CREŞTEREA DUHOVNICEASCĂ - CONDIŢIE PENTRU O VIAŢĂ FERICITĂ DE FAMILIE

Având ca temei al existenţei sale căsătoria, familia se sprijină pe legătura indisolubilă dintre bărbat şi femeie, care se completează cu o lume nouă atunci când apar copiii. Rostul familiei, pe lângă legătura puternică bazată pe iubire, între soţi pe de o parte şi copii pe de altă parte, trebuie să fie şi acela de a deveni cale spre sfinţenie, implicând şi o creştere duhovnicească a ei.
S-a înrădăcinat o mentalitate greşită în societatea creştină, şi anume aceea că numai monahii sunt chemaţi la sfinţenie. Biserica învaţă însă că toţi oamenii au această chemare. Drept argument cât se poate de puternic, îl putem cita pe Sfântul Ioan Gură de Aur: „Negreşit că te amăgeşti singur şi te înşeli cu totul cugetând că unele se cer celui din lume şi altele călugărului. Deosebirea este că unul este căsătorit, iar celălalt nu; în toate celelalte vor da seama deopotrivă... Căci toţi oamenii trebuie să ajungă la aceeaşi ţintă. Tocmai aceasta aruncă toate în neorânduială: cugetul că numai călugărului i se cere să vădească o mai mare desăvârşire, pe când celorlalţi le este îngăduit să trăiască cu uşurătate. Dar lucrul acesta nu este adevărat! Nu este defel! Mai curând spune Pavel, aceeaşi filozofie se cere tuturor.”(David şi Mary Ford- „ Căsătoria, cale spre sfinţenie”- Vieţile sfinţilor căsătoriţi, Ed.Sofia, Buc.2001, p.41)
În viaţa Sf.Iuliana (2 ianuarie), putem să citim următoarele: „Cum poţi spune că nu ne putem mântui în lume? De voieşti îţi voi spune ţie pe scurt: nu locul mântuie, ci inima şi voia întoarsă către Dumnezeu.”(op.cit.p.41) În aceeaşi viaţă se afirmă că: „Nu oricine e tuns se mântuieşte, ci acela ce face cele vrednice de călugări”. Sunt şi exemple din Pateric unde unor monahi sfinţi li se spune că cineva trăitor în lume este asemenea lor: se spune despre Sf. Macarie cel Mare, care era mare nevoitor şi trăia în pustie, că i s-a arătat un înger, poruncindu-i să-l urmeze până într-un oraş. Ajungând acolo, i s-a spus Sf. Macarie să intre într-o casă sărăcăcioasă, unde trăia o familie modestă. Îngerul i-a arătat pe soţia şi mama familiei, spunându-i că ajunsese sfântă, trăind de la căsătorie în pace şi armonie cu toată familia, păstrând în mijlocul treburilor zilnice o inimă curată, o adâncă smerenie şi o dragoste arzătoare pentru Dumnezeu. Atunci Sf. Macarie s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să dobândească harul de a trăi în pustie aşa cum trăia femeia aceea în lume.
O poveste asemănătoare se află în viaţa Sf. Antonie cel Mare: „Lui Avva Antonie i s-a descoperit în pustie că în cetate este oarecine asemenea lui, doctor cu ştiinţa, care din prisosinţa lui dă celor ce au trebuinţă şi în toate zilele cântă Sfinte Dumnezeule cu îngerii”. (Pateric – Avva Antonie, nr.26, pag. 12, Alba-Iulia, 1990)
Creşterea duhovnicească reprezintă, aşadar, o parte esenţială a unei bune căsnicii creştine. În viaţa de familie fiecare zi ar trebui să fie sărbătoare şi în fiecare zi soţul şi soţia ar trebui să apară unul altuia ca fiinţe noi şi nemaipomenite. Se ştie că problemele care apar în viaţa de familie sunt cauzate de lipsa preocupărilor legate de viaţa duhovnicească. Un mare duhovnic al Rusiei, stareţul Macarie, arăta că între cauzele însemnate ale problemelor familiale se găseşte şi lipsa dragostei faţă de aproapele, care duce la o dezbinare a căminului. El mai spune că aceasta se datorează neputinţei noastre de a-L vedea pe Hristos în alţii, amintindu-ne că atunci când ne purtăm rău cu ceilalţi, ne purtăm rău cu Hristos, într-un chip cât se poate de real. Astfel el zice: „Aduceţi-vă aminte că sunteţi ucenicii lui Hristos- ai lui Hristos care ne învaţă să ne iubim nu numai prietenii, ci chiar şi vrăşmaşii şi să-i iertăm pe toţi cei ce ne greşesc. <> (Mt. 6,15)”
Unui alt fiu duhovnicesc, acelaşi stareţ, îi spune că otrava din familie nu poate fi scoasă din căminul lor „de nu veţi înceta degrabă să vă învinuiţi unul pe altul. E limpede că tu crezi că tu ai întotdeauna dreptate; ea, de bună seamă, crede la fel. Tu arunci asupra ei o mulţime de învinuiri grave sau meschine. Ea face la fel faţă de tine. Unde o să ajungeţi?” (Op.cit. p.45)
Înaintarea duhovnicească în viaţa de familie, îi face pe soţi să trăiască unirea lor cu o mai mare dragoste, care nu caută ale sale şi cu o dorinţă mai mare de a se face plăcuţi unul altuia.
Întrebarea pe care trebuie să şi-o pună creştinii deja căsătoriţi şi cu copii de crescut nu este „Cum pot să-mi reduc la minimum necesar obligaţiile familiale, astfel încât să fiu liber să duc o viaţă mai duhonicească?”, ci mai curând „Cum să-mi cultiv în viaţa de familie dragostea de Dumnezeu şi de aproapele?”
Creşterea duhovnicească se poate realiza prin iubirea şi urmarea lui Hristos, participarea la toate aspectele vieţii Bisericii, incluzând mersul cu regularitate la biserică şi participarea la Sf. Taine, cu insistenţă pe Spovedanie şi Împărtăşanie, citirea deasă a Sf. Scripturi, a Sf. Părinţi, prin post, rugăciune, milostenie, întrajutorarea şi bunul exemplu, citirea scrierilor de îndrumare duhovnicească şi citirea Vieţilor Sfinţilor.