duminică, 8 ianuarie 2012

"Unde este Dumnezeu, mamă? Unde este Dumnezeu, tată? Nu vedeţi că înnebunim fără El?" ( scrisoare de adio)

„ Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S….., aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu ( printre toate celelalte porcării sexuale)... Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste ( ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!

De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…

Ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: Banul. Parcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru: de multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre… Deşi nu suntem bogaţi, nici bancheri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani… Şi când mi-i daţi o faceţi cu satisfacţia celui care şi-a împlinit deplin datoria sa, sfântă, de părinte…

Poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Când eraţi tineri v-aţi vândut sufletele Banului, aţi acceptat viaţa pe care o dă Banul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu; şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…

Când voi v-aţi vândut sufletele ne-aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi. Căci vânzându-vă aţi făcut din lume o piaţă de suflete…

Ştiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă v-a părea rău că nu m-aţi avortat…

…deşi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră: o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să poată fi trăită ca un om, nu ca o maşină. Dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, care ajungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor tăi… Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o mângâiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mângâierea involuntară pe care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă….

Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Nu mai e loc pentru Adevăr în această lume? Adevărul nu e bun decât pentru a muri?...

Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă… Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…

Am ajuns nişte prefăcuţi care abia aşteaptă pauzele ca s-o zbughească printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări, unde dansăm şi râdem şi ne sărutăm cu patima unui protest, scandalizându-i pe locatari… Şi ei, săracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teamă că o să-i caftim când vor ieşi să ducă gunoiul…. Le e frică de pumnii noştri, pentru că nu ne-au luat niciodată povara neagră din suflete… De fapt, sunt şi unii care ne înjură şi ne alungă, cu acordul tacit al bătrâneilor fricoşi de la ferestre, care parcă toată viaţa n-au învăţat nimic altceva decât să-i alunge pe alţii din sufletul lor…ca să nu pună în pericol amărâta lor de viaţă… pe care n-aş primi-o nici de pomană!

Voi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex protejat ( care vă protejează de fapt pe voi de „complicaţii”, de efectele nedorite ale vieţii moderne, civilizate!). Parcă aţi investi într-un serviciu de deratizare care vă scuteşte de noi şi de problemele noastre sufleteşti ca de şobolani şi gândaci de bucătărie… Îmi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului mai mult decât noi: căci ce v-aţi face voi, părinţii, dacă într-o zi când s-ar lua curentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc? N-aţi fi cu totul depăşiţi? Aţi mai zâmbi aşa frumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi bani ca să ieşim în oraş?...

Iată! Nici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru de ajutor… Iată, că nu credem în voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat această credinţă ? Aţi vândut-o demult pe confort, pe gresia şi faianţa din baie, pe maşina nouă din garaj şi pe toate celelalte fleacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte ori simţiţi în mine revolta… Şi ce mă doare cel mai tare: nu vreţi de la mine decât un singur lucru: să ajung la fel ca voi! Pentru asta mă plătiţi şi-mi îngăduiţi toate!

Voi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă… Nici societatea, nici şcoala, forme de senilitate consfinţite prin vot o dată la 4 ani…

Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară…Dar El…unde este?

Unde este Dumnezeu, mamă?

Unde este Dumnezeu, tată?

Nu vedeţi că înnebunim fără El?

Nu vedeţi că banii pe care ni-i daţi sunt bani de înmormântare a sufletelor noastre?

Nici profa de religie nu-L cunoaşte pe Dumnezeu… Ştie doar să mute piesele unui muzeu religios din magazie în sufletele noastre… Ne mai atârnă, în „colierul” disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie

O colegă satanistă m-a invitat să mă alătur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne accepte… Cine?!

De aceea şi ea şi „tovarăşii” ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut….Practic ea îmi cere să mă bucur de rău, de absurdul în care ne cufundăm tot mai mult… de anormalitatea relaţiei noastre…

Dar prefer să mor decât să accept asta…

………………………………………………………………………………………………

Dragii mei, scumpii mei părinţi!

Acestea ar fi trebuit să fie ultimele mele cuvinte…

Pregătisem totul, în detaliu… Când a sunat Ana şi mi-a zis să mergem la mănăstire… Am refuzat şi m-am dus să mă culc; dar stând în pat m-am gândit că dacă tot m-am hotărât să mor, ce mai contează? Dacă cineva m-ar face să mă răzgândesc, înseamnă că hotărârea mea e o iluzie, înseamnă că mi-e frică, înseamnă că nu fac decât să spun cuvinte goale, să-i mint pe toţi ca să mă dau în spectacol, şi în cel mai scârbos, acela de a cerşi atenţie cu moartea ta…

Când orice ai face şi tot nu eşti băgat cu adevărat în seamă, nu-ţi mai rămâne decât moartea: ştii că la înmormântare vor fi sentimente adevărate, că vei fi plâns şi regretat aşa cum nu ai fost niciodată, ŞTII CĂ ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITĂ ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CÂND ESTE ÎN VIAŢĂ, mila aceea esenţială care, oricât de căzut ai fi, te împinge să te agăţi de viaţă… Ştii că oamenii de lângă sicriul tău se vor fi trezit cu adevărat, că te vor privi şi-ţi vor vorbi din inimă… DIN INIMĂ…DIN INIMĂĂĂĂ!!!!!!!!.....

Asta am găsit la mănăstire, mamă şi tată: propria INIMĂ!

Mă dusesem să dărâm ultima redută a vieţii, mă dusesem să înfrunt şi ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotărâre furioasă…

Am intrat în chilia unui călugăr subţire şi palid, care privea în podea ca şi cum ar fi urmărit o furnică prin microscop… Mi-a făcut semn cu mâna să mă aşez pe un scaun, apoi s-a aşezat şi dânsul…

Au trecut câteva minute până când să-mi dau seama că tăcerea lui e mai puternică decât furia mea, şi viaţa din trupul acela numai piele şi os, înmiit mai tare decât lumea plină de disperare şi ipocrizie din care veneam… Încet-încet, fără un sunet, inima mi se dezgheţa: frigul din ea se evapora ca şi cum suflarea caldă a cuiva ar fi cuprins-o, ca şi cum un suflet ar fi intrat în mine şi mi-ar fi îmbrăţişat sufletul ca să-l încălzească…

N-am crezut că există aşa ceva, o astfel de dragoste…. Am văzut mereu numai atingerea trupurilor, îmbrăţişarea lor disperată, care nu atinge sufletul, care lasă sufletele şi mai singure şi mai pustii …şi mai reci…

EXISTĂ DRAGOSTE, MAMĂ!!!

EXISTĂ DRAGOSTE, TATĂ!!!

Suntem în noiembrie şi-n mine e primăvară! Înţelegeţi?

Sunt plină de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lăsat toate iernile vieţii mele în urmă… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zăpezii…. Văd în mine toată murdăria lumii şi am mai multă poftă de viaţă ca oricând! Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumină şi căldură, şi ştiu că El are puterea de a usca totul şi de a face să crească iarba; şi că vor ieşi flori….

Stăteam în chilia aceea, într-o tăcere tot mai caldă şi mai duioasă… Mă aşteptasem să fiu întâmpinată cu reţinere, să fiu judecată şi combătută, mustrată, luată la rost, să mi se ţină predici… Şi nimic din toate acestea… Doar un preot călugăr care tăcea… Doar metaniile din mâna lui se mişcau încet ca un ceas care măsura, nu timpul, ci mila… De la o boabă la alta, mila aceea plină de înţelegere, tot creştea… până mulţimea ei mi-a apăsat inima atât de tare încât am izbucnit în plâns… M-am aruncat la picioarele lui şi am început, plângând în hohote, să spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL….

Nu mai ştiam cine şi unde sunt, nu mai simţeam spaţiul şi timpul…. Doream cu disperare doar ca bunătatea aceea ce mi se descoperise să rămână cu mine: să stau în casa ei şi să mănânc la masa ei şi să privesc prin fereastra ei, să fiu copilul ei, care se joacă în curtea ei, care se bucură de laudele ei… Şi pentru asta trebuia să spun totul, să dau totul afară din mine, să mă eliberez de tot ce fusesem până atunci…. Să dau afară tot ce era de afară, tot întunericul şi scâşnetul dinţilor sufletului meu… Aici în dragostea aceasta ar fi trebuit să mă nasc şi să locuiesc şi să cresc… Aici ar fi trebuit să fiu dintotdeauna şi să nu cunosc altceva… Dar eu m-am născut afară, din oameni izgoniţi din Rai, care s-au învăţat să trăiască afară, în întuneric şi-n mijlocul disperării… Oameni care au colonizat ura şi durerea continuă… Oameni care locuiesc în mlaştină şi s-au învăţat cu căldura ei fetidă… Au uitat mireasma bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu…

M-AM ÎNDRĂGOSTIT, MAMĂ!

Iubesc, tată!

Nu un băiat, nu o haină, nu o muzică, nu un liceu, nu o carieră!

M-am îndrăgostit de Viaţă, de Dumnezeu şi de Om! Toate acestea m-au strâns într-o singură îmbrăţişare de nesfârşită dragoste şi duioşie când m-au cuprins de umeri şi m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adâncul mormântului în care locuia sufletul meu…

Acum, chiar dacă lumea întreagă ar pieri, cu toate lucrurile şi modele ei, FERICIREA MEA AR RĂMÂNE NEŞTIRBITĂ! Pentru că acum ea nu mai vine din afara mea spre înlăuntrul meu, ca să depindă de capriciile lumii: ci vine din lăuntrul meu şi creşte până se revarsă în jurul meu: şi nu trebuie decât un singur lucru: să rămâi credincioasă Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Răstignit. Din El curge, nespus de bogată, această iubire duioasă, mângâietoare care înţelege şi iartă şi îndreaptă, cu nespusă blândeţe, toate rătăcirile sufletului….

Atât mi-a spus călugărul acela la sfârşitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa păcatele tale şi ţi-a dat iertarea, Acesta Care ţi-a luat sufletul în braţe ca pe un prunc şi ţi l-a încălzit cu Suflarea Lui dătătoare de viaţă, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a făcut Om, răstignit pentru vina ta şi înviat pentru viaţa ta…

Ştiu că nu veţi înţelege… Oare poate cineva, fără să fi cunoscut el însuşi, din experienţă personală, cele scrise de mine?

Dar totuşi am îndrăznit să vă povestesc… totuşi, îndrăznesc să nădăjduiesc, că într-o zi, veţi înţelege…

În zori, după priveghere, la sfârşitul Liturghiei, părintele mi-a făcut semn să mă apropii şi să mă împărtăşesc… Nu vă pot spune ce s-a întâmplat atunci… Doar că ceea ce am cunoscut în Sfânta Spovedanie a fost doar un mic prolog…

Ştiu că nu puteţi înţelege… Dar vă rog, vă rog din toată inima să mă credeţi: NICIODATĂ NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATĂ NU V-AM IUBIT MAI CURAT ŞI MAI MULT!...

Aseară, când v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia să merg nu ştiam că am spus ultima minciună… Ştiam că mă duc să distrug şi ultimul argument al vieţii… Şi, iată-mă, ca o întoarsă din morţi, ca o ieşită din iad! Ca o învinsă de Viaţă! Doar pentru că Cineva a readus Dragostea pe pământ, deschizându-şi braţele înaintea noastră şi îmbrăţişându-ne aşa cum suntem cu preţul celor mai cumplite răni…

Acum, dragii mei, am pentru ce să trăiesc… Am ce să dau… Acum nu mă mai sperie nici o durere… căci Hristos le-a transformat pe toate în dureri de naştere ale Iubirii…

Aceasta trebuia să fie o scrisoare de adio… Şi este! Spun ADIO întunericului, fricii şi morţii, deznădejdii şi singurătăţii… Adio! În Numele Lui…

( după o întâmplare reală )

preluare de aici

joi, 29 decembrie 2011

PROGRAMUL BINECUVÂNTĂRII CASELOR DE BOBOTEAZĂ

Pr. Decebal Gorea

Miercuri, 28 decembrie 2011 – str. Eroilor:
168-C1, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
170-C2, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
172-C3, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
174-C4, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
176-C5, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130
178-C6, sc. 1 şi sc. 2, orele 2100-2200

Joi, 29 decembrie 2011 – str. Eroilor:
190A-C7, sc. 1, orele 1600-1700
190B-C8, sc.1, orele 1630-1730, sc.2, orele 1800-1900
190C-C9, sc. 1, orele 1830-1930
208 –orele 1900-2000, 206, orele 1930-2030
204, orele 2000-2100, 202, orele 2030-2130

Vineri, 30 decembrie 2011 – str. Eroilor:
200, orele 1600-1700, 198, orele 1630-1730
196, orele 1700-1800, 194, orele 1730-1830
192, orele 1800-1900, 282-C8, orele 1830-1930
280-C7, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
278-C6, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Luni, 2 ianuarie 2012 – str. Eroilor:
276-C5, sc. 1, orele 900-1000, sc. 2, orele 930-1030
274-C4, sc. 1, orele 1000-1100, sc. 2, orele 1030-1130
272-C3, sc. 1, orele 1100-1200, sc. 2, orele 1130-1230
270-C2, sc. 1, orele 1200-1300, sc. 2, orele 1230-1330
266-8H, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430
264-9I, sc. 1, orele 1400-1500, sc. 2, orele 1430-1530
262-10J, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630
252-7G, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
250-6F, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
Triplexuri: 342,344,346,348,350,352,354,356,358, 360,362,364,366,368,370,372,374, orele 1800-2100


Marţi, 3 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
1A, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
1B, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
15, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
13, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
11, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130
9, sc. 1, sc. 2; 7, sc. 1, orele 2000-2130

Miercuri, 4 ianuarie 2012
- str. Fagului: 24, 23 şi azil bătrâni, orele 1500-1600
-str. Salcâmului:17,15,13,11,9,7,5,3,orele 1600-1730
-str. Eroilor: 400, sc. 1 şi sc. 2, orele 1600-1730
- str. Cetatea Fetei: Ans. 6, sc. 1, orele 1630-1730,
sc. 2, orele 1700-1800, sc. 3, orele 1730-1830
Ans. 7, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930,
sc. 3, orele 1900-2000
- str. Stejarului: 1, sc. 1, sc. 2, orele 1930-2100
18, sc. 1, orele 2030-2130

Joi, 5 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
20, sc. 1, orele 1600-1700, 22, sc. 1, orele 1630-1730
24, sc. 1, orele 1700-1830, 26, sc. 1, orele 1830-1930
21, 23, 25, 27, 28, orele 1900-2100

Vineri, 6 ianuarie 2012 – str. Porii:
140 C, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800, sc. 4, orele 1730-1830
142 B, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930,
sc. 3, orele 1900-2000, sc. 4, orele 1930-2030
156, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012 – str. Porii:
140 A, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430,
sc. 3, orele 1400-1500, sc. 4, orele 1430-1530
144-C3, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630,
sc. 3, orele 1600-1700
146-C4, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800,
sc. 3, orele 1730-1830

Duminică, 8 ianuarie 2012
- str. Uruşagului: 111C, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1300-1400, duplexuri: orele 1400-1530
- Str.Porii: 148-C5, sc. 1, orele 1530-1630,
sc. 2, orele 1600-1700, sc. 3, orele 1630-1730



Pr. Marcel Agrişan

Miercuri, 28 decembrie 2011 – str. Eroilor:
180-C1, sc. 1, orele 1600-1700
180-C2, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800
180-C3, sc. 1, orele 1730-1830
186-C4, sc. 1, orele 1800-1900
188-C5, sc. 1, orele 1830-1930, sc. 2, orele 1900-2000
190-C6, sc. 1, orele 1930-2030
284-C9, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Joi, 29 decembrie 2011 – str. Eroilor:
286-C10, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
288-C11, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
290-C12, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
292-C13, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
268-C1, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Vineri, 30 decembrie 2011 – str. Eroilor:
254-14N, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
256-13M, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
258-12L, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
260-11K, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
248-5E, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Luni, 2 ianuarie 2012
- str. Eroilor:
246-4D, sc. 1, orele 900-1000, sc. 2, orele 930-1030
244-3C, sc. 1, orele 1000-1100, sc. 2, orele 1030-1130
242-2B, sc. 1, orele 1100-1200, sc. 2, orele 1130-1230
240-1A, sc. 1, orele 1200-1300, sc. 2, orele 1230-1330
- str.Teilor:
14, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430
12, sc. 1, orele 1400-1500, sc. 2, orele 1430-1530
10, sc. 1, orele 1500-1600, sc. 2, orele 1530-1630
8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
6, sc. 1, orele 1700-1800, sc. 2, orele 1730-1830
4, sc. 1, orele 1800-1900, sc. 2, orele 1830-1930
2, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030

Marţi, 3 ianuarie 2012 – str.Teilor:
6A, orele 1500-1600
4 (casa verde, str. Teiului), orele 1530-1630
7, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730
FN (bloc mijloc), sc. 1, sc. 2, orele 1700-1800
7A, sc. 1, sc. 2 şi sc. 3 orele 1730-1830
Ans. Luxembourg: 21 A, orele 1800-1900
21 B, orele 1830-1930, 21 C, orele 1900-2000

Miercuri, 4 ianuarie 2012
- str. Teilor: cele 2 case după Ans. Luxemburg, orele 1600-1700
- str. Cetatea Fetei: Ans. 5, sc. 1, orele 1700-1800,
sc. 2, orele 1730-1830, sc. 3, orele 1800-1900
Ans. 4, sc. 1, orele 1830-1930, sc. 2, orele 1900-2000,
sc. 3, orele 1930-2030

Joi, 5 ianuarie 2012
zona Hârtoape: orele 1500-1600
- str. Alexandru cel Mare: orele 1600-1630
- str. Cetatea Fetei:
Ans. 3, sc. 1, orele 1630-1730, sc. 2, orele 1700-1800
Ans. 2, sc. 1, orele 1730-1830, sc. 2, orele 1800-1900,
sc. 3, orele 1830-1930
Ans. 1, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030

Vineri, 6 ianuarie 2012
- str. Intrarea Crisului:
Ans. 8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800, sc. 4, orele 1730-1830
- str. Stejarului:
31, sc. 1, sc. 2 şi sc.3, orele 1800-1930
42, sc. 1, orele 1900-2000, sc. 2, orele 1930-2030
48, sc. 1, orele 2000-2100, sc. 2, orele 2030-2130

Sâmbătă, 7 ianuarie 2012 – str. Stejarului:
Fam. Solomon, orele 1300-1400
52, sc. 1, orele 1330-1430, sc. 2, orele 1400-1500
54, sc. 1, orele 1430-1530, sc. 2, orele 1500-1600
150, orele 1530-1630
127, orele 1600-1700
125, orele 1630-1730
119-123 (Fam. Sabo), orele 1730-1800

Duminică, 8 ianuarie 2012 – str. Porii:
150-C6, sc. 1, orele 1300-1400, sc. 2, orele 1330-1430,
sc. 3, orele 1400-1500
152-C7, sc. 1, orele 1430-1530, sc. 2, orele 1500-1600,
sc. 3, orele 1530-1630
154-C8, sc. 1, orele 1600-1700, sc. 2, orele 1630-1730,
sc. 3, orele 1700-1800

marți, 27 decembrie 2011

Acatistul Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina

Acatistul Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Când „primăvara este aproape“ sau despre agape

Articol apărut în ziarul Lumina de sâmbătă 16 ianuarie 2010.

Aud cronicari plângându-se de inutilitatea vorbirii despre filmele pe care nu le vede nimeni; aud cinefili scâncind după filmele despre care aştern rânduri pe hârtie, inaccesibile lor. Asta, într-o epocă în care semioticienii relativizează mediile de propagare a informaţiei, iar metatextul a devenit un concept uzual. Să fie atât de frustrantă lipsa contactului direct cu produsul cultural?

Şi totuşi, în virtutea darului Şeherezadei (pe care o iubesc mai mult ca pe dubitativul Hamlet) şi pentru a înfrânge tăcerea rafturilor de arhivă, voi continua, de dragul memoriei şi al legendei urbane, să povestesc.

Unul dintre filmele cele mai memorabile din Festivalul de la Cottbus 2009 şi, cu siguranţă, pelicula adresată cel mai direct spectatorului creştin, excelând totodată prin strălucirea artistică şi universalitatea mesajului, se numeşte „Primăvara este aproape“ („Skoro vesna“, Rusia, 2009). Ţin să o imortalizez măcar prin câteva paragrafe, pentru a evoca un microunivers inedit, plin de vivacitate duhovnicească din Rusia de azi, respondent ca nici un altul la problemele vremii, dar de care nu avem ştiinţă ori aflăm, din perspective alogene, doar informaţii distorsionate.

Filmul produs şi regizat de Vera Storojeva (impusă internaţional prin „Călătorie cu animale domestice“/ „Puteşestvie s domaşnimi jivotnymi“, ce a cumulat mai toate premiile importante la Cottbus în 2007 şi un premiu NIKA) are, în geneza sa, o dublă structură: documentaristică şi ficţională. Buna conlucrare a celor două este cheia succesului său.

Filmul investighează spaţiul alambicat al renaşterii spirituale din provincia rusă, spaţiul noilor aşezăminte de cult, înfiinţate ad-hoc şi animate de oameni a căror relaţie cu lumea şi cu trecutul nu este încă bine aşezată. Regia extrage de aici în mod magistral spectacolul de moravuri, sprijinite pe aşezări inegale (asumate, oscilante, fariseice) în credinţă, spectacol exploatat în cheie comic-melodramatică şi tensionat de verticala rectitudinii duhovniceşti, înţelese şi asumate treptat de eroi şi ameninţate în fiece clipă de „ispitele din afară“. Suspansul se naşte din aşteptarea opţiunii morale a personajelor, a răspunsului lor la provocări duhovniceşti pe cât de inedite, pe atât de ancorate în realul haotic al lumii noastre. Acest spectacol uman este centrat în jurul unei poveşti de iubire, răsfrânte în mai multe poveşti, pendulând subtil şi emoţionant între eros şi agape, a căror soluţionare - demonstrează regizoarea cu o virtuozitate rar întâlnită - este condusă de integrarea treptată a omului în ordinea dumnezeiască.

Filmul urmăreşte viaţa unei obşti animate de o tânără monahie (Xenia Kutepova), care a strâns în jurul său un grup de oropsiţi ai sorţii (oameni fără căpătâi, atraşi nu atât de flacăra credinţei, cât de garanţia unui acoperiş), cu ajutorul cărora construieşte o mănăstire - astfel de cazuri sunt destul de frecvente în Rusia de azi. Galeria de personaje face toţi banii: un lăptar mistic, mereu senin şi situat deasupra problemelor, ce extrage din aer răspunsul evanghelic la chestiunile dificile, însoţit de un motan vegetarian, ambii cu părul roşu ca focul; un „teolog“ cu Mineiul în braţe, din care citeşte după tipic, minat însă de vicii scandaloase; câţiva vagabonzi pe post de zidari, dornici de votcă, libertate şi salam, „că doar o viaţă are omul“. Maica Ekaterina trebuie să dea dovadă de multă fermitate şi curaj pentru a struni această adunătură ce are, uneori, de furcă şi cu miliţia. Reazemul ei de nădejde e Olga, o fată orfană, de o inocenţă dezarmantă şi o generozitate la fel, trecută pe la colegiul sanitar, căreia îi place să imite ciripitul păsărilor când nu găseşte bolnavi de îngrijit, aspirantă convinsă la haina monahală.

Liniştea obştii e perturbată de apariţia unui ins turbulent cu aspect de afacerist, Pavel, lipsit de reflexe cucernice, pe deasupra amnezic, recuperat dintr-un accident de maşină de Olga. Pavel e interesat de frumoasa şi taciturna Măicuţă (pe care o numeşte cu apelativul din lume) şi mituieşte cu bani de băut adunătura de „metocani“, dar monahia încearcă cu tot dinadinsul să îl evite. Misterul ce planează asupra ei începe să se dezghioace, dând la iveală o veche rană: moartea unui copil, tragedie ce a împins-o şi spre ruptura cu tatăl acestuia. În timp ce Pavel luptă (asiduu, dar fără succes) să-şi scoată fosta soţie din „ghearele mănăstirii“, Olga îi oblojeşte acestuia traumele cerebrale de după accident, Pavel promiţându-i fetei s-o scoată în lume şi să-i facă un rost. Inocenta idilă primeşte binecuvântarea Măicuţei, dar Olga optează în final pentru rostul ei unic la căpătâiul celor fără speranţă: şi mereu se găseşte vreunul!

Nici un fel de pedanterie sau bigotism al „recursului la canon“ în urmărirea luptei duhovniceşti a eroilor, a căror aderenţă la real este susţinută de un joc actoricesc de mare fineţe şi forţă, radiind căldură, empatie, umor - mărci definitorii ale Şcolii ruse şi, de ce nu, ale modului de a fi ortodox.


sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Nu risipiţi timpul, folosiţi-l pentru mântuire!

preluare Familia Ortodoxă

– credinţa văzută prin ochii Reghinei Berende, o femeie trecută prin multe necazuri

„Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut? Să ne rugăm…”, spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. Sunt foarte puţini cei ce au izbutit să nu se lase influenţaţi de duhul lumesc şi-au înţeles că singura bucurie adevărată este să duci o viaţă după cum ne învaţă Evanghelia. Un astfel de om este şi Reghina Berente, pe care am întâlnit-o la Mănăstirea Râmeţ. A avut multe necazuri în viaţă, dar a înţeles că toate sunt îngăduite de Dumnezeu cu înţelepciune, pentru mântuirea ei şi a familiei. A dat naştere la opt copii, dar numai cinci mai sunt în viaţă. Mai mult, trebuie să-i poarte de grijă Corneliei, una din fiicele sale, care a paralizat la picioare în urma unui vaccin făcut la şase luni. Cea mai mare mângâiere o găseşte în fiica sa, Maica Dometiana, închinoviată la Râmeţ. Am discutat mult cu această femeie simplă, dar foarte înţeleaptă, despre credinţă, înfruntarea necazurilor şi mântuire.

- Cum a fost copilăria dumneavoastră?

- Dragostea dintre noi, dragostea faţă de Biserică şi frica de Dumnezeu au fost înrădăcinate în sufletul meu de când eram mică. Eu şi sora mea am crescut fără mamă. Mătuşa care ne-a luat, sora tatei, era foarte credincioasă. Nu pot să uit cum mă scula noaptea la rugăciune: „Hai, draga mamii, să ne sculăm ca să ne rugăm o ţâră!” Aveam 3-4 ani. Ne sculam şi mergeam afară pe iarbă, căci, zicea mătuşa, „Domnul Iisus S-o dus în Grădina Ghetsimani şi s-o rugat pe iarbă!”

- Cum a fost să daţi naştere la opt copii?

- A fost greu. Când mă uit la ei, mă gândesc că fiecare suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi nu pot să le înţeleg pe cele ce fac avort. Cu unul din băieţi am avut sarcină transversă, şi medicii mă îndemnau să fac avort. Dar m-am rugat mult şi, cu două săptămâni înainte de a naşte, am căzut pe un bulbuc de gheaţă, iar fătul s-a învârtit în pântece! Şi aşa a rânduit Dumnezeu că am avut o naştere uşoară. La fiecare sarcină, mă rugam: „Doamne, dacă Dumneata ai pus zămislirea asta în pântecele meu, ajută-mă să nasc şi copilul ce se va naşte să fie om cu frică de Dumnezeu, să fie slujitorul Dumitale!”

Mă rog în continuu, pentru orice mă rog – am credinţă că Dumnezeu nu mă lasă. Ţin minte cum citeam din Psaltire atunci când copiii aveau examene, şi Dumnezeu îi ajuta şi luau note mari.

- Acum ce Îi cereţi Domnului în rugăciune?

- Doamne, Cel ce ai făcut cerul şi pământul, Cel ce ai îngrădit marea, Cel ce ai pus izvoarele la locul lor, fie-ţi milă de mine, păcătoasa, căci şi eu sunt zidirea Dumitale, şi ajută-mă. Ajută-mi copiii mei, pentru mântuire. Nu-mi trebuie averi. Vreau, Doamne, să se mântuiască, cum ştii Tu, prin orice încercări, dar dă-mi tărie să pot trece peste aceste încercări!

- Maica Dometiana la ce vârstă s-a călugărit?

- La 16 ani. Ea de mică a prins dragoste de Biserică. Mie îmi tot zicea: „Mamă, eu mă duc la mănăstire, eu nu stau aici, în lumea asta”. Într-o zi, părintele din sat ne-a anunţat la biserică că se face la nivel de episcopie o colectă pentru Mănăstirea Râmeţ. Cred că a chemat-o Dumnezeu la Râmeţ, căci mi-a zis să mergem şi noi la mănăstire acolo. Şi am ajuns de praznicul Schimbării-la-Faţă. De afară se auzea slujba, şi ea m-a întrebat dacă s-or mai primi fete la mănăstire. M-am dus la Maica Stareţă să o întreb şi dânsa a fost de acord să o primească în mănăstire, dar eu i-am zis: „Măi Măricică,” – că aşa a chemat-o – „trebuie să mergem acasă, să vedem ce zice şi taică-tu!” „Eu nu mai vin! Eu doar moartă mai plec de aici!” „Măi Măricică, vii, şi venim înapoi, îţi promit! Mergem acasă şi, dacă ne lasă Dumnezeu, dacă e lucrarea lui Dumnezeu, venim înapoi”. Şi-aşa a fost, am adus-o înapoi la mănăstire…

- Nu v-a părut rău că a ales să intre în mănăstire? Mulţi părinţi de astăzi se împotrivesc dorinţei copiilor lor de a se călugări…

- Nu, niciodată! Când ne întorceam la mănăstire, mergeam plângând şi Îi mulţumeam lui Dumnezeu: „Doamne, n-avem cuvinte de mulţumire că ai privit şi spre noi, prin copilul nostru. Noi n-am fost vrednici, dar nu ne-ai dat uitării, ne-ai primit fetiţa la mănăstire!” Şi abia după 12 ani de vieţuire ca soră au călugărit-o. Şi i-am zis maicii: „Dacă chemarea ta a fost către Dumnezeu, ca să fii ascultătoare aici, la mănăstire, apăi să faci ce scrie în cărţile sfinte şi astfel vei îndeplini voia lui Dumnezeu”…

- Cornelia cum a ajuns în căruţ?

- La şase luni, asistenta din sat i-a făcut un vaccin. Şi, după ce i-a făcut vaccinul, au început problemele – ani de zile nu a mai deschis ochii, îi ţinea tot timpul închişi. O hrăneam cu ceai şi lapte, picătură cu picătură. Cu o coadă de linguriţă îi deschideam guriţa şi îi picuram ceai şi lapte. Am fost cu ea şi la Bucureşti. La un spital mi-au spus să o las acolo şase luni, să-i taie tendoanele de la picioare şi să-i facă ei tratamentele necesare. Dar m-am opus: „Doar nu v-oi da-o să faceţi experienţe pe ea! O duc acasă, eu o cresc, numai în braţe, aşa oi căra-o!” Mi-au zis că sunt „iehovistă”. Dar le-am răspuns: „Sunt ortodoxă şi ţin legea ortodoxă, şi dacă asta mi-a fost rânduit de Dumnezeu, trebuie s-o duc până la capăt!”

- Dar de ce le-aţi spus că nu vreţi să se facă experimente pe ea?

- Am văzut în spital nişte imagini care m-au îngrozit, fetiţe de 4-5 ani fără păr pe cap şi care nu puteau să vorbească. Am înţeles că şi ele au fost supuse anumitor tratamente.

- Aţi urît-o pe asistenta care i-a făcut vaccinul?

- Nu! Şi nici Cornelia nu s-a plâns vreodată că trebuie să stea în cărucior. Am înţeles că orice suferinţă este spre mântuire. Un părinte ne-a spus că dacă vom duce crucea bolii acestei fete, prin ea se va mântui toată familia, tot neamul.

- Prin suferinţa fetei…

- Da. Că de aceea ne-a dat-o Dumnezeu aşa, ca să ne mântuim. Că am cerut mântuire şi o cer întruna!

- Cum vedeţi lumea în care trăim?

- Cine Îl iubeşte pe Dumnezeu, Îl caută. Şi El trebuie căutat, că e timpul scurt şi vin greutăţile cele mari, vine sfârşitul. Dar celui ce-L va căuta pe Domnul nu-i va părea rău niciodată, că şi Domnul va fi cu el. Aşa i-am învăţat pe copii şi pe nepoţi! Poporul nostru a fost un popor foarte credincios, nu a mers asupra altui popor ca să-l prade, ori să-l nimicească – nu! Dar au venit alţii asupra noastră şi ne-au cotropit, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Şi asta le-o spun şi lor: „Nu păcătuiţi! Feriţi-vă de păcat şi rugaţi-vă, că şi Dumnezeu vă ajută şi vă apără de rău. Mergeţi la Biserică mai des, la sfintele slujbe, postiţi mai des şi astfel Dumnezeu va fi mai aproape de noi, ne va acoperi mai mult cu harul Său”. Trebuie să avem dragoste în noi, iubire faţă de aproapele, căci Dumnezeu asta ne-o cere. Acum s-a împuţinat dragostea dintre oameni, nu se pot vedea fraţii unul pe altul, toţi sunt în judecăţi pentru pământuri şi nu ştiu că în orice moment poate veni ploaia de foc peste noi, poate veni pedeapsa lui Dumnezeu. Eu nu ştiu cum va fi, dar se apropie cernerea…

- De unde ştiţi lucrul ăsta?

- Am citit în Apocalipsă. Şi vrăjmaşul se luptă să câştige suflete. Am citit într-o carte că s-au înmulţit mult păcatele pe pământ în zilele noastre, nu au fost niciodată păcatele care se săvârşesc astăzi pe pământ. Şi, drept să spun, toţi păcătuim! Dar, totuşi, în fiecare seară să ne facem o analiză a sufletului. Zicem cele zece porunci, şi ne gândim în ce măsură am greşit şi în ce măsură am împlinit voia lui Dumnezeu. Trebuie să ne gândim câtă dragoste a avut Dumnezeu faţă de om că l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa – şi noi tot timpul uităm acest lucru şi greşim în faţa lui Dumnezeu: ba ne mâniem, ba ne certăm, ba judecăm sau facem alte lucruri grave care stârnesc mânia lui Dumnezeu. Şi eu mai judec – că, fără să vrei, vine cineva şi se plânge de un prieten, de un cunoscut, şi spui repede: „Vai, Doamne, da’ cum se poate?” Eu prin asta sunt alături de cel care a venit la mine să se plângă. Şi ştiţi cât de rău îmi pare?!…

- Cum simţiţi dragostea lui Dumnezeu?

- Nu am cuvinte să vă descriu, c-aşa zic şi când mă rog – nimeni nu poate măsura dragostea lui Dumnezeu şi nimeni nu poate cunoaşte măsura iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Şi zic: „Doamne, bunătatea Dumitale cea mare nimeni n-o cunoaşte şi ştiu, Doamne, că nu m-ai părăsit niciodată, indiferent prin ce greutăţi am trecut”. Şi, când mă rog câteodată, aşa-mi vine să plâng pentru că n-am folosit mai mult timpul pentru rugăciune, pentru pocăinţă, pentru fapte bune. Şi Dumnezeu a fost cu mine întotdeauna, că L-am strigat pe orice vreme şi oriunde m-am dus n-am putut să-L uit. Am mers odată la lucru la sapă şi a venit o vreme de era roşu tot cerul şi pământul, şi m-am rugat Sfântului Mina să mijlocească la Dumnezeu să se îmbunătăţească vremea – şi cu atâta inimă m-am rugat şi cu atâta credinţă, că a dat Dumnezeu de s-a liniştit vremea, nu ne-a potopit, că putea să vină potopul de pe lume şi să murim. Gândiţi-vă dumneavoastră, în orice moment poate veni un potop peste noi, ori ploaie de foc, ori cum a fost într-o parte a Italiei – un munte a astupat 200 de case. Şi noaptea mă scol, mă închin la Dumnezeu, la icoane şi mă rog la Măicuţa Sfântă să nu ne lase niciodată. Şi mă întreb: „Doamne, oare va veni ploaie de foc?”… D-apoi mai cădem, cum i-am zis şi părintelui: „Îs slăbănoagă, îs neputincioasă, îs bătrână, nu mai am puterea pe care am avut-o!” Şi le spun copiilor şi nepoţilor: „Folosiţi timpul, cât puteţi, pentru mântuire”. E foarte slăbită credinţa şi suntem foarte departe de Dumnezeu…

- După cum se vede, aveţi mare evlavie la Maica Domnului…

- Da, cum să nu! Am fost vindecată de Măicuţa Domnului. Am stat în spital acum doi ani – am avut ceva probleme grave la stomac, am vomitat sânge şi mi s-au blocat şi rinichii. N-am mai ştiut de mine. Şi, cum a dat Dumnezeu, şapte au murit – am fost opt într-un salon, şi eu singură am rămas! Dar am luat ulei din candelă de la icoana Maicii Domnului de la Aiud şi m-am vindecat pe loc. Păi nu-i minunea lui Dumnezeu?

- De ce credeţi că s-a împuţinat credinţa în poporul nostru?

- S-au împrăştiat românii în lume, pe de o parte, şi au venit străinii la noi, cu rătăcirile lor. Ce să învăţăm noi de la americani? Aşa a spus şi Părintele Arsenie Boca: „Nu vă duceţi în lume! Staţi în ţărişoara voastră, că veţi ajunge sclavi!” Noi nu mai ştim să ţinem o găină, să cultivăm pământul… Mâncăm multe otrăvuri. Mâncarea toată e injectată… Fructele şi legumele din comerţ nu mai au gust. Scrie la Apocalipsă că se va lua dulceaţa pământului din cauza păcatelor noastre. Şi-aşa este! Păi erau nişte pere când eram eu mică, de se topeau în gură! Mâncam un măr cu o bucată de pâine, şi nu mai aveam treabă toată ziua de post. Fierbeam câte un cartof, îi puneam un pic de sare şi ne ajungea. Mâncam puţin şi eram sătui. Acum mâncăm mult şi nu ne săturăm.

- Văd că vă iubiţi neamul. Ce doriţi acestui popor?

- Credinţă şi unire. Când e unire şi dragoste, e şi iubirea lui Dumnezeu cu noi. Că dacă noi nu ne putem suferi unul pe altul, dacă noi suntem invidioşi, Dumnezeu cum să nu se supere pe noi? Şi plânge Maica Domnului deasupra Făgăraşului, în coate şi în genunchi, că aşa a zis Părintele Arsenie. Dacă noi vom fi cu Dumnezeu, şi Dumnezeu va fi cu noi! Şi în greutate, Dumnezeu uşurează şi trimite roua binecuvântării peste noi, peste poporul nostru. Poporul nostru a plătit mult tribut de sânge. Le spun tuturor: „Am fost o ţărişoară mică, dar ne-am mulţumit cu ce-am avut”. Cu ce se mai apără poporul nostru? Cu rugăciune, post şi spovedanie. Acestea sunt armele mântuirii, armele libertăţii pentru poporul român…

Material realizat de Raluca Tănăseanu

Articol apărut în nr. 25 din “Familia Ortodoxă”

miercuri, 23 noiembrie 2011

Minunea Sf Rafael,Nicolae si Irina savarsita cu Siluan

Dragii nostri ,de mult timp nu am mai scris nimic legat de Siluan,iata au trecut 4 luni de la ultima postare ,timp in care ne-am gandit mereu sa mai scriem despre evolutia lui Siluan,despre problemele de sanatate pe care le-am mai intampinat.Acum va scriem cu marea bucurie de a va spune ce Minune au savarsit acesti 3 Sfinti pentru copilasul nostru.
In data de 21 mai,acum o luna,aveam hramul la Biserica noastra din Zarnesti,eram cu totii acolo cand am primit telefon de acasa,de la doamna care statea cu Siluan,sa venim repede caci Siluan nu este bine,respira foarte greu,este agitat,plange mereu!Ajungand acasa am luat decizia de a fugi cu el la spital,l-am luat doar intr-o paturica,deoarece manutele si buzele erau vinete,cianotice.Pana am ajuns la Spitalul de Copii din Brasov am trait cu frica ca,orice,se poate intampla.Acolo deja ne asteptau doctorii,caci ajunseseram sa ii anuntam,si luandu-i lui Siluan saturatia de oxigen ne-am ingrozit cu totii vazand ca este doar 73,tensiunea 15 cu 4,bataile inimii 180.S-a luat ca masura de urgenta punerea mastii de oxigen,perfuzarea si administrarea de medicamente intravenos.Au fost momente grele,caci doctorii se gandeau serios ca Siluan va obosi respirand si va trebui intubat,dar avand problemele cu traheomalacia,aceasta intreventie nu era deloc dorita de nimeni.Ne-au urcat sus,la terapie intensiva( asistenta care a venit dupa noi sa ne ia de la Urgenta cu tubul de oxigen,ne-a marturisit mai apoi ca ei i-a fost tare teama ca Siluan va ceda pana am ajuns cu liftul la etajul IV,unde este Terapia intensiva),unde au urmat unele proceduri pentru a-i reabilita procesul de respiratie-oxigenoterapie,aerosoli.S-a facut si o radiografie care a evidentiat o pneumonie la plamanul drept!
Dupa 2 zile ,am luat hotararea de a merge in Lesvos,la Sf Rafael,Nicolae si Irina.Aflaseram curand de acesti sfinti de la nasul lui Siluan,pr protopop Gheorghe Coltea.Siluan a ramas in spital cu bunicile,iesit din starea grava.Noi am plecat cu inima stransa stiindu-l asa,dar incredintati ca Sfintii il vor ajuta,ne vor ajuta,vor face o minune pentru Siluan.Trebuie sa mentionam ca pana la data plecarii noastre in Lesbos,la Manastirea Sfintilor Rafael,Nicolae si Irina,Siluan nu incepuse sa manance pe gurita nici laptele,nici alt fel de mancare,din aceasta pricina era alimentat in tot acest timp de la transplant ,prin sonda nazo-gastrica,montata pentru alimentatie si administrarea medicamentelor!
Siluan,intr-o zi de Duminica a lunii mai 2011,dupa ce aflasem despre acesti sfinti mucenici din Lesbos,fiind tinut in brate de mamica lui si plimbat prin casa,se intindea sa ia ceva de pe peretele pe care se aflau mai multe icoane aduse din Sfantul Munte,in urma cu 9 ani.Cu uimire aveam sa intelegem ca Siluan dorea sa ia in manutele lui, iconita Sfintilor Rafael, Nicolae si Irina!Am interpretat gestul ca fiind o exprimare gestuala a lui Siluan cu privire la dorinta lui de a merge noi la acesti sfinti!Asa am hotarat sa plecam,desi acum gandind doar rational,nu duhovniceste,am zice”Oare cum sa il lasam pe Siluan in spital si sa plecam cu totii la acesti Sfinti?”Acum suntem fericiti ca am ascultat de chemarea tainica a sfintilor,care ne spuneau “Voi sa veniti la noi,aici,la Manastirea noastra,caci Noi vom merge in acelasi timp la Siluan,si-l vom insanatosi!”
In aeroportul din Atena,asteptam toti patru,-David,Samuel si noi,parintii lor si ai lui Siluan,- avionul spre Lesbos,si am vorbit la telefon cu d-na dr.Luciana Petrescu,care in acelasi timp era bucuroasa si nedumerita,vazandu-l pe Siluan.Nedumerita pentru ca nu stia exact totul despre medicamentele necesare lui Siluan post-transplant,bucuroasa pentru ca Siluan respira fara masca,saturatia de oxigen era tot mai buna,desi avea diagnostic cu prezenta pneumoniei la plamani,pe fondul unei imunitati foarte scazute in urma transplantului,si un alt motiv de bucurie si uimire pentru toti,…..Siluan incepuse sa manance!!!In prima faza a baut pe gurita 20 ml.desi ,atentie ,avea sonda nazo-gastrica!Am urcat in avionul de Mytilini,Lesbos,am ajuns la Manastire la ceasul Vecerniei,am inceput sa ne rugam fiecare cu puterea si priceperea noastra,am vazut marturiile vindecarilor minunate savarsite de acesti trei sfinti fata de oamenii care i-au chemat cu credinta si rugaciune in ajutor,carje,haine,medalii,daruri pretioase la icoanele acestor sfinti,……toate acestea ne graiau despre minunile savarsite odinioara de Sfintii Rafael,Nicolae si Irina!Cu mare nadejde am coborat de acolo,desi era o bucurie negraita ca ne aflam in acel loc in care au fost martirizati acesti sfinti!Am plecat totusi cu gandul ca si a doua zi ne vom intoarce si vom retrai bucuria de acum!
Am vorbit la telefon,la Spital,toti erau foarte multumiti de Siluan…..mancase 50 ml de lapte,apoi 100 ml,respira tot mai bine!Am inteles atunci si acum marturisim, ca intr-adevar,hotararea noastra de a pleca spre acesti Trei Sfinti din Lesbos,a fost una pe care o putem numi “sub inpiratie”,iar venirea noastra la manastirea Sfintilor,a atras si poate chiar a conditionat,venirea Sfintilor la Siluan,spre a-l insanatosi!De altfel,din marturiile oamenilor vindecati de acesti sfinti,reiese de atea ori faptul ca, Sfintii se aratau celor care aveau nevoie de ajutorul lor,si insanatosirea era instantanee,ceea ce si in cazul lui Siluan s-a savarsit!
Faptul ca Siluan a inceput sa manance reprezinta implinirea unei dorinte care s-a lasat mult asteptata de noi,trecusera aproape 6 luni de la transplant,si aproape un an de la data la care s-a hotarat in Germania,la Hannover,montarea sondei pentru alimentare.
Am stat trei zile in Lesbos,cate o zi,daca vreti,pentru fiecare dintre acesti Trei Sfinti Martiri,apoi ne-am intors acasa,asteptand cu multa bucurie intalnirea noastra cu Siluan!Vinerea dimineata,am mers la Spital,am fost intampinati de catre d-na Dr.Luciana Petrescu si d-na Dr.Mitrica,si cuvintele doamnelor au fost acestea”Bine ati venit,ne bucuram ca v-am cunoscut!Haideti sa-l vedeti pe Siluan cat de bine este,chiar s-a savarsit cu el o minune!”Am intrat la el,ne-am bucurat vazandu-l cat de bine este,cu adevarat am lasat un copil bolnav,si in acelasi timp l-am luat cu noi,in rugaciunile noastre,iar la intoarcerea noastra acasa,am primit un copil voios,fericit ca poate respira si poate sa manance!Am ramas uimiti de felul in care se alimenteaza,de felul in care dorea sa manance cu lingurita….niciodata nu facuse el asa ceva!L-am uns cu untdelemn de la Sfintii Rafael,Nicolae si Irina,i-am dat sa bea din Aghiasma adusa de acolo,cu care multi bolnavi s-au vindecat,apoi am fost sa-i facem o radiografie,sa vedem care e starea plamanilor legat de pneumonia diagnosticata in urma cu putine zile!A venit rezultatul………Siluan nu mai avea nici o afectiune la plamani,totul era bine,saturatia de oxigen 98!
Asa au lucrat cei trei sfinti in viata lui Siluan!Desigur,avem convingerea ca vindecarea lui Siluan s-a savarsit de catre PreaMilostivul Dumnezeu,cu rugaciunile PreaCuratei Sale Maici,ale Sfantului Cuvios Siluan Athonitul,ale Sfintilor Mucenici Rafael,Nicolae si Irina si cu intelepciunea luminata a doctorilor care l-au ingrijit,si carora le multumim pentru atenta staruinta in vindecarea lui Siluan!Marturisim totodata deplina noastra incredintare,ca precum Sfantul Rafael s-a aratat celor vindecati de el alaturandu-se doctorilor care savarseau actul medical,tot asa si in cazul lui Siluan,Sfantul Rafael,impreuna cu Sfantul mucenic Nicolae si sfanta fecioara martira, Irina,au lucrat in tot acest timp alaturi de echipa medicala de la Spitalul de copii din Brasov,si chiar daca nu s-au facut cunoscuti pana atunci,odata cu intoarcerea noastra acasa,toti cei prezenti in acea zi la sectia in care era internat Siluan,au aflat despre acesti Sfinti,despre lucrarea lor minunata,si cu totii,incepand de la infirmiere,asistente si doctori,au primit cate o iconita a sfintilor mucenici din Thermi,Lesbos!In felul acesta ei au fost cunoscuti si de cei de aici,si suntem incredintati ca vor mai savarsi minuni si cu ceilalti oameni care vor cere prin rugaciuni curate si credinta in Dumnezeu, ajutorul lor!
Inainte de a pleca din Lesbos, mamica lui Siluan,Cecilia preoteasa,a zis ca primul lucru care doreste sa-l faca la intoarcerea acasa,este sa cumpere cartea despre Sfintii Mucenici Rafael,Nicolae si Irina, ca sa cunoastem mai multe despre ei!Este vorba despre cartea “Viata din morminte”scrisa de catre Mitropolitul Dimitrios,din Grecia,tradusa in limba romana.In dupa amiaza zilei in care ne-am intors acasa,am primit la biserica,dupa savarsirea Sfantului Maslu,un dar……Era un dar de la un baiat apropiat noua,Aurelian,…..m-am uitat ce am primit si ….era cartea “Viata din morminte”pe care ne-o doream!Am inteles ca cei trei sfinti mucenici,ne-au trimis-o prin Aurelian,si ca astfel se pune inceput unei perioade in care cunoscand mai multe despre lucrarile lor minunate,sa ne incredintam ca tot ei au lucrat si in viata noastra si a micutului,dar marelui Siluan!Iar acum,inainte de a va scrie despre cele intamplate,am terminat de citit cartea,am stabilit zilele trecute o intalnire marturisitoare cu Mitropolitul Dimitrios din Grecia,si stim ca si randurile de fata se vor adauga candva intr-o carte care va cuprinde alte noi marturii despre minunile savarsite de Sfintii Rafael,Nicolae si Irina din insula Lesbos-Grecia,iar ca o mentiune importanta,…….astazi este marti,o alta zi de marti,legata de martea Saptamanii Luminate din urma cu peste 500 de ani,zi in care acesti sfinti mucenici au fost martirizati de catre turci!
Asadar….SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE,SI SFINTILOR SAI,MULTUMIRE!!!

duminică, 20 noiembrie 2011

21 noiembrie - trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa


Pr. Gheorghe Calciu - Dumitreasa (n. 1927), fost detinut politic intre anii 1948 - 1964 si intre 1979 si 1984, a absolvit Facultatea de Filologie si Facultatea de Teologie Ortodoxa, după ce a fost eliberat.

A fost profesor la Seminarul Ortodox din Bucuresti in anii '70 si slujitor al Biserica seminarului. In Postul Mare al anului 1979 a rostit sapte predici, numite cuvinte catre tineri, prin care a criticat regimul comunist si in special daramarea bisericilor din Bucuresti. A fost din nou arestat si inchis.

Eliberat din inchisoare la presiunile internationale, determinate in principal de Comitetul pentru Apararea Parintelui Calciu, prezidat de Mircea Eliade, si de Comitetul Intelectuali pentru Europa Libera, prezidat de Eugen Ionescu, dar si de interventiile unor lideri Margaret Thacher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. In 1984 a fost silit sa emigreze in SUA, care ii acordasera cetatenia de onoare.

Parintele Gh. Calciu a slujit la Biserica Ortodoxă Română "Sfânta Cruce" din Alexandria, Washington D.C. Este fondator al Romfest - Întrunirea Românilor de Pretutindeni si presedinte al Consiliului International . In aceasta calitate a luptat contra comunismului, organizind o parte a exilului romanesc. Din anul 2002, a fost presedinte de onoare al Asociatiei Rost - editor al revistei omonime.

Autor al volumelor:

* Şapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996)
* Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997)
* Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998)
* Războiul întru cuvânt. Cuvintele către tineri şi alte mărturii (Ed. Nemira, Bucureşti, 2001)
* Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002; reed. 2007).
* Testamentul Părintelui Calciu. Ultimele sale cuvinte, cu un portret biografic şi şapte evocări (Ed. Christiana, Bucureşti, 2007)
* Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, după mărturiile sale şi ale altora (Ed. Christiana, Bucureşti, 2007)

Linkuri :

http://calciudumitreasa.gid-romania.com/Biografie.asp

http://parintelecalciu.wordpress.com/

http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article73

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/453/Viata-si-marturisirea-Pr-Gheorghe-Calciu-Dumitreasa

Interviu la postul tv N24 în 2005

joi, 17 noiembrie 2011

Viața Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina



Am auzit lucruri extraordinare despre acești sfinți, mărturii ale unor oameni care s-au vindecat. Ei sunt mari făcători de minuni și grabnici ajutători pentru cei care sunt în nevoi și boli trupești și sufletești. Vă sfătuiesc din inimă să citiți viața lor, vom încerca să postăm și Acatistul lor. Cu drag, pr. Marcel

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Viața Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina (prăznuire în ziua de marți din Săptămâna Luminată)
1. O făgăduință uitatăPrin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.Noii locatari ai imobilului vedeau în preaj­ma sărbătorilor un preot înalt, cu o pri­vire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu pri­virea plină de bunătate nu apărea numai în a­ceastă casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Ka­ryes unde se mai păs­trau încă zidurile de la o biserică pustni­cească închinată Maicii Dom­nu­lui. Locui­torii din Karyes au văzut de multe ori această bi­sericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepămân­tea­nă. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în a­ceastă bisericuță se săvârșea Sfânta Litur­ghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Lu­minată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Li­turghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă.În 1923, în urma tratatului de la Lau­sanne, s-a făcut schimb de populație între Grecia și Turcia. Colina Karyes care apar­ți­nuse unor turci urma să fie dată în pro­prie­tatea refugiaților greci. Pentru acest pământ, o grecoaică foarte credincioasă s-a rugat Maicii Domnului și a făgăduit că, dacă va primi acest pământ bine­cuvântat, va rezidi bise­rica Maicii Domnului. Rugăciunea ei a fost as­cul­tată și întreaga colină Karyes a intrat în posesia familiei Marangos. Anii s-au scurs, Constantin Marangos a trecut la cele veș­nice, dar făgă­du­ința de a rezidi bi­serica a fost dată uitării.În 1959, Constantin Marangos s-a ară­tat în vis urmașilor lui și i-a rugat cu insistență să construiască biserica. În iulie 1959 s-a început construcția bisericii, pe temelia celei vechi.
2. Osemintele unui necunoscutCurățindu-se pământul din interiorul bi­se­ricii, s-a găsit o piatră verticală, care era parcă pusă ca semn. Aici s-a descoperit un mormânt cu un schelet întreg, cu mâinile în­crucișate pe piept. Craniul era la o distanță de 30 cm de trup, iar mandibula lipsea. În locul ei era o cărămidă cu trei cruci încrus­tate pe ea. La deschiderea mormântului, o mireasmă foarte plăcută s-a răs­pândit în jur. Un mun­citor a adunat osemintele într-un sac și le-a pus la ră­dăcina unui măslin. Aici au stat mai multe zile. Într-o zi, după termi­narea lucrului, mun­ci­torul care a descoperit acele oseminte a încercat să ridice sacul, însă era de ne­clintit. După mai multe încercări, munci­torul s-a închinat și nu­mai după aceea a putut ridica sacul.
3. Prima minuneLa 8 septembrie 1959 a avut loc sfințirea bi­sericii închinate Maicii Domnului, protec­toarea colinei Karyes și a noastră a tuturor. În biserică, într-o raclă, se aflau osemintele acelui creștin necunoscut. O femeie în vârstă din Thermi era bolnavă de multă vreme; doctorii nu-i dădeau speranțe de vindecare. În biserica nou zidită, fe­tele femeii s-au rugat pentru mama lor. Bolnava a visat un călugăr înalt, cu o privire blândă, care i-a spus să se ducă să se închine la osemintele din biserica cea nouă și se va vindeca. „Ose­min­tele care s-au găsit sunt ale mele”, a mai adăugat el. Atunci a avut loc prima tămăduire dintr-un lanț de vindecări și minuni care continuă și astăzi.
4. Ofițerul Gheorghe LascaridisSfântul Rafael le-a descoperit unor per­soane, în vedenii sau în vise, date legate de viața sa. Numele de mirean al sfântului a fost Gheorghe Lascaridis. S-a născut în satul Milos din pro­vincia Ithaca. Încă de tânăr a plecat de acasă și a studiat medicina și filo­sofia. După terminarea studiilor s-a înrolat ca ofițer în armata bizantină. Tânărul ofițer Gheorghe era energic și hotărât și comanda aproximativ o mie de oameni când a fost trimis într-o misiune de luptă. „Am fost trimis cu o armată din Mistra ca să ajutăm crești­nilor care luptau împotriva turcilor”, a spus chiar Sfân­tul Rafael unor cre­dincioși în vis. Armata condusă de el n-a apucat să participe la luptă, pentru că până să ajungă ei, creștinii fuseseră înfrânți. Sfântul a mai spus: „Am îmbrățișat monahismul în urma înfrângerii creștinilor în lupta de la Varna”. Viitorul sfânt a trăit trei ani în Mănăs­tirea „Sf. Ioan Bote­ză­torul” din Macedonia, unde egu­men era părintele Ioan pe care-l numește „bă­­trân sfânt”. La tunderea în monahism
a primit nu­mele Rafael.Părintele Rafael a plecat la Atena unde a slujit ca preot și predicator la Biserica „Sf. Di­mitrie” Lombardiari. Într-una din călăto­rii­­le sale misionare, părintele Rafael a ajuns în Franța unde l-a întâlnit pe tânărul grec Nicolae care studia într-o universitate. Nico­lae, fascinat de predica viitorului sfânt, a părăsit viața lu­mească și l-a urmat. Nu după mult timp, Nicolae a fost hirotonit diacon. În anul 1453, Constan­tino­po­lul a căzut în mâna turcilor. Un an mai târziu, turcii au invadat Tracia. La 14 martie 1454, retrăgându-se din fața invaziei păgâne, părintele Rafael și diaconul Nicolae au plecat cu o corabie din Alexandropolis în insula grecească Lesvos, în satul Thermi. Ei s-au așezat în Mănăstirea „Nașterea Maicii Dom­nului”, unde, după o vreme, părintele Rafael a devenit stareț.Pe lângă mănăstire era un orfelinat și un pre­­ventoriu unde săracii bolnavi se înzdră­ve­neau sub îngrijirea starețului Rafael. Multe vin­decări ale trupurilor și ale sufletelor o fi săvârșit starețul Rafael... Și astăzi Sf. Rafael împarte nenumărate vindecări trupurilor și sufletelor bolnave sub po­vara de păcate. Nu el este Vindecătorul, ci el împarte mila lui Dum­nezeu celor care au cre­dință. Pocăința adâncă și măr­turisirea curată mar­­­chează întot­deauna începutul vindecării noastre dăruită de Dumnezeu prin sfinții Săi.
5. Făcliile Paștilor anului 1463 în ThermiInsula Lesvos a fost cucerită de turci încă din 1462, dar aceștia nu au urcat până în Thermi. În 1463, creștinii s-au răsculat îm­potriva turcilor. Răscoala a fost înăbușită în sânge, iar turcii au bănuit că mănăstirea din Thermi a avut un rol în răscoală, așa că au atacat-o și au distrus-o. Sf. Rafael a po­vestit martiriul sfinților de la Thermi: „În Vinerea Mare turcii ne-au arestat când să­vârșeam slujba Prohodului”. Starețul Rafael a fost bătut cu sălbăticie; mai întâi a fost lovit cu patul puș­tilor peste mâini, până au para­lizat. Apoi a fost tras de barbă și de păr, doborât la pământ și chinuit. Plin de sânge, părintele Ra­fael le-a arătat crucea pe care o purta la gât și le-a spus: „Noi acesteia ne închinăm și niciodată nu ne vom lepăda de ea”. Și dia­conul Nicolae a fost bătut și chinuit cumplit; fiind mai plăpând, a făcut infarct. Starețul Rafael a fost omorât în chip sălbatic, fiind tăiat cu fierăstrăul prin gură. Aceasta s-a pe­trecut în marțea luminată.Atunci au ars și făclii mai mici: Rafael, prunc de 11 luni, copilul primarului, a fost smuls de turci din brațele mamei sale și călcat în picioare. Și sora lui, Irina, care avea doar 12 ani a avut de pătimit: mai întâi, turcii i-au tăiat o mână pe care au aruncat-o în fața părinților ei, nădăjduind că vor scoate de la ei ceva despre răscoală. Apoi chinuitorii i-au deschis gura fetei și i-au turnat apă clocotită. În cele din urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut. Acest vas al muceniciei se află astăzi în mănăstirea de pe colina Karyes. Maria, mama Irinei, a fost ținută legată de un copac; din cauza suferințelor a făcut stop cardiac. Elena, o fetiță orfană de 15 ani, care era în grija prima­rului, a fost și ea chinuită și ucisă. Vasile, primarul, tatăl Irinei, a fost tor­turat și înjun­ghiat. Teodor, învățătorul sa­tului, a fost chinuit îndelung, iar la sfârșit, deca­pitat și capul i-a fost pus între picioare. Așa au fost găsite sfin­tele lui moaște.După ce au săvârșit îngrozitoarele crime, turcii au aruncat mănăstirea în aer.În noaptea următoare, câțiva creștini din sat, împreună cu un preot bătrân, au îngropat tru­purile mucenicilor. Pe Sf. Rafael l-au în­mor­­mân­tat înăuntrul bisericii dărâmate, iar pe ceilalți, în curte.
6. La plinirea vremiiA fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar desco­perirea lor să se facă chiar sub îndru­marea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au des­­coperit mucenicia lor, dar și unde tre­buiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mă­năs­tiri. Dintre obiectele desco­perite se pot aminti: un en­­golpion înfățișând pe Hristos Pantocrator, care a fost găsit sub pardoseala vechii biserici, și o pe­cete patriar­hală, cu icoana Maicii Dom­nului pe o parte și icoana Ar­hanghelului Mihail pe cea­laltă parte, desco­perită în mormântul Sf. Nicolae.
7. AscultareaCreștinii care s-au învrednicit să fie unelte ale tainei de pe colina Karyes au fost oameni cu multă credință și smerenie. Ei au înțeles că sfinții sunt înaintașii noștri și călăuzele noastre spre Hristos. Acestor oameni le-a fost încercată cre­dința și ascultarea, pentru că, în 1961, sfinții le-au cerut credincioșilor să dă­râme
biserica pe care cu atâta dragoste și efort o zidiseră cu nu­mai doi ani înainte. Cum să dărâme biserica în care atâtea minuni se petrecuseră? Nu este oare înșelare de la cel viclean? Acestea și alte întrebări fră­mân­tau clerul și credincioșii. De­cizia întârzia.
8. Dărâmarea bisericiiÎntre ianuarie și aprilie 1961, însăși Maica Domnului, Împărăteasa cerului și a pămân­tului, s-a arătat în vis mai multor per­soane care se stră­duiseră pentru construcția bisericii. Lup­taseră cu autoritățile, înfrun­ta­seră împotri­virea necredin­cioșilor, dar dra­gostea lor se opunea ascultării. Cu multă blândețe, Stăpâna îngerilor și a oa­me­nilor le-a spus: „Icoana este înăuntru în altar, sub bi­serică”. Toți credeau că este vorba despre icoana Maicii Domnului.Ctitorul și constructorul bisericii, Anghel Rallis, a luat dureroasa hotărâre zicând: „Dacă este voia lui Dumnezeu să o dărâmăm ca să se afle icoana, eu o voi zidi din nou”.La 5 mai 1961 s-a făcut ultima priveghere în mica bisericuță de pe colina Karyes; s-au cântat diferite tropare, paraclisul și acatistul Maicii Dom­­nului. La miezul nopții s-au auzit multe zgomote înăbușite, biserica s-a zguduit în întregime, iar de undeva de sub altar se auzea foarte clar un plâns îndurerat ca de copil.În timp ce această bisericuță se dărâma, ală­turi s-a ridicat alta din lemn. Rugăciunea nu trebuia întreruptă. Săpăturile făcute exact în locul indicat în vise de Sf. Muceniță Irina au condus la descoperirea unei icoane din aur cu Prea­slăvitul chip al lui Iisus Pantocrator. De pe acest engolpion, chipul Mântuitorului emană în jurul lui atâta bunătate, atâta lumină și iertare!
9. Alte făclii viiSf. Rafael a povestit mai multor persoane că acest loc a mai fost scăldat de un val de sânge mucenicesc. În vechime, pe colina Ka­ryes fusese o mănăstire de călugărițe. La 11 mai 1235, mă­năstirea a fost jefuită de pirați sângeroși. Stareța Olimpia, monahia Eufrosina și alte călugărițe au fost supuse unor chinuri înfricoșătoare. Sf. Mu­ceniță Eufrosina a fost spânzurată de un copac și apoi a fost făcută făclie vie. Sfintei Mucenițe Olimpia i-au ars trupul cu lumânări aprinse, apoi, cu un fier în­roșit în foc, i-au străpuns capul de la o ureche la cealaltă. La sfârșit, au țintuit-o în cuie pe o ușă cu care a și fost îngropată. Moaștele Sf. Olimpia se află astăzi în Mănăstirea „Sf. Rafael” din Thermi.
10. Altă minuneCând s-a găsit mormântul Sf. Olimpia, au fost găsite și cuiele cu care a fost pironită. Unul dintre aceste cuie a fost luat de o femeie evla­vioasă și păstrat cu multă grijă. Acest obiect care fusese cândva unealtă a crimei era acum acoperit de mir binemirositor care niciodată nu se ter­mina. Un monah a aflat aceasta și l-a cerut spunând: „Dă-mi cuiul să însemnez cu el în chipul crucii ochii surorii mele care este în primejdie să orbească și se află la spital pentru operație”. Mi­nunea s-a săvârșit: ochii bolna­vei s-au vindecat. S-au mai deschis și ochii duhovnicești ai multora din cei care, privind, nu vedeau.
11. Aflarea agheasmeiAtât cât au durat săpăturile, sfinții au vorbit în vise sau vedenii despre agheasma mănăstirii. Se cunoștea că aceasta se afla în spatele altarului într-o galerie. Într-un vis, Sfân­­tul Rafael a arătat un măslin bătrân și a spus: „Aici să săpați, exact sub el, nici la dreapta, nici la stânga”. Galeria de agheasmă a fost descoperită la data de 13 iunie 1961, la exact un an după descoperirea moaștelor Sf. Mu­cenic Nicolae. Agheasma s-a aflat la mai mult de doi metri adâncime; izvora continuu din stâncă. Prima vindecare cu această agheasmă s-a făcut imediat după descoperire. Mama cre­din­cioasă a unui copil bolnav de osteomie­­lită s-a rugat Maicii Domnului și sfinților de pe colina Karyes, a crezut și Dumnezeu i-a vindecat copilul. De atunci agheasma curge și tămăduirile curg.
12. Sfaturile Sfințilora) Nu lăsați sufletul să rătăcească în ma­terie, în lucrurile stricăcioase ale lumii. Viața nu are nici o valoare, dacă nu ne îngrijim de suflet. Prin urmare, nu vă lăsați duși în ră­tăcire, căci astfel vă pierdeți sufletul.b) Calea lui Hristos este cu multe necazuri și suferințe.c) Printre îndatoririle voastre de creștini este și aceea de a-i iubi pe semeni și de a-i ierta mereu. Dacă faceți acest lucru, vă veți umple de bucurie și de sănătate sufletească și trupească.d) Întotdeauna cereți Creatorului să vă ierte. El știe toate faptele și gândurile cele ascunse pe care oamenii nu le mărturisesc, probabil din ru­șine sau din lipsă de tărie în a spune adevărul.e) Noi îi vindecăm pe cei care cred în noi și se apropie de noi cu credință.f) Sufletul milostiv iubește, ajută, mân­gâie, devine părtaș la suferința aproapelui. El lucrează pentru răspândirea Evangheliei, mâ­nat fiind de dragostea sa față de cel păcătos.g) Fericit este omul care urmează învă­țătura lui Hristos. El este fericit în această viață vre­melnică și în viața de după moarte, căci sufletul nu piere la moarte, ci continuă să existe.
13. Actuala mănăstireÎn toamna anului 1961 au început lucrările de construcție a Mănăstirii Sfântului Rafael. Slujba din noaptea de Înviere și din marțea luminată din anul 1963 au fost prăznuite cu multă solem­nitate în biserica nouă. Mănăs­tirea are Para­clisul Agheasmei și o biserică pe două nivele: jos se află moaștele Sf. Mucenici Nicolae și Irina, iar în biserica de sus se află moaștele Sf. Mu­cenic Rafael. Deasupra lo­cului unde se găsesc moaștele Sf. Rafael se află o icoană din mozaic a sfântului; cei care cu cre­dință își lipesc urechea de această icoană pot auzi deslușit cântări dum­nezeiești, de undeva din afara lumii materiale, cântări care nu se pot descrie, fiindcă nu avem mijloace, nici termeni de comparație. În biserica de jos se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie. Sta­reța mă­năstirii a spus unor pelerini: „Aici se săvârșesc zilnic minuni”.
14. O concluzie, pentru unii nouăUn bărbat care a muncit la săpăturile de la Karyes, care l-a văzut pe Sf. Mc. Rafael în vise, dar și în stare de veghe, a spus: „Nu mă mai preocupă dacă voi mai trăi cinci zile sau o sută de ani. Este unul și același lucru, deoarece sunt sigur că viața noastră se continuă după moarte”. Pentru noi, creștinii, important este cum va fi exis­tența noastră de după această viață. La aceasta, cu lacrimi cugeta și Sf. Efrem Sirul: „Oare ce ne va întâmpina pe noi după despărțirea sufletului de trup?”.
15. „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Ps. 67,36)Celor care L-au preamărit pe pământ, Dum­­nezeu le revarsă din belșug daruri cerești și-i face vrednici de a săvârși minuni. Sfinții ne întăresc credința noastră în Înviere și ne în­deamnă ca, prin pocăință și fapte bune, să lucrăm pentru învierea sufletelor noastre din moartea păcatului.Pe sfinții mucenici ai lui Hristos, pe dum­nezeiescul Rafael, pe vrednicul Nicolae, îm­preună cu fecioara Irina, mijlocitorii noștri, cu cântări să îi mărim.