Articolul al X-lea din Simbolul Credinţei: „mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor”. Despre Sfintele Taine – prezentare generală – Botezul, uşa de intrare în Biserică. Prezentarea tainei Botezului cu argumentarea scripturistică şi din Sfinţii Părinţi. Efectele sau roadele Sf. Botez. Botezul Sf. Ioan şi Botezul creştin. Taina Mirungerii – prezentare şi explicare
Iubiţi credincioşi, Sfintele Taine sunt nişte lucrări instituite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care sunt în mod fundamental legate de menirea noastră pe acest pământ, anume aceea de a ne mântui. După cum ştiţi, a te mântui înseamnă a ajunge în comuniune cu Dumnezeu, a te uni cu El. Dumitru Stăniloae spunea că „mântuirea omului, potrivit învăţăturii ortodoxe, nu se finalizează în moartea lui Hristos pe Cruce, ca echivalent juridic al jignirii ce a adus omenirea lui Dumnezeu, ci în unirea lui Hristos cel răstignit şi înviat cu oamenii care cred în El, pentru ca şi ei să poată muri păcatului şi învia”. Ori această unire, dacă am judeca omeneşte, nu este posibilă, întrucât orice creatură, chiar şi fiinţa umană este limitată şi ea nu se poate uni cu Creatorul ei, Care este absolut şi infinit în Fiinţa Lui. Totuşi Dumnezeu, în îndelunga Sa iubire faţă de noi, pentru ca să nu rămânem departe de El, ne-a oferit acest mare dar, de a ne putea uni cu El în mod real, de a-L primi în noi, de a face din noi temple în care locuieşte Dumnezeu. Doar prin această unire a noastră cu Dumnezeu, noi vom putea să ne însuşim, în mod subiectiv, adică fiecare în parte, ceea ce Hristos a dobândit prin Jertfa Sa de pe Cruce pentru întreaga omenire, anume mântuirea sau dobândirea vieţii veşnice în împărăţia Lui.
Dar cum putem noi să ne unim cu Dumnezeu? Ei bine aici intervine rolul Tainelor. Ele au fost aşezate de Dumnezeu în Biserică tocmai pentru a fi mijloacele prin care se înfăptuieşte această unire a oamenilor cu Dumnezeu. Tainele sunt în număr de şapte: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Preoţia, Nunta şi Maslul. Se numesc „Taine” întrucât pe lângă partea lor văzută, pe care o putem observa cu toţii, atunci când îl vedem pe preot că botează un copil afundându-l de trei ori în apa din cristelniţă, sau că-l unge apoi cu Sfântul şi Marele Mir, în cazul Mirungerii, sau că ne unge cu un untdelemn sfinţit, în cazul Maslului şi aşa mai departe, se petrece ceva în mod tainic, nevăzut, şi anume, asupra celui/celor care primesc Taina, se revarsă o putere extraordinară, care izvorăşte direct din Fiinţa lui Dumnezeu şi care se numeşte harul divin. Am vorbit şi în alte cateheze despre această putere sau energie, care izvorăşte din Dumnezeu şi care ne este absolut necesară pentru mântuire, de aceea nu vom mai insista acum. E important să reţinem faptul că harul divin poate fi primit doar prin Sfintele Taine, prin mijlocirea Duhului Sfânt, care lucrează în ele şi că doar prin harul acesta mântuitor noi putem să ne unim cu Dumnezeu în mod real, Dumnezeu Se sălăşluieşte în noi. De aceea Tainele au o importanţă capitală pentru mântuirea noastră.
Aşadar, dacă ar fi să dăm o definiţie a Tainelor, ar trebui să spunem că ele sunt nişte lucrări sfinte, instituite de Dumnezeu întrupat, prin care într-o formă văzută se împărtăşeşte celui/celor care primesc Taina, harul divin nevăzut. Din această definiţie rezultă şi cele trei însuşiri ale Tainelor, anume: instituirea lor divină (toate cele şapte Taine au fost instituite de Mântuitorul Hristos), partea lor văzută sau externă, naturală, care constă în ceremonia stabilită de Biserică, cuvintele, materia şi actele prin care se împărtăşeşte harul nevăzut şi în fine a treia însuşire – partea internă sau nevăzută a Tainei, care se referă la harul divin, ce se împărtăşeşte pentru sfinţirea credincioşilor. Acest har produce în sufletul celui care-l primeşte, roade spirituale speciale, deosebite de la Taină la Taină. Deşi harul este unul singur, efectele Tainelor sunt multiple. Aşadar putem vorbi de un har sfinţitor împărtăşit de toate Tainele şi un har special al fiecărei Taine: care îndreptează (Botezul), întăreşte (Mirul), care nutreşte şi întăreşte (Euharistia), recâştigă starea de dreptate (Spovedania), dă sănătate trupească şi sufletească (Maslul), dă puterea îndeplinirii unor îndatoriri speciale (Nunta şi Preoţia).
Atunci când vorbim despre Sfintele Taine, implicit trebuie să vorbim despre săvârşitorul şi primitorul/ primitorii lor. În ce priveşte săvârşitorul, trebuie spus că adevăratul şi principalul săvârşitor al tuturor celor şapte Taine este Întemeietorul lor, Iisus Hristos. Dreptul de a săvârşi Tainele a fost dat de Hristos, Apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii şi preoţii. Doar Taina Botezului poate fi săvârşită în cazuri cu totul speciale de orice creştin, atunci când pruncul este în primejdie de moarte şi când nu este în preajmă niciun preot. Însă cel care săvârşeşte Taina în chip nevăzut, adevăratul şi principalul săvârşitor al oricărei Taine, repet, este Iisus Hristos. De aceea validitatea Tainelor nu este afectată de starea morală a săvârşitorului văzut, respectiv a episcopului sau a preotului, aceasta datorită faptului că principalul săvârşitor este Însuşi Hristos, iar omul este doar un instrument prin care lucrează puterea lui Dumnezeu în mod nevăzut.
Primitorii Tainelor sunt creştinii cu excepţia celor ai Botezului, întrucât numai prin Botez se primeşte calitatea de creştin. În ceea ce-i priveşte pe primitori este important să înţelegem că harul divin nu lucrează în mod automat asupra fiinţei lor. Tainele nu ţin de magie, aşa cum în mod greşit consideră foarte mulţi oameni. E nevoie ca cel care primeşte Taina să se pregătească pentru primirea harului, întrucât harul nu anulează libertatea omului. Dumnezeu nu ne mântuieşte, dacă noi nu ne dorim acest lucru şi nu facem ceva în acest sens. Ori această pregătire pentru primirea harului constă în dorinţa de a primi Taina, într-o credinţă puternică în ceea ce se întâmplă în mod nevăzut în acea Taină, în conştientizarea păcătoşeniei şi dorinţa de a primi ajutor divin. Doar dacă vom îndeplini aceste condiţii, harul lui Dumnezeu va lucra în noi şi îşi va atinge scopul.
Prima Taină pe care o putem primi este Taina Sfântului Botez. Este Taina prin care omul, care crede în Hristos, se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii. O Taină foarte mare, care i se dă omului doar o singură dată în viaţă. În manualele de teologie dogmatică Botezul este definit ca fiind „Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale făcute până atunci, fiind renăscut spre o viaţă nouă şi părtaş roadelor răscumpărării prin Jertfa Crucii, devenind membru al Bisericii.” Iată ce importanţă imensă are Botezul: trecem din starea de robie a păcatului, în care toţi ne naştem ca urmaşi ai lui Adam şi ca o consecinţă a păcatului strămoşesc şi intrăm în starea harică. Ne curăţim de păcatul strămoşesc, pe care l-am moştenit de la Adam, căci spune Sfântul Prooroc David că „întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Psalmul 50,6) şi ne curăţim de asemenea de păcatele personale, făcute până atunci.
În felul acesta ne renaştem practic spre o viaţă nouă, o viaţă în Hristos. Astfel, Botezul înseamnă pe de o parte moartea omului vechi, a omului vulnerabil forţelor întunericului, o moarte faţă de păcat, iar pe de altă parte înseamnă renaşterea lui într-o viaţă nouă, în Hristos, sau altfel spus predarea omului în mod deplin lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nazianz spunea că „puterea Botezului trebuie înţeleasă ca o învoire cu Dumnezeu pentru o a doua viaţă şi pentru o vieţuire mai curată”. Moartea omului vechi şi naşterea lui din nou ca o făptură nouă sunt asemănate de Sfântul Apostol Pavel cu moartea şi Învierea lui Hristos. Marele Apostol spunea că „ne-am îngropat cu El, în moarte prin botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4). Din acest motiv, la Botez copilul e afundat în apă de trei ori. Acest lucru se face pe de o parte întrucât este botezat în numele Sfintei Treimi, iar pe de altă parte, ca o integrare a lui în mod tainic în moartea şi Învierea lui Hristos, deoarece Hristos a stat trei zile în mormânt. De aceea, dragii mei, Botezul mai este numit şi „a doua naştere”, „naşterea de sus” (Ioan 3,3) sau „naşterea din apă şi din Duh” (Ioan 3,5).
Prin Botez primim şi puterea de a evita păcatul şi posibilitatea de a primi celelalte Taine ale Bisericii. Doar prin Botez putem să devenim părtaşi ai roadelor Răscumpărării lui Hristos prin Jertfa de pe Cruce. Acest lucru înseamnă că doar Botezul ne deschide calea spre mântuirea pe care Hristos a câştigat-o pentru toţi oamenii, prin Jertfa Sa pe Cruce. Dacă nu ne-am boteza, nu am putea să beneficiem de roadele Jertfei Sale, sau altfel spus nu ne-am putea mântui. Acest adevăr l-a arătat explicit Mântuitorul în convorbirea pe care a purtat-o cu Nicodim, în care a spus că „de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5), iar înainte de înălţarea Sa la cer le-a spus Apostolilor nişte cuvinte cutremurătoare, consemnate doar de Sfântul Evanghelist Marcu: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16,16). Reiese clar de aici că Botezul, însoţit de credinţă, reprezintă o condiţie sine qua non pentru dobândirea mântuirii. De aceea noi botezăm copiii încă de la 40 de zile după naştere, pentru ca nu cumva să se întâmple să moară nebotezaţi.
Un ultim efect al acestei Taine, asupra căruia aş dori să mă opresc, este acela de a ne introduce în Biserică. Prin Botez omul devine un membru al Bisericii, iar Biserica, aşa cum am văzut în alte cateheze, este trupul tainic al lui Hristos, membrii ei fiind mădulare ale acestui trup. Din această perspectivă Botezul devine calea prin care noi devenim parte sau mădulare ale trupului tainic al lui Hristos. Sfinţii Părinţi foloseau termenul „enipostaziere” pentru a exprima acest adevăr, termenul având aici înţelesul de încorporare în mod tainic în trupul lui Hristos. Ca semn al încorporării depline în acest trup, imediat după Botez, omului i se dă Taina Euharistiei, prin care Îl primeşte pe Hristos în El. De aceea la Botez se cântă întotdeauna un imn în care spunem că cei „câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”, cu alte cuvinte, toţi cei care v-aţi botezat, L-aţi primit pe Hristos în voi şi aţi devenit mădulare ale trupului Lui, sau altfel spus v-aţi îmbrăcat în El.
Botezul, dragii mei, a fost prefigurat, simbolizat, încă din Vechiul Testament, prin marea primordială, potopul, tăierea împrejur, pe care a cerut-o Dumnezeu evreilor, trecerea prin Marea Roşie şi în fine prin Botezul lui Ioan. Acesta din urmă, numit şi „Botezul pocăinţei”, nu avea puterea de a împărtăşi iertarea păcatelor. El a durat până în ziua Cinzecimii, când Apostoli au fost botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc. Ca formă, Botezul de la Cinzecime a fost excepţional, dar ca fond, identic cu Botezul din apă şi din Duh, pe care îl primesc oamenii de la Apostoli până în zilele noastre.
Rânduiala Botezului este structurată în câteva părţi, pe care le voi aminti foarte pe scurt. În primul rând sunt exorcizările celui care primeşte Botezul şi lepădarea lui de Satana – foarte importante, întrucât, aşa cum am văzut, prin naştere toţi suntem vulnerabili faţă de diavolul, suntem robi ai păcatului. De aceea e nevoie ca orice lucrare a diavolului să fie îndepărtată din sufletele noastre. Lepădările sunt urmate de mărturisirea de credinţă sau Crezul, pe care cel care urmează să se boteze trebuie să-l rostească. În cazul în care este copil, acest lucru, la fel ca şi lepădările de satana, îl va face naşul în locul lui. Sunt câteva cazuri în Noul Testament de credinţă substitutivă, când Mântuitorul a făcut o minune asupra unei persoane, datorită credinţei altor persoane. Am să vă amintesc doar de vindecarea slăbănogului din Capernaum, care a fost adus pe o targă la Iisus, iar Evanghelistul Matei ne spune că Iisus, văzând credinţa celor care l-au adus, i-a spus slăbănogului: „iertate sunt păcatele tale” (Matei 9,2). Cei care l-au purtat pe slăbănog au avut rolul de garanţi ai credinţei celui care a primit vindecarea. La fel şi naşul este un garant pentru credinţa pe care urmează să o primească cel care se va boteaza. De aceea este obligatoriu ca naşul să fie creştin ortodox.
După această parte introductivă urmează Botezul propriu-zis, făcut prin afundarea în apa sfinţită în prealabil, în urma unor rugăciuni speciale. Urmează apoi ungerea celui care a fost botezat cu Sfântul şi marele Mir, un untdelemn, preparat din 40 de aromate şi sfinţit de către toţi episcopii din Biserică, o singură dată pe an, în Joia Mare. Acest Mir este distribuit apoi în toate parohiile din Patriarhie. Ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, sau Mirungerea, este cea de-a doua Taină a Bisericii noastre. Ea este mai degrabă o completare a Sfântului Botez, întrucât dacă prin Botez omul se naşte spre o viaţă nouă în Hristos, prin Mirungere el se întăreşte în această viaţă, prin puterea Duhului Sfânt. De aceea atunci când este uns cu marele Mir, preotul rosteşte formula „pecetea darului Sfântului Duh”. În acel moment, în mod tainic, Duhul Sfânt imprimă în fiecare mădular sufletesc şi trupesc al omului o putere sporită, potrivită cu acel organ. Omul este uns la frunte, unde este locul minţii, la ochi, urechi, nări, gură, piept, spate, mâini şi picioare, pentru ca toate aceste părţi ale corpului prin care se exercită cele cinci simţuri să se dezvolte în mod armonios, să fie sănătoase, iar lumea prin care intrăm în contact prin simţurile noastre, să devină una transparentă prin care să-L simţim pe Dumnezeu. Se spune că prin Mirungere Duhul Sfânt produce un dar special în fiecare om, pe măsura întăririi mai puternice a unui mădular al lui. Astfel, fiecare membru al Bisericii primeşte prin Mirungere un dar deosebit, al lui personal.
În finalul Botezului are loc îmbisericirea celui care a fost botezat. Fetele sunt închinate doar la icoanele împărăteşti, iar băieţii sunt introduşi şi în altar, întrucât ei vor fi preoţi în familiile, pe care le vor întemeia, şi totodată ei sunt potenţiali candidaţi la preoţia sacramentală. Nu în ultimul rând, aşa cum am anticipat mai devreme, noul botezat este împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Acestea trei, Botezul, Mirungerea şi Sfânta Euharistie, sunt Tainele de iniţiere creştină, prin care, cel care crede este introdus în mod deplin în Biserică. Prin Botez devine mădular al trupului tainic al lui Hristos, prin Mirungere primeşte puterea dezvoltării vieţii celei noi în Hristos, iar prin Euharistie se uneşte în mod deplin cu Hristos şi cu Biserica.
Ne oprim aici cu prezentarea noastră. Ar mai fi multe de spus referitor la aceste trei Taine, însă poate vom mai vorbi despre ele şi în alte cateheze. Amin.
Iubiţi credincioşi, Sfintele Taine sunt nişte lucrări instituite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care sunt în mod fundamental legate de menirea noastră pe acest pământ, anume aceea de a ne mântui. După cum ştiţi, a te mântui înseamnă a ajunge în comuniune cu Dumnezeu, a te uni cu El. Dumitru Stăniloae spunea că „mântuirea omului, potrivit învăţăturii ortodoxe, nu se finalizează în moartea lui Hristos pe Cruce, ca echivalent juridic al jignirii ce a adus omenirea lui Dumnezeu, ci în unirea lui Hristos cel răstignit şi înviat cu oamenii care cred în El, pentru ca şi ei să poată muri păcatului şi învia”. Ori această unire, dacă am judeca omeneşte, nu este posibilă, întrucât orice creatură, chiar şi fiinţa umană este limitată şi ea nu se poate uni cu Creatorul ei, Care este absolut şi infinit în Fiinţa Lui. Totuşi Dumnezeu, în îndelunga Sa iubire faţă de noi, pentru ca să nu rămânem departe de El, ne-a oferit acest mare dar, de a ne putea uni cu El în mod real, de a-L primi în noi, de a face din noi temple în care locuieşte Dumnezeu. Doar prin această unire a noastră cu Dumnezeu, noi vom putea să ne însuşim, în mod subiectiv, adică fiecare în parte, ceea ce Hristos a dobândit prin Jertfa Sa de pe Cruce pentru întreaga omenire, anume mântuirea sau dobândirea vieţii veşnice în împărăţia Lui.
Dar cum putem noi să ne unim cu Dumnezeu? Ei bine aici intervine rolul Tainelor. Ele au fost aşezate de Dumnezeu în Biserică tocmai pentru a fi mijloacele prin care se înfăptuieşte această unire a oamenilor cu Dumnezeu. Tainele sunt în număr de şapte: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Preoţia, Nunta şi Maslul. Se numesc „Taine” întrucât pe lângă partea lor văzută, pe care o putem observa cu toţii, atunci când îl vedem pe preot că botează un copil afundându-l de trei ori în apa din cristelniţă, sau că-l unge apoi cu Sfântul şi Marele Mir, în cazul Mirungerii, sau că ne unge cu un untdelemn sfinţit, în cazul Maslului şi aşa mai departe, se petrece ceva în mod tainic, nevăzut, şi anume, asupra celui/celor care primesc Taina, se revarsă o putere extraordinară, care izvorăşte direct din Fiinţa lui Dumnezeu şi care se numeşte harul divin. Am vorbit şi în alte cateheze despre această putere sau energie, care izvorăşte din Dumnezeu şi care ne este absolut necesară pentru mântuire, de aceea nu vom mai insista acum. E important să reţinem faptul că harul divin poate fi primit doar prin Sfintele Taine, prin mijlocirea Duhului Sfânt, care lucrează în ele şi că doar prin harul acesta mântuitor noi putem să ne unim cu Dumnezeu în mod real, Dumnezeu Se sălăşluieşte în noi. De aceea Tainele au o importanţă capitală pentru mântuirea noastră.
Aşadar, dacă ar fi să dăm o definiţie a Tainelor, ar trebui să spunem că ele sunt nişte lucrări sfinte, instituite de Dumnezeu întrupat, prin care într-o formă văzută se împărtăşeşte celui/celor care primesc Taina, harul divin nevăzut. Din această definiţie rezultă şi cele trei însuşiri ale Tainelor, anume: instituirea lor divină (toate cele şapte Taine au fost instituite de Mântuitorul Hristos), partea lor văzută sau externă, naturală, care constă în ceremonia stabilită de Biserică, cuvintele, materia şi actele prin care se împărtăşeşte harul nevăzut şi în fine a treia însuşire – partea internă sau nevăzută a Tainei, care se referă la harul divin, ce se împărtăşeşte pentru sfinţirea credincioşilor. Acest har produce în sufletul celui care-l primeşte, roade spirituale speciale, deosebite de la Taină la Taină. Deşi harul este unul singur, efectele Tainelor sunt multiple. Aşadar putem vorbi de un har sfinţitor împărtăşit de toate Tainele şi un har special al fiecărei Taine: care îndreptează (Botezul), întăreşte (Mirul), care nutreşte şi întăreşte (Euharistia), recâştigă starea de dreptate (Spovedania), dă sănătate trupească şi sufletească (Maslul), dă puterea îndeplinirii unor îndatoriri speciale (Nunta şi Preoţia).
Atunci când vorbim despre Sfintele Taine, implicit trebuie să vorbim despre săvârşitorul şi primitorul/ primitorii lor. În ce priveşte săvârşitorul, trebuie spus că adevăratul şi principalul săvârşitor al tuturor celor şapte Taine este Întemeietorul lor, Iisus Hristos. Dreptul de a săvârşi Tainele a fost dat de Hristos, Apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii şi preoţii. Doar Taina Botezului poate fi săvârşită în cazuri cu totul speciale de orice creştin, atunci când pruncul este în primejdie de moarte şi când nu este în preajmă niciun preot. Însă cel care săvârşeşte Taina în chip nevăzut, adevăratul şi principalul săvârşitor al oricărei Taine, repet, este Iisus Hristos. De aceea validitatea Tainelor nu este afectată de starea morală a săvârşitorului văzut, respectiv a episcopului sau a preotului, aceasta datorită faptului că principalul săvârşitor este Însuşi Hristos, iar omul este doar un instrument prin care lucrează puterea lui Dumnezeu în mod nevăzut.
Primitorii Tainelor sunt creştinii cu excepţia celor ai Botezului, întrucât numai prin Botez se primeşte calitatea de creştin. În ceea ce-i priveşte pe primitori este important să înţelegem că harul divin nu lucrează în mod automat asupra fiinţei lor. Tainele nu ţin de magie, aşa cum în mod greşit consideră foarte mulţi oameni. E nevoie ca cel care primeşte Taina să se pregătească pentru primirea harului, întrucât harul nu anulează libertatea omului. Dumnezeu nu ne mântuieşte, dacă noi nu ne dorim acest lucru şi nu facem ceva în acest sens. Ori această pregătire pentru primirea harului constă în dorinţa de a primi Taina, într-o credinţă puternică în ceea ce se întâmplă în mod nevăzut în acea Taină, în conştientizarea păcătoşeniei şi dorinţa de a primi ajutor divin. Doar dacă vom îndeplini aceste condiţii, harul lui Dumnezeu va lucra în noi şi îşi va atinge scopul.
Prima Taină pe care o putem primi este Taina Sfântului Botez. Este Taina prin care omul, care crede în Hristos, se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii. O Taină foarte mare, care i se dă omului doar o singură dată în viaţă. În manualele de teologie dogmatică Botezul este definit ca fiind „Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale făcute până atunci, fiind renăscut spre o viaţă nouă şi părtaş roadelor răscumpărării prin Jertfa Crucii, devenind membru al Bisericii.” Iată ce importanţă imensă are Botezul: trecem din starea de robie a păcatului, în care toţi ne naştem ca urmaşi ai lui Adam şi ca o consecinţă a păcatului strămoşesc şi intrăm în starea harică. Ne curăţim de păcatul strămoşesc, pe care l-am moştenit de la Adam, căci spune Sfântul Prooroc David că „întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (Psalmul 50,6) şi ne curăţim de asemenea de păcatele personale, făcute până atunci.
În felul acesta ne renaştem practic spre o viaţă nouă, o viaţă în Hristos. Astfel, Botezul înseamnă pe de o parte moartea omului vechi, a omului vulnerabil forţelor întunericului, o moarte faţă de păcat, iar pe de altă parte înseamnă renaşterea lui într-o viaţă nouă, în Hristos, sau altfel spus predarea omului în mod deplin lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nazianz spunea că „puterea Botezului trebuie înţeleasă ca o învoire cu Dumnezeu pentru o a doua viaţă şi pentru o vieţuire mai curată”. Moartea omului vechi şi naşterea lui din nou ca o făptură nouă sunt asemănate de Sfântul Apostol Pavel cu moartea şi Învierea lui Hristos. Marele Apostol spunea că „ne-am îngropat cu El, în moarte prin botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4). Din acest motiv, la Botez copilul e afundat în apă de trei ori. Acest lucru se face pe de o parte întrucât este botezat în numele Sfintei Treimi, iar pe de altă parte, ca o integrare a lui în mod tainic în moartea şi Învierea lui Hristos, deoarece Hristos a stat trei zile în mormânt. De aceea, dragii mei, Botezul mai este numit şi „a doua naştere”, „naşterea de sus” (Ioan 3,3) sau „naşterea din apă şi din Duh” (Ioan 3,5).
Prin Botez primim şi puterea de a evita păcatul şi posibilitatea de a primi celelalte Taine ale Bisericii. Doar prin Botez putem să devenim părtaşi ai roadelor Răscumpărării lui Hristos prin Jertfa de pe Cruce. Acest lucru înseamnă că doar Botezul ne deschide calea spre mântuirea pe care Hristos a câştigat-o pentru toţi oamenii, prin Jertfa Sa pe Cruce. Dacă nu ne-am boteza, nu am putea să beneficiem de roadele Jertfei Sale, sau altfel spus nu ne-am putea mântui. Acest adevăr l-a arătat explicit Mântuitorul în convorbirea pe care a purtat-o cu Nicodim, în care a spus că „de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5), iar înainte de înălţarea Sa la cer le-a spus Apostolilor nişte cuvinte cutremurătoare, consemnate doar de Sfântul Evanghelist Marcu: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16,16). Reiese clar de aici că Botezul, însoţit de credinţă, reprezintă o condiţie sine qua non pentru dobândirea mântuirii. De aceea noi botezăm copiii încă de la 40 de zile după naştere, pentru ca nu cumva să se întâmple să moară nebotezaţi.
Un ultim efect al acestei Taine, asupra căruia aş dori să mă opresc, este acela de a ne introduce în Biserică. Prin Botez omul devine un membru al Bisericii, iar Biserica, aşa cum am văzut în alte cateheze, este trupul tainic al lui Hristos, membrii ei fiind mădulare ale acestui trup. Din această perspectivă Botezul devine calea prin care noi devenim parte sau mădulare ale trupului tainic al lui Hristos. Sfinţii Părinţi foloseau termenul „enipostaziere” pentru a exprima acest adevăr, termenul având aici înţelesul de încorporare în mod tainic în trupul lui Hristos. Ca semn al încorporării depline în acest trup, imediat după Botez, omului i se dă Taina Euharistiei, prin care Îl primeşte pe Hristos în El. De aceea la Botez se cântă întotdeauna un imn în care spunem că cei „câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”, cu alte cuvinte, toţi cei care v-aţi botezat, L-aţi primit pe Hristos în voi şi aţi devenit mădulare ale trupului Lui, sau altfel spus v-aţi îmbrăcat în El.
Botezul, dragii mei, a fost prefigurat, simbolizat, încă din Vechiul Testament, prin marea primordială, potopul, tăierea împrejur, pe care a cerut-o Dumnezeu evreilor, trecerea prin Marea Roşie şi în fine prin Botezul lui Ioan. Acesta din urmă, numit şi „Botezul pocăinţei”, nu avea puterea de a împărtăşi iertarea păcatelor. El a durat până în ziua Cinzecimii, când Apostoli au fost botezaţi cu Duh Sfânt şi cu foc. Ca formă, Botezul de la Cinzecime a fost excepţional, dar ca fond, identic cu Botezul din apă şi din Duh, pe care îl primesc oamenii de la Apostoli până în zilele noastre.
Rânduiala Botezului este structurată în câteva părţi, pe care le voi aminti foarte pe scurt. În primul rând sunt exorcizările celui care primeşte Botezul şi lepădarea lui de Satana – foarte importante, întrucât, aşa cum am văzut, prin naştere toţi suntem vulnerabili faţă de diavolul, suntem robi ai păcatului. De aceea e nevoie ca orice lucrare a diavolului să fie îndepărtată din sufletele noastre. Lepădările sunt urmate de mărturisirea de credinţă sau Crezul, pe care cel care urmează să se boteze trebuie să-l rostească. În cazul în care este copil, acest lucru, la fel ca şi lepădările de satana, îl va face naşul în locul lui. Sunt câteva cazuri în Noul Testament de credinţă substitutivă, când Mântuitorul a făcut o minune asupra unei persoane, datorită credinţei altor persoane. Am să vă amintesc doar de vindecarea slăbănogului din Capernaum, care a fost adus pe o targă la Iisus, iar Evanghelistul Matei ne spune că Iisus, văzând credinţa celor care l-au adus, i-a spus slăbănogului: „iertate sunt păcatele tale” (Matei 9,2). Cei care l-au purtat pe slăbănog au avut rolul de garanţi ai credinţei celui care a primit vindecarea. La fel şi naşul este un garant pentru credinţa pe care urmează să o primească cel care se va boteaza. De aceea este obligatoriu ca naşul să fie creştin ortodox.
După această parte introductivă urmează Botezul propriu-zis, făcut prin afundarea în apa sfinţită în prealabil, în urma unor rugăciuni speciale. Urmează apoi ungerea celui care a fost botezat cu Sfântul şi marele Mir, un untdelemn, preparat din 40 de aromate şi sfinţit de către toţi episcopii din Biserică, o singură dată pe an, în Joia Mare. Acest Mir este distribuit apoi în toate parohiile din Patriarhie. Ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, sau Mirungerea, este cea de-a doua Taină a Bisericii noastre. Ea este mai degrabă o completare a Sfântului Botez, întrucât dacă prin Botez omul se naşte spre o viaţă nouă în Hristos, prin Mirungere el se întăreşte în această viaţă, prin puterea Duhului Sfânt. De aceea atunci când este uns cu marele Mir, preotul rosteşte formula „pecetea darului Sfântului Duh”. În acel moment, în mod tainic, Duhul Sfânt imprimă în fiecare mădular sufletesc şi trupesc al omului o putere sporită, potrivită cu acel organ. Omul este uns la frunte, unde este locul minţii, la ochi, urechi, nări, gură, piept, spate, mâini şi picioare, pentru ca toate aceste părţi ale corpului prin care se exercită cele cinci simţuri să se dezvolte în mod armonios, să fie sănătoase, iar lumea prin care intrăm în contact prin simţurile noastre, să devină una transparentă prin care să-L simţim pe Dumnezeu. Se spune că prin Mirungere Duhul Sfânt produce un dar special în fiecare om, pe măsura întăririi mai puternice a unui mădular al lui. Astfel, fiecare membru al Bisericii primeşte prin Mirungere un dar deosebit, al lui personal.
În finalul Botezului are loc îmbisericirea celui care a fost botezat. Fetele sunt închinate doar la icoanele împărăteşti, iar băieţii sunt introduşi şi în altar, întrucât ei vor fi preoţi în familiile, pe care le vor întemeia, şi totodată ei sunt potenţiali candidaţi la preoţia sacramentală. Nu în ultimul rând, aşa cum am anticipat mai devreme, noul botezat este împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
Acestea trei, Botezul, Mirungerea şi Sfânta Euharistie, sunt Tainele de iniţiere creştină, prin care, cel care crede este introdus în mod deplin în Biserică. Prin Botez devine mădular al trupului tainic al lui Hristos, prin Mirungere primeşte puterea dezvoltării vieţii celei noi în Hristos, iar prin Euharistie se uneşte în mod deplin cu Hristos şi cu Biserica.
Ne oprim aici cu prezentarea noastră. Ar mai fi multe de spus referitor la aceste trei Taine, însă poate vom mai vorbi despre ele şi în alte cateheze. Amin.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu