Cateheza din 24 ianuarie 2010

Despre Fecioara Maria


Cine a fost Fecioara Maria?
A fost o fecioară din seminția lui David, din care trebuia, după fagaduința dumnezeiască, să Se nască Mântuitorul. Ea trăise în curăție desăvârșită și era logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeași seminție, dar ea avea de gând să traiască în feciorie, căci se făgăduise lui Dumnezeu să ducă o viață de fecioară. De aceea, când îngerul îi aduce vestea că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, ea întreabă: "Cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?" (Luca 1, 34). Deși îngerul nu spusese cum va naște, ca să poată înțelege că aceasta se va întâmpla în viitor, ea totuși se miră, pentru ca era hotărâtă ca și în viitor să nu știe de bărbat.
Ea zămislește pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfânta Scriptură ne spune că dupa ce "S-a aflat având în pântece", Iosif se gândea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis spunându-i să nu-i fie teamă să ia pe logodnica lui, "căci ceea ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este" (Matei 1, 20).

Sf. Maria a rămas totdeauna fecioară?
Da. Ea a rămas fecioară totdeauna, atât la naștere, cât și după aceea. De aceea Biserica noastra îi zice “pururea Fecioară”.

Avem temeiuri pentru adevărul acesta în Sfânta Scriptură și în Sf. Tradiție?
Da. Că fecioria ei a rămas nestricată și la naștere, învățam de la proorocul Iezechiel care spune: "Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea dinafara a templului, spre răsărit, și aceasta era închisă. Și mi-a zis Domnul: "Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israil a intrat pe ea. De aceea va fi închisă" (lez. 44, 1-2). Dacă n-ar fi rămas fecioară și la naștere, ea n-ar mai fi fost «pururea Fecioară». Sf. Maxim Marturisitorul zice: “Cu adevărat zămislirea și nașterea au fost cu totul curate și neatinse de sămânță și de stricăciune și de aceea Maica Celui născut din ea e fecioară și după naștere, rămânând prin naștere și mai nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii și mai presus de rațiune... Lucru și auzire cu adevărat minunate e că s-a facut naștere și iesire de prunc, închizătorile mădularelor de naștere ale celei ce a născut nedeschizându-se”.
Iar că Sf. Maria a rămas fecioară și după naștere se vede de acolo că Iisus, pe când Se afla pe cruce, a încredințat-o în grija Apostolului Ioan, spunând Maicii Sale: "Femeie, iată fiul tău", iar Apostolului Ioan: "Iată mama ta" (Ioan 19, 26-27). Dispoziția aceasta testamentară a fost consemnată de însuși Ioan , cel implicat direct în ea, de unde reiese limpede că Iisus era unicul fiu al Mariei și că aceasta după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care s-o ocrotească. Dimensiunii filiale i se adaugă cea duhovnicească, prin care Maria , “Eva cea nouă”, devine Maica tuturor credincioșilor.
Dar e și la mintea omului că, după ce s-au petrecut cu ea lucruri atât de minunate, ea nu se mai putea gândi să se coboare la o viață de rând. Dacă Apostolii și-au închinat viața lor întreagă lui Iisus, îndată ce L-au cunoscut, primind chiar moartea pentru El, putem socoti oare că Sf. Maria, Maica Lui, aleasă pentru curăția ei, dintre toate femeile pământului, ca să Se nască din ea Domnul, ar fi fost mai prejos de ei?
Noi o cinstim pe Maica Domnului, pentru că Însuși Dumnezeu a învrednicit-o de cinstea cea mai mare, de a naște pe Mesia, iar adevărul acesta l-a vestit prin profeți: “Dușmănie voi pune între tine și femeie între sămânța ta și sămânța ei, Aceasta îți va zdrobi capul iar tu îi vei înțepa călcăiul.” (Fac. 3, 15)- referitor la Mesia, descendent trupesc al Evei și Fiul Mariei;
Pentru acesta Domnul Însuși va da un semn: “Iată fecioara va purta în pântece și va naște fiu și-L vor chema cu numele de Emanuel.” (Isaia 7, 14) - nu încape îndoiala că textul se referă la un fapt extraordinar, suprafires: un prunc se va naște dintr-o fecioară (o tânără care nu a cunoscut bărbat), certitudine întărită de introducerea însuși a textului: “Domnul însuși vă va da un semn”, semnul nu se dă pentru un fapt oarecare, obișnuit, banal. Profeția mesianică e cât se poate de limpede. A cinstit-o îngerul bunei-vestiri, închinându-i-se și numind-o : "plină de har" și "binecuvântata între femei" (Luca 1, 28).
A cinstit-o Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, numind-o: "binecuvântată între femei" și "Maica Domnului" (Luca 1, 40-43).
A cinstit-o Fiul ei, Care în copilărie îi era supus (Luca 2, 51), iar mai apoi, fiind pe Cruce , S-a îngrijit de ea, dându-o în seama Apostolului Ioan (Ioan 19, 26-27).
Au cinstit-o oamenii din mulțime, fericind-o pentru că a născut pe Fiul lui Dumnezeu “Fericit este pântecele care Te-a purtat și pieptul la care ai supt!”. Iar Fiul ei a întărit aceasta cinstire, zicând: “Într-adevăr, fericiți sunt cei ce ascultă glasul lui Dumnezeu si-l păzesc pe el" (Luca 11, 27-28), extinzând-o asupra tuturor celor ce, asemenea după modelul Maicii Sale ascultă și îndeplinesc voia lui Dumnezeu ( “Fie mie după cuvântul tău”, Lc.1,38).
Ea însăși a grăit sub insuflarea Duhului Sfânt, că "I-a făcut marire Cel Puternic" și că de acum "o vor ferici toate neamurile" (Luca 1, 48-49).
Iată de ce se cuvine ca și noi, cu atât mai mult, să o cinstim pe Sf. Fecioară Maria.
Cinstea pe care o aducem Maicii Domnului este mai mare decât adusă altor sfinți, pentru că ea este cea dintâi între sfinți. Iată de ce cinstirea adusă ei o numim preacinstire, iar pe ea, o numim Preacinstită.
Maica Domnului este cea dintâi între sfinți, pentru că ea a primit de la Dumnezeu cinstea cea mai mare, de a naște pe Mesia. Zămislind în pântecele ei pe Mesia, de la Duhul Sfânt, ea a fost curățită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost acesta. Ea a fost apoi vestită de Dumnezeu și de profeți că va avea o deosebită cinste, cum nu s-a mai spus despre nici un alt sfânt. Despre Ioan Botezătorul știm că a fost cel mai mare între profeți (Luca 7, 28), deoarece însăși venirea lui a fost profețită de alți profeți (Matei 3, 1; Isaia 44, 3). Sf. Fecioară Maria este însă cea dintâi între sfinți, de aceea și cinstirea ei este preacinstire.

În Sf. Scriptură se vorbește de niște "frați" ai Domnului. Care sunt aceștia?
Unii dintre protestanți și în general sectanții, susțin că Maica Domnului a avut și alți copii cu Iosif, Iisus fiind doar Cel întâi născut dintre aceștia. Textele biblice pe care ei se bazează sunt următoarele: “Și nu a cunoscut-o pe ea până ce L-a născut pe Fiul Său cel întâi născut și a chemat numele lui Iisus”( Mt.1,25).
Răspuns: numele de întâi născut se dădea după modul de vorbire al V. Testament celui care se năștea cel dintâi, indiferent dacă mai era urmat de frați sau surori. Iisus este numit așa , nu fiindcă ar fi fost primul între frații sau surorile sale, ci pentru că așa se numea copilul care deschidea pântecele maicii sale, indiferent dacă era sau nu urmat de alți frați. Acest uz de vorbire a intrat și în Noul Testament așa că, în cazul de față întâiul născut inseamnă unul născut, unicul fiu al Mariei.
Cât privește “Și nu a cunoscut-o pe ea până ce L-a născut pe Fiul Său cel întâi născut și a chemat numele lui Iisus”( Mt.1,25)., expresia până ce indică punctul fix pe care scriitorul vrea să-l determine, având sensul că n-a cunoscut-o deloc până la nașterea lui Hristos, dar nu determină nimic cu privire la ceea ce se petrece după aceea, în sensul că Iosif ar fi conviețuit trupește cu Sfânta Maria.
Referindu-se la alte versete neoprotestanții, susțin că Mântuitorul Hristos a mai avut frați. Sf. Scriptura vorbește de astfel de "frați". Sfânta Evanghelie ne spune că, odată când predica Iisus: "încă graind El mulțimilor, iată mama Lui și frații Lui stăteau afară, căutând să vorbeasca cu El" (Matei 12, 46; Luca 8, 19). Altă dată, când predica în sinagoga din Nazaret, iudeii se mirau întrebând: "Au nu este Acesta feciorul teslarului? Au nu se numește mama Lui Maria și frații Lui: Iacov și Iosif și Simon și Iuda? Și surorile Lui au nu sunt toate la noi?" (Matei 13, 55-56; vezi si Marcu 6, 3; alte locuri despre "frații" Domnului: Ioan 2, 12 si 7, 3; Fapte 1,14; I Cor. 9, 5; Gal. 1.19). Aici sunt dați chiar cu numele de "frații" Domnului.
La iudei cuvântul frate se întrebuința într-un sens mai larg, de rudenie mai apropiată, de verișor sau chiar nepot. Acești așa-ziși frați au fost verișori ai lui Iisus, mai ales verișori secundari, căci Sfânta fecioară nu a putut avea o soră bună cu același nume, deoarece nici o tradiție nu amintește de așa ceva. Lucrul sigur e că aceștia n-au fost fiii Sf. Fecioare Maria, ci ai unei alte Marii, numită în Sfânta Scriptură uneori "cealaltă Marie" sau "Maria lui Cleopa". Despre aceasta se spune că era mama lui Iacov și Iosif, doi din pomeniții frați ai Domnului. "Și erau acolo multe femei, privind de departe,... între care era Maria-Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosif" (Matei 27, 55-56; 28, 1; Marcu 15, 40, 47; 16, 1; Luca 24, 10; Ioan 19, 25). Maria lui Cleopa, mama acestor frați ai Domnului, n-a putut fi decât verișoară primară cu Sfânta Fecioară, iar fiii ei verișori secundari.
Pe Sf. Maria o numim atât "Pururea Fecioara", cât și "Preacurată”pentru că ea n-a săvârșit nici un păcat, nici cu gândul, nici cu cuvântul, nici cu lucrul. Acest dar i s-a dat printr-un har deosebit de mare, de care vorbește îngerul când îi vestește că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. "Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine" (Luca 1, 22). Mărturisirea lui Mitrofan Critopol spune: «Fiindcă a fost rânduită de Dumnezeu spre un scop mare și cu totul deosebit... i s-a dat de Dumnezeu un mare și deosebit dar, acela de a nu păcătui» (Cap. XVII). Desigur darul acesta s-a întâlnit cu străduința ei cu totul deosebită de a trăi în curăție deplină.
Ea e Preacurata însă și pentru că în același timp, în care i s-a dat puterea de a primi pe Fiul lui Dumnezeu spre a-L naște, a fost "curățită" de păcatul strămoșesc. Sf. Ioan Damaschin zice: «Deci, după consimțământul Fecioarei, Duhul cel Sfânt S-a pogorat peste ea potrivit cuvântului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curățind-o și dându-i în același timp și puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului și puterea de a naște». (Dogmatica, cartea III, cap. II, trad. cit., p. 147). Fecioara nu s-a zămislit fără păcatul strămoșesc, cum susțin unii, căci îngerul îi spune: "Nu te teme Marie, că ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1, 30), deci harul acesta l-a primit în timpul vieții ei, iar nu de la zămislirea ei. Altfel unde ar mai fi fost strădania ei după curăție, pe care luând-o în seamă Domnul, a hotărât să Se întrupeze din ea?
Pe Fecioara Maria o mai numim și "Născătoare de Dumnezeu", sau "Maica lui Dumnezeu” pentru că Cel ce S-a născut din ea, după firea omenească, e însuși Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu. Iisus Hristos e o singura persoană în două firi: e persoana lui Dumnezeu Cuvântul, Care ca Dumnezeu, sau ca Persoană a firii dumnezeiești, e născut dinainte de veci din Tată, iar ca om, sau ca Persoană a firii omenești, e născut în timp din Fecioara Maria. Una și aceeasi Persoana S-a nascut și din Tatal și din Maria: din Tatăl după firea dumnezeiască, din Maria după firea omenească. Deci, tot Fiul lui Dumnezeu S-a facut și Fiul Mariei. Nu se poate spune că din Fecioară s-a născut numai firea omenească a lui Hristos, căci nu se naște o fire, ci se naște o persoană prin acea fire. Iar persoana firii omenești a lui Iisus Hristos era însuși Fiul lui Dumnezeu.
Dacă n-am recunoaște că Fecioara Maria e Născătoare de Dumnezeu, n-am socoti persoana născută din ea și Dumnezeu, ci numai om. Iar dacă Iisus ar fi fost numai om, nu ne-ar fi putut mântui. Întreaga noastră mântuire își are temelia în faptul ca Sf. Fecioara Maria a fost Născătoare de Dumnezeu. Cine nu crede în aceasta, nu crede că a fost mântuit, căci nu crede că Iisus Hristos, născut din Maria, este Fiul lui Dumnezeu. De aici se vede cât de mult greșesc cei ce nu cinstesc pe Fecioara Maria, ca Maica Domnului. Ei nu cred îngerului Gavriil, care spune Fecioarei: "Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema" (Luca 1, 32); nici Sf. Apostol Pavel, care spune că la plinirea vremii "a trimis Dumnezeu pe Fiul Său cel nascut din femeie" (Gal. 4, 4). Sfânta noastră Biserică cinstește pe Fecioara ca Născătoare de Dumnezeu în cântări neasemănat de frumoase: «Primit-ai în pântece pe Cuvântul și ai purtat pe Cel ce poartă toate și ai hrănit cu lapte, ceea ce ești curată, pe Cela ce hrănește toată lumea». Sau iarăși: « Taina cea din veci se descoperă astăzi! Dumnezeu Cuvântul, Fiu Fecioarei Se face» (Acatistul Prea Sfintei Născatoare de Dumnezeu).
Se pune întrebarea că dacă Fiul lui Dumnezeu S-a facut om deplin, om întru toate asemenea nouă, de ce S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioară și nu S-a născut ca orice om pe cale firească?

Din doua motive S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria:
1. ca să se arate că venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ ca om și mântuirea noastră nu puteau atârna de puterea omenească, ci de hotararea lui Dumnezeu.
2. pentru că, deși S-a facut om întru toate asemenea nouă, El S-a zămislit fără păcatul strămoșesc cu care se zamislesc toți oamenii. Dar zămislirea fără de păcatul strămoșesc nu s-ar fi putut face fără lucrarea Duhului Sfânt, Care a păstrat-o pe Sf. Fecioară curată de orice întinare. Astfel, Iisus Hristos S-a născut fără de păcat strămoșesc. Dar El n-a săvârșit păcat nici după aceea. Și nu numai că n-a săvârșit păcat, dar nici nu putea săvârși, deoarece în Iisus Hristos, Cel ce lucrează prin firea omenească este Dumnezeu însuși, Care lucra în același timp și prin firea Sa dumnezeiască. De aceea, Iisus Hristos, Dumnezeu - Omul, nici nu putea păcătui. Dacă ar fi putut păcătui Iisus Hristos, însuși Dumnezeu ar fi putut păcătui. Dar Dumnezeu nu poate păcătui, căci păcatul e faptă împotriva lui Dumnezeu, și cum ar fi putut Dumnezeu lucra impotriva Sa?
Mântuitorul n-a putut păcătui și nici o înclinare spre păcat nu se afla în El. Dar El a moștenit împreună cu noi slăbiciunile nepătimașe: foamea, setea, trebuinșa de odihna, de somn, frica de moarte, putința de a suferi durere. Satana s-a folosit de stările acestea din Iisus pentru a-L ispiti să și le astâmpere într-un fel cum nu trebuia, adică mai mult decât trebuia, sau când nu trebuia. Dar Iisus a respins ispita din primul moment, neprimind-o înlăuntrul Său și a rabdat cu barbație ostenelile, foamea, durerea și a biruit frica de moarte. În aceasta El ne este pildă și nouă. Căci dacă răbdăm și noi, ca El, ostenelile și durerile, putem respinge și noi ispita. Iar de răbdat putem răbda și noi, căci și noi îl avem pe El în noi.