Cu ajutorul minții omenești și ale naturii înconjurătoare, noi știm că Dumnezeu există, dar nu știm ce este El, în Sine, în ființa Lui.
Există o deosebire între felul acesta de a-L cunoaște pe Dumnezeu și cel dat prin descoperirea dumnezeească. Felul cunoașterii existenței lui Dumnezeu prin Descoperire e mai sigur și mai prețios, fiindcă această cunoaștere ne-o dă Dumnezeu însuși și mintea noastră nu se mai îndoiește. Apoi, pe când în Descoperirea dumnezeiască, cunoștința existentei lui Dumnezeu pleacă de la credință ca să ajungă la cunoaștere, în aflarea existenței lui Dumnezeu pe calea firii, spune Sfântul Vasile cel Mare, mintea pornește de la cunoaștere spre a ajunge la credință.
Zidirea întreagă, de la făpturile cele mai mici până la cele mai mari, de la cele înzestrate cu mai puțină pricepere până la cele mai înțelepte, de la începutul lumii până astăzi, mărturisește înțelepciunea, bunătatea și puterea Făcătorului. Sf. Scriptură ia creația întreagă ca mărturie a existenței lui Dumnezeu, când spune: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vesteste tăria" (Ps. 18, 1). Începând de la Sf. Irineu și până la Sf. Ioan Damaschin, toți Sf. Părinți și Scriitori bisericești dovedesc existența lui Dumnezeu pe baza legii naturale sau firești. Sf. Grigorie Teologul spune: «Dar cu mult mai înainte decât acestea (adică cerul, luna, stelele), mai presus decât ele și izvor al lor este ființa lui Dumnezeu, care întrece orice cuprindere și orice înțelegere... Și privirea și legea firii ne învață că Dumnezeu există și că El este cauza creatoare și susținătoare a lumii. Privirea ne învață că există Dumnezeu atunci când se așează pe cele văzute și bine fixate și care merg și care sunt, ca să zic așa, mișcate în chip nemișcat și sunt purtate. Iar legea naturală deduce din cele văzute și rânduite pe Autorul lor»
Cunoștința despre Sine a dat-o Dumnezeu oamenilor de la început, zice Sf. Ioan Gură de Aur, dar păgânii, atribuind această cunoaștere lemnelor și pietrelor, au nedreptățit adevărul. Această cunoaștere rămâne însă neschimbată având slava ei nemișcată. Sf. Pavel zice: "Ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este cunoscut de către ei, fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor" (Rom. 1, 19). Cunoașterea lui Dumnezeu pe calea firii s-a dat oamenilor nu prin glas, ci prin așezarea făpturilor la mijloc, pentru ca și cel înțelept și cel fără minte, cunoscând cu privirea frumusețea celor văzute, de la ceea ce aa făcut Dumnezeu și se ridică până la El.
Noi oamenii, mai putem ști despre existența lui Dumnezeu și pe calea conștiinței, care, după creație, este al doilea învățător al omului, în ceea ce privește stiința noastră despre Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Ioan Damaschin spun că: cunoștința existenței lui Dumnezeu este pusă de El în chip firesc în toți oamenii. Sf. Grigorie Teologul observă că puterea din noi, înnăscută tuturor, prima lege lipită de noi, care ne duce spre Dumnezeu prin cele văzute, este rațiunea.
Noi cunoaștem existența lui Dumnezeu, deci pe două căi: cea a observării lucrurilor din jurul nostru, prin observarea firii naturale, și pe calea Descoperirii sau Revelației dumnezeiești supranaturale. Dumnezeu Și-a descoperit existența Sa proorocilor, S-a arătat prin Fiul Său Cel întrupat și Se va face cunoscut în împărăția cerurilor. «Duhul, zice Sf. Irineu, pregătește pe om în Fiul, Fiul îl duce la Tatăl, iar Tatăl îi dă nestricăciunea pentru viața veșnică, pe care o capătă din faptul că vede pe Dumnezeu» (Sf. Irineu, Contra ereziilor) Cunoașterea mai presus de fire a lui Dumnezeu, pe care cei îmbunătățiți moral, ajunși pe cea mai înaltă treaptă a urcușului duhovnicesc după curățirea de patimi, o gustă anticipativ încă din această viață, constituie însăși viața veșnică pentru cei drepți în împărăția cerurilor (Ioan 17, 3).
FIINȚA LUI DUMNEZEU
Putem știi, noi oamenii, ceva despre ființa lui Dumnezeu?
Nu putem cunoaște ființa lui Dumnezeu nici pe calea firii, nici pe calea mai presus de fire. Ființa lui Dumnezeu este "ascunsul" tainic, la care nu ne putem ridica cu mintea și cu care nu putem intra în legatură. Ea e mai presus de orice nume, cum spune Dionisie Pseudo-Areopagitul. Dar noi cunoaștem lucrările acelei ființe, care coboară la noi, cum zic Sf. Părinți. Toate numele ce le dăm lui Dumnezeu privesc aceste lucrări; înțelepciunea lui Dumnezeu, văzută în lume, este o astfel de lucrare; puterea Lui creatoare la fel. Aceste lucrări le mai numim și însușiri ale lui Dumnezeu. Pe baza acestor lucrări îi dăm lui Dumnezeu așa-numitele însușiri. În cunoașterea firească, aceste lucrări sau însușiri ale lui Dumnezeu le aflam prin analogie de la lucrările create; în cunoașterea mai presus de fire avem o vedere mai de-a dreptul a lor.
Există o deosebire între felul acesta de a-L cunoaște pe Dumnezeu și cel dat prin descoperirea dumnezeească. Felul cunoașterii existenței lui Dumnezeu prin Descoperire e mai sigur și mai prețios, fiindcă această cunoaștere ne-o dă Dumnezeu însuși și mintea noastră nu se mai îndoiește. Apoi, pe când în Descoperirea dumnezeiască, cunoștința existentei lui Dumnezeu pleacă de la credință ca să ajungă la cunoaștere, în aflarea existenței lui Dumnezeu pe calea firii, spune Sfântul Vasile cel Mare, mintea pornește de la cunoaștere spre a ajunge la credință.
Zidirea întreagă, de la făpturile cele mai mici până la cele mai mari, de la cele înzestrate cu mai puțină pricepere până la cele mai înțelepte, de la începutul lumii până astăzi, mărturisește înțelepciunea, bunătatea și puterea Făcătorului. Sf. Scriptură ia creația întreagă ca mărturie a existenței lui Dumnezeu, când spune: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vesteste tăria" (Ps. 18, 1). Începând de la Sf. Irineu și până la Sf. Ioan Damaschin, toți Sf. Părinți și Scriitori bisericești dovedesc existența lui Dumnezeu pe baza legii naturale sau firești. Sf. Grigorie Teologul spune: «Dar cu mult mai înainte decât acestea (adică cerul, luna, stelele), mai presus decât ele și izvor al lor este ființa lui Dumnezeu, care întrece orice cuprindere și orice înțelegere... Și privirea și legea firii ne învață că Dumnezeu există și că El este cauza creatoare și susținătoare a lumii. Privirea ne învață că există Dumnezeu atunci când se așează pe cele văzute și bine fixate și care merg și care sunt, ca să zic așa, mișcate în chip nemișcat și sunt purtate. Iar legea naturală deduce din cele văzute și rânduite pe Autorul lor»
Cunoștința despre Sine a dat-o Dumnezeu oamenilor de la început, zice Sf. Ioan Gură de Aur, dar păgânii, atribuind această cunoaștere lemnelor și pietrelor, au nedreptățit adevărul. Această cunoaștere rămâne însă neschimbată având slava ei nemișcată. Sf. Pavel zice: "Ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este cunoscut de către ei, fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor" (Rom. 1, 19). Cunoașterea lui Dumnezeu pe calea firii s-a dat oamenilor nu prin glas, ci prin așezarea făpturilor la mijloc, pentru ca și cel înțelept și cel fără minte, cunoscând cu privirea frumusețea celor văzute, de la ceea ce aa făcut Dumnezeu și se ridică până la El.
Noi oamenii, mai putem ști despre existența lui Dumnezeu și pe calea conștiinței, care, după creație, este al doilea învățător al omului, în ceea ce privește stiința noastră despre Dumnezeu. Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Ioan Damaschin spun că: cunoștința existenței lui Dumnezeu este pusă de El în chip firesc în toți oamenii. Sf. Grigorie Teologul observă că puterea din noi, înnăscută tuturor, prima lege lipită de noi, care ne duce spre Dumnezeu prin cele văzute, este rațiunea.
Noi cunoaștem existența lui Dumnezeu, deci pe două căi: cea a observării lucrurilor din jurul nostru, prin observarea firii naturale, și pe calea Descoperirii sau Revelației dumnezeiești supranaturale. Dumnezeu Și-a descoperit existența Sa proorocilor, S-a arătat prin Fiul Său Cel întrupat și Se va face cunoscut în împărăția cerurilor. «Duhul, zice Sf. Irineu, pregătește pe om în Fiul, Fiul îl duce la Tatăl, iar Tatăl îi dă nestricăciunea pentru viața veșnică, pe care o capătă din faptul că vede pe Dumnezeu» (Sf. Irineu, Contra ereziilor) Cunoașterea mai presus de fire a lui Dumnezeu, pe care cei îmbunătățiți moral, ajunși pe cea mai înaltă treaptă a urcușului duhovnicesc după curățirea de patimi, o gustă anticipativ încă din această viață, constituie însăși viața veșnică pentru cei drepți în împărăția cerurilor (Ioan 17, 3).
FIINȚA LUI DUMNEZEU
Putem știi, noi oamenii, ceva despre ființa lui Dumnezeu?
Nu putem cunoaște ființa lui Dumnezeu nici pe calea firii, nici pe calea mai presus de fire. Ființa lui Dumnezeu este "ascunsul" tainic, la care nu ne putem ridica cu mintea și cu care nu putem intra în legatură. Ea e mai presus de orice nume, cum spune Dionisie Pseudo-Areopagitul. Dar noi cunoaștem lucrările acelei ființe, care coboară la noi, cum zic Sf. Părinți. Toate numele ce le dăm lui Dumnezeu privesc aceste lucrări; înțelepciunea lui Dumnezeu, văzută în lume, este o astfel de lucrare; puterea Lui creatoare la fel. Aceste lucrări le mai numim și însușiri ale lui Dumnezeu. Pe baza acestor lucrări îi dăm lui Dumnezeu așa-numitele însușiri. În cunoașterea firească, aceste lucrări sau însușiri ale lui Dumnezeu le aflam prin analogie de la lucrările create; în cunoașterea mai presus de fire avem o vedere mai de-a dreptul a lor.
ÎNSUȘIRILE LUI DUMNEZEU
În Crez se întâlnește următorul articol: "Cred întru unul Dumnezeu".Acestea au fost puse în Simbolul Credinței pentru a risipi credința deșartă a păgânilor care susțineau ca sunt mai mulți dumnezei. Credința într-un singur Dumnezeu, sau monoteismul, e susținută de toți Părinții și Scriitorii bisericești care s-au ocupat de acest adevăr.
Care sunt însușirile lui Dumnezeu?
În Crez se întâlnește următorul articol: "Cred întru unul Dumnezeu".Acestea au fost puse în Simbolul Credinței pentru a risipi credința deșartă a păgânilor care susțineau ca sunt mai mulți dumnezei. Credința într-un singur Dumnezeu, sau monoteismul, e susținută de toți Părinții și Scriitorii bisericești care s-au ocupat de acest adevăr.
Care sunt însușirile lui Dumnezeu?
- Dumnezeu este unul. Sf. Apostol Pavel scrie corintenilor: "Totuși, pentru noi este un singur Dumnezeu-Tatăl, din Care sunt toate și noi întru El; și un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate și noi prin El" (I Cor. 8, 6). Dumnezeu este unul singur pentru ca unul singur e universul pe care l-a facut, zicea Origen. Sf. Efrem zice: «Dacă nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu» Sf. Efrem Sirul, Cuvânt contra ereziilor
- Dumnezeu este Duh, cum o mărturisește Mântuitorul însuși femeii samarinence: "Duh este Dumnezeu, și cei ce 1 se închină trebuie să 1 se închine în duh și în adevăr" (Ioan 4, 24). «El e nematerial și netrupesc, spune Sf. Ioan Damaschin în Dogmatica.
- Dumnezeu e simplu, adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă și duhovnicească. El nu admite nici un fel de adaos în Sine și nu are ceva mai mare, sau mai mic, în Sine.
- Dumnezeu e neschimbator, cum ne-o arată Sf. Iacov prin cuvintele: "Părintele luminilor, la Care nu e schimbare sau umbra de mutare" (1, 17).
- Dumnezeu este veșnic, cum ne încredințează cuvintele Apocalipsei: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era, Cel ce este și Cel ce vine" (Apoc. 4, 8). El e înainte de timp, pentru ca timpul e de la El. Însușirea Lui veșnică e că El este veșnic. - Dumnezeu e necuprins, pentru că este nesfârșit și de nespus. Dumnezeu este nevăzut. Cuvântul se adresează către El în tăcere, simțul se tocește vrând să-L cerceteze, iar înțelegerea se închircește vrând să-L îmbrățiseze.
- Dumnezeu e atotprezent, cum ne spune Psalmistul: "De mă voi sui în cer, Tu acolo ești; de mă voi cobori în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi salășlui la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta" (Ps. 138, 8-10). Fiind fără început și fără sfârșit, Dumnezeu este atotprezent, pentru că nu El e în altceva, dar toate sunt în El. El e pretutindeni și e în întregime pretutindeni.
- Dumnezeu e atotputernic, cum ne încredințează Sf. Evanghelie: " Cele ce nu sunt cu putință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu" (Luca 18, 27). Atotputernicia lui Dumnezeu o susțin toți Sf. Părinți, îndeosebi Aristide, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Sf. Chiril al Ierusalimului. Puterea lui Durnnezeu e nevăzută și ascunde o mare pătrundere și simțire a Duhului.
- Dumnezeu e atoștiutor, cum ne spune Sf. Apostol Pavel: "O, adâncul bogației și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecățile Lui și nepătrunse căile Lui!" (Rom. 11, 33). Știința lui Dumnezeu cunoaște toate deodată: cele trecute, cele prezente, cele viitoare. El cunoaște totul din veci; El știe înainte de facerea lumii ce se va întâmplă până în ultimele clipe ale acesteia. Dumnezeu nu S-a sfătuit cu nimeni despre noi, în momentul când am fost creați, pentru că El cunoștea rostul nostru înainte de facerea pământului și a veacurilor. (Sf. Chiril al Alexandriei, Teza despre Sf. și cea de o ființă Treime). Prin preștiința Sa, Dumnezeu nu ne obligă să facem cele viitoare. Dumnezeu știe toate câte se vor întâmpla prin libera voință a oamenilor, dar această preștiință nu nimicește liberul arbitru sau libera hotărâre. (Teodoret, Comentariu la Romani). Dumnezeu privește în inimi, știe toate și aude toate. (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5).
- Dumnezeu este Duh, cum o mărturisește Mântuitorul însuși femeii samarinence: "Duh este Dumnezeu, și cei ce 1 se închină trebuie să 1 se închine în duh și în adevăr" (Ioan 4, 24). «El e nematerial și netrupesc, spune Sf. Ioan Damaschin în Dogmatica.
- Dumnezeu e simplu, adică necompus, fiindcă e nematerial. Firea Sa e necompusă și duhovnicească. El nu admite nici un fel de adaos în Sine și nu are ceva mai mare, sau mai mic, în Sine.
- Dumnezeu e neschimbator, cum ne-o arată Sf. Iacov prin cuvintele: "Părintele luminilor, la Care nu e schimbare sau umbra de mutare" (1, 17).
- Dumnezeu este veșnic, cum ne încredințează cuvintele Apocalipsei: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era, Cel ce este și Cel ce vine" (Apoc. 4, 8). El e înainte de timp, pentru ca timpul e de la El. Însușirea Lui veșnică e că El este veșnic. - Dumnezeu e necuprins, pentru că este nesfârșit și de nespus. Dumnezeu este nevăzut. Cuvântul se adresează către El în tăcere, simțul se tocește vrând să-L cerceteze, iar înțelegerea se închircește vrând să-L îmbrățiseze.
- Dumnezeu e atotprezent, cum ne spune Psalmistul: "De mă voi sui în cer, Tu acolo ești; de mă voi cobori în iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi salășlui la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta" (Ps. 138, 8-10). Fiind fără început și fără sfârșit, Dumnezeu este atotprezent, pentru că nu El e în altceva, dar toate sunt în El. El e pretutindeni și e în întregime pretutindeni.
- Dumnezeu e atotputernic, cum ne încredințează Sf. Evanghelie: " Cele ce nu sunt cu putință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu" (Luca 18, 27). Atotputernicia lui Dumnezeu o susțin toți Sf. Părinți, îndeosebi Aristide, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Sf. Chiril al Ierusalimului. Puterea lui Durnnezeu e nevăzută și ascunde o mare pătrundere și simțire a Duhului.
- Dumnezeu e atoștiutor, cum ne spune Sf. Apostol Pavel: "O, adâncul bogației și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecățile Lui și nepătrunse căile Lui!" (Rom. 11, 33). Știința lui Dumnezeu cunoaște toate deodată: cele trecute, cele prezente, cele viitoare. El cunoaște totul din veci; El știe înainte de facerea lumii ce se va întâmplă până în ultimele clipe ale acesteia. Dumnezeu nu S-a sfătuit cu nimeni despre noi, în momentul când am fost creați, pentru că El cunoștea rostul nostru înainte de facerea pământului și a veacurilor. (Sf. Chiril al Alexandriei, Teza despre Sf. și cea de o ființă Treime). Prin preștiința Sa, Dumnezeu nu ne obligă să facem cele viitoare. Dumnezeu știe toate câte se vor întâmpla prin libera voință a oamenilor, dar această preștiință nu nimicește liberul arbitru sau libera hotărâre. (Teodoret, Comentariu la Romani). Dumnezeu privește în inimi, știe toate și aude toate. (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5).
- Dumnezeu e drept, cum spune Psalmistul: "Domnul iubește judecata și nu va părăsi pe cei cuviosi ai Săi; (aceștia) în veac vor fi păziți; iar cei fără-de-lege vor fi izgoniți și seminția celor necredincioși va fi stârpită" (Ps. 36, 28).
- Dumnezeu e bun, cum declară însuși Mântuitorul: "Nimeni nu este bun decât numai unul Dumnezeu" (Matei 19, 17).
- Dumnezeu e iubire, cum ne încredințează Sf. Apostol Ioan (I Ioan 4, 8 si 16). - Dumnezeu este lumină (I Ioan 1, 5).
- Dumnezeu este desăvârșit, după cuvântul Mântuitorului: "Fiți dar desăvârșiți, precum Tatal vostru din ceruri desăvârșit este”. ( (Matei 5, 48). Dumnezeu e desăvârșit în toate, egal și asemenea cu Sine Sf. Irineu. Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici nașterii, nici întâmplării. El nu Se micșorează, nici nu crește, ci e totdeauna acelasi. (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 1, 5).
Sf. Scriptura vorbește despre mâna, ochii, urechile lui Dumnezeu ținând seama de firea limbii omenești, adică de felul ei de a-și arăta gândurile. Cuvintele de mai sus nu înfățișează organe trupești, asemenea celor omenești, ci anumite puteri ale lui Dumnezeu. Astfel inima arată bunatatea și iubirea lui Dumnezeu, ochii și urechile arată atotștiinta Lui, iar mâinile, atotputernicia Lui. După cum chipul lui Dumnezeu nu poate fi zugrăvit în mintea noastră, tot așa nu poate fi vorba de organe trupești ale lui Dumnezeu, căci după cuvântul unui Părinte al Bisericii: «El aude fără urechi, vorbește fără gură, lucrează fără mâini, vede fără ochi» (Sf. Efrem Sirul, Cântece nisibiene, 3, 1 și Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Dr. D. Fecioru, Bucuresti, 1938, pp. 38-40).
Dumnezeu este peste tot locul; dacă se zice că El este în mod deosebit în ceruri, este pentru că prezența Lui e mai vădită ființelor spirituale, și cerul închipuiește sfințenia; dacă se vorbește de prezența Lui deosebită în Biserică, este pentru ca mai ales în Biserică împărtășește El, prin Sf. Taine, harul Sau sfințitor.
- Dumnezeu e bun, cum declară însuși Mântuitorul: "Nimeni nu este bun decât numai unul Dumnezeu" (Matei 19, 17).
- Dumnezeu e iubire, cum ne încredințează Sf. Apostol Ioan (I Ioan 4, 8 si 16). - Dumnezeu este lumină (I Ioan 1, 5).
- Dumnezeu este desăvârșit, după cuvântul Mântuitorului: "Fiți dar desăvârșiți, precum Tatal vostru din ceruri desăvârșit este”. ( (Matei 5, 48). Dumnezeu e desăvârșit în toate, egal și asemenea cu Sine Sf. Irineu. Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici nașterii, nici întâmplării. El nu Se micșorează, nici nu crește, ci e totdeauna acelasi. (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 4-5; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 1, 5).
Sf. Scriptura vorbește despre mâna, ochii, urechile lui Dumnezeu ținând seama de firea limbii omenești, adică de felul ei de a-și arăta gândurile. Cuvintele de mai sus nu înfățișează organe trupești, asemenea celor omenești, ci anumite puteri ale lui Dumnezeu. Astfel inima arată bunatatea și iubirea lui Dumnezeu, ochii și urechile arată atotștiinta Lui, iar mâinile, atotputernicia Lui. După cum chipul lui Dumnezeu nu poate fi zugrăvit în mintea noastră, tot așa nu poate fi vorba de organe trupești ale lui Dumnezeu, căci după cuvântul unui Părinte al Bisericii: «El aude fără urechi, vorbește fără gură, lucrează fără mâini, vede fără ochi» (Sf. Efrem Sirul, Cântece nisibiene, 3, 1 și Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Dr. D. Fecioru, Bucuresti, 1938, pp. 38-40).
Dumnezeu este peste tot locul; dacă se zice că El este în mod deosebit în ceruri, este pentru că prezența Lui e mai vădită ființelor spirituale, și cerul închipuiește sfințenia; dacă se vorbește de prezența Lui deosebită în Biserică, este pentru ca mai ales în Biserică împărtășește El, prin Sf. Taine, harul Sau sfințitor.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu