joi, 29 decembrie 2011

PROGRAMUL BINECUVÂNTĂRII CASELOR DE BOBOTEAZĂ

Pr. Decebal Gorea

Miercuri, 28 decembrie 2011 – str. Eroilor:
168-C1, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
170-C2, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
172-C3, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
174-C4, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
176-C5, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130
178-C6, sc. 1 şi sc. 2, orele 2100-2200

Joi, 29 decembrie 2011 – str. Eroilor:
190A-C7, sc. 1, orele 1600-1700
190B-C8, sc.1, orele 1630-1730, sc.2, orele 1800-1900
190C-C9, sc. 1, orele 1830-1930
208 –orele 1900-2000, 206, orele 1930-2030
204, orele 2000-2100, 202, orele 2030-2130

Vineri, 30 decembrie 2011 – str. Eroilor:
200, orele 1600-1700, 198, orele 1630-1730
196, orele 1700-1800, 194, orele 1730-1830
192, orele 1800-1900, 282-C8, orele 1830-1930
280-C7, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
278-C6, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Luni, 2 ianuarie 2012 – str. Eroilor:
276-C5, sc. 1, orele 900-1000, sc. 2, orele 930-1030
274-C4, sc. 1, orele 1000-1100, sc. 2, orele 1030-1130
272-C3, sc. 1, orele 1100-1200, sc. 2, orele 1130-1230
270-C2, sc. 1, orele 1200-1300, sc. 2, orele 1230-1330
266-8H, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430
264-9I, sc. 1, orele 1400-1500, sc. 2, orele 1430-1530
262-10J, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630
252-7G, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
250-6F, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
Triplexuri: 342,344,346,348,350,352,354,356,358, 360,362,364,366,368,370,372,374, orele 1800-2100


Marţi, 3 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
1A, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
1B, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
15, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
13, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
11, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130
9, sc. 1, sc. 2; 7, sc. 1, orele 2000-2130

Miercuri, 4 ianuarie 2012
- str. Fagului: 24, 23 şi azil bătrâni, orele 1500-1600
-str. Salcâmului:17,15,13,11,9,7,5,3,orele 1600-1730
-str. Eroilor: 400, sc. 1 şi sc. 2, orele 1600-1730
- str. Cetatea Fetei: Ans. 6, sc. 1, orele 1630-1730,
sc. 2, orele 1700-1800, sc. 3, orele 1730-1830
Ans. 7, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930,
sc. 3, orele 1900-2000
- str. Stejarului: 1, sc. 1, sc. 2, orele 1930-2100
18, sc. 1, orele 2030-2130

Joi, 5 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
20, sc. 1, orele 1600-1700, 22, sc. 1, orele 1630-1730
24, sc. 1, orele 1700-1830, 26, sc. 1, orele 1830-1930
21, 23, 25, 27, 28, orele 1900-2100

Vineri, 6 ianuarie 2012 – str. Porii:
140 C, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800, sc. 4, orele 1730-1830
142 B, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930,
sc. 3, orele 1900-2000, sc. 4, orele 1930-2030
156, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012 – str. Porii:
140 A, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430,
sc. 3, orele 1400-1500, sc. 4, orele 1430-1530
144-C3, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630,
sc. 3, orele 1600-1700
146-C4, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800,
sc. 3, orele 1730-1830

Duminică, 8 ianuarie 2012
- str. Uruşagului: 111C, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1300-1400, duplexuri: orele 1400-1530
- Str.Porii: 148-C5, sc. 1, orele 1530-1630,
sc. 2, orele 1600-1700, sc. 3, orele 1630-1730



Pr. Marcel Agrişan

Miercuri, 28 decembrie 2011 – str. Eroilor:
180-C1, sc. 1, orele 1600-1700
180-C2, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800
180-C3, sc. 1, orele 1730-1830
186-C4, sc. 1, orele 1800-1900
188-C5, sc. 1, orele 1830-1930, sc. 2, orele 1900-2000
190-C6, sc. 1, orele 1930-2030
284-C9, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Joi, 29 decembrie 2011 – str. Eroilor:
286-C10, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
288-C11, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
290-C12, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
292-C13, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
268-C1, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Vineri, 30 decembrie 2011 – str. Eroilor:
254-14N, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
256-13M, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
258-12L, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
260-11K, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
248-5E, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Luni, 2 ianuarie 2012
- str. Eroilor:
246-4D, sc. 1, orele 900-1000, sc. 2, orele 930-1030
244-3C, sc. 1, orele 1000-1100, sc. 2, orele 1030-1130
242-2B, sc. 1, orele 1100-1200, sc. 2, orele 1130-1230
240-1A, sc. 1, orele 1200-1300, sc. 2, orele 1230-1330
- str.Teilor:
14, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430
12, sc. 1, orele 1400-1500, sc. 2, orele 1430-1530
10, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630
8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
6, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
4, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
2, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030

Marţi, 3 ianuarie 2012 – str.Teilor:
6A, orele 1500-1600
4 (casa verde, str. Teiului), orele 1530-1630
7, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
FN (bloc mijloc), sc. 1, sc. 2, orele 1700-1800
7A, sc. 1, sc. 2 şi sc. 3 orele 1730-1830
Ans. Luxembourg: 21 A, orele 1800-1900
21 B, orele 1830-1930, 21 C, orele 1900-2000

Miercuri, 4 ianuarie 2012
- str. Teilor: cele 2 case după Ans. Luxemburg, orele 1600-1700
- str. Cetatea Fetei: Ans. 5, sc. 1, orele 1700-1800,
sc. 2, orele 1730-1830, sc. 3, orele 1800-1900
Ans. 4, sc. 1, orele 1830-1930, sc. 2, orele 1900-2000,
sc. 3, orele 1930-2030

Joi, 5 ianuarie 2012
zona Hârtoape: orele 1500-1600
- str. Alexandru cel Mare: orele 1600-1630
- str. Cetatea Fetei:
Ans. 3, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800
Ans. 2, sc. 1, orele 1730-1830, sc. 2, orele 1800-1900,
sc. 3, orele 1830-1930
Ans. 1, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030

Vineri, 6 ianuarie 2012
- str. Intrarea Crisului:
Ans. 8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800, sc. 4, orele 1730-1830
- str. Stejarului:
31, sc. 1, sc. 2 şi sc.3, orele 1800-1930
42, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
48, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
Fam. Solomon, orele 1300-1400
52, sc. 1, orele 1330-1430, sc. 2, orele 1400-1500
54, sc. 1, orele 1430-1530, sc. 2, orele 1500-1600
150, orele 1530-1630
127, orele 1600-1700
125, orele 1630-1730
119-123 (Fam. Sabo), orele 1730-1800

Duminică, 8 ianuarie 2012 – str. Porii:
150-C6, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430,
sc. 3, orele 1400-1500
152-C7, sc. 1, orele 1430-1530, sc. 2, orele 1500-1600,
sc. 3, orele 1530-1630
154-C8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800

marți, 27 decembrie 2011

Acatistul Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina

Acatistul Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Când „primăvara este aproape“ sau despre agape

Articol apărut în ziarul Lumina de sâmbătă 16 ianuarie 2010.

Aud cronicari plângându-se de inutilitatea vorbirii despre filmele pe care nu le vede nimeni; aud cinefili scâncind după filmele despre care aştern rânduri pe hârtie, inaccesibile lor. Asta, într-o epocă în care semioticienii relativizează mediile de propagare a informaţiei, iar metatextul a devenit un concept uzual. Să fie atât de frustrantă lipsa contactului direct cu produsul cultural?

Şi totuşi, în virtutea darului Şeherezadei (pe care o iubesc mai mult ca pe dubitativul Hamlet) şi pentru a înfrânge tăcerea rafturilor de arhivă, voi continua, de dragul memoriei şi al legendei urbane, să povestesc.

Unul dintre filmele cele mai memorabile din Festivalul de la Cottbus 2009 şi, cu siguranţă, pelicula adresată cel mai direct spectatorului creştin, excelând totodată prin strălucirea artistică şi universalitatea mesajului, se numeşte „Primăvara este aproape“ („Skoro vesna“, Rusia, 2009). Ţin să o imortalizez măcar prin câteva paragrafe, pentru a evoca un microunivers inedit, plin de vivacitate duhovnicească din Rusia de azi, respondent ca nici un altul la problemele vremii, dar de care nu avem ştiinţă ori aflăm, din perspective alogene, doar informaţii distorsionate.

Filmul produs şi regizat de Vera Storojeva (impusă internaţional prin „Călătorie cu animale domestice“/ „Puteşestvie s domaşnimi jivotnymi“, ce a cumulat mai toate premiile importante la Cottbus în 2007 şi un premiu NIKA) are, în geneza sa, o dublă structură: documentaristică şi ficţională. Buna conlucrare a celor două este cheia succesului său.

Filmul investighează spaţiul alambicat al renaşterii spirituale din provincia rusă, spaţiul noilor aşezăminte de cult, înfiinţate ad-hoc şi animate de oameni a căror relaţie cu lumea şi cu trecutul nu este încă bine aşezată. Regia extrage de aici în mod magistral spectacolul de moravuri, sprijinite pe aşezări inegale (asumate, oscilante, fariseice) în credinţă, spectacol exploatat în cheie comic-melodramatică şi tensionat de verticala rectitudinii duhovniceşti, înţelese şi asumate treptat de eroi şi ameninţate în fiece clipă de „ispitele din afară“. Suspansul se naşte din aşteptarea opţiunii morale a personajelor, a răspunsului lor la provocări duhovniceşti pe cât de inedite, pe atât de ancorate în realul haotic al lumii noastre. Acest spectacol uman este centrat în jurul unei poveşti de iubire, răsfrânte în mai multe poveşti, pendulând subtil şi emoţionant între eros şi agape, a căror soluţionare - demonstrează regizoarea cu o virtuozitate rar întâlnită - este condusă de integrarea treptată a omului în ordinea dumnezeiască.

Filmul urmăreşte viaţa unei obşti animate de o tânără monahie (Xenia Kutepova), care a strâns în jurul său un grup de oropsiţi ai sorţii (oameni fără căpătâi, atraşi nu atât de flacăra credinţei, cât de garanţia unui acoperiş), cu ajutorul cărora construieşte o mănăstire - astfel de cazuri sunt destul de frecvente în Rusia de azi. Galeria de personaje face toţi banii: un lăptar mistic, mereu senin şi situat deasupra problemelor, ce extrage din aer răspunsul evanghelic la chestiunile dificile, însoţit de un motan vegetarian, ambii cu părul roşu ca focul; un „teolog“ cu Mineiul în braţe, din care citeşte după tipic, minat însă de vicii scandaloase; câţiva vagabonzi pe post de zidari, dornici de votcă, libertate şi salam, „că doar o viaţă are omul“. Maica Ekaterina trebuie să dea dovadă de multă fermitate şi curaj pentru a struni această adunătură ce are, uneori, de furcă şi cu miliţia. Reazemul ei de nădejde e Olga, o fată orfană, de o inocenţă dezarmantă şi o generozitate la fel, trecută pe la colegiul sanitar, căreia îi place să imite ciripitul păsărilor când nu găseşte bolnavi de îngrijit, aspirantă convinsă la haina monahală.

Liniştea obştii e perturbată de apariţia unui ins turbulent cu aspect de afacerist, Pavel, lipsit de reflexe cucernice, pe deasupra amnezic, recuperat dintr-un accident de maşină de Olga. Pavel e interesat de frumoasa şi taciturna Măicuţă (pe care o numeşte cu apelativul din lume) şi mituieşte cu bani de băut adunătura de „metocani“, dar monahia încearcă cu tot dinadinsul să îl evite. Misterul ce planează asupra ei începe să se dezghioace, dând la iveală o veche rană: moartea unui copil, tragedie ce a împins-o şi spre ruptura cu tatăl acestuia. În timp ce Pavel luptă (asiduu, dar fără succes) să-şi scoată fosta soţie din „ghearele mănăstirii“, Olga îi oblojeşte acestuia traumele cerebrale de după accident, Pavel promiţându-i fetei s-o scoată în lume şi să-i facă un rost. Inocenta idilă primeşte binecuvântarea Măicuţei, dar Olga optează în final pentru rostul ei unic la căpătâiul celor fără speranţă: şi mereu se găseşte vreunul!

Nici un fel de pedanterie sau bigotism al „recursului la canon“ în urmărirea luptei duhovniceşti a eroilor, a căror aderenţă la real este susţinută de un joc actoricesc de mare fineţe şi forţă, radiind căldură, empatie, umor - mărci definitorii ale Şcolii ruse şi, de ce nu, ale modului de a fi ortodox.


sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Nu risipiţi timpul, folosiţi-l pentru mântuire!

preluare Familia Ortodoxă

– credinţa văzută prin ochii Reghinei Berende, o femeie trecută prin multe necazuri

„Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut? Să ne rugăm…”, spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. Sunt foarte puţini cei ce au izbutit să nu se lase influenţaţi de duhul lumesc şi-au înţeles că singura bucurie adevărată este să duci o viaţă după cum ne învaţă Evanghelia. Un astfel de om este şi Reghina Berente, pe care am întâlnit-o la Mănăstirea Râmeţ. A avut multe necazuri în viaţă, dar a înţeles că toate sunt îngăduite de Dumnezeu cu înţelepciune, pentru mântuirea ei şi a familiei. A dat naştere la opt copii, dar numai cinci mai sunt în viaţă. Mai mult, trebuie să-i poarte de grijă Corneliei, una din fiicele sale, care a paralizat la picioare în urma unui vaccin făcut la şase luni. Cea mai mare mângâiere o găseşte în fiica sa, Maica Dometiana, închinoviată la Râmeţ. Am discutat mult cu această femeie simplă, dar foarte înţeleaptă, despre credinţă, înfruntarea necazurilor şi mântuire.

- Cum a fost copilăria dumneavoastră?

- Dragostea dintre noi, dragostea faţă de Biserică şi frica de Dumnezeu au fost înrădăcinate în sufletul meu de când eram mică. Eu şi sora mea am crescut fără mamă. Mătuşa care ne-a luat, sora tatei, era foarte credincioasă. Nu pot să uit cum mă scula noaptea la rugăciune: „Hai, draga mamii, să ne sculăm ca să ne rugăm o ţâră!” Aveam 3-4 ani. Ne sculam şi mergeam afară pe iarbă, căci, zicea mătuşa, „Domnul Iisus S-o dus în Grădina Ghetsimani şi s-o rugat pe iarbă!”

- Cum a fost să daţi naştere la opt copii?

- A fost greu. Când mă uit la ei, mă gândesc că fiecare suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi nu pot să le înţeleg pe cele ce fac avort. Cu unul din băieţi am avut sarcină transversă, şi medicii mă îndemnau să fac avort. Dar m-am rugat mult şi, cu două săptămâni înainte de a naşte, am căzut pe un bulbuc de gheaţă, iar fătul s-a învârtit în pântece! Şi aşa a rânduit Dumnezeu că am avut o naştere uşoară. La fiecare sarcină, mă rugam: „Doamne, dacă Dumneata ai pus zămislirea asta în pântecele meu, ajută-mă să nasc şi copilul ce se va naşte să fie om cu frică de Dumnezeu, să fie slujitorul Dumitale!”

Mă rog în continuu, pentru orice mă rog – am credinţă că Dumnezeu nu mă lasă. Ţin minte cum citeam din Psaltire atunci când copiii aveau examene, şi Dumnezeu îi ajuta şi luau note mari.

- Acum ce Îi cereţi Domnului în rugăciune?

- Doamne, Cel ce ai făcut cerul şi pământul, Cel ce ai îngrădit marea, Cel ce ai pus izvoarele la locul lor, fie-ţi milă de mine, păcătoasa, căci şi eu sunt zidirea Dumitale, şi ajută-mă. Ajută-mi copiii mei, pentru mântuire. Nu-mi trebuie averi. Vreau, Doamne, să se mântuiască, cum ştii Tu, prin orice încercări, dar dă-mi tărie să pot trece peste aceste încercări!

- Maica Dometiana la ce vârstă s-a călugărit?

- La 16 ani. Ea de mică a prins dragoste de Biserică. Mie îmi tot zicea: „Mamă, eu mă duc la mănăstire, eu nu stau aici, în lumea asta”. Într-o zi, părintele din sat ne-a anunţat la biserică că se face la nivel de episcopie o colectă pentru Mănăstirea Râmeţ. Cred că a chemat-o Dumnezeu la Râmeţ, căci mi-a zis să mergem şi noi la mănăstire acolo. Şi am ajuns de praznicul Schimbării-la-Faţă. De afară se auzea slujba, şi ea m-a întrebat dacă s-or mai primi fete la mănăstire. M-am dus la Maica Stareţă să o întreb şi dânsa a fost de acord să o primească în mănăstire, dar eu i-am zis: „Măi Măricică,” – că aşa a chemat-o – „trebuie să mergem acasă, să vedem ce zice şi taică-tu!” „Eu nu mai vin! Eu doar moartă mai plec de aici!” „Măi Măricică, vii, şi venim înapoi, îţi promit! Mergem acasă şi, dacă ne lasă Dumnezeu, dacă e lucrarea lui Dumnezeu, venim înapoi”. Şi-aşa a fost, am adus-o înapoi la mănăstire…

- Nu v-a părut rău că a ales să intre în mănăstire? Mulţi părinţi de astăzi se împotrivesc dorinţei copiilor lor de a se călugări…

- Nu, niciodată! Când ne întorceam la mănăstire, mergeam plângând şi Îi mulţumeam lui Dumnezeu: „Doamne, n-avem cuvinte de mulţumire că ai privit şi spre noi, prin copilul nostru. Noi n-am fost vrednici, dar nu ne-ai dat uitării, ne-ai primit fetiţa la mănăstire!” Şi abia după 12 ani de vieţuire ca soră au călugărit-o. Şi i-am zis maicii: „Dacă chemarea ta a fost către Dumnezeu, ca să fii ascultătoare aici, la mănăstire, apăi să faci ce scrie în cărţile sfinte şi astfel vei îndeplini voia lui Dumnezeu”…

- Cornelia cum a ajuns în căruţ?

- La şase luni, asistenta din sat i-a făcut un vaccin. Şi, după ce i-a făcut vaccinul, au început problemele – ani de zile nu a mai deschis ochii, îi ţinea tot timpul închişi. O hrăneam cu ceai şi lapte, picătură cu picătură. Cu o coadă de linguriţă îi deschideam guriţa şi îi picuram ceai şi lapte. Am fost cu ea şi la Bucureşti. La un spital mi-au spus să o las acolo şase luni, să-i taie tendoanele de la picioare şi să-i facă ei tratamentele necesare. Dar m-am opus: „Doar nu v-oi da-o să faceţi experienţe pe ea! O duc acasă, eu o cresc, numai în braţe, aşa oi căra-o!” Mi-au zis că sunt „iehovistă”. Dar le-am răspuns: „Sunt ortodoxă şi ţin legea ortodoxă, şi dacă asta mi-a fost rânduit de Dumnezeu, trebuie s-o duc până la capăt!”

- Dar de ce le-aţi spus că nu vreţi să se facă experimente pe ea?

- Am văzut în spital nişte imagini care m-au îngrozit, fetiţe de 4-5 ani fără păr pe cap şi care nu puteau să vorbească. Am înţeles că şi ele au fost supuse anumitor tratamente.

- Aţi urît-o pe asistenta care i-a făcut vaccinul?

- Nu! Şi nici Cornelia nu s-a plâns vreodată că trebuie să stea în cărucior. Am înţeles că orice suferinţă este spre mântuire. Un părinte ne-a spus că dacă vom duce crucea bolii acestei fete, prin ea se va mântui toată familia, tot neamul.

- Prin suferinţa fetei…

- Da. Că de aceea ne-a dat-o Dumnezeu aşa, ca să ne mântuim. Că am cerut mântuire şi o cer întruna!

- Cum vedeţi lumea în care trăim?

- Cine Îl iubeşte pe Dumnezeu, Îl caută. Şi El trebuie căutat, că e timpul scurt şi vin greutăţile cele mari, vine sfârşitul. Dar celui ce-L va căuta pe Domnul nu-i va părea rău niciodată, că şi Domnul va fi cu el. Aşa i-am învăţat pe copii şi pe nepoţi! Poporul nostru a fost un popor foarte credincios, nu a mers asupra altui popor ca să-l prade, ori să-l nimicească – nu! Dar au venit alţii asupra noastră şi ne-au cotropit, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Şi asta le-o spun şi lor: „Nu păcătuiţi! Feriţi-vă de păcat şi rugaţi-vă, că şi Dumnezeu vă ajută şi vă apără de rău. Mergeţi la Biserică mai des, la sfintele slujbe, postiţi mai des şi astfel Dumnezeu va fi mai aproape de noi, ne va acoperi mai mult cu harul Său”. Trebuie să avem dragoste în noi, iubire faţă de aproapele, căci Dumnezeu asta ne-o cere. Acum s-a împuţinat dragostea dintre oameni, nu se pot vedea fraţii unul pe altul, toţi sunt în judecăţi pentru pământuri şi nu ştiu că în orice moment poate veni ploaia de foc peste noi, poate veni pedeapsa lui Dumnezeu. Eu nu ştiu cum va fi, dar se apropie cernerea…

- De unde ştiţi lucrul ăsta?

- Am citit în Apocalipsă. Şi vrăjmaşul se luptă să câştige suflete. Am citit într-o carte că s-au înmulţit mult păcatele pe pământ în zilele noastre, nu au fost niciodată păcatele care se săvârşesc astăzi pe pământ. Şi, drept să spun, toţi păcătuim! Dar, totuşi, în fiecare seară să ne facem o analiză a sufletului. Zicem cele zece porunci, şi ne gândim în ce măsură am greşit şi în ce măsură am împlinit voia lui Dumnezeu. Trebuie să ne gândim câtă dragoste a avut Dumnezeu faţă de om că l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa – şi noi tot timpul uităm acest lucru şi greşim în faţa lui Dumnezeu: ba ne mâniem, ba ne certăm, ba judecăm sau facem alte lucruri grave care stârnesc mânia lui Dumnezeu. Şi eu mai judec – că, fără să vrei, vine cineva şi se plânge de un prieten, de un cunoscut, şi spui repede: „Vai, Doamne, da’ cum se poate?” Eu prin asta sunt alături de cel care a venit la mine să se plângă. Şi ştiţi cât de rău îmi pare?!…

- Cum simţiţi dragostea lui Dumnezeu?

- Nu am cuvinte să vă descriu, c-aşa zic şi când mă rog – nimeni nu poate măsura dragostea lui Dumnezeu şi nimeni nu poate cunoaşte măsura iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Şi zic: „Doamne, bunătatea Dumitale cea mare nimeni n-o cunoaşte şi ştiu, Doamne, că nu m-ai părăsit niciodată, indiferent prin ce greutăţi am trecut”. Şi, când mă rog câteodată, aşa-mi vine să plâng pentru că n-am folosit mai mult timpul pentru rugăciune, pentru pocăinţă, pentru fapte bune. Şi Dumnezeu a fost cu mine întotdeauna, că L-am strigat pe orice vreme şi oriunde m-am dus n-am putut să-L uit. Am mers odată la lucru la sapă şi a venit o vreme de era roşu tot cerul şi pământul, şi m-am rugat Sfântului Mina să mijlocească la Dumnezeu să se îmbunătăţească vremea – şi cu atâta inimă m-am rugat şi cu atâta credinţă, că a dat Dumnezeu de s-a liniştit vremea, nu ne-a potopit, că putea să vină potopul de pe lume şi să murim. Gândiţi-vă dumneavoastră, în orice moment poate veni un potop peste noi, ori ploaie de foc, ori cum a fost într-o parte a Italiei – un munte a astupat 200 de case. Şi noaptea mă scol, mă închin la Dumnezeu, la icoane şi mă rog la Măicuţa Sfântă să nu ne lase niciodată. Şi mă întreb: „Doamne, oare va veni ploaie de foc?”… D-apoi mai cădem, cum i-am zis şi părintelui: „Îs slăbănoagă, îs neputincioasă, îs bătrână, nu mai am puterea pe care am avut-o!” Şi le spun copiilor şi nepoţilor: „Folosiţi timpul, cât puteţi, pentru mântuire”. E foarte slăbită credinţa şi suntem foarte departe de Dumnezeu…

- După cum se vede, aveţi mare evlavie la Maica Domnului…

- Da, cum să nu! Am fost vindecată de Măicuţa Domnului. Am stat în spital acum doi ani – am avut ceva probleme grave la stomac, am vomitat sânge şi mi s-au blocat şi rinichii. N-am mai ştiut de mine. Şi, cum a dat Dumnezeu, şapte au murit – am fost opt într-un salon, şi eu singură am rămas! Dar am luat ulei din candelă de la icoana Maicii Domnului de la Aiud şi m-am vindecat pe loc. Păi nu-i minunea lui Dumnezeu?

- De ce credeţi că s-a împuţinat credinţa în poporul nostru?

- S-au împrăştiat românii în lume, pe de o parte, şi au venit străinii la noi, cu rătăcirile lor. Ce să învăţăm noi de la americani? Aşa a spus şi Părintele Arsenie Boca: „Nu vă duceţi în lume! Staţi în ţărişoara voastră, că veţi ajunge sclavi!” Noi nu mai ştim să ţinem o găină, să cultivăm pământul… Mâncăm multe otrăvuri. Mâncarea toată e injectată… Fructele şi legumele din comerţ nu mai au gust. Scrie la Apocalipsă că se va lua dulceaţa pământului din cauza păcatelor noastre. Şi-aşa este! Păi erau nişte pere când eram eu mică, de se topeau în gură! Mâncam un măr cu o bucată de pâine, şi nu mai aveam treabă toată ziua de post. Fierbeam câte un cartof, îi puneam un pic de sare şi ne ajungea. Mâncam puţin şi eram sătui. Acum mâncăm mult şi nu ne săturăm.

- Văd că vă iubiţi neamul. Ce doriţi acestui popor?

- Credinţă şi unire. Când e unire şi dragoste, e şi iubirea lui Dumnezeu cu noi. Că dacă noi nu ne putem suferi unul pe altul, dacă noi suntem invidioşi, Dumnezeu cum să nu se supere pe noi? Şi plânge Maica Domnului deasupra Făgăraşului, în coate şi în genunchi, că aşa a zis Părintele Arsenie. Dacă noi vom fi cu Dumnezeu, şi Dumnezeu va fi cu noi! Şi în greutate, Dumnezeu uşurează şi trimite roua binecuvântării peste noi, peste poporul nostru. Poporul nostru a plătit mult tribut de sânge. Le spun tuturor: „Am fost o ţărişoară mică, dar ne-am mulţumit cu ce-am avut”. Cu ce se mai apără poporul nostru? Cu rugăciune, post şi spovedanie. Acestea sunt armele mântuirii, armele libertăţii pentru poporul român…

Material realizat de Raluca Tănăseanu

Articol apărut în nr. 25 din “Familia Ortodoxă”

miercuri, 23 noiembrie 2011

Minunea Sf Rafael,Nicolae si Irina savarsita cu Siluan

Dragii nostri ,de mult timp nu am mai scris nimic legat de Siluan,iata au trecut 4 luni de la ultima postare ,timp in care ne-am gandit mereu sa mai scriem despre evolutia lui Siluan,despre problemele de sanatate pe care le-am mai intampinat.Acum va scriem cu marea bucurie de a va spune ce Minune au savarsit acesti 3 Sfinti pentru copilasul nostru.
In data de 21 mai,acum o luna,aveam hramul la Biserica noastra din Zarnesti,eram cu totii acolo cand am primit telefon de acasa,de la doamna care statea cu Siluan,sa venim repede caci Siluan nu este bine,respira foarte greu,este agitat,plange mereu!Ajungand acasa am luat decizia de a fugi cu el la spital,l-am luat doar intr-o paturica,deoarece manutele si buzele erau vinete,cianotice.Pana am ajuns la Spitalul de Copii din Brasov am trait cu frica ca,orice,se poate intampla.Acolo deja ne asteptau doctorii,caci ajunseseram sa ii anuntam,si luandu-i lui Siluan saturatia de oxigen ne-am ingrozit cu totii vazand ca este doar 73,tensiunea 15 cu 4,bataile inimii 180.S-a luat ca masura de urgenta punerea mastii de oxigen,perfuzarea si administrarea de medicamente intravenos.Au fost momente grele,caci doctorii se gandeau serios ca Siluan va obosi respirand si va trebui intubat,dar avand problemele cu traheomalacia,aceasta intreventie nu era deloc dorita de nimeni.Ne-au urcat sus,la terapie intensiva( asistenta care a venit dupa noi sa ne ia de la Urgenta cu tubul de oxigen,ne-a marturisit mai apoi ca ei i-a fost tare teama ca Siluan va ceda pana am ajuns cu liftul la etajul IV,unde este Terapia intensiva),unde au urmat unele proceduri pentru a-i reabilita procesul de respiratie-oxigenoterapie,aerosoli.S-a facut si o radiografie care a evidentiat o pneumonie la plamanul drept!
Dupa 2 zile ,am luat hotararea de a merge in Lesvos,la Sf Rafael,Nicolae si Irina.Aflaseram curand de acesti sfinti de la nasul lui Siluan,pr protopop Gheorghe Coltea.Siluan a ramas in spital cu bunicile,iesit din starea grava.Noi am plecat cu inima stransa stiindu-l asa,dar incredintati ca Sfintii il vor ajuta,ne vor ajuta,vor face o minune pentru Siluan.Trebuie sa mentionam ca pana la data plecarii noastre in Lesbos,la Manastirea Sfintilor Rafael,Nicolae si Irina,Siluan nu incepuse sa manance pe gurita nici laptele,nici alt fel de mancare,din aceasta pricina era alimentat in tot acest timp de la transplant ,prin sonda nazo-gastrica,montata pentru alimentatie si administrarea medicamentelor!
Siluan,intr-o zi de Duminica a lunii mai 2011,dupa ce aflasem despre acesti sfinti mucenici din Lesbos,fiind tinut in brate de mamica lui si plimbat prin casa,se intindea sa ia ceva de pe peretele pe care se aflau mai multe icoane aduse din Sfantul Munte,in urma cu 9 ani.Cu uimire aveam sa intelegem ca Siluan dorea sa ia in manutele lui, iconita Sfintilor Rafael, Nicolae si Irina!Am interpretat gestul ca fiind o exprimare gestuala a lui Siluan cu privire la dorinta lui de a merge noi la acesti sfinti!Asa am hotarat sa plecam,desi acum gandind doar rational,nu duhovniceste,am zice”Oare cum sa il lasam pe Siluan in spital si sa plecam cu totii la acesti Sfinti?”Acum suntem fericiti ca am ascultat de chemarea tainica a sfintilor,care ne spuneau “Voi sa veniti la noi,aici,la Manastirea noastra,caci Noi vom merge in acelasi timp la Siluan,si-l vom insanatosi!”
In aeroportul din Atena,asteptam toti patru,-David,Samuel si noi,parintii lor si ai lui Siluan,- avionul spre Lesbos,si am vorbit la telefon cu d-na dr.Luciana Petrescu,care in acelasi timp era bucuroasa si nedumerita,vazandu-l pe Siluan.Nedumerita pentru ca nu stia exact totul despre medicamentele necesare lui Siluan post-transplant,bucuroasa pentru ca Siluan respira fara masca,saturatia de oxigen era tot mai buna,desi avea diagnostic cu prezenta pneumoniei la plamani,pe fondul unei imunitati foarte scazute in urma transplantului,si un alt motiv de bucurie si uimire pentru toti,…..Siluan incepuse sa manance!!!In prima faza a baut pe gurita 20 ml.desi ,atentie ,avea sonda nazo-gastrica!Am urcat in avionul de Mytilini,Lesbos,am ajuns la Manastire la ceasul Vecerniei,am inceput sa ne rugam fiecare cu puterea si priceperea noastra,am vazut marturiile vindecarilor minunate savarsite de acesti trei sfinti fata de oamenii care i-au chemat cu credinta si rugaciune in ajutor,carje,haine,medalii,daruri pretioase la icoanele acestor sfinti,……toate acestea ne graiau despre minunile savarsite odinioara de Sfintii Rafael,Nicolae si Irina!Cu mare nadejde am coborat de acolo,desi era o bucurie negraita ca ne aflam in acel loc in care au fost martirizati acesti sfinti!Am plecat totusi cu gandul ca si a doua zi ne vom intoarce si vom retrai bucuria de acum!
Am vorbit la telefon,la Spital,toti erau foarte multumiti de Siluan…..mancase 50 ml de lapte,apoi 100 ml,respira tot mai bine!Am inteles atunci si acum marturisim, ca intr-adevar,hotararea noastra de a pleca spre acesti Trei Sfinti din Lesbos,a fost una pe care o putem numi “sub inpiratie”,iar venirea noastra la manastirea Sfintilor,a atras si poate chiar a conditionat,venirea Sfintilor la Siluan,spre a-l insanatosi!De altfel,din marturiile oamenilor vindecati de acesti sfinti,reiese de atea ori faptul ca, Sfintii se aratau celor care aveau nevoie de ajutorul lor,si insanatosirea era instantanee,ceea ce si in cazul lui Siluan s-a savarsit!
Faptul ca Siluan a inceput sa manance reprezinta implinirea unei dorinte care s-a lasat mult asteptata de noi,trecusera aproape 6 luni de la transplant,si aproape un an de la data la care s-a hotarat in Germania,la Hannover,montarea sondei pentru alimentare.
Am stat trei zile in Lesbos,cate o zi,daca vreti,pentru fiecare dintre acesti Trei Sfinti Martiri,apoi ne-am intors acasa,asteptand cu multa bucurie intalnirea noastra cu Siluan!Vinerea dimineata,am mers la Spital,am fost intampinati de catre d-na Dr.Luciana Petrescu si d-na Dr.Mitrica,si cuvintele doamnelor au fost acestea”Bine ati venit,ne bucuram ca v-am cunoscut!Haideti sa-l vedeti pe Siluan cat de bine este,chiar s-a savarsit cu el o minune!”Am intrat la el,ne-am bucurat vazandu-l cat de bine este,cu adevarat am lasat un copil bolnav,si in acelasi timp l-am luat cu noi,in rugaciunile noastre,iar la intoarcerea noastra acasa,am primit un copil voios,fericit ca poate respira si poate sa manance!Am ramas uimiti de felul in care se alimenteaza,de felul in care dorea sa manance cu lingurita….niciodata nu facuse el asa ceva!L-am uns cu untdelemn de la Sfintii Rafael,Nicolae si Irina,i-am dat sa bea din Aghiasma adusa de acolo,cu care multi bolnavi s-au vindecat,apoi am fost sa-i facem o radiografie,sa vedem care e starea plamanilor legat de pneumonia diagnosticata in urma cu putine zile!A venit rezultatul………Siluan nu mai avea nici o afectiune la plamani,totul era bine,saturatia de oxigen 98!
Asa au lucrat cei trei sfinti in viata lui Siluan!Desigur,avem convingerea ca vindecarea lui Siluan s-a savarsit de catre PreaMilostivul Dumnezeu,cu rugaciunile PreaCuratei Sale Maici,ale Sfantului Cuvios Siluan Athonitul,ale Sfintilor Mucenici Rafael,Nicolae si Irina si cu intelepciunea luminata a doctorilor care l-au ingrijit,si carora le multumim pentru atenta staruinta in vindecarea lui Siluan!Marturisim totodata deplina noastra incredintare,ca precum Sfantul Rafael s-a aratat celor vindecati de el alaturandu-se doctorilor care savarseau actul medical,tot asa si in cazul lui Siluan,Sfantul Rafael,impreuna cu Sfantul mucenic Nicolae si sfanta fecioara martira, Irina,au lucrat in tot acest timp alaturi de echipa medicala de la Spitalul de copii din Brasov,si chiar daca nu s-au facut cunoscuti pana atunci,odata cu intoarcerea noastra acasa,toti cei prezenti in acea zi la sectia in care era internat Siluan,au aflat despre acesti Sfinti,despre lucrarea lor minunata,si cu totii,incepand de la infirmiere,asistente si doctori,au primit cate o iconita a sfintilor mucenici din Thermi,Lesbos!In felul acesta ei au fost cunoscuti si de cei de aici,si suntem incredintati ca vor mai savarsi minuni si cu ceilalti oameni care vor cere prin rugaciuni curate si credinta in Dumnezeu, ajutorul lor!
Inainte de a pleca din Lesbos, mamica lui Siluan,Cecilia preoteasa,a zis ca primul lucru care doreste sa-l faca la intoarcerea acasa,este sa cumpere cartea despre Sfintii Mucenici Rafael,Nicolae si Irina, ca sa cunoastem mai multe despre ei!Este vorba despre cartea “Viata din morminte”scrisa de catre Mitropolitul Dimitrios,din Grecia,tradusa in limba romana.In dupa amiaza zilei in care ne-am intors acasa,am primit la biserica,dupa savarsirea Sfantului Maslu,un dar……Era un dar de la un baiat apropiat noua,Aurelian,…..m-am uitat ce am primit si ….era cartea “Viata din morminte”pe care ne-o doream!Am inteles ca cei trei sfinti mucenici,ne-au trimis-o prin Aurelian,si ca astfel se pune inceput unei perioade in care cunoscand mai multe despre lucrarile lor minunate,sa ne incredintam ca tot ei au lucrat si in viata noastra si a micutului,dar marelui Siluan!Iar acum,inainte de a va scrie despre cele intamplate,am terminat de citit cartea,am stabilit zilele trecute o intalnire marturisitoare cu Mitropolitul Dimitrios din Grecia,si stim ca si randurile de fata se vor adauga candva intr-o carte care va cuprinde alte noi marturii despre minunile savarsite de Sfintii Rafael,Nicolae si Irina din insula Lesbos-Grecia,iar ca o mentiune importanta,…….astazi este marti,o alta zi de marti,legata de martea Saptamanii Luminate din urma cu peste 500 de ani,zi in care acesti sfinti mucenici au fost martirizati de catre turci!
Asadar….SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE,SI SFINTILOR SAI,MULTUMIRE!!!

duminică, 20 noiembrie 2011

21 noiembrie - trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa


Pr. Gheorghe Calciu - Dumitreasa (n. 1927), fost detinut politic intre anii 1948 - 1964 si intre 1979 si 1984, a absolvit Facultatea de Filologie si Facultatea de Teologie Ortodoxa, după ce a fost eliberat.

A fost profesor la Seminarul Ortodox din Bucuresti in anii '70 si slujitor al Biserica seminarului. In Postul Mare al anului 1979 a rostit sapte predici, numite cuvinte catre tineri, prin care a criticat regimul comunist si in special daramarea bisericilor din Bucuresti. A fost din nou arestat si inchis.

Eliberat din inchisoare la presiunile internationale, determinate in principal de Comitetul pentru Apararea Parintelui Calciu, prezidat de Mircea Eliade, si de Comitetul Intelectuali pentru Europa Libera, prezidat de Eugen Ionescu, dar si de interventiile unor lideri Margaret Thacher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. In 1984 a fost silit sa emigreze in SUA, care ii acordasera cetatenia de onoare.

Parintele Gh. Calciu a slujit la Biserica Ortodoxă Română "Sfânta Cruce" din Alexandria, Washington D.C. Este fondator al Romfest - Întrunirea Românilor de Pretutindeni si presedinte al Consiliului International . In aceasta calitate a luptat contra comunismului, organizind o parte a exilului romanesc. Din anul 2002, a fost presedinte de onoare al Asociatiei Rost - editor al revistei omonime.

Autor al volumelor:

* Şapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996)
* Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997)
* Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998)
* Războiul întru cuvânt. Cuvintele către tineri şi alte mărturii (Ed. Nemira, Bucureşti, 2001)
* Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002; reed. 2007).
* Testamentul Părintelui Calciu. Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări (Ed. Christiana, Bucureşti, 2007)
* Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, după mărturiile sale şi ale altora (Ed. Christiana, Bucureşti, 2007)

Linkuri :

http://calciudumitreasa.gid-romania.com/Biografie.asp

http://parintelecalciu.wordpress.com/

http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article73

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/453/Viata-si-marturisirea-Pr-Gheorghe-Calciu-Dumitreasa

Interviu la postul tv N24 în 2005

joi, 17 noiembrie 2011

Viața Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina



Am auzit lucruri extraordinare despre acești sfinți, mărturii ale unor oameni care s-au vindecat. Ei sunt mari făcători de minuni și grabnici ajutători pentru cei care sunt în nevoi și boli trupești și sufletești. Vă sfătuiesc din inimă să citiți viața lor, vom încerca să postăm și Acatistul lor. Cu drag, pr. Marcel

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Viața Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina (prăznuire în ziua de marți din Săptămâna Luminată)
1. O făgăduință uitatăPrin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.Noii locatari ai imobilului vedeau în preaj­ma sărbătorilor un preot înalt, cu o pri­vire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu pri­virea plină de bunătate nu apărea numai în a­ceastă casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Ka­ryes unde se mai păs­trau încă zidurile de la o biserică pustni­cească închinată Maicii Dom­nu­lui. Locui­torii din Karyes au văzut de multe ori această bi­sericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepămân­tea­nă. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în a­ceastă bisericuță se săvârșea Sfânta Litur­ghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Lu­minată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Li­turghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă.În 1923, în urma tratatului de la Lau­sanne, s-a făcut schimb de populație între Grecia și Turcia. Colina Karyes care apar­ți­nuse unor turci urma să fie dată în pro­prie­tatea refugiaților greci. Pentru acest pământ, o grecoaică foarte credincioasă s-a rugat Maicii Domnului și a făgăduit că, dacă va primi acest pământ bine­cuvântat, va rezidi bise­rica Maicii Domnului. Rugăciunea ei a fost as­cul­tată și întreaga colină Karyes a intrat în posesia familiei Marangos. Anii s-au scurs, Constantin Marangos a trecut la cele veș­nice, dar făgă­du­ința de a rezidi bi­serica a fost dată uitării.În 1959, Constantin Marangos s-a ară­tat în vis urmașilor lui și i-a rugat cu insistență să construiască biserica. În iulie 1959 s-a început construcția bisericii, pe temelia celei vechi.
2. Osemintele unui necunoscutCurățindu-se pământul din interiorul bi­se­ricii, s-a găsit o piatră verticală, care era parcă pusă ca semn. Aici s-a descoperit un mormânt cu un schelet întreg, cu mâinile în­crucișate pe piept. Craniul era la o distanță de 30 cm de trup, iar mandibula lipsea. În locul ei era o cărămidă cu trei cruci încrus­tate pe ea. La deschiderea mormântului, o mireasmă foarte plăcută s-a răs­pândit în jur. Un mun­citor a adunat osemintele într-un sac și le-a pus la ră­dăcina unui măslin. Aici au stat mai multe zile. Într-o zi, după termi­narea lucrului, mun­ci­torul care a descoperit acele oseminte a încercat să ridice sacul, însă era de ne­clintit. După mai multe încercări, munci­torul s-a închinat și nu­mai după aceea a putut ridica sacul.
3. Prima minuneLa 8 septembrie 1959 a avut loc sfințirea bi­sericii închinate Maicii Domnului, protec­toarea colinei Karyes și a noastră a tuturor. În biserică, într-o raclă, se aflau osemintele acelui creștin necunoscut. O femeie în vârstă din Thermi era bolnavă de multă vreme; doctorii nu-i dădeau speranțe de vindecare. În biserica nou zidită, fe­tele femeii s-au rugat pentru mama lor. Bolnava a visat un călugăr înalt, cu o privire blândă, care i-a spus să se ducă să se închine la osemintele din biserica cea nouă și se va vindeca. „Ose­min­tele care s-au găsit sunt ale mele”, a mai adăugat el. Atunci a avut loc prima tămăduire dintr-un lanț de vindecări și minuni care continuă și astăzi.
4. Ofițerul Gheorghe LascaridisSfântul Rafael le-a descoperit unor per­soane, în vedenii sau în vise, date legate de viața sa. Numele de mirean al sfântului a fost Gheorghe Lascaridis. S-a născut în satul Milos din pro­vincia Ithaca. Încă de tânăr a plecat de acasă și a studiat medicina și filo­sofia. După terminarea studiilor s-a înrolat ca ofițer în armata bizantină. Tânărul ofițer Gheorghe era energic și hotărât și comanda aproximativ o mie de oameni când a fost trimis într-o misiune de luptă. „Am fost trimis cu o armată din Mistra ca să ajutăm crești­nilor care luptau împotriva turcilor”, a spus chiar Sfân­tul Rafael unor cre­dincioși în vis. Armata condusă de el n-a apucat să participe la luptă, pentru că până să ajungă ei, creștinii fuseseră înfrânți. Sfântul a mai spus: „Am îmbrățișat monahismul în urma înfrângerii creștinilor în lupta de la Varna”. Viitorul sfânt a trăit trei ani în Mănăs­tirea „Sf. Ioan Bote­ză­torul” din Macedonia, unde egu­men era părintele Ioan pe care-l numește „bă­­trân sfânt”. La tunderea în monahism
a primit nu­mele Rafael.Părintele Rafael a plecat la Atena unde a slujit ca preot și predicator la Biserica „Sf. Di­mitrie” Lombardiari. Într-una din călăto­rii­­le sale misionare, părintele Rafael a ajuns în Franța unde l-a întâlnit pe tânărul grec Nicolae care studia într-o universitate. Nico­lae, fascinat de predica viitorului sfânt, a părăsit viața lu­mească și l-a urmat. Nu după mult timp, Nicolae a fost hirotonit diacon. În anul 1453, Constan­tino­po­lul a căzut în mâna turcilor. Un an mai târziu, turcii au invadat Tracia. La 14 martie 1454, retrăgându-se din fața invaziei păgâne, părintele Rafael și diaconul Nicolae au plecat cu o corabie din Alexandropolis în insula grecească Lesvos, în satul Thermi. Ei s-au așezat în Mănăstirea „Nașterea Maicii Dom­nului”, unde, după o vreme, părintele Rafael a devenit stareț.Pe lângă mănăstire era un orfelinat și un pre­­ventoriu unde săracii bolnavi se înzdră­ve­neau sub îngrijirea starețului Rafael. Multe vin­decări ale trupurilor și ale sufletelor o fi săvârșit starețul Rafael... Și astăzi Sf. Rafael împarte nenumărate vindecări trupurilor și sufletelor bolnave sub po­vara de păcate. Nu el este Vindecătorul, ci el împarte mila lui Dum­nezeu celor care au cre­dință. Pocăința adâncă și măr­turisirea curată mar­­­chează întot­deauna începutul vindecării noastre dăruită de Dumnezeu prin sfinții Săi.
5. Făcliile Paștilor anului 1463 în ThermiInsula Lesvos a fost cucerită de turci încă din 1462, dar aceștia nu au urcat până în Thermi. În 1463, creștinii s-au răsculat îm­potriva turcilor. Răscoala a fost înăbușită în sânge, iar turcii au bănuit că mănăstirea din Thermi a avut un rol în răscoală, așa că au atacat-o și au distrus-o. Sf. Rafael a po­vestit martiriul sfinților de la Thermi: „În Vinerea Mare turcii ne-au arestat când să­vârșeam slujba Prohodului”. Starețul Rafael a fost bătut cu sălbăticie; mai întâi a fost lovit cu patul puș­tilor peste mâini, până au para­lizat. Apoi a fost tras de barbă și de păr, doborât la pământ și chinuit. Plin de sânge, părintele Ra­fael le-a arătat crucea pe care o purta la gât și le-a spus: „Noi acesteia ne închinăm și niciodată nu ne vom lepăda de ea”. Și dia­conul Nicolae a fost bătut și chinuit cumplit; fiind mai plăpând, a făcut infarct. Starețul Rafael a fost omorât în chip sălbatic, fiind tăiat cu fierăstrăul prin gură. Aceasta s-a pe­trecut în marțea luminată.Atunci au ars și făclii mai mici: Rafael, prunc de 11 luni, copilul primarului, a fost smuls de turci din brațele mamei sale și călcat în picioare. Și sora lui, Irina, care avea doar 12 ani a avut de pătimit: mai întâi, turcii i-au tăiat o mână pe care au aruncat-o în fața părinților ei, nădăjduind că vor scoate de la ei ceva despre răscoală. Apoi chinuitorii i-au deschis gura fetei și i-au turnat apă clocotită. În cele din urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut. Acest vas al muceniciei se află astăzi în mănăstirea de pe colina Karyes. Maria, mama Irinei, a fost ținută legată de un copac; din cauza suferințelor a făcut stop cardiac. Elena, o fetiță orfană de 15 ani, care era în grija prima­rului, a fost și ea chinuită și ucisă. Vasile, primarul, tatăl Irinei, a fost tor­turat și înjun­ghiat. Teodor, învățătorul sa­tului, a fost chinuit îndelung, iar la sfârșit, deca­pitat și capul i-a fost pus între picioare. Așa au fost găsite sfin­tele lui moaște.După ce au săvârșit îngrozitoarele crime, turcii au aruncat mănăstirea în aer.În noaptea următoare, câțiva creștini din sat, împreună cu un preot bătrân, au îngropat tru­purile mucenicilor. Pe Sf. Rafael l-au în­mor­­mân­tat înăuntrul bisericii dărâmate, iar pe ceilalți, în curte.
6. La plinirea vremiiA fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar desco­perirea lor să se facă chiar sub îndru­marea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au des­­coperit mucenicia lor, dar și unde tre­buiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mă­năs­tiri. Dintre obiectele desco­perite se pot aminti: un en­­golpion înfățișând pe Hristos Pantocrator, care a fost găsit sub pardoseala vechii biserici, și o pe­cete patriar­hală, cu icoana Maicii Dom­nului pe o parte și icoana Ar­hanghelului Mihail pe cea­laltă parte, desco­perită în mormântul Sf. Nicolae.
7. AscultareaCreștinii care s-au învrednicit să fie unelte ale tainei de pe colina Karyes au fost oameni cu multă credință și smerenie. Ei au înțeles că sfinții sunt înaintașii noștri și călăuzele noastre spre Hristos. Acestor oameni le-a fost încercată cre­dința și ascultarea, pentru că, în 1961, sfinții le-au cerut credincioșilor să dă­râme
biserica pe care cu atâta dragoste și efort o zidiseră cu nu­mai doi ani înainte. Cum să dărâme biserica în care atâtea minuni se petrecuseră? Nu este oare înșelare de la cel viclean? Acestea și alte întrebări fră­mân­tau clerul și credincioșii. De­cizia întârzia.
8. Dărâmarea bisericiiÎntre ianuarie și aprilie 1961, însăși Maica Domnului, Împărăteasa cerului și a pămân­tului, s-a arătat în vis mai multor per­soane care se stră­duiseră pentru construcția bisericii. Lup­taseră cu autoritățile, înfrun­ta­seră împotri­virea necredin­cioșilor, dar dra­gostea lor se opunea ascultării. Cu multă blândețe, Stăpâna îngerilor și a oa­me­nilor le-a spus: „Icoana este înăuntru în altar, sub bi­serică”. Toți credeau că este vorba despre icoana Maicii Domnului.Ctitorul și constructorul bisericii, Anghel Rallis, a luat dureroasa hotărâre zicând: „Dacă este voia lui Dumnezeu să o dărâmăm ca să se afle icoana, eu o voi zidi din nou”.La 5 mai 1961 s-a făcut ultima priveghere în mica bisericuță de pe colina Karyes; s-au cântat diferite tropare, paraclisul și acatistul Maicii Dom­­nului. La miezul nopții s-au auzit multe zgomote înăbușite, biserica s-a zguduit în întregime, iar de undeva de sub altar se auzea foarte clar un plâns îndurerat ca de copil.În timp ce această bisericuță se dărâma, ală­turi s-a ridicat alta din lemn. Rugăciunea nu trebuia întreruptă. Săpăturile făcute exact în locul indicat în vise de Sf. Muceniță Irina au condus la descoperirea unei icoane din aur cu Prea­slăvitul chip al lui Iisus Pantocrator. De pe acest engolpion, chipul Mântuitorului emană în jurul lui atâta bunătate, atâta lumină și iertare!
9. Alte făclii viiSf. Rafael a povestit mai multor persoane că acest loc a mai fost scăldat de un val de sânge mucenicesc. În vechime, pe colina Ka­ryes fusese o mănăstire de călugărițe. La 11 mai 1235, mă­năstirea a fost jefuită de pirați sângeroși. Stareța Olimpia, monahia Eufrosina și alte călugărițe au fost supuse unor chinuri înfricoșătoare. Sf. Mu­ceniță Eufrosina a fost spânzurată de un copac și apoi a fost făcută făclie vie. Sfintei Mucenițe Olimpia i-au ars trupul cu lumânări aprinse, apoi, cu un fier în­roșit în foc, i-au străpuns capul de la o ureche la cealaltă. La sfârșit, au țintuit-o în cuie pe o ușă cu care a și fost îngropată. Moaștele Sf. Olimpia se află astăzi în Mănăstirea „Sf. Rafael” din Thermi.
10. Altă minuneCând s-a găsit mormântul Sf. Olimpia, au fost găsite și cuiele cu care a fost pironită. Unul dintre aceste cuie a fost luat de o femeie evla­vioasă și păstrat cu multă grijă. Acest obiect care fusese cândva unealtă a crimei era acum acoperit de mir binemirositor care niciodată nu se ter­mina. Un monah a aflat aceasta și l-a cerut spunând: „Dă-mi cuiul să însemnez cu el în chipul crucii ochii surorii mele care este în primejdie să orbească și se află la spital pentru operație”. Mi­nunea s-a săvârșit: ochii bolna­vei s-au vindecat. S-au mai deschis și ochii duhovnicești ai multora din cei care, privind, nu vedeau.
11. Aflarea agheasmeiAtât cât au durat săpăturile, sfinții au vorbit în vise sau vedenii despre agheasma mănăstirii. Se cunoștea că aceasta se afla în spatele altarului într-o galerie. Într-un vis, Sfân­­tul Rafael a arătat un măslin bătrân și a spus: „Aici să săpați, exact sub el, nici la dreapta, nici la stânga”. Galeria de agheasmă a fost descoperită la data de 13 iunie 1961, la exact un an după descoperirea moaștelor Sf. Mu­cenic Nicolae. Agheasma s-a aflat la mai mult de doi metri adâncime; izvora continuu din stâncă. Prima vindecare cu această agheasmă s-a făcut imediat după descoperire. Mama cre­din­cioasă a unui copil bolnav de osteomie­­lită s-a rugat Maicii Domnului și sfinților de pe colina Karyes, a crezut și Dumnezeu i-a vindecat copilul. De atunci agheasma curge și tămăduirile curg.
12. Sfaturile Sfințilora) Nu lăsați sufletul să rătăcească în ma­terie, în lucrurile stricăcioase ale lumii. Viața nu are nici o valoare, dacă nu ne îngrijim de suflet. Prin urmare, nu vă lăsați duși în ră­tăcire, căci astfel vă pierdeți sufletul.b) Calea lui Hristos este cu multe necazuri și suferințe.c) Printre îndatoririle voastre de creștini este și aceea de a-i iubi pe semeni și de a-i ierta mereu. Dacă faceți acest lucru, vă veți umple de bucurie și de sănătate sufletească și trupească.d) Întotdeauna cereți Creatorului să vă ierte. El știe toate faptele și gândurile cele ascunse pe care oamenii nu le mărturisesc, probabil din ru­șine sau din lipsă de tărie în a spune adevărul.e) Noi îi vindecăm pe cei care cred în noi și se apropie de noi cu credință.f) Sufletul milostiv iubește, ajută, mân­gâie, devine părtaș la suferința aproapelui. El lucrează pentru răspândirea Evangheliei, mâ­nat fiind de dragostea sa față de cel păcătos.g) Fericit este omul care urmează învă­țătura lui Hristos. El este fericit în această viață vre­melnică și în viața de după moarte, căci sufletul nu piere la moarte, ci continuă să existe.
13. Actuala mănăstireÎn toamna anului 1961 au început lucrările de construcție a Mănăstirii Sfântului Rafael. Slujba din noaptea de Înviere și din marțea luminată din anul 1963 au fost prăznuite cu multă solem­nitate în biserica nouă. Mănăs­tirea are Para­clisul Agheasmei și o biserică pe două nivele: jos se află moaștele Sf. Mucenici Nicolae și Irina, iar în biserica de sus se află moaștele Sf. Mu­cenic Rafael. Deasupra lo­cului unde se găsesc moaștele Sf. Rafael se află o icoană din mozaic a sfântului; cei care cu cre­dință își lipesc urechea de această icoană pot auzi deslușit cântări dum­nezeiești, de undeva din afara lumii materiale, cântări care nu se pot descrie, fiindcă nu avem mijloace, nici termeni de comparație. În biserica de jos se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie. Sta­reța mă­năstirii a spus unor pelerini: „Aici se săvârșesc zilnic minuni”.
14. O concluzie, pentru unii nouăUn bărbat care a muncit la săpăturile de la Karyes, care l-a văzut pe Sf. Mc. Rafael în vise, dar și în stare de veghe, a spus: „Nu mă mai preocupă dacă voi mai trăi cinci zile sau o sută de ani. Este unul și același lucru, deoarece sunt sigur că viața noastră se continuă după moarte”. Pentru noi, creștinii, important este cum va fi exis­tența noastră de după această viață. La aceasta, cu lacrimi cugeta și Sf. Efrem Sirul: „Oare ce ne va întâmpina pe noi după despărțirea sufletului de trup?”.
15. „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Ps. 67,36)Celor care L-au preamărit pe pământ, Dum­­nezeu le revarsă din belșug daruri cerești și-i face vrednici de a săvârși minuni. Sfinții ne întăresc credința noastră în Înviere și ne în­deamnă ca, prin pocăință și fapte bune, să lucrăm pentru învierea sufletelor noastre din moartea păcatului.Pe sfinții mucenici ai lui Hristos, pe dum­nezeiescul Rafael, pe vrednicul Nicolae, îm­preună cu fecioara Irina, mijlocitorii noștri, cu cântări să îi mărim.

duminică, 13 noiembrie 2011

MARTIRIUL SFINŢILOR NĂSĂUDENI, PENTRU NEAM ŞI SFÂNTA LEGE

preluare de pe dervent.ro

George ANICULOAIE

Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.
Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.

Înrudit cu George Coşbuc

Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.
De tânăr a avut în sânge iubirea de ţară, şi toată viaţa a luptat pentru apărarea ei. A făcut parte şi dintr-un regiment de apărare a Vienei. Dar nemaisuportând despărţirea de neamul său şi tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă.
A fost urmărit, dar s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. De aici, a trecut în Moldova, unde a slujit mai mulţi ani, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie - în vârstă de 74 de ani - după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
Cu toate acestea, nu a scăpat de pedeapsa pentru dezertare, fiind închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După eliberare, s-a întors la Bichigiu.

Apărător al Ortodoxiei şi al neamului

Nu se ştie exact câţi copii a avut, probabil o fată şi un băiat. Fiica posibil să-i fi murit, atunci când el se ascundea de austrieci. Despre fiul lui se ştie că, fiind pe moarte, iar în sat nefiind nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie s-a opus cu îndârjire împărtăşirii acestuia cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Înmormântarea a fost făcută în cele din urmă în ritul credinţei strămoşeşti.
În anii 1761-1762, a negociat, împreună cu alţi fruntaşi din ţinutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A mers la Viena, împreună cu alţi români, unde a încheiat pactul cu guvernul austriac. Au primit asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de mai multe drepturi.
Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă, căci de mulţi ani ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei greco-catolice.
Nu după mult timp, Atanasie a înţeles planurile ascunse, că nu s-a ţinut deloc seama de dorinţa românilor. După ce a văzut acestea, a trecut în tabăra adversă şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii, la rândul lor, au înţeles că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism şi, apoi, că nu se respecta promisiunea ridicării iobăgiei, de aceea mocnea în ei un sentiment de revoltă împotriva asupritorilor.

„Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre!”

Părintele Alexandru Mizgan ne spune că „Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă».”
Generalul Bukow, a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism a ortodocşilor.
„Când cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea şi le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare:
«De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.

„Nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!”

Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta. Aceasta se datorează şi faptului că toţi ofiţerii regimentului erau austrieci, ei nu cunoşteau obiceiurile locului şi îi dispreţuiau pe români. Grănicerii abia intraţi în serviciul militar erau trataţi cu severitate excesivă. O profundă indignare a cuprins inimile credincioşilor când au observat că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând să-i atragă la catolicism.
„Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, şi i-a spus: «Fătul meu, de unde eşti?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!». După aceea, l-a luat pe vlădică de mână şi l-a condus ca să nu năvălească asupra lui mulţimea tulburată. Grănicerii l-au înfruntat şi pe generalul Buccow, încât acesta şi episcopul Aron au scăpat prin fugă. A doua zi după rebeliune, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud şi le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , mai precizează părintele Alexandru Mizgan.

„În pământ de m-or băga / Nu mă las de legea mea”

La scurtă vreme după rebeliune, a venit la Salva o comisie aulică spre a face cercetări asupra celor petrecute pe platoul „Mocirlă” în mai 1763. Cercetările au durat 6 luni. Ancheta se îndrepta împotriva principalului autor al rebeliunii, Tănase Todoran din Bichigiu. Acesta n-a retractat nimic şi, cu un curaj mucenicesc, şi-a asumat răspunderea celor întâmplate. Şedinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, şi conţine următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină. Alţi 15 conducători de revoltă au fost graţiaţi de la spânzurătoare în schimbul a 6000 de lovituri de verigi date de soldaţi, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.
Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.
La executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât şi confraţii săi de supliciu, şi-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferinţa morţii pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei.
Tradiţia a păstrat în cântece şi doine cuvintele pe care Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu le-a rostit în timpul groaznicelor torturi la care a fost supus pentru credinţa strămoşească şi dreptatea socială a românilor năsăudeni:

«Nu vă daţi feciori cătane
Că-ţi purta păduci cu coarne
Asta v-o spune de un an
Moşul vostru Todoran
În pământ de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos
Sloboziţi puştile jos...»

Sfinţii Năsăudeni au fost cinstiţi neîncetat

Din descrierea revoltei, a anchetei, a procesului şi a declaraţiei lui Tănase Todoran, rezultă că lupta şi jertfa vieţii lui, precum şi a confraţilor săi de martiriu, a fost în primul rând împotriva împilării de orice natură: socială, politică şi religioasă. Pedepsele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca, pe moment, românii să refuze categoric intrarea în regimentele grănicereşti.

Primind moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei celor 4 mucenici se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni.

miercuri, 9 noiembrie 2011

O ISTORIOARĂ CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI- rostita de pr.Cleopa Ilie

Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepădati dar lucrurile întunericului. Apoi începe să le numere: desfrânarea, lăcomia, betia, hula, necredinta... Tot păcatul întunecă pe om, dar uciderea este un păcat si împotriva Duhului Sfânt si strigător la cer, si poti să spui acestui păcat cum vrei. Că ce este mai scump la fiecare vietate decât viata?Nu vezi mata că si o furnică si un tântar si o muscă, o jivină cât de mică, ea vrea să-si salveze viata. Fuge, aleargă, se păzeste să nu o omori. Dar omul, care-i chipul si asemănarea lui Dumnezeu, cât de scumpă este viata lui înaintea Tatălui ceresc?Dacă ar fi omul fiară, n-ar fi o pagubă mare, că o fiară este mult inferioară omului, dar omul este chipul si asemănarea lui Dumnezeu. De aceea cei ce fac avorturi distrug chipul lui Dumnezeu din om, icoana Preasfintei Treimi pe pământ, si este foarte mare păcat.De aceea sfătuim pe cei ce-au căzut în acest păcat, ca să se silească cu toată puterea să se mărturisească si să-si facă canonul în lumea aceasta, ca nu cumva dincolo să-l facă vesnic. S-a prea înmultit păcatul acesta si este strigător la cer, si aduce osândă vremelnică si vesnică si în veacul de acum si în cel viitor.

Ia să vă spun o întâmplare adevărată si înfricosătoare:Într-una din zile, m-am pomenit aici la mine cu o doamnă bine, care a venit si a căzut în genunchi si a început a plânge:- Ce este, doamnă?- Vai de mine, sunt de la Bucuresti, am venit cu mare greutate si cu mare necaz aici.- Dar ce s-a întâmplat?- Eu sunt fată de preot, a zis, si s-a întâmplat de m-a luat în căsătorie un mare functionar. Eu i-am spus că nu merg după dânsul. Eu sunt fată de preot si sunt credincioasă. Am crescut în credinta crestină ortodoxă, în frica lui Dumnezeu, dar el nu crede în Dumnezeu. El a spus: "Eu nu cred, dar îti dau voie tie să faci ce vrei: roagă-te, mergi la biserică, posteste, fă milostenie, roagă-te si acasă. Fă tot ce vrei, numai să mergi după mine în căsătorie!"În felul acesta, ea a întrebat pe părintii ei si s-a încumetat si s-a dus. S-au luat în căsătorie si au trăit bine vreo câteva luni. Când ea a rămas gravidă, el atâta i-a spus: "Silvia, copii să nu-mi faci, că copiii sunt salba dracilor". Auzi ce expresie! Ea a rămas uimită când a auzit: "Fă ce stii, dar copii să nu-mi faci, că nici nu vreau să aud de dânsii!"Atunci ea i-a spus: "Măi, criminalule, să-ti iasă din minte vreodată că eu am să fac această crimă! Eu sunt fată de preot. Eu ti-am spus înainte de a mă căsători că vreau să trăiesc cu tine crestineste, nu păgâneste". El i-a spus: "Gândeste-te bine, că eu am vorbit cu un doctor să dai copilul afară". Copilul avea două luni. Ea a spus: "Niciodată, nu voi face această crimă. Mai bine mor de o mie de ori decât să omor copilul".Si a rămas vorba că el îi pregătea doctorul ca să-i omoare copilul, mai ales primul copil. Ea însă era hotărâtă până la moarte să nu facă avort. Si iată ce s-a întâmplat. A venit săraca aici la mine să întrebe, dar era hotărâtă în inima ei să nu facă această ucidere de om.- Am auzit de dumneata si am venit să întreb, a zis ea. Ce zici, părinte? Eu sunt în a doua lună si el m-a amenintat cu moartea, dacă nu fac avort.

- Dacă te-ar tăia de o mie de ori si te-ar împusca, să nu omori nici un copil, că nici leoaica, nici lupoaica, nici scroafa sălbatică, nici serpoaica, nimeni nu îsi omoară puii. Dar omul a devenit mai rău decât toate fiarele de pe fata pământului. Omul îsi omoară copiii. Mai bine să mori de o mie de ori, dar să nu faci avort. Spovedeste-te si te pregăteste. Mucenită ai să fii cu Sfânta Varvara, cu Sfânta Tecla si cu toate martirele în ceruri, dacă ai să mori tu, ca să nu omori copilul.- Cum să fac? Mă tem si de el că mă va omorî, mă tem si de Dumnezeu!- Să te temi de Dumnezeu, Care a zis asa: Nu vă temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Temeti-vă mai vârtos de acela care, după ce a ucis trupul, poate să ducă sufletul în gheenă. Nu te teme! Trupul ăsta este o mână de pământ spre mâncarea viermilor. Azi este, mâine nu mai este. Sufletul nu moare în veci! Du-te hotărâtă în inima ta, spovedeste-te, împărtăseste-te si asteaptă moartea! Dar să nu avortezi!Ce s-a întâmplat între timp? S-a dus femeia acasă hotărâtă să nu facă avort. Si cum era aproape sâmbăta mortilor, adică "Mosii de vară", anul trecut (1979), ea s-a dus în oras să cumpere câte ceva, ca să dea de pomană. A cumpărat castroane, căni frumoase, vase, pahare, portocale, bomboane. Voi stiti că la noi se dă de pomană, după cum este traditia noastră ortodoxă, pentru sufletul mortilor. Si a luat si făină de grâu, ca să facă cozonaci si plăcinte pentru pomană.A venit acasă din oras cam obosită. A plămădit făina, a pus drojdie si a frământat aluatul până a dospit si s-a culcat.

Când a adormit, s-a făcut că era într-un defileu de munti, adică două rânduri de munti. Unul era pe dreapta si unul pe stânga, iar prin mijlocul acelor munti era o sosea dreaptă. Muntii erau foarte înalti si aveau pădure de brazi până la poale. Iar de la marginea pădurii, de-o parte si de alta, erau flori, două-trei sute de metri până la sosea. Ea mergea - asta era prin vis - pe soseaua aceea printre munti si se minuna de frumusetea acelor locuri.Dar deodată, când si-a aruncat privirea în dreapta, spre pădure, a observat ceva foarte minunat: la poala pădurii erau arbori de foc, cât vedeai cu ochii. Un rând de arbori care ardeau scânteind de jăratec. Si de fiecare arbore de foc era legată cu funii de foc câte o femeie goală, cum a făcut-o mama sa, si focul le ardea grozav la spate, pe sira spinării, si ele tipau groaznic.Cum se zvârcoleau aceste femei legate de arbori, deodată a văzut niste vulturi de foc care veneau din muntii ceilalti, cu gheare de foc, cu aripi de foc si cu ciocul de foc si s-au pus pe sânii lor si îi mâncau si ele strigau: "Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au născut pe noi!" Vulturii mâncau sânii lor până la oase, de se vedeau coastele, si apoi zburau înapoi în munti, iar lor le cresteau sânii înapoi. Si veneau alti vulturi si le mâncau din nou si ele strigau tare si plângeau.Si s-a minunat biata femeie: "Vai de mine, zice, nu mă mai uit în partea asta, că mor de frică". Si a întors capul spre stânga. În partea stângă a văzut un lucru mai înfricosat. Alt rând de copaci de foc, tot în marginea pădurii, si erau legate femei goale, dar aici nu le mai mâncau vulturii. Aici erau serpi cu două capete, niste balauri de foc, încolăciti peste ele si peste copaci, cu coada până în pământ. Cu un cap era pe o tâtă si cu altul pe cealaltă tâtă si le sugeau de le dădea sângele. Asa de tare strigau, de se cutremurau pădurile si muntii aceia.Atunci ea, când a văzut că în stânga vede si mai înfricosat lucru decât în dreapta, de frică a slăbit si a căzut în genunchi si striga la Maica Domnului: "Maica Domnului, nu mă lăsa, că mor de frică!" si se uita dacă nu mai este cineva pe acolo, că se temea să nu vină serpii aceia si la dânsa.Deodată vede în urmă pe drum că vine un tânăr prea frumos, cu haină albă ca zăpada, cu cruce în frunte si cu un baston de aur în mână. Când l-a văzut a zis:- Multumesc Tie, Doamne, că nu m-ai lăsat în iadul ăsta singură. Si a căzut cu fata la pământ, zicând: "Doamne Iisuse, nu mă lăsa!"- Eu nu sunt Iisus Hristos, a răspuns îngerul.- Dar cine esti, Doamne?- Eu sunt îngerul păzitor al vietii tale. Eu totdeauna te păzesc pe tine, si acum m-am arătat tie cu porunca lui Hristos.- Doamne, scoate-mă de aici, că mor de frică! Fă milă cu mine si nu mă lăsa aici!A sculat-o din genunchi si i-a zis:- Nu te teme si mergi după mine!El mergea înainte si ea în urmă. Si în urma lui se vedeau raze de lumină si era o mireasmă a Duhului Sfânt, cum nu mai este pe pământ.Mergând cu îngerul pe drumul acela, ea a întrebat:- Doamne, de ce pe femeile acestea le sug balaurii acestia cu două capete si pe acelea le mănâncă vulturii de foc. Le mănâncă sânii lor si iar cresc si ele se chinuiesc? Si a zis îngerul:- Acestea n-au voit să le sugă copiii lor. N-au vrut să alăpteze copii si de aceea balaurii acestia de foc le vor suge în vecii vecilor si vulturii de foc le vor mânca sânii, că au fost criminale si au omorât copiii nevinovati din pântecele lor. Femeile care au omorât copiii prin avort, cu băi, cu injectii, cu pastile si i-au otrăvit cu buruieni de la babe, asa se vor munci în veci, că nu s-au pocăit, nici nu s-au spovedit, ci au crezut că-i glumă păcatul acesta.Mergând asa, i se părea ei că au mers câtiva kilometri. S-a uitat în dreapta si a văzut un singur arbore de foc, unde nu era legată nici o femeie. Si ea a întrebat:- Doamne, uite aici un singur copac care nu are legată nici o femeie de dânsul! Zice îngerul:- Vezi copacul ăsta de foc? Acesta era copacul tău, dacă n-ascultai de preot si te duceai să omori copilul! Tu n-ai nici un copil pe lume si era primul copil. Dar avea să te pedepsească Dumnezeu, pentru că aveai să mori în timpul avortului la doctor. Dar fiindcă ai avut frică de Dumnezeu si te-ai hotărât în inima ta să nu omori copilul si ai întrebat pe preot si te-ai hotărât mai bine să mori decât să omori copilul, iată că ai scăpat de acest copac!Apoi a zis ea: "Doamne, scoate-mă de aici! Încotro este tara mea? Unde sunt eu aici?" Îngerul i-a zis: "Să-i spui bărbatului tău cel criminal ce ti-am spus eu. Dacă te mai îndeamnă pe tine la avort, nu aici se va munci el, ci în alt loc, unde de o mie de ori va fi mai greu ca aici! Tu esti fată de preot si te-ai măritat fecioară, cum te-a făcut mama ta, iar el este un preacurvar. El s-a însurat cu tine, dar înainte el a trăit cu trei femei nemăritate si le-a obligat să facă avort si le-a plătit el la doctor. Acele trei femei au pierdut câte un copil. Deci are pe sufletul lui trei avorturi făcute de el. Are să mănânce carne în vecii vecilor, în focul gheenei!El nu ti-a spus tie, dar este un mare curvar si spurcat. Tu te-ai căsătorit curată cum te-a făcut mama ta, iar el a fost un preacurvar si ucigas, care a plătit pentru acelea să facă avort. Să-i spui, că el n-a zis nimănui".Atunci ea a zis: "Doamne, pe unde să mă duc eu acasă? Pe unde să ies?" Îngerul Domnului i-a spus: "Dar unde esti, acasă esti! Tu scoală-te si frământă aluatul, că a dospit în covată". Si l-a văzut ca un fulger când a zburat, si ea s-a trezit în casă.S-a trezit femeia foarte spăimântată si aluatul dădea jos din covată, cum i-a spus îngerul. Se culcase la sapte fără un sfert si acum era ceasul nouă si un sfert seara. Deci două ore jumătate. În timpul acesta a fost prin iad si a văzut unde se muncesc femeile criminale care fac ucidere de om.

Când s-a sculat, de frică a început să strige în gura mare. Sotul ei venise de la serviciu si dacă a văzut că este obosită si se odihneste, n-a mai deranjat-o. Când a auzit răcnind, el a crezut că a luat foc ceva la cuptorul de pâine.A venit bărbatul ei:- Ce-ai pătit, Silvia? Ce ti s-a întâmplat?- Vai de mine! Vai de mine! Am fost în iad. Am văzut iadul! Am văzut unde se muncesc femeile care fac avorturi.- Cum?Si i-a spus sotului tot ce i-a zis îngerul.- Iată, zice, ce mi-a mai spus: că tu m-ai luat pe mine curată cum m-a făcut mama, dar tu ai trăit cu trei femei necăsătorite, si le-ai îndemnat să facă avorturi la doctori. Asa-i?- Asa este.- Auzi, că te asteaptă pe tine muncă mult mai mare ca aceea. Că tu ai si plătit la doctori ca să omori copiii, nu numai că le-ai îndemnat. Banii aceia sunt spre pierzarea ta în veci!El, când a auzit că i-a descoperit păcatele, a zis:- Să stii că adevărul ti-a spus. De azi înainte mă pocăiesc si eu până la moarte. Dar du-mă la un duhovnic să-mi spun păcatele, să pun si eu început bun, că am auzit că Dumnezeu primeste pe cel păcătos!Apoi a venit cu sotia si s-au mărturisit amândoi, îndreptându-si viata. L-am mărturisit si i-am spus: "Iată, frate, ce a făcut Dumnezeu cu tine! Câtă milă a avut de tine! Prin femeie ti-a descoperit urgiile si fărădelegile tale, ca să te întorci la pocăintă".Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Sfântu-lui Apostol Pavel, care zice: De unde stii, femeie, că nu-ti vei mântui bărbatul? Nu stii tu, zice, că se sfinteste bărbatul necredincios prin femeia credin-cioasă? si invers.Iată o femeie crestină! O femeie cu frica lui Dumnezeu, care a fost hotărâtă în inima ei mai bine să moară, decât să facă avorturi! Si s-a rugat lui Dumnezeu si a câstigat si pe sotul ei la adevărata credintă si i-a îndreptat si viata lui. Si asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt până astăzi împreună si duc viată cinstită si curată înaintea lui Dumnezeu.I-am dat si lui canon să nu se împărtăsească 20 de ani, că pentru un avort Sfintii Părinti opresc 20 de ani, iar cu iconomie 10 ani, dacă omul posteste toate posturile si miercurile si vinerile si face milostenie. "Fac toate!" a zis el. Atunci i-am redus canonul la 10 ani. Zece ani i-am dat canon si să plângă toată viata că a omorât trei oameni. Căci ori vei omorî copilul, cum ti-am spus, când l-a semănat Dumnezeu în pântecele mamei sale, când este cât o sământă; ori îl omori când este mai mare, tot acelasi păcat ai.Să vă iasă din minte, cum zic unele femei: "Părinte, nu era decât de-o lună, că nu se stia ce-a fost!" Nu minti pe Dumnezeu, Care a zidit si Care a zămislit în tine. Nu auzi ce spune Ieremia Proorocul? Doamne, au nu Tu zidesti duhul omului la zămislire?Pe Dumnezeu nu-l poate minti nimeni. Aveti frica lui Dumnezeu, păziti-vă de gândul acesta al uciderii de copii, mai tare decât toti balaurii din lumea asta si decât toate. Păziti-vă! Că dacă tot veti face mereu avort, poporul nostru se împutinează. Vom rămâne numai bătrânii si vor veni alte popoare si ne vor robi, că vom fi putini si nu vom mai avea copii ca să fie ostasi ai tării si oameni de ispravă să conducă tara!Tineti nu numai la natalitatea poporului si la scumpa noastră tară, tineti la sufletul vostru, care-i mai scump decât toată lumea, că dacă îl veti pierde, cu toată lumea nu puteti să-l răscumpărati. Toate femeile care aveti bărbati si v-ati cununat, ca si acelea care ati gresit si ati făcut nuntă fără cununie, să nu omorâti copiii. Copilul este un înger si prin el te mântuiesti si tu! Naste-l, botează-l, creste-l si printr-însul te mântuiesti si tu.Să te duci la mărturisire, că esti o crestină bună, si te iartă Dumnezeu. Iar a ucide copilul este cea mai mare crimă, cea mai mare fărădelege si împotrivire înaintea lui Dumnezeu, Care l-a creat în pântecele tău si ti-a dat tie nastere, iar lui i-a dat suflet viu si cuvântător.Vă rog din toată inima să tineti minte această întâmplare. Aduceti-vă aminte, femeilor, de vulturii cei de foc si de copacii cei de foc care ard pe femeile care fac avort, ca si de balaurii cei de foc, care au să vă sugă pieptul!Păziti-vă, vă rog, nu numai de-a face păcatul, ci si de-a gândi la aceasta, căci crimă si prea cumplită crimă este fată de constiinta ta, fată de Dumnezeu si fată de tara în care ne-am născut si trăim.
Parintele Cleopa
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan

duminică, 6 noiembrie 2011

Dumnezeu a ridicat ortodocşi din sânul poporului maghiar pentru a propovădui Ortodoxia ungurilor din România

În urmă cu jumătate de an, apărea ştirea că părintele Rafail Lukács, ungur de origine, e preot ortodox în judeţul Mureş şi face misiune în rândul maghiarimii. Şi ne-am mirat atunci: Cât este de minunată pronia lui Dumnezeu şi de nemărginită iubirea Lui de oameni! Pentru că nu vrea ca poporul maghiar să rătăcească de la adevăr, Hristos i-a trimis un apostol, un propovăduitor, chiar din neamul său. Să nu uităm însă că la început ungurii erau ortodocşi. Abia mai târziu, odată cu expansiunea prozelitistă a romano-catolicismului în Răsărit, ei şi-au pierdut dreapta credinţă, catolicismul impunându-se, ca peste tot în răsăritul Europei, prin puterea politică sau prin forţa armelor.

- Părinte Rafail, vă rugăm să ne spuneţi câteva amănunte despre dumneavoastră.

- M-am născut în anul 1980, ca Lukács Róbert. Tatăl meu a murit când aveam doar un an, iar mama trăieşte şi în prezent. Am doi fraţi, căsătoriţi şi aşezaţi la casele lor. Am studiat la Facultatea de Teologie greco-catolică din Nyiregyháza timp de şapte ani – un an pregătitor şi şase ani de teologie; voiam să ajung preot. După absolvirea Facultăţii, pentru că nu mă împăcam cu credinţa pe care o învăţasem în şcoală, m-am convertit la Ortodoxie, după o lungă căutare a adevărului. În anul 2006 am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie. Locuim în prezent în oraşul Târgu Mureş, iar eu slujesc ca preot în Păsăreni.

- Ce v-a făcut să nu vă simţiţi împlinit în anii de facultate greco-catolică, de ce aţi căutat Ortodoxia?

- Prima mea întâlnire cu Ortodoxia a fost prin intermediul unei Liturghii transmise la televiziune, la care slujea Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei, în anul 1994, în Ungaria. Atunci eram elev în clasa a VIII-a. Cunoşteam Liturghia ortodoxă, căci greco-catolicii slujesc în rit bizantin, dar vedeam acum ceva mai adânc – în persoana Patriarhului, în slujbă… era o frumuseţe de negrăit! De atunci am tot căutat la noi, la greco-catolici, ceea ce am văzut la acea Liturghie ortodoxă, dar nu am găsit…

- Era prima Liturghie ortodoxă pe care o vedeaţi?

- Da. Profesorii mei au încercat să-mi dea un răspuns: că noi, greco-catolicii, nu suntem foarte deosebiţi de ortodocşi, iar cultul nostru e aproape ca al lor – nu are rost să caut ceva la ei mai bun, căci nu am ce găsi! Însă eu am tot căutat: am citit cărţi, am vizionat emisiuni, dar în acea vreme era greu, căci nu existau pe atunci în Ungaria prea multe lucruri legate de Ortodoxie. Am ajuns apoi la liceul greco-catolic, unde am descoperit că şi alţi colegi sunt îndrăgostiţi de Ortodoxie. Era un liceu susţinut financiar de biserica greco-catolică. Acolo am cunoscut un profesor, licenţiat în teologie greco-catolică, care umblase mult timp pe la mănăstirile ortodoxe din Athos, ba chiar învăţase la una dintre ele cum să împletească metanii. Era şi el un iubitor al Ortodoxiei… Ne-a arătat icoane, ne punea să ascultăm cântări ortodoxe din Rusia şi din Athos – ne-a făcut, ca să zic aşa, iniţierea în Ortodoxie. …Aceasta se întâmpla nu în cadrul orelor la şcoală, ci după cursuri, căci el ne era şi pedagog la internat. Stăteam noaptea în „chilia” lui şi discutam; el a fost cel ce ne-a dus în biserica unde slujise Patriarhul Alexie (când îl văzusem eu la televizor). I-am cunoscut pe preoţii ortodocşi care slujeau la acea biserică şi am avut o relaţie vie, prietenească cu ei (erau unguri de neam şi slujeau în maghiară, rusă şi greacă). În liceu ni se interzisese orice legătură cu ortodocşii, însă noi tot am mers la slujbele lor. Era şi o bisericuţă ortodoxă în apropiere, la Nyiregyháza, unde mergeam regulat la slujbe…

După terminarea liceului, am continuat studiile la Facultatea de Teologie greco-catolică – toţi am vrut să devenim preoţi – crezând că se poate trăi ortodox şi în cadrul bisericii greco-catolice. În timpul facultăţii, am văzut că episcopul unit de atunci avea o părere foarte rea despre ortodocşi şi ne-a interzis să avem vreo legătură cu ei. Însă noi încercam să avem legături cu ortodocşii. Am fost chiar ameninţat că, dacă vom fi prinşi că avem contacte cu ortodocşii, vom fi exmatriculaţi. Am aflat că celor ce ajunseseră deja preoţi şi totuşi practicau nişte obiceiuri ortodoxe li s-a spus că vor fi trimişi la marginea eparhiei, departe de oraşe şi vor fi izolaţi…

- Există astăzi o mişcare în rândul clerului greco-catolic de apropiere de Ortodoxie?

- Mai nou da, pentru că au murit preoţii bătrâni, care au fost educaţi în şcolile romano-catolice şi împreună cu catolicii, în vreme ce azi mulţi din cei tineri se apropie de Ortodoxie. Pentru mine era foarte greu în acea perioadă, pentru că mă gândeam: cum voi putea să fiu şi aproape de Ortodoxie, dar şi în pace cu greco-catolicii?…

Am absolvit Facultatea şi am mers în practică într-o parohie (a trebuit să ţin predici, să fac ore de religie, să ajut în altar – vreme de un semestru). M-au trimis pentru „reeducare” lângă un preot care, la ordinul episcopului, a încercat să mă întoarcă înapoi cu sufletul la greco-catolicism… Nu mi-a plăcut acolo şi de trei ori am vrut să plec, pentru că am văzut mai multe abateri de la Tradiţie. Nu am fugit însă, pentru că episcopii ortodocşi cu care mă aflam în legătură m-au sfătuit să nu trec la Ortodoxie până ce nu voi avea diploma de licenţă luată; mi-am zis că degeaba am făcut şase ani de studii, dacă nu împlinesc această lucrare până la capăt. În acea perioadă mi-am scris şi teza de licenţă, despre rădăcinile isihasmului, folosindu-mă de scrierile Sfântului Ioan Scărarul şi ale Sfântului Ioan Cassian.

Când am avut diploma în mână, m-am dus la Arhiepiscopul Ilarion (Alfeiev) al Vienei, care slujea şi la Budapesta – el m-a trecut la Ortodoxie. M-a primit şi i-a spus unui preot, care era de faţă, data şi locul când voi fi convertit ortodox şi că numele meu va fi Rafail. Înalt-Preasfinţitul mi-a dat un post de administrator într-o parohie unde nu era preot în permanenţă, ci venea doar să slujească. Acolo se afla şi o bibliotecă bogată în manuscrise, iar eu am fost custodele ei. Am stat acolo câteva luni. Apoi am petrecut un timp şi între ortodocşii români din Ungaria, ajutând la slujbe şi la traducerea predicilor. Am vieţuit câteva luni şi în Mănăstirea Scărişoara Nouă, de lângă Carei, ca să mă familiarizez cu limba română şi cu sfintele slujbe.

În noiembrie 2008 m-am căsătorit la Iaşi, apoi m-am mutat împreună cu soţia la Târgu Mureş, deoarece intrasem în legătură cu Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei şi ne-am hotărât să începem a face misiune ortodoxă în limba maghiară printre ungurii din România… Am căutat un loc de muncă în Târgu Mureş, pentru că fusesem admis între timp la master; încă nu aveam o legătură oficială cu Biserica Ortodoxă Română. Am terminat apoi masterul, iar soţia mea şi-a găsit de lucru în Târgu Mureş. Am fost hirotonit diacon ortodox în data de 8 septembrie 2009, la Mănăstirea Recea (în ziua de hram), iar pe 6 decembrie 2009, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, am fost hirotonit preot la Mănăstirea Jacul Românesc, pentru parohia Păsăreni din judeţul Mureş.

- Părinte Rafail, vă îndreptaţi acum spre Sfântul Munte Athos. Cu ce gânduri mergeţi acolo?

- Muntele Athos este o veche dragoste de-a mea, dar cel mai mult vreau să văd chiliile româneşti, modul de viaţă al călugărilor de acolo. Acolo de unde vin eu, din Ungaria, Ortodoxia este prezentă, dar viaţa sa nu este aşa bine trăită precum în Româna sau în Grecia – de aceea avem nevoie să vedem exemple mai bune, drepte şi fidele de trăire ortodoxă.

- Spuneaţi că aţi fost supus unui proces de „reeducare”. În ce a constat acesta?

- Preotul greco-catolic cu care am făcut practica liturgică la sfârşitul Facultăţii de Teologie greco-catolică era şi expert în Drept Canonic, iar înainte de a fi preot fusese inginer feroviar. Era considerat de toţi un preot foarte învăţat şi, altfel, bine intenţionat. Eu făceam parte dintr-un şir de studenţi teologi cu inima ortodoxă – dar, până la urmă, toţi în afară de mine au ajuns clerici greco-catolici… Preotul de care v-am zis îi critica în faţa mea pe studenţii care trecuseră înaintea mea pentru practică: de ce îşi fac aşa de multe cruci, de ce umblă în rasă, de ce au barbă etc. – de altfel, în Facultate ni se interzisese să purtăm barbă. Mi-a vorbit despre „greşelile” lor, iar apoi mi-a arătat cum slujea el însuşi. Nu vreau să îl judec, dar a făcut Proscomidia în 21 de secunde! (În Biserica Ortodoxă, Proscomidia – slujba de pregătire a pâinii şi vinului pentru Euharistie – ţine între 20 şi 45 de minute). Eu stăteam în spatele lui şi număram secundele; el a căutat între prescurile pe care le avea, să vadă care este mucegăită şi care nu, a luat una care era mai puţin mucegăită şi a pus-o pe Disc; a mai pus vreo patru-cinci bucăţi de prescuri alături de ea – şi, cu asta, gata Proscomidia!…

- Aţi mai văzut şi la alţi preoţi greco-catolici să facă astfel Proscomidia?

- Da, am mai văzut Proscomidie făcută şi în… 30 de secunde! Ei îl pomenesc pe cel care a plătit Liturghia, se roagă pentru el, pentru sănătatea lui; nu prea pomenesc şi pe alţii, aşa cum facem noi, ortodocşii. Pentru Maica Domnului şi pentru sfinţi scot şi ei miride, dar trec foarte repede prin rugăciuni…

Dar în ce a constat încercarea acelui preot de a mă „reeduca”? S-a oferit să mă ducă la parohii unde preoţii aveau fete, ca să le văd şi să-mi găsesc o soţie. I-am spus: „Dacă aveţi benzină, mergem, de ce nu?…” După ce am urcat în maşină, a început, de la primul metru al călătoriei până la ultimul, să îmi spună că ortodocşii şi Ortodoxia nu-s buni de nimic; îi ponegrea cu tot ce-i venea în minte pe ortodocşi. Nu ne auzea nimeni altcineva, iar el îmi vorbea întruna: că episcopul cutare a făcut asta, cum se comportau colegi, prieteni de-ai mei care făceau practica la el etc. Mi-a zis: „Tu eşti băiat frumos, dar când vorbesc împotriva Ortodoxiei, nu mai zâmbeşti. De ce?” În fiecare săptămână mergeam cu el undeva, prilej ca să fiu supus unei „reeducări” sistematice. Reeducarea se făcea în maşină, în grădină, la birou – oriunde mă prindea!

- Aşadar, „reeducarea” consta îndeosebi în a-i defăima pe ortodocşi?

- Exact. Teologic vorbind, respectivul preot nu s-a legat de nimic din cele ale Ortodoxiei, pentru că nu prea era în temă – mai mult îi ponegrea nominal pe ortodocşi. M-a întrebat dacă mă deranjează că vorbeşte de rău Ortodoxia. „Părinte”, i-am răspuns eu, „mie îmi intră pe o ureche şi-mi iese pe alta tot ce îmi spuneţi împotriva Ortodoxiei.” Am crezut de mai multe ori că va face atac de cord – se enerva foarte tare văzând că nu mă poate convinge…

Dar ce a reuşit în cele din urmă să obţină de la mine? Mi-a întărit doar convingerea că eu nu vreau să fiu un preot aşa ca el. M-a pus să ţin o predică; eu m-am pregătit din lucrările Sfinţilor Părinţi, le-am vorbit credincioşilor şi din Proloage – şi am văzut că aceştia nu erau obişnuiţi cu aşa ceva. Atunci mi-am zis: „Ce caut eu printre ei? Eu tot timpul mă pregătesc din tezaurul Ortodoxiei! Ce să mai caut eu printre catolici, că n-am nici o treabă cu ei…”

- Aţi fost nemulţumit de ceea ce aţi învăţat în facultatea greco-catolică?

- Am învăţat teologie catolică după cărţi germane de dogmatică, traduse în limba maghiară. Trebuie să vă zic că teologia germană este foarte greu de înţeles, mai ales când este vorba de traduceri. Nu există o dogmatică greco-catolică scrisă de unguri. Noi am învăţat teologie romano-catolică, dar am avut şi ore de teologie ortodoxă: dogmatică, ecleziologie, istoria dogmaticii etc. E adevărat, ortodocşii nu erau prezentaţi ca eretici, ca rătăciţi (după Conciliul Vatican II nu se mai vorbea astfel), ci era o deschidere spre Ortodoxie – dar nu ni s-a predat teologia ortodoxă ca adevăr, ci aşa, ca să înţelegem ritul bizantin, simbolurile şi celelalte…

- Puteţi detalia puţin subiectul?

- Ni s-a prezentat teologia ortodoxă ca materie – şi atât! Ce era frumos şi mai adânc în ea nu ni s-a prezentat, ci doar până la un punct, pentru că noi eram catolici. Ni se prezenta o teologie a minţii. Aşa se preda atunci, acum nu mai ştiu cum se face…

Între timp, am citit o carte a părintelui Placide Deseille, doctor în teologie dogmatică, fost teolog romano-catolic, care a trecut la Ortodoxie – s-a botezat în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Simonos Petras, şi a fost făcut acolo monah, apoi hirotonit preot şi trimis înapoi în Franţa. Şi spune în cartea lui că între biserica catolică actuală şi Biserica primară (aşa cum era până la 1054) nu mai există nici un lucru comun, doar instituţia Papei, pentru că în rest totul s-a schimbat după 1054. Romano-catolicii şi-au schimbat ecleziologia, n-au rămas credincioşi învăţăturii Sfinţilor Părinţi aşa cum au rămas ortodocşii. Au schimbat toate şi au ajuns la erezii. Văzând acestea, am început să mă gândesc: „Dacă biserica romano-catolică – din care facem parte noi, greco-catolicii, care slujim în ritul ortodox, dar totuşi suntem catolici – nu e Biserica lui Hristos, atunci ce este?…” Greco-catolicii cred că poţi trăi în rândul bisericii catolice ca ortodox, cu inimă ortodoxă. Pentru mine acesta a fost un lucru de neînţeles: Cum se poate să fim ortodocşi într-o comunitate catolică care nu e Biserica lui Hristos. Ce legătură avem noi cu ei?…

- Cum văd greco-catolicii acest compromis? Se gândesc să fie în inimă ortodocşi, dar cu trupul să participe la slujbe greco-catolice?

- Unii dintre ei zic că îl recunosc pe Papă doar în spirit de ascultare, în sensul că el e conducătorul, doar atât – mai mult ca să-i lase în pace.

- Cum vedeţi întoarcerea Apusului la Ortodoxie?

- Impresia mea e că situaţia în Apus este foarte gravă şi în cădere continuă. Se pune aşa mare preţ pe ecumenism pentru că Papalitatea simte că pierde tot mai mult teren şi vrea să dea impresia că situaţia stă exact invers. De exemplu, în sânul popoarelor din Europa care au fost cândva catolice acum mai sunt foarte puţini catolici – oamenii de rând nu mai sunt cu totul de acord cu Roma, nu sunt catolici convinşi.

În Apus are deja loc o întoarcere la Ortodoxie, dar nu în masă, ci personal! Mulţi dintre colegii mei de liceu au trecut la Ortodoxie. Ştiu că au trecut mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut şi în facultatea de la Budapesta; ei au avut curajul să îşi asume nu numai frumuseţea cultică a Ortodoxiei, ci şi esenţa ei. De fapt, acesta este momentan marele pericol pentru greco-catolici. În Ungaria, ei au restaurat acum tipiconul, noul episcop greco-catolic slujeşte ca şi Patriarhul Moscovei, după ritul ortodox; dar învăţătura catolică o respectă, în vreme ce asceza, posturile ortodoxe – nu… N-au vrut să primească toate cele ale Ortodoxiei, iar credincioşii nu sunt obişnuiţi cu ele. Am văzut că multora le-a plăcut Ortodoxia numai din afară: să avem barbă, dulamă, veşminte frumoase. Dar ia să presupunem că Roma nu ne va mai da bani, că ar trebui să postim mai aspru – ei, asta e mai greu!

- Consideraţi asumarea ortopraxiei, a vieţii de nevoinţă şi rugăciune, ca fiind specifică Ortodoxiei?

- Eu aşa am simţit. Am fost învăţat în şcoală că şi catolicii au har, au Sfinte Taine, că sunt Biserica lui Hristos, doar că această Biserică are doi plămâni – Ortodoxia şi Papismul… Dar, mă gândeam eu, ortodoxia (dreapta credinţă) şi ortopraxia (dreapta făptuire) înseamnă unul şi acelaşi lucru – fără una nu există cealaltă; deci, dacă noi, catolicii, nu avem dreaptă făptuire, cum putem avea dreaptă credinţă? Eu sunt de părere că dacă vrem să facem toate aşa cum trebuie, este absolut necesar să ne asumăm Ortodoxia, responsabilitatea sa – nu doar frumuseţea exterioară, ci şi greutatea sa: asceza şi toate celelalte, care să fie baza, şi pe acestea ne zidim sufletele noastre. N-am văzut la greco-catolici tendinţe spre ortopraxie; ei momentan au praxis (fac fapte bune), dar nu au ortho (adică nu au dreapta credinţă). Aşa că mi-am spus: „Nu mai aştept până se vor schimba lucrurile, ci plec!”

- Ce îi ţine pe greco-catolici legaţi de Roma?

- Mă gândesc că obişnuinţa, teama, dar şi dorinţa de a nu pierde o siguranţă la nivelul acestei lumi: bunăstarea, comoditateacred şi că îşi zic: „E bine şi aici, în catolicism”. Cred că sunt şi foarte supravegheaţi de Roma: cardinalii vin şi pleacă, tinerii merg la Roma la studii – totul e bine organizat şi e greu să te rupi de ei. Poate peste zece ani lucrurile se vor schimba, dar eu n-am putut aştepta zece ani. N-am avut cum, n-am avut linişte să fac aşa ceva. Am zis că, chiar dacă va fi mai greu, chiar dacă va fi scandal, eu voi trece la ortodocşi…

- Părinte Rafail, după ce aţi trecut de la dragostea de ortopraxie la trăirea vieţii ascetice, având puţini credincioşi şi lipsuri materiale, s-a schimbat ceva? Aţi simţit cumva că slăbiţi în credinţă, datorită lipsurilor materiale – sau, dimpotrivă, v-aţi întărit în credinţă?

- Trebuie să vă spun că, de când sunt cleric ortodox, n-am cunoscut lipsă! Nici eu, nici soţia… Chiar dacă nu am salariu de la biserică, Dumnezeu mi-a ajutat din belşug şi nici nu ne punem probleme e felul: „Vezi, ai trecut la Ortodoxie şi uite ce greu îţi este!” Nu. Dumnezeu a văzut că noi am dat ceva şi El a binecuvântat şi înmulţeşte pâinea şi toate cele de trebuinţă pentru casa noastră. Acum am linişte sufletească, mă simt fericit şi nu îmi trebuie mai multe!

A consemnat Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu

Articol apărut în nr. 23 din “Familia Ortodoxă”

sursa : aiciLink