nu zicem, dar nici nu gândim, chiar dacă si mii de morţi am îndura.(…)

Iar pentru celelalte ale lor rătăciri, precum s-a spus, cum s-au îndepărtat de Dumnezeu şi s-au dezlipit de Sfânta Soborniceasca şi Apostoliceasca Biserică a Răsăritului, şi toată Sfânta Scriptură au prefacut-o, şi Sfintele Soboare le-au încălcat, şi cele şapte Sfinte Taine le-au batjocorit, şi toată Tâlcuirea Sfintei Scripturi şi a sfinţilor Dascăli ai Bisericii cu semeţia lor le-au călcat în picioare, şi toate Cărţile Sfinte le-au schimbat, cum au vrut. Şi va fi oare nădejdea mântuirii celora ce se unesc cu asemenea eretici? Deloc, nicidecum. Drept aceea, dacă eşti încă în stare de a scăpa, ia-o la fugă, fugind de blestemata Unie ca şi Lot de Sodoma, nu-ţi fie milă nici de avere, nici de neamuri dacă vor dori încă să te asculte, ci izbăveşte-te scăpându-ţi sufletul de la pierzanie. Căci nimic nu-ţi este mai de trebuinţă decât sufletul tau, iar pentru el Hristos a murit. Şi fugind, nu căuta înapoi cu inima pentru grabnica pierdere a averilor, ca să nu fii cuprins de focul papistaşilor, mai cumplit decât al gheenei, căci mai bine-i pentru tine ca într-un cuptor să arzi decât să defăimezi Duhul Sfânt, precum hulesc râmlenii, adăugând la „Cred întru Unul Dumnezeu”, acest adaos „şi de la Fiu”. Ieşi şi fugi de Unie cat poţi de repede, ca să nu ţi se întâmple ţie moartea în Unie şi vei fi numărat cu ereticii, şi nu cu creştinii. Străduieşte-te să-ţi mântui sufletul tău de ademenirea diavolului până când mai ai timp, ca să nu te plângi fără folos după moarte în focul gheenei pe vecie. Incă nu numai singur să ieşi, dar şi pe alţii să-i povătuieşti să iasă, pe care îi ştii, după cunoştinţă, că te vor asculta pe tine. Iar de nu, apoi singur să ieşi din mrejele vrăjmaşilor din Unie şi să te uneşti cu Sfânta Biserică a Răsăritului cu sufletul si inima. Şi astfel, cu Biserica Ortodoxă de Răsărit, prin neprihanita credinţă cu creştinii ortodocşi împreună aflându-te şi poruncile lui Hristos îndeplinind, vei putea să te mântuieşti întru Unul Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia slavă, cinste şi închinăciune, cu Tatăl şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în nesfârşitele veacuri. Amin.

(Fragmente din: Sfantul Paisie de la Neamt, Cuvinte si scrisori duhovnicesti, 2010, Ed. Doxologia, Iasi)

marți, 19 octombrie 2010

Prezentare carte - REFLECŢII EFECTIVE


REFLECŢII EFECTIVE

Jurnal metafizic

Mircea Gălăţean


Mircea Gheorghe Gălăţean s-a născut la 23 iulie 1969 în Cluj, actualmente fiind student în anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB Cluj – Napoca.

Părintele Arsenie este ieromonah al mănăstirii Soporu de Câmpie de peste cinsprezece ani. Cu acest volum publicat se afla la prima sa apriţie editorială.


* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

...

Una dintre cele mai abominabile crime este banalul. Devenit cronic şi în masă devine banal.


Nu e neapărată nevoie sa fii un prost pentru a putea fi prostit precum nu este nevoie să fii un sclav pentru a putea fi inrobit.


Primul lucru care se opune conştiintei este scuza.


Cel mai mare vis al omului este omul. Cea mai mare dezamăgire a omului este tot omul. Cea mai sigură moarte a lui, este de asemenea omul.


Dacă nu ar exista omul , nu ar exista nici întrebarea.


Un om lucid poate să-şi minte aproapele, dar pe sine, nu poate.


Orice gust ţine se subiectivitate. De aceea este grav când se introduce în raţiuni primordiale ale unui adevăr.


Slugărnicia nu este o caracteristică a smereniei. Că cel smerit dă dovadă de bună cuviinţă este altceva, dar slugarnicul este mai degrabă linguşitorul din umbră şi cel ce nu-şi poartă demnitatea. Pe slugarnici se construieşte nemernicia unora. Smerenia având demnitatea ei, îşi cunoaşte măsura.


Viaţa omului este un drum şi o luptă între iluzie şi speranţă.


Adevărul nu se jenează de om, pentru că nu are ruşine. Omul se jenează de adevăr tot pentru că n-o are.


Tinereţea întrece bătrâneţea la fugă, nu la înţelepciune.


Ochiul care priveste peste gard, observă multe. Dacă rămânea tot în acel loc, înseamnă că se multumeşte doar cu privirea.


Măna nu ajunge într-un anumit loc înainte de gând.


Dintre o bătaie şi un sărut, alege mai bine bătaia. Poate că este mai sinceră decât sărutul.


Dumnezeu nu a creat principiul pentru îngeri, ci doar pentru oameni.


Prietenul este întotdeauna doar cel de lângă tine. Celălalt rămâne doar un individ care te cunoaşte.


Primul duşman al omului, este propriia sa fiinţă.


Acrobaţia nu mai este o problemă de circ, ci a devenit o problemă de viaţă.


Minciuna s-ar putea să nu-l deranjeze pe om, atâta timp cât i se pare a fi adevărul.


Femeia este pentru bărbat, moarte sau viaţă. Depinde aici doar de starea de fond a bărbatului.


Între un om şi dobitoc , diferenţa rămâne doar în raţiune. Dar vai şi când aceasta este expresia dobitocului.


Nu mă miră defapt prostia. Mă miră omul.


Dacă n-am ajuns să avem învierea în suflet, să purtăm cel puţin răstignirea în mâini. Dacă n-am ajuns s-o facem nici pe aceasta, să aruncăm cel puţin privirea pe tărâmul Golgotei, să privim la Hristos răstignit pe cruce. Poate că acel peisaj ne va aminti vreodată de noi.


E greu, e trist, e groaznic dar altă cale nu este decât să încercăm. Hristos a biruit lumea.