motto[1]: “Duhul Domnului este peste Mine,
că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor,
M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită,
să propovăduiesc celor robiţi slobozire
şi celor orbi vederea, să slobozesc pe cei apăsaţi,
Şi să vestesc anul plăcut Domnului”
Lc. 4, 18-19 // Isaia 61, 1-2
.
Stih: Binecuvintează-ne nouă Indictul anului nou
Cel ce eşti prea vechi şi pentru oameni nou[2]
ÎNAINTE CUVÂNTARE[3]
«Când Soarele ochiul zidirilor, în luna aceasta vine asupra zodiei Cumpenii şi se potriveşte ziua cu noaptea, ce bucurie nu pricinueşte la toţi de obşte! Pentru căci fiind cea mai întâiu a toamnei, şi mai împodobită şi mai bogată de tot felul de roade, îndestulează pre toţi, şi îi face a uita ostenelele zădufului verii trecute şi îndeamnă a se apuca de ale anului viitor cu bună nădejde.
Această lună, ce este a şaptea dela MARTIE, căci odinioară anul se începea dela MARTIE, şi în astronomie încă să mai păstrează acest obiceiu. La Evrei mainainte de robia Vavilonului, se zicea Atanim. Iară după robia Vavilonului Tier; întru carea în tot anul după adunarea roadelor pământului, făcea ei praznicul corturilor, mulţumind lui Dumnezeu, şi această prăznuire o făcea pentru aducerea aminte a petrecerii în pustie în patruzeci de ani, şi pentrucă prin multe scârbe şi ostenele au intrat în pământul Făgăduinţii.
Vrednică de însemnat este şi pentru aceea că ea alcătueşte un număr de şeptime care în toată Scriptura nouă şi veche este de minune şi tainică armonie.
Precum în ziua a şaptea s’au odihnit Dumnezeu, la Facere. Şi iarăşi în ziua a şaptea au poruncit să ne odihnim şi altele….
Vrednică de însemnare mai era la dânşii, adecă la Evrei şi pentru aceasta, căci avea ştiinţă din Sfânta Scriptură, că întru această lună, corabia lui Noe după încetarea potopului, au stătut pre munţii Ararat.
Şi pentru căci marele Prooroc Moisi în zilele ei, după ce au priimit de al doilea tablele legii, pogorându-se din munte, au avut faţa atât de proslăvită, în cât nu au putut ei să caute spre dânsul.
Încă şi pentru căci întru dânsa s’au început cortul mărturiei în muntele Sinai. Şi pentru căci în zilele ei Arhiereul cel mare odată în an intra în Cortul cel mai din lăuntru, care se numea Sfânta Sfintelor, şi aducea jertfă mai întâiu pentru sine, apoi pentru popor, care întru această lună se aduna în Ierusalim, şi se curăţia de păcatele a tot anul, şi aducea arderea cea de tot Domnului.
Şi pentru căci întru dânsa sau sfinţit prea luminata, şi prea slăvită Biserica lui Solomon şi Sicriul legii s’au adus într’însa.
Asemenea şi pentru căci dela dânsa se începea numărul ce se tindea până la cincizeci de ani, dupre porunca Domnului, că numărând şapte săptămâni de ani, din care se adună patruzeci şi nouă, prăznuia anul al cincizecilea, care se numia la dânşii Jubilar (Iovileos).
Iară de către Romani luna aceasta s’au numit September, carea va să zică a şaptea dela Martie, dela a căriea zi dintâiu, August Chesariul au pus începerea Indictionului pentru pricina dăjdilor dela supuşi, precum arată Istoria. Iară la Greci de către Machedoneni s’au numit Gorpieos. Şi de către Atinei Memactirion, pentrucă în zilele ei făcea sărbătoarea, pre carea o numia memactiria, întru cinstea lui Dios (Jupiter sau Joe) băsmuind ei că acest dumnezeu al lor, amestecă şi turbură pământul.
Iară la noi este cinstită luna aceasta pentru sfintele Praznice care se săvârşesc, nu întru cinstea lui Joe celui băsmuit de Elini, ci întru slava adevăratului Dumnezeu Făcătorului tuturor, carele numai căutând spre pământ îl face de se cutremură.
Precum şi Indictionul, nu pentru căci s’au legiuit de August Chesariul îl priimim, ci pentru căci Domnul nostru Iisus Hristos, în ziua aceasta (carea se prâznuia şi de Romani) au intrat în Sinagoga Evreilor, şi au cetit cuvintele Isaiei Proorocului, care s’au plinit întru dânsul, precum scrie Luca Evanghelistul. Care prăznuire a Indictionului s’au aşezat de Sfântul Sobor cel dintâiu dela Nicheea, ca o epocă de slobozenia creştinilor. După ce marele Constantin au biruit pre Maxentie tiranul, şi au luminat lumea cu buna credinţă, întru a căruia împărăţie prin Sfânta Elena maică-sa s’au aflat şi Cinstita Cruce, a căria înălţare cu bună potrivire s’au făcut în luna aceasta a zodiei cumpenii. De vreme ce şi Cinstita Cruce au fost cumpăna dreptăţii între doi tâlhari, ce au fost răstigniţi cu Hristos.
Dela acest Sfânt Sobor al Nicheei până mainainte de căderea împărăţiei creştineşti, din veac în veac s’au pus în bună orânduială slujbele sfintei Biserici, de sfinţii făcătorii de Canoane, şi scriitorii de cântări, ale Praznicilor Stăpâneşti şi Domneşti, şi ale pomenirilor sfinţilor, ale celor ce mainainte de Lege, şi în Lege au bine plăcut lui Dumnezeu, şi ale celor ce după venirea Fiului lui Dumnezeu la noi, l’au priimit pre Dânsul, şi după înălţarea Lui la Ceruri au mărturisit numele Lui înaintea tiranilor. Şi cu un cuvânt ale tuturor celor ce în multe chipuri au strălucit întru bunătăţi, a cărora slavă ce vor să aibă în veacul viitor; pre cât au fost cu putinţă firii omeneşti a suferi, o au arătat Domnul nostru celor trei ucenici cu Schimbarea Feţii în muntele Tavorului. Apoi şi în sfintele Evanghelii zicând: “Atuncea drepţii vor străluci ca soarele, întru împărăţia Părintelui lor”. Şi iarăşi pentru slugile cele înţelepte : “Că-i va pune să şază, şi trecând va sluji lor”. Şi către Apostoli: “Că vor şedea la masa lui întru împărăţia Lui. Şi pre douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil”. Asemenea şi grăitorul de Dumnezeu Apostol zice: “Au nu ştiţi că sfinţii vor să judece lumea?”
Iară cum că se cuvine nouă să cinstim pre sfinţi, arătat să face din cuvintele Proorocului şi împăratului David, carele zice: “Iară mie foarte îmi sunt cinstiţi prietenii tăi, Dumnezeule”, şi propoveduind stăpânirea lor asupra dracilor, a trupului, a lumii şi a stihiilor, adaoge zicând: “Foarte s’au întărit Stăpâniile lor”. Iară pentru mulţimea lor zice: “Număra-voiu pre dânşii, şi mai mult decât nisipul să vor înmulţi”. Iară cum să cuvine nouă să-i cinstim, ne învaţă sfântul Cuviosul Părintele nostru Ioan Damaschin, cel mai ales dintre sfinţii făcătorii de Canoane, zicând: “Se cuvine să cinstim pre sfinţi ca pre nişte prieteni a lui Hristos, ca pre nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu. Şi după altele multe, adaoge zicând: Câte ai fi făcut ca să afli ajutor, carele să te ducă pre tine la Împăratul cel muritor, şi pentru tine cuvânt să pue către dânsul? Dar pre apărătorii neamului omenesc, pre cei ce fac rugăciuni pentru noi către Dumnezeu, oare nu se cuvine să-i cinstim? Aşa cu adevărat, să cuvine să-i cinstim, Biserici ridicând lui Dumnezeu întru numele lor, daruri aducându-le, aducerile aminte a lor cinstindu-le, şi întru dânsele duhovniceşte veselindu-ne, ca veselia să se facă cuviincioasă celor ce ne-au chemat pre noi, ca nu vrând noi să-i cinstim împrotiva noastră să-i mâniem. Că cu cele ce Dumnezeu să cinsteşte, de acela şi robii lui se vor veseli, iară de cele ce Dumnezeu să mâhneşte, şi ostaşii lui se vor mâhni. În Psalmi şi în laude, şi în cântări duhovniceşti, şi în umilinţă şi milostenie către cei ce au trebuinţă. Noi credincioşii să cinstim pre sfinţi, prin carii mai vârtos Dumnezeu Se cinsteşte”.
Până aici sunt cuvintele Sfântului Ioan Damaschin, din care ne învăţăm că nu sfinţii au trebuinţă de cinstirea noastră, ci noi avem trebuinţă de ajutorul lor, şi cum că nu se cuvine a face pomenirile sfinţilor cu mâncări cu băuturi preste măsură, din care se naşte curvia, nici cu alăute şi cu alte organe, şi cu cântări necuvioase, şi jocuri. Ca nu în loc de a priimi vreun folos din pomenirea lor, mai mult să ne osândim, căci cinstea sfinţilor este urmarea vieţii lor.
Deci după Praznicile Stăpâneşti mai întâiu cinstim ale Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Mariei. (Din care al prea cinstitei naşterii ei este întru această lună, ca o începere a mântuirii noastre). Apoi ale fieşte-căruia sfânt în toate zilele preste an, cu ale cărora vitejii, isprăvi şi nevoinţe Biserica ca cu nişte stele nerătăcite aşezate, pre tăria ei cea înţelegătoare, luminat străluceşte, şi cununa de douăsprezece luni a anului, ca cu nişte flori bine mirositoare din raiul cel înţelegător, prea frumos se împodobeşte şi Făcătorul vremilor şi al anilor, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi, dupre zisa Proorocului întru sfaturile lor, Să şi proslăveşte şi de către toată suflarea Se închină şi Se laudă.
Deci de vreme ce am pomenit la început pentru prăznuirea corturilor, această lună au fost, întru care şi ale Bisericii Sfintei Învierii lui Hristos cu cuviinţă s’au aşezat a se săvârşi. Datorie avem, ca şi noi să ne aducem aminte de înoirile duhovniceşti, şi spre mai bine să ne schimbăm din zi în zi, până ne aflăm întru această vieaţă prea scurtă. Că nu atât numai pentru Biserica cea zidită din pietri şi din lemne neînsufleţite, s’au orânduit a se face pomenirea înoirilor, cât mai mult pentru îndemnarea înoirii duhovniceşti a fieşte căruia creştin, carele dupre cuvântul apostolesc este Biserică însufleţită a Dumnezeului celui viu, precum poate vedea fieşte cine cuprinderea slavei dela Hvalitele slujbei înoirilor la treisprezece zile, cum să cuvine a să înoi omul.
Aşa dar să ne înoim, dezbrâcându-ne, dupre cuvântul Apostolului, de omul cel vechiu, prin pocăinţă şi prin mărturisire curată, şi să ne îmbrăcăm în cel nou, prin lucrarea faptelor bune, ca eşind din vieaţa aceasta îndreptaţi şi gătiţi, după ce se vor strica corturile noastre (adică trupurile ce purtăm), şi după ce iarăşi se vor ridica prin glasul trâmbiţii ceii de apoi, să ne învrednicim a priimi rodurile ostenelelor noastre; prăznuind nu odată în an, ci fără încetare, nici în corturi şi colibi stricăcioase ca Evreii, ci în lăcaşurile cele nefăcute de mână, ale celor întâi născuţi. Cu Darul şi milostivirea lui Dumnezeu celui în Treime slăvit, că numai lui se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum, şi întru nesfârşiţi veci ai vecilor, Amin.»
Hristos predicand la Nazaret in sinagoga evreilor - fresca sarbeasca de secol 14, de la Manastirea Decani
_______________________
[1] Cuvintele Mântuitorului rostite la Nazaret în sinagoga evreilor într-o zi de sâmbătă, când S-a sculat să citească şi i S-a dat cartea proorocului Isaia. După ce le-a citit proorocia (Is. 61, 1-2), a rostit în auzul lor cuvintele: “Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (vezi Lc. 4, 16-22). Scriptura aminteşte şi reacţia evreilor: “Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?” (Lc. 4, 22).
[2] Stihurile de dinaintea Sinaxarului primei zile a lunii Septembrie în Mineiul Lunei lui Septemvrie, ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1908, p. 25
[3] Înainte cuvântare la ediţia a II-a a Mineiului Lunei lui Septemvrie – Bucureşti, 1908, pp. 5-8. Autorul nu este menţionat. Limbajul poartă cu el mireasma arhaică a limbii româneşti de secol trecut şi este cel folosit în carte, transcris exact aşa cum apare în ediţia originală.
sursa : aici
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu