Vindecarea de păcatul desfrânării. Efectele nocive ale masturbării

Păcatul desfrânării sub diferitele lui forme, este din ce în ce mai întâlnit în rândul creștinilor. Acesta nu poate fi tratat cu indiferență, deoarece, efectele sale sunt dezastruoase asupra sufletului uman. Cei care se adâncesc în acest păcat, nici nu-și mai dau seama că este un lucru rău, ba chiar, mulți găsesc justificare pentru săvârșirea lui. Alăturat postăm două articole unul privind vindecarea de patima desfrânării, luându-i ca și călăuze pe Părinții pustiului Egiptului, iar celălalt articol, tratează tot despre o problemă gravă, din păcate întâlnită tot mai des: masturbarea. Sperăm ca aceste subiecte să nu smintească, ci să fie suport și ajutor în lupta cu păcatul desfrânării, pentru toți cei care au nevoie.

Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean

“Desfrânarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi:

a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte;

b) prin cuvinte şi fapte,

c) după rânduiala firească, când se face în afara căsătoriei,

d)împotriva rânduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer,

e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”
“Demonul preacurviei îl sileşte să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă. Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre treburi mârşave. Ba îl face să spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”
Desfrânarea este un păcat foarte grav. Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, groaza de moarte etc.
Desfrânarea este o degradare, o sinucidere şi are ca urmare degradarea trupească, istovirea acestuia, degenerare biologică etc. Din cauza desfrânării suferă neamurile, se nasc copii bolnavi mintal, se înnebuneşte (vezi sifilisul) etc., dar cea mai gravă consecinţă este pierderea mântuirii.
Ca terapeutică, Părinţii Pustiei recomandă:
1. Rugăciunea: “un frate a întrebat pe avva Agathon pentru păcatul curviei şi i-a răspuns aceluia: mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei afla odihnă.” (Agathon, 21); “povestitu-sa despre maica Sara, că a răbdat treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei şi niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea: Dumnezeu, dă-mi putere!” (Sara, 1)
2. Postul: “un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce voi face, părinte, că pântecele meu mă supără şi nu pot să-l opresc? De aceea zburdă trupul meu. Zis-a lui bătrânul: de nu vei pune întru el frică şi post, nu vei îndrepta paşii tăi pe cărarea lui Dumnezeu,” (VI, 34)
3. Răbdarea: “un bătrân oarecare, l-a văzut pe ucenicul său că este foarte supărat şi necăjit de dracul curviei. Şi i-a zis lui: fiule, vrei să-l rog pe Dumnezeu să se depărteze de la tine şi să te părăsească acel război? Iar el a zis: ba nu, părinte, că de mă şi supăr şi mă necăjesc de acel război şi mă ostenesc muncindu-mă, dar văd din osteneală roada răbdării întru mine. Pentru aceasta mai vârtos te roagă pentru mine, părinte, să-mi dea Dumnezeu răbdare ca să pot purta cu mulţumire această ispită. Zis-a lui bătrânul: acum, fiule, am cunoscut că eşti în sporire şi că mă întreci.” (VI, 5)
4. Nădejdea: “un frate oarecare, ce trăia în Enat, în mănăstirea Alexandriei, a căzut în păcatul curviei şi după cădere, de multa lui scârbă l-a dus pe el vrăjmaşul la deznădăjduire. El mai venindu-şi în fire şi văzându-se biruit de scârbă şi deznădăjduit, singur ca un doctor iscusit fiind, a pus gândul său spre buna nădejde, zicând: crezi în marea milostivire a lui Dumnezeu, că va face şi cu mine păcătosul şi mă va ierta! Iar când grăia el întru sine acestea, diavolii i-au zis: cum ştii tu că îşi va face milă cu tine? Şi le răspundea lor aşa: dar voi cine sunteţi şi ce grijă aveţi, de îşi va face Dumnezeu milă cu mine ori de nu îşi va face? Că voi sunteţi fiii întunericului, ai gheenei şi ai pieirii veşnice, iar Dumnezeu este bun şi milostiv. Voi ce treabă aveţi? Acestea grăindu-le lor fratele au fugit dracii ruşinaţi de la dânsul, neputând să-i mai facă nimic. Iar fratele cu nădejdea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi s-a mântuit.” (VI, 24)
5. Luarea aminte la cauza patimii şi tăierea acesteia: “a zis un bătrân. Dacă curvia se luptă cu trupul tău, vezi din care pricină s-a pornit războiul asupra te şi o îndreptează. Sau din desfătare, sau din somn mult, sau din mândrie, sau de te socoteşti pe tine mai bun decât pe altul, sau ai osândit pe cineva când greşea. Fiindcă afară de acestea nu se luptă omul spre curvie.” (VI, 42)
6. Înfrânarea simţurilor şi a gândului: “s-a dus odată avva Isidor la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi dacă s-a întors la Schit, l-au întrebat pe el fraţii: cum se află. Iar el a zis: cu adevărat, fraţilor, eu faţă de om nu am văzut, fără numai a arhiepiscopului. Iar ei auzind, s-au tulburat zicând: oare, s-au cufundat ei, avvo? Iar el a zis: nu aşa, ci nu m-a biruit cugetul să văd pe cineva. Iar ei auzind s-au minunat şi s-au întărit ca să păzească ochii de răspândire.” (Isidor, 8); “spuneau părinţii despre un bătrân, care mergând pe un drum, a văzut urme de femeie pe nisip, pe lângă drum. Iar el mergând, tot astupa cu piciorul acele urme, zicând: ca nu cumva să le vadă vreun frate neputincios şi din vederea acestora să înceapă a-l supăra gândurile şi războiul curviei.” (VI, 18)
7. Fuga de prilej: “zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul: părinte, ai îmbătrânit, să mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul: unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul: unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie? Deci i-a zis lui bătrânul: la pustie du-mă!” (Sisoe, 3)
8. Fuga de compania sexului opus: “un frate a rugat pe avva Daniil zicând: dă-mi o poruncă şi o voi păzi pe ea! Şi a zis lui: niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachină şi să mănânci cu ea şi cu acestea vei scăpa puţin de dracul curviei.” (Daniil, 2); “zis-a un bătrân: sarea este din apă şi când se apropie de apă, se topeşte şi piere! Aşa şi călugărul, din femeie este născut şi de se va apropia de ea, se va topi şi va pieri.” (VI, 27)
Visul, aşa cum am arătat, este un indicativ al stării în care ne aflăm faţă de această patimă: “mişcările fireşti ale trupului (poluţii nocturne) neînsoţite de imaginii în timpul somnului arată că sufletul este destul de sănătos. Orice încropire de imagini e semn de nevolnicie. Socoteşte feţele fără contur simbolul unei patimi mai vechi, iar cele bine conturate, simbolul unei răni proaspete.”
Pr. Petru Suciu, “Metode psihoterapeutice in Pateric”
(Preluat de pe blogul N-am Cuvinte al lui Florin)

Efectele masturbării între mit şi realitate

În timp ce unii tineri caută să-și justifice patima malahiei (masturbării) ca fiind ceva cât se poate de firesc și normal, alții culeg roadele dureroase ale acestei patimi care i-a stapanit (îi stăpânește) de mai mult sau mai puțin timp. Atât pentru primii cât și pentru ultimii, am încercat să facem o analiză cât mai obiectivă asupra efectelor masturbării. În felul acesta putem înțelege fiecare în parte ce se ascunde în spatele acestui păcat, numit în mod viclean “descoperirea sinelui” și care este promovat în cele mai multe reviste și site-uri pentru tineri.
Efectele malahiei sunt atât fizice cât și psihice și le vom trata în continuare în mod distinct.
Masturbarea poate cauza cancer. Studii recente arată că datorița acestui abuz, crește seminicativ riscul de cancer la prostata (cazul baietilor). Mai multe informatii aici:
http://chattahbox.com/health/2009/01/27/masturbation-may-cause-cancer/
Masturbarea duce la ejaculare precoce într-o formă mai mult sau mai puțin gravă. Acest lucru se întâmplă deoarece auto-controlul asupra impulsurilor sexuale se denaturează prin practica masturbării. De fapt, în decursul timpului, acest auto-control se va modela și adapta mai mult la această practică decat la actul sexual normal.
Masturbarea duce la probleme ale memoriei, ale puterii de concentrare și ale ‘ascuțimii’ minții. Celulele nervoase ale creierului (neuronii) se distrug progresiv și iremediabil datorită risipei excesive de energie. Acesta este un factor deosebit de periculos, fiindcă nu există nici o cale de refacere a acestor neuroni. Pierderea memoriei și a puterii de concentrare, o poate observa persoana respectivă pe masura ce ea continuă să se masturbeze mai mult. Al doilea efect negativ al masturbării, constă în aceea că generează delir şi fantasme. Sexualitatea umană este înfrânată. Patimile sexuale se pot satisface uşor (deci, se şi pot controla uşor). Astfel, indiferent de fantezia pe care o are cineva, comportamentul sexual este îngrădit de limitele fizice. Mai mult, sexualitatea normală dintre un bărbat şi o femeie se bazează pe o relaţie personală, de iubire, care tinde să transforme fantezia pasională într-o formă a intimităţii, a unei uniuni decente şi binecuvântate, dacă este în limitele sfintei taine a căsătoriei. Când lipseşte realitatea unei relaţii interpersonale, fantezia permite individului să facă orice doreşte. Acest mod de viaţă se prelungeşte şi în viitoarele relaţii umane, care vor fi de slabă calitate sau violente.
Masturbarea nu face decat să “îmbătrânească” omul mai rapid decat în mod normal. Acesta, la 40 de ani, se va confrunta cu bolile și afecțiunile care se întâlnesc în general la pacienții mult mai in varstă. Lucrul acesta se întâmplă din cauza risipei excesiv de mare de energie, care nu face decât să slăbească foarte mult organismul, predispunându-l la diverse afecțiuni și boli, în funcție de fiecare individ în parte. Sistemul imunitar al organismului este de asemenea slăbit, pe măsură ce omul continuă să se masturbeze mai mult, el fiind mult mai puțin ferit de viruși și infecții în comparație cu un om cu un sistem imunitar puternic.

Pe plan psihic:.

Masturbarea duce la o izolare progresivă față de societate și de mediul înconjurător. Persoana care se masturbează ajunge încet-încet să-și găsească plăcerea numai în această practică, dezvoltând o inhibiție față de persoanele și evenimentele din jurul său. În cazuri mai avansate se poate ajunge la depresii nervoase greu de vindecat
Astfel, sexualitatea umană se individualizează, concentrându-se doar asupra individului practicant. Acest fel de narcisism poate fi nesănătos pentru suflet, determinând egoism, dezinteres faţă de aproapele şi nu în cele din urmă, disfuncţie sexuală. De asemenea, se mai poate ajunge la o fixaţie a onanistului asupra persoanelor de acelaşi sex, de aici, homosexualitatea. Astfel, nu întâmplător, azi când societatea ne învaţă că masturbarea este normală, homosexualitatea (bisexualitatea) este cel puţin în faza de tolerare, dacă nu chiar dominantă în cadrul populaţiei.
Pe scurt masturbarea este o împreunare cu dracul…iar cu dracul nu ajungi decat in iad, pe un drum presarat doar cu suferinte.
Materiale preluate de pe:
http://www.orthodoxphotos.com/readings/trupul/masturbarea.shtml