miercuri, 28 octombrie 2009

Decretul 410/1959. Un scurt bilanţ la 50 de ani de la adoptare


Decretul 410/1959. Un scurt bilanţ la 50 de ani de la adoptare

dr. George ENACHE
Miercuri, 28 Octombrie 2009

La 28 octombrie 1959, Prezidiul Marii Adunări Naţionale adopta Decretul 410, care aducea o serie de amendamente Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase. Aplicate retroactiv, măsurile cuprinse în Decretul 410 au avut efecte devastatoare asupra vieţii monahale din România, care cu greu au putut fi contracarate.

Acum, la 50 de ani de la adoptarea acestui decret de tristă amintire, încercăm să răspundem la o serie de întrebări privind cauzele şi contextul adoptării, modul de aplicare, reacţiile oamenilor Bisericii şi efectele pe care acesta le-a avut.

Cauzele care au condus la adoptarea Decretului 410/1959

Mănăstirile au intrat în atenţia Securităţii încă din 1948, motivele fiind în principal două: pericolul care îl puteau reprezenta din punct de vedere politic (sprijinirea mişcării de rezistenţă anticomunistă, adăpostirea de persoane ostile regimului) şi cel spiritual, mănăstirile constiuind adevărate centre de menţinere a credinţei autentice, fapt care nu putea fi acceptat de către un regim politic ateu. Din acest motiv, documentele Securităţii vorbesc cu dispreţ de „armata neagră a călugărilor şi călugăriţelor“ care trebuia combătută prin toate mijloacele.

Acţiunile împotriva mănăstirilor s-au intensificat începând din anul 1955 şi au cunoscut un vârf după revoluţia maghiară din 1956, când s-a considerat că un număr foarte mare de „elemente ostile“ s-au refugiat în monahism. De asemenea, noua campanie ateistă declanşată de liderul sovietic Nichita Hruşciov odată cu Congresul al XXI-lea al PCUS a avut o influenţă certă şi asupra deciziilor luate în domeniul religios de liderii comunişti de la Bucureşti.

Prevederile Decretului 410

Până la Decretul 410 au fost o serie de alte măsuri administrative aplicate „la sugestia“ autorităţilor comuniste. La sfârşitul anului 1958, Departamentul Cultelor a elaborat un nou regulament al mănăstirilor în care, printre altele, se prevedea că se exclud de la intrarea în monahism următoarele categorii de persoane: persoane minore, persoane care nu au minimum şapte clase elementare, persoanele care au săvârşit abateri de la regulile monahale, cele care au suferit condamnări de drept comun, „elemente contrarevoluţionare“, precum şi cei cunoscuţi cu „manifestări duşmănoase“ la adresa regimului comunist. Cu ocazia şedinţei Sf. Sinod al BOR din 15 decembrie 1958, Dumitru Dogaru, secretarul general al Departamentului cultelor, a comunicat prevederile noului regulament, cerând ca acestea să fie asumate şi puse în aplicare.

În faţa presiunilor autorităţilor, ierarhii s-au declarat „în principiu de acord“ cu aceste măsuri. Însă, această atitudine a fost de fapt o amânare pentru a se căuta soluţii de rezolvare a problemei. Documentele Securităţii consemnează opoziţia a numeroşi ierarhi faţă de prevederile acestui plan. Din acest motiv, regulamentul a intrat în vigoare abia din 4 aprilie 1959, „tacit“.

Prevederile regulamentului aveau caracter retroactiv. Prin urmare, toţi monahii şi monahiile care nu îndeplineau noile criterii ale Departamentului urmau să fie scoşi din mănăstiri. În perioada decembrie 1958-martie 1959, Securitatea a organizat împreună cu reprezentanţii Departamentului Cultelor o amplă campanie de verificare a întregului personal monahal, stabilind pe cei care îndeplineau criteriile de excludere. Urmau să plece din mănăstiri peste 3.000 de vieţuitori.

În urma întocmirii tabelelor, s-a ajuns la concluzia că un număr mare de mănăstiri urmau a fi desfiinţate din „lipsă de vieţuitori“. De aceea, s-au prevăzut măsuri precise ca localurile aşezămintelor desfiinţate să primească noi destinaţii. Acţiunea de scoatere de vieţuitori din mănăstiri era încredinţată oficial Departamentului Cultelor, care putea să recurgă la sprijinul Securităţii, camuflată sub acoperirea organelor de Miliţie.

Reticenţa monahilor şi opoziţia unora dintre ierarhi a făcut ca până la 1 noiembrie 1959 „doar“ 1.200 de călugări să părăsească mănăstirile. Apreciindu-se că numărul mănăstirilor şi al călugărilor continuau să fie mare, la 28 octombrie 1959 a fost emis Decretul 410 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, care completa Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, astfel: era introdus articolul 71 în care se preciza că pot fi admişi în monahism bărbaţi la vârsta de 55 ani şi femei la 50 de ani „dacă renunţă la salariu sau la pensia de la stat, dacă nu sunt căsătoriţi şi dacă nu au obligaţii pe baza Codului familiei“. Acest decret a fost o metodă ca statul comunist să nu se mai împiedice de o decizie a Sinodului, asumându-şi deschis paternitatea acţiunii de reprimare a monahismului românesc.

Câte mănăstiri au fost desfiinţate?

Conform unor cifre parţiale din documentele fostei Securităţi, la 1 ianuarie 1959 în România existau 224 de mănăstiri ortodoxe, pentru ca în octombrie 1959 (adică după aplicarea prevederilor regulamentului monahal) să fie inventariate 194 de mănăstiri. La 31 martie 1960, mai funcţionau 132 mănăstiri. În final, Securitatea estima că a reuşit desfiinţarea a 92 de mănăstiri.

Câţi monahi au trebuit să părăsească mănăstirile?

Tot din date parţiale, aflăm că la 1 ianuarie 1959 erau 6.014 monahi şi monahii. Securitatea estima că, după toate măsurile aplicate, urmau să rămână în mănăstiri cel mult 1.400 de vieţuitori. Potrivit documentelor cercetate, numărul monahilor scoşi din mănăstiri este de aproximativ 4.750.

Scoaterea din mănăstiri a fost însoţită şi de arestări?

Majoritatea arestărilor din rândurile monahilor s-au făcut înainte de aplicarea măsurilor administrative, ele constituind un pretext pentru a argumenta existenţa în mănăstiri a unor intense acţiuni împotriva statului comunist şi a justifica, astfel, din punct de vedere al siguranţei statului, măsurile de excludere a unui număr atât de mare de vieţuitori. După aplicarea Decretului 410 au fost arestaţi şi condamnaţi sau trimişi cu domiciliu obligatoriu acele persoane care au refuzat să renunţe la stilul de viaţă monahal, deşi fuseseră excluse din mănăstire.

Atitudinea patriarhului Justinian faţă de măsurile luate de regim

Un document al Securităţii din aprilie 1960 arată că principala opoziţie faţă de „reforma monahală“ propusă de Guvern „a manifestat-o patriarhul BOR, Justinian Marina. Pe această poziţie el s-a afirmat încă în şedinţa sinodului, iar apoi a întreprins o serie de manevre şi acţiuni pentru compromiterea hotărârii luate, astfel: faţă de alţi conducători ai Bisericii şi călugări cu care a venit în contact, Justinian Marina şi-a manifestat deschis intenţia de a nu recunoaşte hotărârea Sinodului, explicând-o ca fiind o măsură a statului, ci nu a Bisericii şi contravenind regulilor canonice; pe unii călugări care urmau să plece din monahism i-a îndemnat să facă cereri să rămână pe mai departe în mănăstiri, cereri pe care le-a aprobat personal; sub pretextul înfiinţării unor ateliere bisericeşti a căutat să concentreze un grup de călugăriţe care urmau să iasă din monahism, la Mănăstirea Dealul, care la acea dată nu mai era locuită de călugări; folosindu-se de faptul că unele călugăriţe dintre cele care urmau să fie scoase din monahism erau proprietarele unora din încăperile mănăstirile respective, Justinian Marina le-a indicat să rămână pe mai departe în locuinţele lor“. De asemenea, patriarhul s-a folosit de statutul de monument istoric al unor mănăstiri, menţinând în acestea vieţuitori sub pretextul îngrijirii şi punerii în valoare a obiectivelor istorice.

„Drept urmare, se consemna în document, un număr însemnat de călugări care părăsiseră viaţa monahală au revenit în mănăstiri, necesitând în multe cazuri intervenţia organelor MAI.

Care a fost destinul monahilor şi monahiilor după scoaterea din mănăstiri?

În principiu toţi trebuiau să-şi asume cât mai vizibil condiţia laică, deoarece erau urmăriţi de Securitate în cazul în care încercau să continue viaţa monahală în afara mănăstirii (purtarea veşmintelor monahale, întâlniri ale fostelor soboare sau frecventarea clădirii fostei mănăstiri). Minorii au fost încredinţaţi părinţilor, iar adulţii erau încurajaţi să se căsătorească ca o garanţie că au terminat cu jurământul fecioriei şi erau încadraţi în câmpul muncii ca o dovadă că au devenit „elemente productive“, care să contribuie la edificarea socialismului.

Cum prin grija patriarhului Justinian mulţi dintre monahi aveau calificări în diverse meserii, ei şi-au continuat în întreprinderile şi cooperativele comuniste meseria deprinsă în atelierele mănăstireşti (pictura, sculptura, ţesutul, croitoria, activităţile agricole, educaţia etc).

O categorie aparte de monahi este reprezentată de cei care aveau proprietate în cadrul mănăstirii. Aceştia fie au refuzat să plece, continuând să vieţuiască în cadrul mănăstirii, fie au preferat să-şi demoleze casele.

Situaţia cea mai grea au avut-o monahii în vârstă, care au fost scoşi din mănăstire sub pretextul neştiinţei de carte. Mulţi nu aveau unde să se îndrepte, iar pentru ei s-au făcut eforturi serioase pentru a rămâne în mănăstiri.

În fapt, majoritatea călugărilor care au fost scoşi din mănăstiri au continuat să ducă, şi în lume, în mod discret, o viaţă monahală exemplară, aşteptând momentul să poată reveni la vechile vetre de sihăstrie. Toţi aceştia trebuie cinstiţi pentru tenacitatea cu care şi-au apărat vocaţia de monah.

sursa : http://www.ziarullumina.ro/articole;1062;1;29851;0;Decretul-410/1959.-Un-scurt-bilant-la-50-de-ani-de-la-adoptare.html



Fragment conferinta Klaus Kenneth 27.10.2009 - Cluj N.


Klaus Kenneth ne transmite un mesaj din partea pr. Rafail Noica

luni, 26 octombrie 2009

vineri, 23 octombrie 2009

Anunț important

În perioada 1 noiembrie 2009- mai 2010 în biserica noastră are loc proiectul de cateheză: Învățătura de credință ortodoxă și viața în Hristos adresat tuturor credincioșilor, atât părinți cât și copii. Proiectul se va susține duminica dimineața, în cadrul Sfintei Liturghii.


Tematica proiectului de cateheză

Învățătura de credință ortodoxă și viața în Hristos,

pe luna noiembrie 2009


Duminică, 1 noiembrie 2009: Pr. Marcel Florin Agrișan

Teme: -Mântuirea, scopul principal al fiecărui credincios

-Despre descoperirea dumnezeiască. (Revelația naturală și supranaturală)

-Minunile și proorociile


Duminică, 8 noiembrie 2009: Pr. Decebal Gorea

Teme: -Despre Sfânta Scriptură. Canonul Biblic: Vechiul și Noul Testament

-Insuflarea sau inspirația dumnezeiască


Duminică, 15 noiembrie 2009:Pr. Marcel Florin Agrișan

Teme: -Despre Sfânta Tradiție. Tradiția apostolică și tradiția bisericească

-Despre Sinoadele ecumenice și simbolurile de credință

-Întreita putere a Mântuitorului dăruită Apostolilor și urmașilor lor în Biserică


Duminică, 22 noiembrie 2009:Pr. Decebal Gorea

Teme: -Simbolul de Credință sau Crezul

-Articolele Crezului

-Credința și roadele sale


Duminică, 29 noiembrie 2009:Pr. Marcel Florin Agrișan

Teme: -Despre existența lui Dumnezeu

-Cunoașterea existenței lui Dumnezeu pe cale naturală și supranaturală

-Însușirile lui Dumnezeu


Duminică seara la Vecernie sau după Sfântul Maslu, vom citi din Sfânta Scriptură cartea Facerea.


Vă așteptăm cu drag!

Preot paroh Marcel Florin Agrișan

Tel 0751-353097


Preot Decebal Gorea

Tel 0745-520020

miercuri, 21 octombrie 2009

Prăznuirea Sfinţilor Mărturisitori ardeleni



Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte în luna octombrie, ziua douăzeci şi una, pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Preoţi Mărturisitori Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş. Apărători ai dreptei credinţe în Ardealul secolului al XVIII-lea, marcat de frământări religioase datorate prozelitismului catolic, aceşti sfinţi au fost canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955, sub păstorirea vrednicului de pomenire Patriarh Iustinian.

CUVIOSUL VISARION SARAI. Cuviosul părinte Visarion s-a născut într-o familie de părinţi ortodocşi din Bosnia, în anul 1714, primind numele de botez Nicolae. Tuns în monahism la vârsta de 18 ani la mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim, merge la locurile sfinte spre a vieţui în rugăciune şi meditaţie.
În această perioadă, în Transilvania, intrată sub jugul unei noi stăpâniri, catolică de această dată, românii ortodocşi treceau prin mari greutăţi. Autorităţile habsburgice, pentru a întări statul catolic, şi-a propus să înmulţească numărul catolicilor prin trecerea românilor la greco-catolicism.
În acest context istoric, călăuzit de Duhul Sfânt şi cu acordul patriarhului sârb de la Carlovitz, călugărul Visarion Sarai vine în Ţara Ardealului pentru a apăra Biserica pe care a iubit-o şi a mărturisit-o şi pentru a-i întări pe credincioşii ortodocşi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele oamenilor râvna şi dorinţa de statornicie în credinţa ortodoxă. Se spune că trăia o viaţă de aspră înfrânare, hrănindu-se numai cu mâncare slaba de legume.
În timp ce se îndrepta spre Sibiu, Cuviosul Visarion arestat şi apoi întemniţat în temuta închisoare Kufstein din munţii tirolezi unde, după grele suferinţe, dobândeşte cununa vieţii veşnice.

CUVIOSUL SOFRONIE DE LA CIOARA. Misiunea sa în Ardeal este continuată de Sfântul Sofronie. Originar din satul Cioara, de lângă Sebeş, judeţul Alba, se călugăreşte la una din mănăstirile din Ţara Românească. În anul 1756 se reîntoarce în satul natal. Râvna sa pustnicească l-a determinat să ridice un schit în mijlocul codrului, adunând în jurul său câţiva ucenici. Fiindu-i distrus schitul din porunca autorităţilor habsburgice, străbate ţinutul Sebeşului şi al Albei îndemnându-i pe credincioşi să nu se îndepărteze de credinţa dreptmăritoare, să alunge preoţii greco-catolici şi să declare că vor să stea sub porunca Bisericii din Ierusalim.
Arestat în mai multe rânduri de către autorităţi, întemniţat la Bobâlna şi Abrud, este eliberat în chip miraculos. Convoacă adunări de preoţi şi credincioşi, întocmind memorii către împărăteasa Maria Tereza şi guvernul Transilvaniei, prin care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor şi eliberarea celor ce pătimeau pentru statornicia în credinţa ortodoxă. Ajutat de colaboratorii săi apropiaţi, printre care se numărau şi călugării de la schiturile şi mănăstirile făgărăşene, unde Sfântul Sofronie a poposit pentru o perioadă, a început o acţiune energică de reorganizare a Bisericii Ortodoxe.
În 14 februarie 1761, Sfântul Sofronie a ţinut Marele sobor din cetatea Bălgradului (Alba Iulia), ale cărui hotărâri, redactate în 19 puncte ce cuprindeau doleanţele românilor ortodocşi din Ardeal, au fost înaintate guvernului. Mişcarea sa poate fi considerată o biruinţă deplină a Ortodoxiei în Transilvania. După numirea episcopului ortodox al Ardealului, Dionisie Novacovici, Sofronie se va retrage la Mănăstirea Argeşului unde se va săvârşi în pace.

SF. MUCENIC OPREA. Unul dintre mirenii care au luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe a fost evlaviosul Oprea din Săliştea Sibiului. În urma memoriilor înaintate împărătesei Maria Tereza la Viena în anii 1748 şi 1752, este arestat, pătimind muceniceşte alături de preoţii Moise Măcinic şi Ioan din Galeş. Mucenicul Oprea a dat în faţa slujitorilor împărătesei o pildă vrednică să o reţinem: Dacă împărăteasa îmi doreşte avutul, îi dau moştenirea părinţilor mei, dacă doreşte haina de pe mine, i-o dau, dacă doreşte mâinile mele să lucreze pentru dânsa, i le dau. Dar am un singur suflet care nu pot să i-l dau, pentru că e al lui Dumnezeu.

SFINŢII PREOŢI MĂRTURISITORI IOAN DIN GALEŞ şi MOISE MĂCINIC DIN SIBIEL. Din rândul preoţilor ortodocşi români din Transilvania s-au remarcat şi Moise Măcinic din Sibiel şi Ioan din Galeş. Primul a fost delegat de credincioşii ortodocşi din Făgăraş, Sibiu, Sebeş şi Orăştie să prezinte împărătesei Maria Tereza doleanţele românilor transilvăneni. Preotul Ioan din Galeş a pătimit în închisorile din Sibiu, Deva şi Graz (Austria). Ambii au dobândit cununa muceniciei în temniţa de la Kufstein.



IPS Bartolomeu Anania - predica la sfintii marturisitori ardeleni

luni, 19 octombrie 2009

Slavă lui Dumnezeu pentru toate - acatist de mulţumire




Cea mai folositoare si puternica slujba



Trebuie să ştiţi că din toate slujbele care se fac la biserică, cea mai folositoare şi mai puternica este Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie este jertfa şi răscumpărarea lumii întregi.

Părintele Cleopa

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei




Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere.
Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Klaus Kenneth, Conferinţe în România



Cand voi stii locatiile exacte si ora de incepere a conferintelor lui Klaus Kenneth in Romania, le vom posta pe blog.

Sursa : http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/10/16/klaus-kenneth-conferinte-in-romania/

Prezentare carte



Zbor spre adâncuri - Jurnal pastoral
Pr. Vasile Istrate

Fraţilor şi surorilor în Hristos, din parohiile Sf. Arhangheli" Budeşti şi "Sf. Prooroc Ilie " Cluj, datorită cărora am trăit zboruri spre Lumină şi căderi din înalturi. ("Căderea din înalturi e tot zbor" V. Voiculescu)

PROLOG

Un jurnal e asemeni unui zbor înspre tine însuţi. Cel mai lung zbor este zborul spre propriul tău adânc. Pentru că trebuie să ne îndreptăm spre adâncuri dacă vrem să tragem năvodul plin cu peşti (Luca 5, 4).Un jurnal este o însingurare, un pelerinaj interior în care autorul se descoperă pe sine căutându-şi propria înfăţişare în idei, întâmplări, semeni.
O carte alcătuită din cioburi, obsesii, întâlniri, restituiri, căderi şi înălţări, trăiri care străbat conştiinţa unui soldat al lui Hristos, neiubitor de măriri. Există gânduri pe care vrei să le împărtăşeşti şi gânduri de care vrei să scapi. În ambele cazuri este bine să le aşterni pe hârtie. Întrupate în acest fel, ele se vor risipi zburând spre alte adâncuri, părăsindu-te şi lăsându-te pradă altor frământări creatoare. Adânc pe adânc cheamă. Este o formă de a te păstra ‘‘în formă’‘.
O carte-jurnal de luptă împotriva plafonării, împotriva akediei duhovniceşti, menită să străjuiască nestingerea vegherii. Trăiesc momente când simt adierea unei aripi. Orice preot simte asta. E un înger acolo, care te iscodeşte, te inspiră, te menţine necurmat locuit de o flacără. Vizita lui e un privilegiu care nu trebuie ratat. De aceea, am crezut că trebuie să scriu pentru ca să nu piară această voce înaripată care mă îndeamnă mereu să privesc spre cerul din mine.
O parte din aceste rânduri au fost publicate în pagina ‘‘Logos’‘ a cotidianului bistriţean ‘‘Răsunetul’‘ la care am colaborat aproape opt ani, prin bunăvoinţa unor oameni de presă, iubitori de Neam şi Biserică. Au fost voci destule care m-au încurajat să nu mă opresc, ci să continui a propovădui ‘‘la ziar’‘ credinţa noastră ortodoxă, incisiv şi niţel exaltat de elanul primilor ani de preoţie. Din fericire, au fost şi detractori, s-au stârnit polemici, mi s-au dat replici. Am răspuns cu replici la replici. A fost o extraordinară experienţă de care m-am folosit pentru tot restul vieţii. Intre timp m-am temperat. Nu mi-a dispărut elanul, dar s-au schimbat priorităţile şi ascultările. ‘‘Jurnalul pastoral’‘ a rămas însă ca o ispită ascunsă într-un sertar pe care simt nevoia să-1 deschid tot mai rar, un prieten drag de care cu greu mă despart, împărtăşindu-1 şi altora.
Este o lucrare egoistă ca orice jurnal. Pentru că eu aş vrea ca toţi oamenii să-1 cunoască pe Hristos şi să descopere lucrarea Sa în lume. Şi pentru că deocamdată, singurul care s-a folosit sunt eu [...]. Dacă se va mai folosi cineva, dacă cineva citind aceste gânduri ‘‘îmi va face loc în inima sa’‘ (2 Cor. 7, 2), deja este prea mult. Nădăjduiesc totuşi, că măcar o filă a acestui jurnal îşi va încheia călătoria în aşternutul unui suflet.

Părintele Vasile
***
3 ianuarie:

Cu Sf. Cruce prin sat. Agheasmă mare este şuvoi din apele Iordanului care se împarte fără să se isprăvească în casele celor ce ne primesc cu credinţă.
Dincolo de dragostea celor ce sunt ostenitorii şi închinătorii Bisericii noastre, simt o anumită răceală vecină cu răutatea: indiferenţa celor lipsiţi de credinţă, dispreţul sectarilor care îşi închid instinctiv porţile, atitudinea duplicitară a fraţilor uniţi (unii se ascund, alţii ne primesc cu o prefăcută politeţe).
Propaganda sectară, furibundă în ultimii ani, n-a avut succes în parohia noastră. Totuşi, astăzi, un biet tânăr - proaspătă victimă - refuză cu un gest dispreţuitor Sf. Cruce. Simt pentru prima oară, aproape fizic, răsuflarea otrăvită a Satanei.


6 ianuarie, Bobotează:

Ieşim la Agheasmă Mare afară pe un frig năpraznic. Oamenii aşează pe zăpadă vase cu apă. Scântei de gheaţă se încheagă deasupra fiecărui vas.
Sfinţim apa cu credinţa că ‘‘astăzi firea apelor se sfinţeşte’‘ şi că nu noi, nici gesturile noastre liturgice, ci harul Duhului Sfânt face lucrarea. Am convingerea că simpla noastră prezenţă, uniţi prin credinţă în gerul Bobotezei, face să vină harul mistuitor al lui Dumnezeu care străpunge apa îngheţată (‘‘Dumnezeu este foc mistuitor’‘, Deut. 9,3).
O discuţie între credincioşi:
- ‘‘Pocăiţii’‘ zic că apa nu se strică pentru că punem busuioc în ea.
- Păi să pună şi ei şi să vedem dacă nu se strică. Facă şi ei dacă pot!

***
8 februarie:

O mostră din înţelepciunea populară:îmi povesteşte un credincios bătrân că odată l-a chemat pe un vecin la biserică dar acela i-a spus că preferă să vadă Liturghia la televizor. Atunci bătrânul 1-a întrebat:
- Mă, la televizor ai văzut vreodată vaci?
- Da, am văzut. , - Şi ţi-o plăcut?
- Da, erau tare faine!
- Da le-ai putut mulge, ai băut lapte de la ele?
- Păi cum să beau mă, că erau în televizor!
- No, păi aşa şi cu Liturghia mă! Dacă o priveşti la televizor îi faină, da' de darurile ei nu ai parte. Numa' în sfânta biserică capeţi binecuvântare de la popa şi poţi primi Sfânta Cuminecătură! Nu să stai în pat cu ţâgarea-n gură!

Şi o altă întâmplare:
Doi săteni trec prin faţa unei răstigniri. Unul - ortodox - îşi face cu evlavie sfînta cruce. Celălalt - sectar penticostal - îl întreabă ironic:
- No, ce ţi-o răspuns crucea, mă?
- Ascultă mă, io nu crucea am salutat-o, ci pe Dumnezeu! Că io şi când îţi dau ţie ‘‘bună ziua’‘ nu cu tine vorbesc ci tăt cu Dumnezeu. Că îi zic: ‘‘Mulţam Doamne că ai făcut bună ziua de astăzi şi ne-ai ferit de năcaz!’‘. No, amu tu dacă înţălegi ceva bine, dacă nu tăt bine.

***
5 martie:

Cândva, cu mulţi ani în urmă, eram elev la Şcoala de Artă, şi, fiind într-o mare criză financiară, stăteam cu câteva icoane zugrăvite pe pânză, în piaţă la Năsăud în zi de târg. Lume pestriţă, înghesuială, nimeni nu mă întreba despre preţ...
Deodată, o bătrânică se opreşte în faţa icoanelor, îngână un ‘‘Doamne ajută’‘, se închină cuviincios şi pleacă mai departe.
Mi-am adunat în grabă pânzele şi am plecat acasă. De atunci, niciodată n-am mai vândut icoane.

***
22 decembrie:

Am trăit în ultima vreme o perioadă întunecată a preoţiei mele, în care am lăsat în umbră chemarea pastorală şi m-am dedicat aproape cu totul ‘‘betoanelor’‘. Am lepădat reverenda şi am fost nevoit să îmbrac salopeta.
Mi-am scos din geantă Molitfelnicul, patrafirul şi crucea şi le-am înlocuit pentru un timp cu şurubelniţa, ruleta, caterul, mistria, patentul, facturile şi chitanţierul. M-am lăsat mânjit cu ocări şi ciment, ‘‘fâcăndu-mă tuturor toate’‘, doar pentru a mă ţine de cuvânt. Am promis că vom avea căldură de Crăciun, în biserică.
N-am avut parte de viaţă personală sau familială, n-am avut zile şi nopţi. La mâncare şi somn am renunţat, considerându-le pierdere de vreme. Sănătatea am împins-o în pragul falimentului. Am avut depresii, m-am umilit, m-am căciulit, am cerşit, m-am coborât până la limite ca să obţin bani pentru Casa Domnului. Anii de şantier din ‘‘civilie’‘ mi-au fost mult mai utili decât anii de studii teologice. Mi-am impus o autoanatematizare, m-am autoanihilat, ca să duc totul la capăt. N-am avut timp să-mi caut duhovnicul. Oameni în care am crezut m-au dezamăgit. Şi, când credeam că totul se va împlini, a început căderea. A fost o lovitură neaşteptată. M-am crezut părăsit de Dumnezeu. Am deznădăjduit. M-am ascuns şi am plâns. I-am strigat: ‘‘De ce Doamne ? De ce mă părăseşti tocmai acum ? Ce ţi-am făcut ? Mi-am dedicat viaţa casei Tale!’‘. Nu dramatizez. Asta am simţit atunci. Sunt om. Un om ajuns în adâncuri. Şi acolo, în adâncul genunii, am strigat: ‘‘Unde eşti ?’‘. Apoi... El era acolo în abis. Mă aştepta . Avea ochii senini şi, totuşi, mustrători. Căzusem în braţele Sale. Am bâiguit ruşinat: ‘‘Deşi eu Te-am părăsit, Tu, însă, nu mă părăsi’‘. ‘‘Trebuie să te ridici - mi-a zis. Numai de aici poate începe urcuşul. Zborul! Du-te şi nu mai păcătui’‘.
A doua zi, un simplu mesaj telefonic al Părintelui duhovnic m-a reaşezat în har: ‘‘Crăciun fericit, viaţă în Hristos şi drum fără prihană’‘.

miercuri, 14 octombrie 2009

duminică, 11 octombrie 2009

Construcţia Bisericii

ORARUL SLUJBELOR RELIGIOASE ÎNCEPÂND CU 12 OCTOMBRIE 2009

DUMINICA ŞI ÎN SĂRBĂTORI : ora 09.00 - Utrenia
ora 10.00 SF. LITURGHIE

ÎN PRIMA ŞI ÎN A TREIA DUMINICĂ DIN LUNĂ : - ora 18.00
- TAINA SFÂNTULUI MASLU

ÎN A DOUA, A PATRA, A CINCEA DUMINICĂ DIN LUNĂ :- ora 18.00 - VECERNIA
- PROGRAM DE CATEHEZE

SÂMBĂTĂ SEARA ŞI ÎN AJUNUL SĂRBĂTORILOR : - ORA 18.00 - VECERNIA CU LITIE

ÎN CURSUL SĂPTĂMÂNII :

MIERCURI, VINERI ŞI SÂMBĂTĂ - ora 10.00 SF. LITURGHIE
SÂMBĂTĂ - ora 11.30 - SLUJBA PARASTASULUI

ÎN FIECARE SEARĂ - ora 18.00
- LUNI - CEASUL I, ACATISTUL TUTUROR SFINŢILOR
- MARŢI - CEASUL III - PAVECERNIŢA MICĂ
- MIERCURI - CEASUL VI - ACATIST
- JOI - CEASUL IX -MIEZONOPTICA
- VINERI - PARACLISUL MAICII DOMNULUI

LA SFÂRŞITUL SLUJBEI TIMP DE 10 MINUTE RUGĂCIUNEA INIMII

ÎN PRIMA ZI A FIECĂREI LUNI SLUJBA DE SFINŢIRE A AGHIASMEI MICI, SEARA DUPĂ SLUJBA RESPECTIVĂ


PREOT PAROH
PR. MARCEL FLORIN AGRIŞAN

PREOT
PR. DECEBAL GOREA

Parohia Ortodoxă Română cu Hramul Tuturor Sfinţilor - Floreşti